Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1357/2015
Ședința publică de la 06.10. 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C____ M______ L____
Judecător L______ S_____
Grefier C_________ G_______
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelant COMISARIATUL REGIONAL REGIUNEA SUD MUNTENIA PLOIEȘTI – CJPC PRAHOVA cu sediul în Ploiești _______________________, jud. Prahova , împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/12.11.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata – __________________________ cu sediul ales în Voluntari,_______________________,nr. 15-23, jud, Ilfov.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22.09.2015, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea pentru data de 06.10.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXXXX petenta _________________________ a formulat plângere împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției __________ nr. xxxxxxx încheiat de A__________ Naționala pentru Protecția Consumatorilor - CJPC Prahova la data de 18.10.2013 solicitând, admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de constatare a contravenției __________ nr. xxxxxxx/18.10.2013 ca fiind nelegal si netemeinic si pe cale de consecința, anularea masurilor dispuse de ANPC si exonerarea subscrisei de la plata amenzii iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.
În motivare, petenta arată că procesul verbal de contravenție este nul deoarece nu îndeplinește disp. art. 21.alin.3 din OG nr. 2/2001 respectiv nu au fost menționate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei.
Arată petenta că s-a reținut în sarcina sa că nu a putut dovedi că produsul Samsung xxxxx Galaxy S3 16 GB a fost sigilat în fața consumatorului înainte de trimiterea acestuia în service în vederea aducerii la conformitate. De asemenea vânzătorul nu a probat faptul că produsul a căpătat contact cu lichide înainte sau după predarea în unitatea service.
Petenta arată că art. 9 din OG 21/1992 care a fost indicat pentru sancționarea sa prevede ,, operatorii economici sunt obligați să pună pe piață numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii și să nu folosească practici comerciale abuzive. ,,Susține petenta că nu s-a contestat niciodată faptul că produsul telefon Samsung xxxxx Glaxy S3 16 GB Blue nu corespunde caracteristicilor prescrise sau declarate astfel că în mod greșit a fost amendată.
Se arată că produsul nu a putut fi reparat fără cost datorită pierderii garanției ca urmare a unei utilizări necorespunzătoare și nu , aspect ce nu denotă un comportament incorect al Societății în relațiile cu consumatorului.
Se invocă dispozițiile CEDO privind prezumția de nevinovăție și soluționarea echitabilă a procesului.
În temeiul disp. art. 205 cod procedură civilă, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravențională ca nefondată.
În motivarea susținerilor sale, intimata arată că petenta nu a luat măsuri de conservarea a telefonului, evitându-se orice dubii sau suspiciuni legate de starea telefonului la predarea acestuia în service și luarea unei decizii de scoatere din garanție a produsului în mod unilateral de către operatorul economic, fără ca acel consumator să aibă acces la desfacerea produsului, deci pentru efectuarea unei constatări a produsului defect.
În dovedire intimata a solicitat proba cu înscrisuri.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile de la dosar.
Pentru a se pronunța Judecătoria Ploiești a arătat că prin procesul verbal __________ nr. xxxxxxx/18.10.2013 contestatoarea _________________________ a fost amendată cu suma de xxxxx lei reținându-se în sarcina sa încălcarea disp. art. 9 din OG 21/1992 întrucât, în urma verificărilor unor reclamații ale consumatorului Opresu S____, nu a putut dovedi că produsul Samsung xxxxx Galaxy S3 16 GB a fost sigilat în fața consumatorului înainte de trimiterea acestuia în service în vederea aducerii la conformitate. De asemenea vânzătorul nu a probat faptul că produsul a căpătat contact cu lichide înainte sau după predarea în unitatea service.
Din economia prevederilor O.G. nr. 2/ 2001 rezultă că procesul-verbal de contravenție este prezumat a fi legal și temeinic, revenindu-i petentului sarcina dovedirii contrariului. Astfel, procesul-verbal face dovada deplină asupra situației de fapt reținute și asupra încadrării în drept a faptei până la proba contrară ce incumbă petentului.
Având în vedere că petentul nu a solicitat administrarea niciunei probe care să răstoarne prezumția de legalitate a procesului-verbal de contravenție, și că nu sunt motive de nulitate, care pot fi invocate din oficiu, a acestui proces-verbal, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale în materie.
Contrar susținerilor petentului potrivit cărora procesul verbal de contravenție este nul deoarece nu îndeplinește disp. art. 21.alin.3 din OG nr. 2/2001 respectiv nu au fost menționate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei având în vedere că din conținutul procesului verbal de contravenție rezultă descrierea faptei și încadrarea juridică a acesteia.
Conform disp. art. 9 din OH 21/1992 se prevede: ,, operatori economici sunt obligați să pună pe piață numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii și să nu folosească practici comerciale abuzive,,.
