Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GORJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
896/2015 din 25 martie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Cod operator 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G___

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA Nr. 896/2015

Ședința publică de la 25 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A_____ S_____ S_____

Judecător O_______ C_____ S________

Grefier N_______ C________

Pe rol se află judecarea apelurile civile declarate de apelantul – petent P______ M_____ C______ și pe apelantul intimat I.P.J. G___, împotriva sentinței civile nr. 1415 din data de 09.09.2014, pronunțată de Judecătoria Târgu-Cărbunești, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat V____ M____ M_______ intimatul – petent D_________ P.D____,, pentru apelantul – petent P______ M_____ C______, lipsă fiind reprezentanții apelantului intimat I.P.J. G___.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că este primul termen de judecată precum și că apelul a fost declarat în termen legal.

În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 Cod procedură civilă tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competent general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 126 alin. 1 Constituția României, art.95 pct.2 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.

Avocat V____ M____ M_______, pentru apelantul – petent P______ M_____ C______ a depus la dosar împuternicirea avocațială și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, solicitând reaudierea celor două persoane audiate la instanța de fond.

Tribunalul respinge cererea pentru reaudierea martorilor, dat fiind motivul pentru care se solicită instanței completarea probatoriului.

Avocat V____ M____ M_______, pentru apelantul – petent P______ M_____ C______, a solicitat admiterea apelului, schimbarea in parte, a sentinței pronunțata de instanța de fond in sensul admiterii plângerii contravenționale si in ceea ce privește anularea procesului-verbal cu privire la contravenția prevăzuta de art. 100 alin.3 lit.f din OUG 195/2002 si exonerarea sa de la plata amenzii aplicate si a măsurii complementare cu consecința restituirii permisului de conducere, iar într-o teza subsidiara, solicită in temeiul disp. art. 480 alin.3 C.p.c anularea in parte, a sentinței atacate si revocând fondul sa se admită plângerea contravenționala si cu privire la anularea procesului - verbal de contravenție pentru fapta contravenționala prevăzuta de art. 100 alin.3 lit. f din OUG 195/2002 sau să fie trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond pentru completarea probatoriului.

În mod greșit, instanța de fond a reținut că există declarații contradictorii, intre declarațiile martorilor audiați, niciunul din aceștia nu a declarat că șoferul s-a îndepărtat de autobuz.

Mai arată că instanța de fond nu a analizat motivul de nelegalitate al procesului verbal de contravenție contestat, in ceea ce privește măsura administrativa de reținere a permisului de conducere.

Potrivit dispozițiilor art.100 alin 3 lit. f din OUG 195/2002, constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzuta in clasa a III-a de sancțiuni si aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioada de 30 de zile nerespectarea de către conducătorul auto a indicațiilor agentului de politie.

Mai precizează că agentul constatator, reținând ca petentul a săvârșit contravenția prevăzută de art. 100 alin.3 lit. f din OUG 195/2002, prin procesul verbal contestat i-a aplicat doar sancțiunea principala constând in avertisment si a luat fata de acesta măsura administrativa a reținerii permisului de conducere fără să aplice însă, sancțiunea complementară prevăzută de lege, respectiv suspendarea dreptului de conduce pe o perioada de 30 zile.

În consecință a solicitat admiterea apelului declarat împotriva sentinței instanței de fond

Avocat V____ M____ M_______, pe apelul formulat de către apelantul intimat Inspectoratul de Poliție al Județului G___, a solicitat respingerea apelului declarat de către acesta.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 1415 din data de 09.09.2014, pronunțată de Judecătoria Târgu-Cărbunești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a admis în parte plângerea contravențională formulată petentul P______ M_____ C______, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G___, a fost modifică procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr.xxxxxxx/ 14.03.2014 încheiat de Poliția Tg. Cărbunești,cu privire la contravenția prevăzută de art.4 pct.73 din HG 69/2012 , în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 4000 lei, cu sancțiunea avertisment, a fost menținut celelalte dispoziții ale procesului-verbal de contravenție contestat.

Pentru a pronunța această sentința prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx din data de 14.03.2014 încheiat de IPJ G___, petentul P______ M_____ C______ a fost sancționat contravențional cu amenda in cuantum de 4000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 4 pct.73 din HG 69/2012 și avertisment pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. f din OUG 195/2002, fiind aplicată și măsura complementară a reținerii permisului de conducere, reținându-se în sarcina acestuia că la data susmenționată ,ora 07,00 a condus microbuzul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX,efectuând transport public de persoane și a oprit în alte stații decât cele prevăzute în graficul de circulație ,pentru a coborî persoanele transportate ,respectiv ____________________-Cărbunești ,imediat după trecerea la nivel cu calea ferată,din direcția Căpreni către Tg. Cărbunești și totodată nu a respectat indicațiile polițistului rutier de a rămâne la volanul microbuzului, având un comportament necorespunzător.

