Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CĂLĂRAŞI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
313/2015 din 10 martie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI-SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 313/2015

Ședința publică de la 10 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - A_____ H____

Judecător - N_______ D______

Grefier - C_______ E____ C____

Pe rol soluționarea apelurilor civil formulat de I__ Călărași și ___________________ SRL împotriva sentinței civile nr.2659/07.10.2014, pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat av. D_______ M____ pentru apelanta petentă ___________________ SRL, lipsind apelanta intimata I__ Călărași.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Av. D_______ M____, depune pentru apelanta intimata dovada achitării taxei de timbru și împuternicirea avocațială.

Tribunalul ia act că numai sunt cereri de formulat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.

Av. D_______ M____ având cuvântul pentru apelanta petentă ___________________ SRL, solicită admiterea apelului formulat, întrucât instanța de fond nu a ținut cont de apărările formulate în plângerea contravențională în sensul că fapta pentru care a fost sancționat așa cum este descrisă în procesul verbal de contravenție, nu prevede în mod clar ce faptă a săvârșit, ci o enumerare de texte de lege, fără a ține cont efectiv de cele menționate de societate.

Solicită respingerea apelului formulat de I__ Călărași.

INSTANȚA

Asupra apelului civil de față;

Prin cererea având ca obiect plângere contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 17.07.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petenta S.C. T__ D_____ IMPEX S.R.L în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Călărași, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx dresat de agenți constatatori din cadrul intimatului la data de 03.07.2014, pe care l-a criticat pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea plângerii sale, petenta a arătat că la data de 17.06.2014 a fost efectuat un control de către reprezentanții intimatului, cu ocazia căruia nu au fost constatate nerespectări ale dispozițiilor legale referitoare la angajarea personalului cu contract individual de muncă, iar la data de 03.07.2014 a fost întocmit procesul-verbal atacat prin care a fost aplicată o sancțiune contravențională în cuantum de 8000 lei, conform prevederilor art. 9 alin. 2 lit. b din HG 500/2011.

Petenta a invocat nulitatea procesului-verbal atacat, întemeiată pe faptul că în actul de constatare nu sunt menționate în concret dispozițiile legale încălcate.

Petenta a criticat și temeinicia actului de constatare și sancționare a contravenției, cu motivarea că nefiind descrise textele legale încălcate, procesul-verbal este netemeinic, întrucât a transmis corect o ________ date din contractele individuale de muncă ale salariaților societății, iar agentul constatator i-a inclus pe toți salariații în aceeași categorie.

Petenta a criticat temeinicia procesului-verbal și prin prisma faptului că în lipsa unei descrieri, sancțiunea a fost stabilită aleatoriu, cu toate că pentru anumite încălcări ale acelorași texte de lege sancțiunile sunt mai mici.

A criticat temeinicia procesului verbal și sub aspectul cuantumului sancțiunii, arătând că a fost aplicată sancțiunea maximă prevăzută de lege, fără a o individualiza în raport de descrierea faptei, circumstanțele reale ale faptei și prejudiciul produs.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.

În susținerea plângerii, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei copii de pe următoarele: procesul-verbal contestat (f. 9-10), extras REGES (f.8), proces-verbal de control ________, nr. xxxxx/03.07.2014, anexă de constatare si de măsuri dispuse în domeniul relațiilor de muncă (f. 12-14) și contract individual de muncă nr. 5/16.06.2014 (f. 15-17).

La solicitarea instanței, cererea a fost legal timbrată (f.11).

Intimatul a depus întâmpinare la data de 28.08.2014, solicitând instanței respingerea plângerii ca fiind netemeinică și nelegală.

În motivarea întâmpinării, intimatul a reluat descrierea procedurii de constatare și a faptei constatate, precum și textele legale în baza cărora a fost constatată fapta.

În răspuns la criticile petentei la adresa legalității procesului-verbal atacat, intimatul a precizat că au fost consemnate temeiurile de drept și descrierea faptei. A mai arătat că nu au fost indicate o literă sau alta de la art. 3 din HG 500/2011, întrucât fapta a constat în netransmiterea tuturor elementelor contractului individual de muncă al numitei P_____ E____.

