Dosar nr. XXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL A___
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 866/R/2012
Ședința publică de la 11 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D_____ C______
Judecător A______ C______ P__ - președinte Secția a II-a Civilă
Judecător C_____ T___
Grefier I____ M____ G______
Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta S.C. D__ T__ S.R.L. și pe intimata A__________ R______ ROMÂNĂ ARR-AGENȚIA A___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, s-a constatat, de asemenea, lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Se constată că s-a depus la dosar prin serviciul registratură în data de 17.08.2012 întâmpinare, în dublu exemplar, din partea intimatei la care atașează împuternicire de reprezentare pentru consilier juridic P__ M____.
Instanța constată că întâmpinarea depusă de intimată nu se impune a fi comunicată întrucât a fost depusă la dosar în data de 17.08.2012, cu mai mult de 5 zile înainte de termenul de judecată, prevăzut de art. 114/1 alin. 2 Codul de procedură civilă.
Față de actele depuse la dosar, instanța constată recursul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra recursului de față:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Aiud, sub dosar nr. XXXXXXXXXXX, urmare a declinării dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei A___ I____, petenta S.C. D__ T__ S.R.L. BICAZU A_______ în contradictoriu cu intimata A__________ R______ ROMÂNĂ ARR-AGENȚIA A___, a contestat procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/07.07.2011, încheiat de ARR Agenția A___, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertisment.
În motivarea plângerii, petenta arată că faptele reținute în sarcina sa nu corespund realității.
Petenta a depus la dosar în susținerea plângerii procesul verbal atacat (fila 4, 5).
Intimata a depus la dosar întâmpinare (fila 10), prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal astfel cum a fost încheiat.
Prin sentința civilă nr.627/2012 instanța a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 07.07.2011 de intimata A__________ R______ Română – A.R.R. – Agenția A___, petenta D__ T__ SRL a fost sancționată cu amendă în sumă de 4.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută art. 8, alin.1, pct.31 din O.G. nr. 37/2007 și sancționata de art.9, alin.1, lit. c din același act normativ, reținându-se în sarcina acesteia că în data de 07.07.2011, ora 18:25, pe DN 1, km 416+200 m, pe raza localității Miraslău, conducătorul ansamblului auto format din autotractorul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX și semiremorca XXXXXXXXX, condus de T_________ M______ a fost oprit, iar la analizarea activității conducătorului pentru 28 de zile anterioare zilei controlului acesta nu a prezentat la control diagramele tahograf sau certificatul de atestare a activității sau înregistrări ale aparatului tahograf, întocmindu-se formularul de control în trafic AETR nr. xxxxxxx/07.07.2011.
In legătură cu fapta contravențională dedusă judecății, s-a reținut că, din art. 15 pct. 7 lit. a al Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 3.821/ 85 privind aparatura de înregistrare în transportul rutier, așa cum acesta a fost modificat prin Regulamentul ( CE ) nr. 561/ 2006 rezultă că atunci când conducătorul auto conduce un vehicul echipat cu un aparat de înregistrare în conformitate cu anexa I, acesta trebuie să fie în măsură să prezinte, la cererea unui inspector de control foaia de înregistrare din ziua în curs și foile de înregistrare pentru o perioadă precedentă de 28 de zile.
De asemenea, în art. 15, pct. 7, lit. c din Regulamentul Consiliului CEE nr.3821/85, se prevede că un inspector de control autorizat poate verifica respectarea Regulamentului (CE) nr. 561/2006 prin analizarea foilor de înregistrare, a datelor afișate sau imprimate care au fost înregistrate de aparatul de înregistrare sau de cardul conducătorului sau, în lipsa acestora, prin analizarea oricărui document justificativ prezentat.
Prin Decizia Comisiei Europene nr. 230 din 12 aprilie 2007, s-a stabilit un model de formular pentru atestarea activităților în conformitate cu Regulamentul CE 561/2006 și cu Acordul AETR. Un asemenea formular din care rezultă motivele pentru care nu se poate prezenta numărul necesar de diagrame tahografice reprezintă un „document justificativ ”, în sensul art. 15 pct.7. lit. c din Regulamentul Consiliului CEE nr.3821/85.
