Document finalizat
Operator date 3918
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX DECIZIE NR. 1822/R-C___
Ședința publică din 03 noiembrie 2015
Curtea compusă din:
Președinte: D_____ R___, președinte secție
Judecător G___ A____
Judecător D______ V_____
Grefier P________ M____
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ____________________, județul Argeș, împotriva deciziei civile nr. 855 din 18.03.2015, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind reclamantul M_______ A___ G_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Pitești., _____________________.7, județul Argeș.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității promovării acestei căi de atac având în vedere că este formulată împotriva unei decizii definitive, și rămâne în pronunțare pe această excepție întrucât s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 223 alin. 3 coroborat cu art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC.
C U R T E A :
Deliberând, asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 21.02.2013 sub nr.XXXXXXXXXXXXX, petentul M_______ A___ G_______ a contestat în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Argeș - Biroul Rutier, procesul - verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/19.02.2013, solicitând anularea acestuia, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunilor aplicate cu sancțiunea avertisment.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 19.02.2013, în timp ce se deplasa cu autoturismul împreună cu 2 prieteni în Pitești pe _______________________ oprit de un echipaj de poliție și a fost amendat prin procesul verbal de contravenție, reținându-se că nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii pe marcajul pietonal, fapta fiind înregistrata cu aparatul radar Rom 132 montat pe auto cu nr. MAI xxxxx.
Petentul a contestat fapta reținuta în sarcina sa, afirmând că aflându-se pe banda a III-a de mers, circulația fiind foarte intensă, pietonul despre care se face vorbire, o doamnă, se afla pe trotuarul de lângă trecere.
Petentul a afirmat că nu a fost în măsura să aprecieze pe moment dacă aceasta intenționa să traverseze și, fiind mai atent la trotuarul aflat în stânga sa, aflat în fața clădirii Finanțelor Publice, nu a avut posibilitatea să observe și să anticipeze mișcarea pietonului de lângă prima banda.
Petentul a susținut că la momentul la care acesta a trecut peste marcajul pietonal, pietonul nu era angajat în traversarea străzii, aspect ce poate fi confirmat de martorii aflați la momentul respectiv în vehicul.
S-a susținut că nu sunt îndeplinite toate condițiile de legalitate potrivit art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001 și trebuie aplicat principiul ,,în dubio pro reo”, agentul de poliție având sarcina probei.
Întrucât se menționează că fapta a fost înregistrară cu un aparat radar, petentul apreciază că este necesar a se depune actele privind verificarea metrologica a aparatului și atestatul agentului operator.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe O.U.G. nr.195/2002, O.G. nr.2/2001.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a arătat că la data de 19.02.2013 petentul a fost depistat cu ajutorul sistemului de supraveghere video în timp ce conducea pe ___________________________, județ Argeș, auto cu nr. XXXXXXXXX, neacordând prioritate de trecere pietonilor aflați regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal semnalizat corespunzător.
Potrivit art.109 alin. 2 și 3 din OG 195/2002, constatarea contravențiilor se poate face cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate ori mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, iar procesul verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului după stabilirea identității conducătorului de vehicul fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.
In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile HG 1391/2006, OG 195/2002, OG 2/2001.
Prin sentința civilă nr.1793/25 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Pitești a fost respinsă plângerea contravenționala formulată de petent împotriva procesului - verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/19.02.2013 emis de intimat, reținându-se în considerente următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție sus-menționat, petentul a fost sancționat cu amendă de 300 de lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile pentru săvârșirea faptei contravenționale prev. de art.135 lit h din HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 și sancționate de art.100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice republicată. S-a reținut că la data de 19.02.2013 petentul a fost depistat cu ajutorul sistemului de supraveghere video în timp ce conducea pe ____________________________, județ Argeș, auto cu nr. XXXXXXXXX, neacordând prioritate de trecere pietonilor aflați regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal semnalizat corespunzător, fiind înregistrat cu aparatul radar Autovision Rom 132 montat pe auto Dacia MAI xxxxx, procedându-se și la reținerea permisului potrivit art. 111 din OUG 195/2002.
Conform art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, pronunțându-se de asemenea și cu privire la sancțiunea aplicată de agentul constatator.