Procesul-verbal contestat a fost încheiat cu refuzul petentului de a-l semna.

Instanța constată ca plângerea a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin.1 din OG nr. 2/2001.

Instanța sesizată cu soluționarea plângerii contravenționale, în temeiul art.34 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat.

Verificând legalitatea procesului-verbal contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din OG nr.2/2001, nefiind incidentă vreo cauză de nulitate a acestuia.

Deși procesul-verbal contestat nu a fost semnat de un martor asistent și nici nu s-a precizat motivul ce a dus la încheierea în această modalitate ,încălcarea dispozițiilor art. 19 din OG 2/2001 se sancționează cu nulitatea relativă doar în situația în care prin modul de întocmire a s-ar fi produs petentului o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea actului încheiat cu neobservarea formelor legale, condiții neîndeplinite în prezenta cauză.

Sub aspectul temeiniciei, instanța va avea în vedere prevederile art. 4 pct. 73 din HG 69/2012, potrivit cărora „următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni: nerespectarea de către conducătorii auto angajați ai operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu a obligației de a opri în toate stațiile prevăzute în graficul de circulație aferent licenței de traseu, respectiv de a nu opri, pentru urcarea sau coborârea persoanelor transportate, în alte locuri decât cele prevăzute în graficul de circulație”.

S-a avut în vedere ,de asemenea ,dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. f din OUG 195/2002 potrivit cărora „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:

f) nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.”

Din perspectiva Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, faptele contravenționale intra in sfera cauzelor penale (cauza A_____ contra României), intrând sub incidența art. 6 paragraf 2 din Convenție, care stipulează că o persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată pana când vinovăția sa este legal stabilită.

OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu conține dispoziții exprese privind valoarea probatorie a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, însă acesta se bucură de o triplă prezumție, de legalitate, autenticitate și veridicitate, așa încât face dovada în ceea ce privește constatările personale ale agentului constatator.

În cauză, procesul-verbal de contravenție a fost întocmit în baza constatărilor personale ale agentului sancționator,împrejurare ce nu a fost infirmată de probele propuse de petent.

Instanța a înlăturat ca subiective declarațiile martorilor propuși de petent având în vedere contradicțiile dintre acestea. S-a reținut că între declarațiile date de martorele I___ V_______ și V_______ E_____ există contradicții referitoare la persoana care l-a rugat pe petent să oprească microbuzul, locul în care a oprit, persoanele care au coborât din microbuz, locul în care se aflau agenții de poliție la acel moment, locul în care se afla agentul de poliție cât timp a completat procesul-verbal de contravenție ,discuțiile dintre petent și agentul constatator.

Prin urmare, în lipsa unor dovezi care să conducă la o altă stare de fapt decât cea reținută de agentul constatator, instanța a aplicat prezumția de temeinicie și legalitate a procesului verbal de contravenție contestat și a reținut astfel că petentul s-a facut vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate petentului, instanța a aratat că, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Așa fiind, în speță, instanța a apreciat că sancțiunea amenzii în cuantum de 4000 lei aplicată pentru contravenția prevăzută de art. 4 pct. 73 din HG 69/2012 , apare ca fiind prea aspră având în vederea gradul de pericol social redus al faptei săvârșite , lipsa urmărilor socialmente periculoase,faptul că petentul nu a mai fost sancționat pentru contravenții de acest gen, astfel că văzând și disp. art.5 și art. 7 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,se apreciază că sancțiunea avertisment este suficientă pentru a atrage atenția petentului asupra respectării dispozițiilor art.4 pct. 73 din HG 69/2012.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse anterior, văzând și dispozițiile art.34 din OG 2/2001 instanța a admite în parte plângerea contravențională formulată de petent și ,în consecință, a fost modificat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr.xxxxxxx/14.03.2014 încheiat de Poliția Tg. Cărbunești, cu privire la contravenția prevăzută de art.4 pct.73 din HG 69/2012, în sensul că s-a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 4000 lei, cu sancțiunea avertisment, fiind menținute celelalte dispoziții ale procesului-verbal de contravenție contestat.