Acest document trebuie însă prezentat la momentul controlului, pentru a justifica lipsa numărului necesar de diagrame tahograf. In același sens este și art. 7 alin.1 din Ordinul nr. 1058 din 19 octombrie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind activitatea de control al respectării perioadelor de conducere, pauzelor si perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto și al utilizării aparatelor de înregistrare a activității acestora, din care rezultă că un conducător auto trebuie să prezinte personalului cu atribuții de control, printre alte documente, și formularul pentru atestarea activităților în conformitate cu Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006 sau Acordul AETR, după caz.
În cauza de față, prin plângerea formulată, petenta a învederat instanței că nu a prezentat diagramele tahograf ce atestă activitatea anterioară, întrucât conducătorul auto, care este și administratorul societății pârâte, nu efectuează activități de conducere, ci a preluat autovehiculul în cauză care era defect și abandonat de conducătorul auto angajat, prezentând un formular de atestare a activității conducătorului auto, completat cu pixul.
Însă, instanța a reținut că susținerea petentei în sensul că a prezentat agentului constatator un formular de atestare a activității conducătorului auto, completat cu pixul, este neîntemeiată, întrucât, potrivit procesului-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 07.07.2011, pe care reprezentantul petentei a refuzat să-l semneze, este menționat că acesta din urmă nu a prezentat diagramele tahograf sau certificatul de atestare a activității sau un alt document justificativ din care să reiasă că acesta nu a efectuat activități de conducere(fl. 4). Prezentarea în fața instanței a unui certificat de desfășurare a activității a (f. 5) din care nu rezultă că numitul T_________ M______ a desfășurat o altă activitate decât condusul în perioada 07.06.2011, ora 07:00 – 06.07.2011, ora 18:00, certificat care nu este în concordanță cu modelul de certificat de desfășurare a activității, așa cum a fost modificat prin Decizia Comisiei Europene nr. 230 din 12 aprilie 2007, nu prezintă relevanță juridică sub aspectul răspunderii contravenționale, întrucât fapta contravențională s-a consumat în momentul în care prepusul societății petente nu a prezentat organelor de control numărul necesar de diagrame tahograf și nici documentul care să justifice lipsa acestora.
In consecință, instanța a apreciat că, întrucât, în momentul controlului, prepusul societății petente nu a prezentat diagramele tahograf și nici formularul de atestare a activității care să justifice lipsa acestora, organul de control a reținut în mod corect săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8, alin.1, pct. 31 din O.G. nr. 37/2007.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii amenzii în cuantum de 4000 lei instanța a reținut că este corect stabilită. Pentru a concluziona în acest sens are în vedere ca fapta prezintă un grad ridicat de pericol social abstract, după cum rezultă din limitele legale ale amenzii prevăzute pentru contravenția reținută în sarcina petentei (4000-8000 lei), dar si că lipsa diagramelor tahograf de la bordul vehiculului sau a documentelor justificative pentru lipsa acestora reprezintă o abatere gravă, în contextul în care tahograful reprezintă o măsură de prevenire a evenimentelor rutiere, cu ajutorul căruia se pot verifica timpii de conducere și de odihnă ai conducătorilor auto. D__ fiind scopul edictării acestor dispoziții contravenționale, instanța a apreciat că aplicarea sancțiunilor legale în cazul acestor fapte trebuie să se facă cu promptitudine, înlocuirea amenzii cu avertisment neimpunându-se decât în împrejurări cu totul excepționale, neevidențiate în prezenta cauză. Mai mult, agentul constatator a aplicat minimul sancțiunii prevăzute de lege, ceea ce corespunde gradului de pericol social al faptei, astfel cum se conturează din probele existente la dosar.
Petenta S.C D__ T__ S.R.L a declarat recurs împotriva .sentinței civile nr. 627/17.04.2012 pronunțată de Judecătoria Aiud , în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, solicitând modificarea sentinței civile atacate și admiterea în parte a plângerii în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu AVERTISMENT.