Verificând legalitatea procesului-verbal, s-a constatat că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal contravențional, deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului constatator, din economia art. 34 reiese că procesul-verbal de contravenție este un mijloc de probă care face dovada situației de fapt reținute până la proba contrarie. Faptele constatate personal de către agentul constatator dau naștere unei prezumții simple în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Interesul major în calificarea faptelor contravenționale ca intrând sub incidența noțiunii de acuzație în materie penală în sensul art. 6 CEDO constă în obligația instanței de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu în administrarea și aprecierea probatorului și de a respecta principiul proporționalității între autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate faptele antisociale și respectarea dreptului la apărare a persoanelor sancționate (A_____ c. României).
Potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4-6 puncte amendă) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului.
Petentul a contestat săvârșirea faptei, susținând că nu se aflau pietoni pe trecere. Martorul audiat, N_____ C_________ (f. 28), a declarat de asemenea că nu se afla nici o persoană pe marcajul pietonal angajată în traversare, ci pe trotuar. Instanța nu a reținut cele susținute de petent și declarate de martor. Astfel, fapta a fost constată direct de către agentul intimatului, chiar martorul precizând că acesta se afla foarte aproape de trecere și avea vizibilitate, iar atât planșa foto cât și înregistrarea video pun în evidență în mod foarte clar faptul că o persoană se afla pe trecerea de pietoni, iar vehiculul Mercedes, aflat pe banda a treia, și-a continuat deplasarea fără a acorda prioritate pietonului, acesta fiind nevoit să se oprească pe trecere.
Astfel, prezumția de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție nu a fost răsturnată în condițiile în care săvârșirea faptei contravenționale a fost constatată ex. proprii sensibus (prin propriile simțuri) de agentul intimatului care este îndrituit prin lege să exercite astfel de atribuții. Instanța a reținut că față de natura faptei nu este necesară depunerea înscrisurilor privind verificarea metrologică a aparatului radar, întrucât o astfel de cerință este prevăzută numai pentru contravențiile care nu pot fi constate decât prin astfel de mijloace tehnice (ex. depășirea vitezei legale), cu atât mai mult cu cat, astfel cum s-a arătat, agentul constatator a observat în mod direct fapta. De asemenea, petentul a semnat procesul-verbal de contravenție, menționând că nu are obiecțiuni.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța a constatat că aceasta respectă prevederile art. 21 din OG 2/ 2001, respectiv este aplicată între limitele prevăzute de actul normativ și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, fiind sancționată cu minimul amenzii prevăzută de lege pentru fapta săvârșită. În analiza principiului proporționalității trebuie observat că dispozițiile OUG 195/2002 au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație impuse de acest act normativ, cu implicații majore asupra garantării dreptului la viață și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială. Cu privire la sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile, instanța a constatat că aceasta nu poate fi înlăturată întrucât sancțiunile complementare au un rol preventiv și privesc protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl reprezintă un conducător auto care încalcă regulile de circulație rutieră pentru participanți la trafic (Michel Pewinski c. Franței).
Sentința sus menționată a fost apelată de petentul M_______ A___ G_______ care a considerat-o nelegală și netemeinică motivat de faptul că instanța de fond nu a dat eficiență susținerilor și apărărilor formulate de către petent, respectiv probei testimoniale.
Apelantul apreciază că înscrisurile depuse de către agentul constatator nu confirmă situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție, formulând și o apărare subsidiară în sensul înlocuirii sancțiunii contravenționale a amenzii cu sancțiunea avertisment .
La data de 14.01.2015, intimatul I____________ de P______ al Judetului Arges - Biroul Rutier a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
Prin decizia civilă nr.855 din 18 martie 2015, Tribunalul Argeș - Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, a admis apelul, și a schimbat sentința atacată, în sensul admiterii plângerii și anulării procesului-verbal de contravenție.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește condițiile de formă ale întocmirii procesului verbal de contravenție, tribunalul a constatat că au fost respectate disp. art.16-19 din OG nr.2/2001, astfel că nu există o cauză care să determine nulitatea absolută a acestuia.
Referitor la situația de fapt consemnată în procesul verbal de contravenție și analizată de către instanța de fond s-a constatat că probele au evidențiat vinovăția petentului în săvârșirea contravenției, aspect reținut și de către instanța de fond, inclusiv prin audierea martorului propus de către petent și prin planșele foto, dar și înregistrarea video .
De asemenea , instanța a analizat și apărarea petentului în ceea ce privește înlocuirea sancțiunii contravenționale cu sancțiunea avertismentului în raport de împrejurările și condițiile concrete ale săvârșirii faptei contravenționale.
