Cod ECLI ECLI:RO:JDALB:2016:001.xxxxxx
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA A___ I____
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Ședința publică din 28.01.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : C______ O___
GREFIER : N____ A____
Pe rol se află judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe petenta ________________________ și pe intimata CNADNR SA - CESTRIN București , având ca obiect anulare proces verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx.
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima, cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei după care :
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20.01.2016, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 28.01.2016, încheierea făcând parte integrantă din prezenta sentință.
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 24.07.2015 sub nr. de dosar XXXXXXXXXXXXX, petenta S.C. A____________ A___ S.A. a solicitat anularea procesului verbal _________ nr. xxxxxxx încheiat în data de 13.07.2015 de către CNADNR – CESTRIN și exonerarea de la plata amenzii în sumă de 2.750 lei. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate cu cea a avertismentului.
Ca motive de nelegalitate, petenta a invocat, pe de o parte, faptul că procesul verbal de contravenție nu a fost comunicat în termenul legal prevăzut de art. 25 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 și, pe de altă parte, lipsa martorului la întocmirea actului constatator. De asemenea, a mai precizat că agentul constatator nu a completat corespunzător actul, lipsind numărul de înregistrare la Oficiul Registrul Comerțului.
În ceea ce privește temeinicia, petenta a menționat că sancțiunea a fost aplicată pentru că nu a deținut rovinietă în data de 12.03.2015, însă a achitat tariful atât pentru perioada anterioară acestei date, cât și pentru perioada ulterioară. Petenta a mai arătat că a fost o omisiune faptul că nu a deținut rovinietă în acea zi, nefiind o practică a societății față de neachitarea taxelor și a obligațiilor. În plus, imediat după ce a primit procesul verbal, a procedat la plata rovinietei pentru data de 12.03.2015.
În probațiune, petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În drept a invocat prevederile O.G. nr. 2/2001.
Prin întâmpinarea înregistrată în data de 27.10.2015, intimata a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal, arătând că acesta îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002 coroborat cu O.G. nr. 2/2001, iar constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale S.I.E.G.M.C.R. și contravenientul a fost identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Intimata a precizat că amenda a fost aplicată în data de 13.07.2015, când a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției, în interiorul termenului de prescripție de 6 luni și a fost comunicat într-un interval de timp mai scurt de două luni, în acord cu art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001. De asemenea, a arătat că prin modificarea O.G. nr. 15/2002, intenția legiuitorului a fost aceea ca în intervalul de două luni de la data constatării contravenției să nu se poată încheia alte procese verbale, limitând caracterul continuu al contravenției la perioada de două luni, iar art. 9 alin. 8 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.
În probațiune, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În drept a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002, OMTI nr. 769/2010.
Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri (f. 5-15, 28-31).
Analizând actele și lucrările dosarului, reține:
Prin procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx încheiat în data de 13.07.2015 de către agentul constatator din cadrul intimatei CNADNR - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, petenta S.C. A____________ A___ S.A. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 2.750 lei, reținându-se că vehiculul categoria E cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând acesteia, a circulat în data de 12.03.2015, ora 10:52, pe DN 1 km 370 + 200 m, în localitatea S____, jud. A___, fără a deține rovinietă valabilă (f. 5).
În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale trebuie să verifice dacă aceasta a fost formulată în termenul prescris de lege, iar apoi, prin prisma probatoriului administrat, va proceda la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal, putând să hotărască și cu privire la individualizarea sancțiunii.
În urma verificărilor cerute de dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul instanței în data de 24.07.2015, în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1, termen calculat de la data comunicării procesului verbal de contravenție, respectiv 21.07.2015 (f. 28).
Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:
În ceea ce privește critica petentului referitoare la momentul comunicării procesului verbal, instanța reține că potrivit art. 25 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult două luni de la data aplicării acesteia, art. 14 alin. 1 din același act normativ, stabilind sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen, respectiv prescripția executării sancțiunilor contravenționale.
Petenta a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției incriminată de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, respectiv pentru fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă. În cuprinsul actului constatator s-a reținut că fapta a fost săvârșită în data de 12.03.2015, fiind înregistrată în acel moment cu mijloace tehnice ale S.I.E.G.M.C.R. și constatată de către agentul constatator în data de 13.07.2015, acest aspect fiind menționat în mod expres.
Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, constatarea contravențiilor se face cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Această dispoziție legală nu presupune nicidecum că data la care s-a efectuat înregistrarea prin mijloace tehnice este și cea a constatării faptei. Astfel, constatarea unei contravenții poate fi făcută doar de către o persoană care are calitatea de agent constatator, iar nu de către un mijloc tehnic. Tocmai din acest motiv a precizat în mod expres legiuitorul că se poate face constatarea și „cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate”, neputându-se considera că aceste aparate ar constata ele însele săvârșirea unei contravenții. Astfel, momentul constării este cel în care agentul constatator procedează la prelucrarea înregistrărilor efectuate de mijloacele tehnice și poate să determine dacă a existat sau nu o faptă de natură contravențională.
Procesul verbal a fost întocmit la data constatării faptei, în acord cu prevederile art. 21 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 care stabilește că în cazul în care prin actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul verbal de constatare, aplică și sancțiunea. Totodată, procesul verbal a fost comunicat petentei în data de 21.07.2015 (f. 28), adică în termenul legal de două luni instituit de art. 9 alin. 8 din O.G. nr. 15/2002 care prevede că pentru lipsa rovinietei valabile, procesul verbal se comunică contravenientului în termen de cel mult două luni de la data constatării contravenției, interval pentru care nu se pot încheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul.
Cu privire la critica adusă de către petentă procesului verbal contestat în sensul că acesta nu a fost semnat de către un martor asistent, instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 19 din O.G. nr. 2/2001 statuează că procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În situația în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului. În lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal în acest mod.