Împotriva acestei sentinței a declarat apel în termen și motivat apelantul – petent P______ M_____ C______, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate din următoarele motive:

In fapt, a arătat ca prin plângerea contravenționala formulata a solicitat anularea procesului-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx din data de 14.03.2014, orele 07:12, emis de către agentul constatator din cadrul I.P.J. G___ , prin care a fost sancționat cu amenda contravenționala in cuantum de 4000 lei si avertisment, precum si pedeapsa complementara privind reținerea permisului de conducere.

Prin procesul-verbal mai sus amintit din data 14.03.2014, întocmit de agentul de politie din cadrul I.P.J, s-a reținut in sarcina sa, ca in timp ce circulam pe ruta Capreni-Tg-Carbunesti-Tg-J__ am fost oprit pe ____________________-Carbunesti si i s-a reproșat ca ar fi oprit pentru urcare calatori in alte stații decât cele prevăzute pe grafi de circulație, si ca nu ar fi respectat indicațiile polițistului rutier de a rămâne la volanul microbuzului.

Greșit instanța de fond a apreciat ca atâta vreme cat nu s-a dovedit o alta stare fapt, decât cea reținuta de agentul constatator, s-a aplicat prezumția de temeinicie legalitate a procesul-verbal de contravenție contestat. Ori, din declarațiile celor două martore audiate, respectiv I___ V_______ si Valceanu E_____, a rezultat ca petentul nu respectat toate indicațiile polițistului, acesta nu s-a dus la mașina de politie, pe toată perioada controlului a stat fie lângă ușa microbuzului ( pana a predat actele pene control), fie in microbuz pe scaunul șoferului ( pana s-a încheiat procesul verbala contravenție de către agentul constatator).

Faptul ca una dintre cele doua martore, respectiv d-na căreia i s-a făcut rău în microbuz si pentru care de fapt a fost oprita mașina, nu a mai știut cu exactitate fir evenimentelor, cu privire la locul opririi auto, locul in care se aflau agenții de politie acel moment, locul in care se aflau agenții de politie când au completat procesul-verbal se datorează tocmai stării grave de sănătate ale acelei persoane la momentul controlului. Declarația acesteia nu este contradictorie, ci pur si simplu de la starea de rău ce o acuza nu a mai avut reprezentarea exacta a firului evenimentelor, însă un lucru este cert, după cum a arătat aceasta, motivul opririi petentului s-a datorat chiar datorita stării grave sănătate a acelei martore. Este firesc ca aceasta persoana, sa nu fi reținut ex împrejurările cauzei atâta timp cat se simțea foarte rău si a fost preocupata sa-si revină ca apoi sa revină in microbuz si sa poată continua cursa. Din actele medicale depuse dosar de aceasta martora, rezulta ca are probleme cronice de sănătate.

Cealaltă martora a arătat ca petentul, s-a purtat cuviincios cu agenții de politie, le-a respectat indicațiile acestora, nu i s-a cerut petentului sa execute vreo manevra sau sa comunice ceva si nu ar fi comunicat.

La dosarul cauzei a fost depus un raport din data de 02.05.2014, acesta nu a fost întocmit de agentul constatator, iar la finalul acestuia se face referire „ ca materia probator atașez raportul agentului constatator", însă acest raport nu exista la dosarul cauzei, ceea ce întărește prezumția de nevinovăție a petentului, in lipsa de probe si din partea intimatei, nu se putea retine prezumția de temeinicie a procesului-verbal , ci atât mai mult cu cat martorii nu au confirmat starea de fapt reținuta de agentul-constatator.

Intimata nu a depus întâmpinare in termenul legal prevăzut de lege, si trebuii decăzuta din dreptul de a mai propune probe si de a invoca excepții. In lipsa de prob contrare din partea intimatei, nu se putea retine de către instanța de fond prezumția c temeinicie a procesului-verbal.

Pe cale de consecința, imi sunt recunoscute si garanțiile specifice in materie penala din art.6 din Convenție printre care si prezumția de nevinovăție .

Un alt motiv de apel constată în aceea că instanța de fond nu a analizat motivul de nelegalitate al procesului verbal de contravenție contestat, în ceea ce privește măsura administrativă de reținere a permisului de conducere.

Potrivit dispozițiilor art.100 alin 3 lit. f din OUG 195/2002, constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzuta in clasa a III-a de sancțiuni si aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioada de 30 de zile nerespectarea de către conducătorul auto a indicațiilor agentului de politie.