Față de cele reținute și în raport de disp. art.480 C.pr.civ. tribunalul a admis apelul și a schimbat sentința în sensul că a fost admisă plângerea, cu consecința anulării procesului-verbal de contravenție.
Împotriva deciziei civile nr.855/18 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal a declarat recurs intimatul I____________ de Poliție al Județului Argeș, care a criticat hotărârea atacată pentru motive de netemeinicie și nelegalitate.
În dezvoltarea recursului s-a arătat, ca chestiune prealabilă, că potr8ivit art.XVIII alin.1 din Legea nr.2/2013, „Dispozițiile art.483 alin.2 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor penale pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016”, deci până la această dată este admisibil și prezentul recurs formulat împotriva hotărârilor date de instanțele de apel, în cazul în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt suspuse numai apelului.
Se consideră de recurent că, decizia atacată cuprinde în cuprinsul considerentelor motive contradictorii față de soluția adoptată în dispozitivul aceleiași hotărâri.
S-a precizat că instanța de apel a menționat în considerentele finale, că nu există vreo cauză de nulitate absolută a actului sancționator și anume, că probele au evidențiat vinovăția petentului în săvârșirea contravenției, aspect reținut și de instanța de fond, inclusiv prin audierea martorului propus de petent și prin planșele foto, dar și prin înregistrarea video, iar cu toate acestea, în cuprinsul dispozitivului se admite apelul și implicit plângerea contravențională și se anulează procesul verbal de contravenție.
Recurentul a arătat că tribunalul nu a menționat motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat soluția pronunțată și nici de ce a înlăturat cererile părților, în speță fiind incidente prevederile art.488 alin.1 pct.6 din Noul Cod de procedură civilă.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea plângerii formulată, ca neîntemeiată, întrucât din probele de la dosar s-a făcut dovada existenței contravenției, precum și a vinovăției petentului, iar declarația martorului audiat în speță nu poate fi primită peste proba cu fotografiile și înregistrările video, realizate cu ajutorul aparatului radar.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului formulat, casarea deciziei atacate și rejudecând cauza să se respingă plângerea contravențională, ca neîntemeiată.
Recurentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art.223 din Noul Cod de procedură civilă.
Intimatul-petent M_______ A___ G_______ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil (fila 11).
Prin răspunsul la întâmpinarea petentului, intimatul a susținut că recursul formulat este perfect admisibil, motiv pentru care solicită admiterea acestuia (filele 15-16).
Examinând decizia atacată în raport de criticile formulate în recurs, din ansamblul probelor de la dosar care au fost coroborate și de textele legale în materie, Curtea reține următoarele:
Recursul este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 855 din 18.03.2015, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, s-a admis apelul declarat de petentul M_______ A___ G_______, împotriva sentinței civile nr.1793 din 25.02.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești, s-a schimbat sentința în sensul că s-a admis plângerea și s-a anulat procesul verbal de contravenție atacat. Această hotărâre este definitivă.
Curtea precizează că prezenta cauză are ca obiect plângere contravențională, care se judecă conform legii speciale, respectiv OG nr.2/2001, care la art.34 alin.2 prevede că hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel, astfel că în speță decizia atacată de IPJ Argeș nu este susceptibilă de a fi recurată, întrucât actul normativ special sus-citat menționează care sunt căile de atac ce pot fi exercitate de către părți în cursul contestării procesului verbal de contravenție.
În speță, nu sunt incidente prevederile art.XVIII alin.1 din Legea nr.2/2013, așa cum greșit susține recurentul I____________ de Poliție al Județului Argeș.
Pentru toate aceste considerente, în raport de dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001 și art.248 din Noul Cod de procedură civilă, urmează a fi respins ca inadmisibil recursul promovat de intimatul I____________ de Poliție al Județului Argeș împotriva deciziei civile nr.855/18 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ____________________, județ Argeș, împotriva deciziei civile nr. 855 din 18.03.2015, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind reclamantul M_______ A___ G_______, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Pitești, _____________________.7, județ Argeș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 noiembrie 2015, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal.
Președinte, D_____ R___ |
Judecător, G___ A____ |
Judecător, D______ V_____ |
|
Grefier, P________ M____ |
|
Red.D.R.
Tehnored.V.S.
Ex.4/12.11.2015.
Jud.apel: M.B____.
I.P____.