Analizând procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost încheiat în lipsa reprezentantului petentei și a unui martor asistent. Cu toate acestea, agentul constatator a indicat faptul că procesul verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului sau a martorilor, întrucât constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR, conform prevederilor art. 9 alin. 1, alin. 2 lit. c) pct. 2 (ii), alin. 4 și alin. 5 din O.U.G. nr. 15/2002.
Prevederile art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 impun semnarea procesului verbal de contravenție de către un martor asistent doar pentru a confirma aspectele prevăzute de acest text de lege, respectiv că actul a fost încheiat în lipsa contravenientului sau că acesta a refuzat să semneze. Raportat la faptul că petenta nu a contestat că procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în lipsa unui reprezentant al său, instanța apreciază că nu i s-a produs acesteia nicio vătămare de natură a conduce la nulitatea procesului verbal de contravenție, singurul aspect în măsură să fie confirmat de martor în situația prevăzută de art. 19 alin. 1 nefiind tăgăduit de către petentă.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de petentă cu privire la numărul de înregistrare la Oficiul Registrul Comerțului, instanța reține că agentul a consemnat la rubrica referitoare la persoana răspunzătoare de săvârșirea abaterilor: S.C. A____________ A___ S.A., având CUI RO xxxxxxx, cu sediul în A___ I____, _____________________, jud. A___.
Instanța constată că dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sancționează cu nulitatea procesul verbal din care lipsesc mențiuni privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator. Așadar, prevederea legii este suficient de clară și precisă în sensul că, în cazul persoanei juridice, numai lipsa cu desăvârșire a mențiunii privind denumirea sau sediul este motiv de nulitate expresă, iar nu și lipsa altor elemente prevăzute de art. 16, cum ar fi numărul de înregistrare la Registrul Comerțului. Nulitatea pentru lipsa acestor elemente este condiționată de dovedirea unei vătămări care să nu poată fi înlăturată în alt mod, iar petenta nu a făcut o astfel de dovadă, din moment ce mențiunile indicate în cuprinsul actului constatator sunt suficiente pentru a identifica fără niciun dubiu persoana căreia îi este imputată contravenția.
Întrucât nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută sau relativă a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate instituită de lege în favoarea sa.
Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, instanța reține că petenta a fost sancționată în temeiul art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, conform căruia fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
Potrivit art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Astfel cum susține intimata, constatarea contravenției a fost constatată cu ajutorul mijloacelor specifice ale S.I.E.G.M.C.R., acest aspect fiind menționat în cuprinsul procesului-verbal.
Așadar, instanța reține că actul constatator se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, instanței de judecata revenindu-i rolul de a verifica, în conformitate cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001, la cererea petentului, dacă cele cuprinse în procesul-verbal corespund realității. În acest sens, instanța arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, materia contravențiilor este asimilată materiei penale, fiindu-i aplicabile garanțiile art. 6 din Convenția EDO. De asemenea, Convenția nu se opune unei prezumții de legalitate și temeinicie a procesului-verbal, însă cu respectarea a două condiții: sancțiunea prevăzută de lege să nu fie gravă și să existe posibilitatea administrării de probe în vederea răsturnării prezumției de către petent.
În cauză, petenta nu a contestat situația de fapt consemnată în cuprinsul actului, menționând doar că a achitat tariful de utilizate atât pentru perioada anterioară săvârșirii contravenției, cât și pentru perioada ulterioară. Acest aspect nu este de natură să înlăture răspunderea contravențională, însă va fi avut în vedere de instanță la individualizarea sancțiunii.
Asupra individualizării sancțiunii contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat:
În baza art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța poate să hotărască asupra sancțiunii contravenționale aplicate. Această prerogativă legală conferă instanței posibilitatea de a proceda la o reindividualizare a sancțiunii contravenționale stabilite de agentul constatator.
Pentru stabilirea sancțiunii contravenționale trebuie să se țină cont de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001. Potrivit acestei dispoziții legale, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Articolul 7 din O.G. nr. 2/2001 stabilește că sancțiunea avertismentului se aplică atunci când fapta este de o gravitate redusă și chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu menționează expres această sancțiune.
În cauză, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a i se atrage atenția petentei asupra obligațiilor care îi revin în calitate utilizator al unui autovehicul, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 15/2002. Astfel, faptul că petenta a achitat tariful de utilizare a drumurilor naționale atât înainte de data de 12.03.2015, cât și ulterior acestei date (f. 7-12), coroborat cu împrejurarea că și-a manifestat intenția de a repara prejudiciul cauzat de îndată ce a luat la cunoștință de contravenția comisă (f. 13), indică un grad de pericol social mai redus al abaterii contravenționale.
Prin urmare, reținând că scopul urmărit de petentă nu a fost acela de se sustrage de la obligațiile instituite de lege și că urmarea produsă ordinii publice este de gravitate redusă, iar petenta a încercat să o înlăture, dând dovadă de bună-credință, instanța va admite în parte plângerea și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal _________ nr. xxxxxxx încheiat în data de 13.07.2015 cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. A____________ A___ S.A., având C__ xxxxxxx, înregistrată sub nr. JXXXXXXXXXX, cu sediul în A___ I____, _____________________, jud. A___, în contradictoriu cu intimata CNADNR – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, având CUI xxxxxxxx, înregistrată sub nr. J40/552/15.01.2004, cu sediul în București, ___________________. 401A, Sector 6, reprezentată legal de director B_____ T____.
Înlocuiește cu avertisment sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.750 lei aplicată petentei prin procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 13.07.2015.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria A___ I____.
Pronunțată în ședință publică, azi, data de 28.01.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
C______ O___ N____ A____
Red. C.O.
Tehnored. N.A./4 ex./15.02.2016