Se menționează că analizând actele și materialul probatoriu existente ia dosarul cauzei , instanța nu a reținut faptul că în speță este vorba și de un caz fortuit întrucât T_________ M______ , în calitate de administrator al societății s-a deplasat în jud. A___ pentru a repara vehiculul, lucru pentru pe care la și făcut. Întrucât conducătorul auto a refuzat să mai continue cursa, T_________ M______ a fost nevoit să aducă vehiculul la sediul firmei, completând astfel un formular aflat în vehicul, dar care nu a fost luat in considerare de organele de control.
De asemenea, Curtea Europeană a stabilit că obligația prezentării probelor revine acuzării și îndoiala este folosită în avantajul acuzatului.
Totodată, se consideră că aplicarea unei sancțiuni trebuie să fie făcută în funcție de conjunctura în care a fost produsă , de natura și de gravitatea acesteia , potrivit art. 5 din O.G 2/2001,cât și de faptul că societatea nu a mai fost sancționată privind transportul rutier.
Intimata A__________ Rutiera R_____ - A.R.R. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către S.C. D__ T__ S.R.L. și menținerea in totalitate, ca temeinică si legală, a sentinței civile atacate.
Instanța de fond a ținut cont de toate prevederile normelor legale in vigoare, precum si de toate împrejurările relevante in soluționarea acestei spete.
In drept: OG 37/2007, REG CEE 3821/85modif. prin REG CE 2135/98 modif. prin REG CE 561/06, O.G. 2/2001, art. 242 (2) C. Pr. Civ.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele, Tribunalul reține următoarele:
În ce privește invocarea de către recurentă a cazului fortuit, ca și cauză care înlătură caracterul contravențional al faptei, se constată că nu se justifică reținerea acestei împrejurări în condițiile în care aspectele menționate prin plângere nu sunt dovedite în niciun fel, neexistând nici o probă din care să rezulte defectarea vehiculului și refuzul conducătorului auto angajat al societății de a continua cursa.
În cea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, Tribunalul reține că procesul-verbal este un act de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit de autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială și care face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, fapta respectivă fiind probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ , asociată cu prezumția de autenticitate și cu prezumția de veridicitate.
Ca atare, procesul-verbal se bucură de forța probantă până la proba contrarie, pe care contravenientul este cel care trebuie să o facă.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Astfel, se constată că prin cererea de recurs se recunoaște că conducătorul auto depistat de organele de control, care este și administratorul societății, a refuzat semnarea procesului verbal de contravenție. Or, în cuprinsul acestui act de sancționare se precizează în mod clar faptul că conducătorul auto nu a prezentat niciun document din care să rezulte că acesta nu a desfășurat activități de conducere, astfel că dacă situația se prezenta altfel, administratorul societății avea posibilitatea de a semna procesul verbal și a formula obiecțiuni în sensul că a fost prezentat un document care nu a fost luat în considerare de organele de control. Așadar, petenta nu a dovedit o stare de fapt contrară celei descrise în procesul verbal de contravenție, motiv pentru care solicitarea sa de anulare a actului în cauză este nefondată.
De asemenea, se constată că nu este oportună nici înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, de vreme ce petenta nu recunoaște săvârșirea faptei contravenționale și nu prezintă circumstanțe particulare care să justifice reindividualizarea sancțiunii, iar contravenția reținută în sarcina sa are un grad ridicat de pericol social, oboseala la volan fiind una dintre cauzele majore ale accidentelor rutiere soldate cu pierderi de vieți omenești.
Față de considerentele expuse mai sus, Tribunalul reține că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, sens în care în baza disp. art.312 alin.1 Cod pr. civ., recursul declarat de petentă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petenta S.C. D__ T__ S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 627/2012 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr. XXXXXXXXXXX.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.10.2012
Președinte, D_____ C______ |
Judecător, A______ C______ P__ - președinte Secția a II-a Civilă |
Judecător, C_____ T___ |
|
Grefier, I____ M____ G______ |
|
Red/Tehnored. CT/09.11.2012
Jud. fond C___ C________ R_____