Cu privire la criticile la adresa temeiniciei actului atacat, intimatul a arătat că petenta a fost nesinceră în susținerea că ar fi existat contractul de muncă nr. 5/16.06.2014 la momentul controlului, având în vedere că în fișa de identificare întocmită la 17.06.2014, ora 15.00, numita P_____ L_____ a declarat că nu a semnat contract de muncă.

A mai adăugat, în esență, că argumentele petentei nu dovedesc o altă situație de fapt decât cea constatată de inspectorii de muncă și că nu există niciun temei de fapt pentru a considera că petenta ar fi înregistrat contractul de muncă în absența controlului. De asemenea, a arătat că procesul-verbal a fost semnat de administratorul petentei fără obiecțiuni.

În drept au fost invocate disp. art. 205 C.proc.civ.

În susținerea întâmpinării, a depus copii de pe următoarele înscrisuri: proces-verbal contestat (file 27-28), proces-verbal de control (fila 29), anexă de constatare și măsuri dispuse (file 30-32), fișă de identificare (fila 33), extras Revisal din 18.06.2014 (file 34).

Petenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Instanța a încuviințat la termenul din data de 07.10.2014 pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx dresat de agenți constatatori din cadrul intimatului la data de 03.07.2014 s-a reținut în sarcina petentei că la controlul efectuat în data de 17.06.2014, ora 15.00 s-a constatat că aceasta nu a respectat prevederile art. 3 și 4 din HG 500/2011 privind completarea elementelor contractelor individuale de muncă, respectiv transmiterea acestora la I__ Călărași cel mai târziu în ziua anterioară începerii activității pentru numita P_____ L_____.

În completarea situației de fapt, s-a mai reținut că baza de date REVISAL a fost actualizată la data de 17.06.2014 și că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat la 03.07.2014, ora 13 la sediul I__ Călărași, în prezența administratorului petentei.

În sarcina petentei s-a reținut că fapta consemnată în procesul-verbal constituie o încălcare a prevederilor art. 3 și 4 din HG 500/2011 și constituie contravenție conform art. 9 alin. 1 lit. c din HG 500/2011. În baza art. 9 alin. 2 lit. b din HG 500/2011 i-a fost aplicată petentei sancțiunea contravențională constând în amendă în cuantum de 8000 lei.

Soluționând cauza, Judecătoria Călărași prin sentința civilă nr.2659/07.10.2014 a admis în parte cererea având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta S.C. T__ D_____ IMPEX S.R.L.,cu sediul procesual ales la av. M____ L________ D_______, cu sediul în Călărași, __________________.9, jud. Călărași, CUI xxxxxxxx, JXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ CĂLĂRAȘI, cu sediul în Călărași, ____________________, jud. Călărași, Cod fiscal xxxxxxxx.

A mentinut ca legal și temeinic procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx dresat de agenți constatatori din cadrul intimatului la data de 03.07.2014 sub aspectul constatării contravenției prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. c din HG 500/2011, faptă sancționată conform art. 9 alin. 2 lit. b din HG 500/2011.

A reindividualizat sancțiunea contravențională aplicată prin procesul-verbal atacat și aplică amenda minimă prevăzută de art. 9 alin. 2 lit. b din HG 500/2011, respectiv 5000 lei.

Pentru a soluționa astfel, instant de fond a constatat că rolul preventiv-educativ al sancțiunii contravenționale în cauza de față nu poate fi realizat prin simpla avertizare a petentei. Totodată, instanța a constatat că sancțiunea în cuantum de 8000 lei este nejustificat de mare față de conținutul concret al contravenției, consecințele acesteia și comportamentul anterior al petentei.