Fiind vorba de doua sancțiuni, respectiv o sancțiune principala privind aplicarea unei amenzi contravenționale si una complementare constând in suspendarea permisului de conducere pe o perioada de 30 zile. Cu privire la sancțiunile complementare, art.96 alin.l din OUG 195/2002 prevede ca acestea au ca scop înlăturarea unei stări de pericol si preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege si se aplica prin același proces-verbal prin care s-a aplicat sancțiunea principala a amenzii sau avertismentului.

De asemenea potrivit art.109 alin.l din OUG 195/2002 constatarea contravențiilor si aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar in punctele de trecere a frontierei de stat a României de către Polițiști de Frontiera.

Pe de alta parte, măsura administrativa a reținerii permisului de conducere, poate fi dispusa de polițistul rutier potrivit art.III alin.l lit.c din OUG 195/2002 printre alte situații, la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art.100 alin.3.

Din interpretarea disp. legale menționate a rezultat ca măsura administrativa a reținerii permisului de conducere poate fi dispusa de polițistul rutier, numai după constatarea contravenției si aplicarea prin procesul-verbal de contravenție încheiat, pe lângă sancțiunea principala si a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce .

In situația in care se procedează la reținerea permisului de conducere, fără ca pe procesul verbal sa se facă mențiunea aplicării sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, contravenientul este pus in situația de nu cunoaște termenul pentru care i-a fost aplicata aceasta sancțiune, iar instanța de judecata, investita cu soluționarea plângerii formulate împotriva procesului verbal de contravenție, este pus in imposibilitatea de a verifica, legalitatea aplicării acestei sancțiuni complementare.

Ori, in cauza de fata, agentul constatator reținând ca petentul a săvârșit contravenția prevăzuta de art. 100 alin.3 lit.f din OUG 195/2002, prin procesul verbal contestat i-a aplicat doar sancțiunea principala constând in avertisment si a luat fata de acesta măsura administrativa a reținerii permisului de conducere fara sa aplice insa, sancțiunea complementara prevăzuta de lege, respectiv suspendarea dreptului de conduce pe o perioada de 30 zile.

Un astfel de motiv de nelegalitate poate fi invocat in orice stare a pricinii.

A invocat in acest sens practica judiciara, respectiv decizia civila nr.4/2014 pronunțata de Tribunalul G___ in dosarul nr. xxxxx/318/2011 si pentru comparație un proces-verbal de contravenție in care se menționează corect măsura complementara privind suspendarea dreptului de a conduce si perioada pentru care s-a dispus suspendarea.

Dovada celor susținute înțelegem sa o facem cu probele existente la dosar si toi probele administrate la instanța de fond, iar in măsura in care instanța de apel apreciază ca declarațiile martorilor audiați sunt contradictorii, solicitând reaudierea acestora apel, sau completarea probei testimoniale si alte mijloace de proba ce vor fi considerat ca utile pe parcursul soluționării cauzei.

De asemenea, a declarat apel în termen și motivat apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G___, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate din următoarele motive:

Din probele administrate a rezultat că petentul a săvârșit contravenția pentru care a fost sancționat cu amendă.

Fapta săvârșită nu are un grad de pericol social scăzut, astfel încât nu se justifică aplicarea sancțiunii avertismentului. Regimul sancționator sever stabilit de legiuitor pentru astfel de fapte, în scopul protejării participanților la traficul rutier și disciplinăm activității de transport rutier, confirmă susținerea noastră.

De asemenea, a considerat că trebuie avută în vedere și atitudinea duplicitară a petentului, reflectată în plângerea contravențională, acesta solicitând în principal anularea procesului-verbal de contravenție și doar în subsidiar aplicarea unei sancțiuni mai blânde.

În condițiile date, este greu de presupus că prin aplicarea sancțiunii avertismentului petentul va putea fi determinat ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte.

Față de considerentele de mai sus, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii în totalitate a plângerii.

In drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă și art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.

Examinând apelurile declarate prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 476 și art. 477 NCPC, tribunalul reține că fiind nefondat apelul declarat de IPJ G___, și fondat apelul declarat de apelantul petent P______ M_____ C______ pentru următoarele considerente:

Prin sentința apelată, a fost modificat a fost modificat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr.xxxxxxx/14.03.2014 încheiat de Poliția Tg. Cărbunești, cu privire la contravenția prevăzută de art.4 pct.73 din HG 69/2012, în sensul că s-a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 4000 lei, cu sancțiunea avertisment, fiind menținute celelalte dispoziții ale procesului-verbal de contravenție contestat.

Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Potrivit art. 7alin. 1 din același act normativ, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Față de criteriile enunțate se apreciază că aplicarea sancțiunii avertismentului pentru fapta prev. de art. 4 pct.73 din HG 69/2012 este temeinică și legală, fiind suficientă pentru prevenirea săvârșirii de fapte similare pe viitor, pentru reeducarea contravenientului în sensul respectării normelor legale privind regimul de transport public de persoane.

Față de cele arătate , apelul declarat de apelantul IPJ G___ cu privire la greșita aplicarea a sancțiunii avertismentului pentru fapta prev. de art. 4 pct.73 din HG 69/2012 este nefondat.

Cu privire la apelul declarat de apelantul petent P______ M_____ C______, sunt neîntemeiate criticile acestuia în sensul că în mod greșit prima instanță a reținut că procesul verbal de contravenție este temeinic sub aspectul reținerii faptei prev. de art. 100 alin.3 lit. f din OUG 195/2002.

Astfel, procesul verbal de contravenție a fost încheiat ca urmare a constatării în mod direct și nemijlocit a faptei de către agentul constatator bucurându-se de prezumția de legalitate și temeinicie sub aspectul existenței faptei contravenționale.

Ca stare de fapt s-a reținut de către agentul constatator că apelantul petent nu a respectat indicații agentului de politie de a rămâne la volanul microbuzului, aspecte care nu au fost infirmate prin dovada contrară, în mod corect prima instanță înlăturând ca subiective declarațiile martorilor I___ V_______ și V_______ E_____, date fiind contradicțiile existente în declarațiile acestora cu privire la persoana care l-a rugat pe apelantul petent să oprească microbuzul, locul în care acesta a oprit, persoanele care au coborât din microbuz, locul în care se aflau agenții de poliție la acel moment, locul în care se afla agentul de poliție cât timp a completat procesul-verbal de contravenție, discuțiile dintre apelantul petent și agentul de poliție.

Criticile apelantului petent P______ M_____ C______, cu privire la greșita aplicare de către organele de poliție a măsurii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile sunt întemeiate.

Potrivit art. 100 alin. 3 lit. f din OUG 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:…nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu;

Potrivit art. 109 alin. 1 și art. 111 alin. 1 lit. c din OG 2/2001, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră iar permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 100 alin.3 din același act normativ.

Astfel, aplicarea sancțiunii complementare trebuia să de dispună de către agentul constatator, odată cu încheierea procesului verbal de contravenție cu indicarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, pentru a se putea verifica legalitatea acestei sancțiuni complementare.

Or, agentul constatator reținând ca apelantul petent a săvârșit contravenția prevăzuta de art. 100 alin.3 lit. f din OUG 195/2002, prin procesul verbal contestat i-a aplicat doar sancțiunea principala constând in avertisment si a luat fata de acesta măsura administrativă a reținerii permisului de conducere fără sa aplice însă, sancțiunea complementara prevăzuta de lege, respectiv suspendarea dreptului de conduce pe o perioada de 30 zile, procesul verbal fiind afectat de nelegalitate sub acest aspect.

Pentru considerentele expuse tribunalul va respinge apelul declarat de IPJ G___, ca nefondat și va admite apelul declarat de apelantul petent P______ M_____ C______ și va schimba în parte sentința, în sensul că va anula parțial procesul-verbal, respectiv cu privire la măsura reținerii permisului de conducere și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge apelul declarat de Inspectoratul de Poliție Județean G___, cu sediul în Tg-J__, __________________, împotriva sentinței civile nr. 1415 din data de 09.09.2014, pronunțată de Judecătoria Târgu-Cărbunești, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, ca nefondat.

Admite apelul declarat de apelantul petent P______ M_____ C______, domiciliat în comuna Logrești, ___________________.115, județul G___, CNP xxxxxxxxxxxxx împotriva sentinței civile nr. 1415 din data de 09.09.2014, pronunțată de Judecătoria Târgu-Cărbunești în dosarul nr. 4194/ 318/2014.

Schimbă în parte sentința, în sensul că anulează parțial procesul-verbal, respectiv cu privire la măsura reținerii permisului de conducere.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă

Pronunțată în ședința publică de la 25 martie 2015, la Tribunalul G___.

Președinte,

A_____ S_____ S_____

Judecător,

O_______ C_____ S________

Grefier,

N_______ C________

Red. COS

Tehnored.N.C.

4 ex./27.04.2015

Jud. fond. N.M.P______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025