În ceea ce privește cuprinsul noțiunii de practică abuzivă sau incorectă instanța reține că ideea principală ce se desprinde din chiar definiția legală dată de art. 9 din OG nr. 21/1992 este că cuvântul „practică” include orice comportament, contractual sau extra-contractual, comportament dezvoltat în relație directă sau doar mediată vizavi de consumatori. Din probatoriile administrate în cauză rezultă că petenta a pus pe piață produse ( telefon) care a corespuns întocmai caracteristicilor prescrise și nu a folosit o practică abuzivă. Mai mult societatea petenta la solicitarea consumatorului a preluat produsul și la înaintat la service care a refuzat repararea fără cost datorită utilizării necorespunzătoare respectiv contactul cu lichide. Faptul că nu s-a sigilat produsul în fața consumatorului nu este de natură a înlătura constatarea efectuată de reprezentanții service care au constatat că telefonul a fost utilizat și că acesta în cadrul utilizării a luat contact cu lichide. De altfel această faptă nu poate fi calificată ca o practică abuzivă ci cel mult cu o culpă din partea petentei. Se reține că la data prezentării produsului de către consumator s-a întocmit o fișă de constatare.
Mai mult, nici un act normativ nu prevede obligația agentului economic centru de service autorizat de a efectua constatarea numai în prezenta consumatorului.
În ceea ce privește legalitatea motivelor invocate de petentă pentru a refuza repararea bunul fără costuri, instanța reține că motivele sunt prevăzute în certificatul de garanție care a fost comunicat consumatorului. La pct. 3 lit. g din Certificatul de garanție se menționează expres ,, nu poate fi solicitată garanția când produsul prezintă deteriorări cauzate de șocuri mecanice, șocuri electrice, pătrunderi de lichide mențiune care respectă disp. legii 449/2003 republicată .
Contravenția prevăzută de art. 50 lit. c raportat la art. 9 din OG nr. 21/1992 face referire la o practică abuzivă, incorectă față de consumatori ori din analizarea probatoriului administrat în cauză rezultă că într-adevăr petenta se face vinovată că nu s-a sigilat produsul în fața consumatorului și constatarea efectuată de service nu s-a efectuat în prezența sa, însă aceste dispoziții nu contravine legii astfel că nu pot fi calificate ca practică abuzivă care creează un pericol social și sancționarea petentului cu avertisment este suficientă pentru comportamentul acestuia.
Potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
De asemenea, instanța de judecată, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr.2/2001, administrează probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Astfel, instanța consideră că sancțiunea aplicată de către intimat nu respectă principiul proporționalității cu fapta săvârșită.
Față de considerentele expuse, instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională formulată de petenta _________________________ urmând să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
Împotriva sentinței pronunțate, intimata a formulat apel, solicitând pe fond respingerea plângerii contravenționale, ca efect al admiterii apelului. Apelanta a criticat soluția instanței de fond pentru interpretarea greșită a probatoriului administrat și a dispozițiilor legale incidente
Verificand actele si lucrarile dosarului,in baza disp. art 479 si urm Ncpc,asupra apelului formulat,instanta retine urmatoarele
Prin procesul verbal __________ nr. xxxxxxx/18.10.2013 contestatoarea _________________________ a fost amendată cu suma de xxxxx lei reținându-se în sarcina sa încălcarea disp. art. 9 din OG 21/1992 întrucât, în urma verificărilor unor reclamații ale consumatorului Opresu S____, nu a putut dovedi că produsul Samsung xxxxx Galaxy S3 16 GB a fost sigilat în fața consumatorului înainte de trimiterea acestuia în service în vederea aducerii la conformitate. De asemenea, s-a reținut că vânzătorul nu a probat faptul că produsul a căpătat contact cu lichide înainte sau după predarea în unitatea service.
Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, Tribunalul reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu
Referitor la motivul de apel prin care se invocă interpretarea greșită a probatoriului administrat sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție , tribunalul îl va înlătura ca neîntemeiat întrucât prin soluția pronunțată, instanța de fond a reținut că fapta contravențională a fost săvârșită în maniera în care a fost detaliată prin procesul verbal de contravenție
În cauză. apelanta intimat a criticat soluția pronunțată la fond numai sub aspectul individualizării sancțiunii, critică pe care tribunalul o apreciază ca neîntemeiată pentru următoarele considerente.
În mod corect s-a reținut în cauză în raport de circumstanțele contravenientei ,în concret, de gravitatea omisiunii de a sigila respectivul telefon mobil în fața consumatorului, care poate conduce la concluzia că această culpă a avut caracter accidental
În asemenea circumstanțe, amenda aplicata în cuantum de 10.000 lei este disproporționată fată de efectul concret al conduitei petentei și este de natură să determine un grad mai redus de pericol social al faptei săvârșite, așa cum corect a apreciat și instanța de fond
În raport de aceste circumstanțe, tribunalul apreciază judicioasă înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate de 10.000 cu avertisment , în cauză fiind corect interpretată de către instanța de fond, incidența art. 21 alin 2 din OG 2/2001, motive pentru care va respinge și apelul formulat de apelantul COMISARIATUL REGIONAL PENRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA SUD MUNTENIA împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/12.11.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, ca nefondat:
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge apelul formulat de apelant COMISARIATUL REGIONAL REGIUNEA SUD MUNTENIA PLOIEȘTI – CJPC PRAHOVA cu sediul în Ploiești _______________________, jud. Prahova , împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/12.11.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata – __________________________ cu sediul ales în Voluntari,_______________________,nr. 15-23, jud, Ilfov, ca neîntemeiat .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 06.10. 2015
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C____ M______ LeteaLiliana S_____
Grefier,
C_________ G_______
Operator date cu caracter personal nr. 5595
Red. C____ M______ L____./4 ex./ 2015
J.F. T____ A__ – Judecătoria Ploiești
d.f. XXXXXXXXXXXXXX