În consecință, instanța a considerat că este necesar să reindividualizeze sancțiunea aplicată prin procesul-verbal atacat și să aplice amenda minimă prevăzută de lege în cuantum de 5000 lei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, I__ Călărași și ___________________ SRL-D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, I__ Călărași a arătat că instanța de fond în mod netemeinic a redus cuantumul amenzii aplicate, ignorând gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care a fost comisă fapta și faptul că petenta contravenientă a intrat în legalitate ulterior controlului. Amenda a fost corect individualizată de agentul constatator, în cauză nefiind nici un motiv de reducere a acesteia.

În motivarea apelului, ___________________ SRL-D a arătat că instanța de fond nu a analizat motivul de nelegalitate invocat prin plângere, referitor la faptul că s-a reținut încălcarea dispozițiilor art. 3 și 4 din HG 500/2011, fără a fi indicate aliniatele, pentru o corectă individualizare. Referitor la individualizarea sancțiunii, agentul constatator a aplicat maximul amenzii fără a descrie care sunt elementele care au condus la aplicarea maximului contravențional.

În cauză, ___________________ SRL-D a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea apelului declarat de I__ Călărași ca nefondat.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului și sentința apelată, în raport de criticile formulate, constată următoarele :

Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Instanța mai reține, de asemenea și împrejurarea că faptei reținute în sarcina petentei i s-a dat o corectă încadrare juridică raportat la dispozițiile art. 3, 4 și art. 9 alin.2 lit. b din HG nr. 500/2011, ce prevăd faptul că constituie contravenție necompletarea elementelor contractului individual de muncă conform art. 3, respectiv netransmiterea registrului în termenele prevăzute la art. 4 din HG nr. 500/2011.

Prin urmare, instanța de fond în mod corect a apreciat că în cauză este indicat actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, cu toate că petenta a contestat situația de fapt reținută de către agentul constatator, instanța apreciază că aceasta corespunde realității.

Instanța reține, pe de o parte, ca potrivit Codului civil cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească, iar pe de altă parte, ca procesul verbal de contravenție face dovada deplină cu privire la starea de fapt și de drept reținută însă până la proba contrară.

Apelanta nu a administrat probe cu care să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută prin procesul verbal.

Întrucât petenta nu a reușit să răstoarne prezumția de veridicitate instituită de lege in favoarea actului sancționator și neexistând alte elemente care să formeze convingerea instanței că procesul verbal atacat ar fi netemeinic, urmează să mențină procesul verbal ca legal și temeinic.

Având în vedere însă că în speță este vorba de o faptă cu gravitate redusă, că nu s-a făcut dovada că petenta ar fi încălcat în mod repetat prevederile legale reținute prin procesul verbal de contravenție tribunalul apreciază că sancțiunea aplicată este mult prea aspră, în raport de împrejurările comiterii faptelor.

Se constată că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii, sancțiunile juridice constituind astfel mijloace de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite.

Înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului va avea efectul preventiv și educativ scontat.

Pentru aceste considerente, Tribunalul, în baza art.480 al.1 C.p.civ. va respinge apelul declarat de I__ Călărași, iar în baza art. 480 alin. 2 C.pr.civ va admite apelul declarat de I__ Călărași împotriva sentinței civile nr.2659/07.10.2014 pronunțată de Judecătoria Călărași, pe care o va modifica în tot și rejudecând va admite, în parte plângerea petentei și va înlocui amenda aplicată cu sancțiunea avertismentului.

Urmează a menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

In baza art.480 al.2 C.p.civ.

Admite apelul declarat de petenta ____________________ SRL împotriva sentinței civile nr.2659/07.10.2014 pronunțată de Judecătoria Călărași pe care o schimbă în tot și rejudecând admite, în parte, plângerea petentei și înlocuiește sancțiunea amenzii cu avertisment.

In baza art.480 al.1 C.p.civ.

Respinge apelul declarat de I__ Călărași împotriva aceleiași sentințe.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Martie 2015.

Președinte,

A_____ H____

Judecător,

N_______ D______

Grefier,

C_______ E____ C____

Red DN/DACT CC
AZI 17 martie 2015/ 4 ex

J. fond N______ L____ P_______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025