Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CARAŞ SEVERIN
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
51/2016 din 29 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

R O M A N I A

TRIBUNALUL C____ S______

R E Ș I Ț A

SECȚIA A II A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


Dosar nr.XXXXXXXXXX

Cod operator 2896

DECIZIA CIVILĂ NR.51/A

Ședința publică din data de 29.01.2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I_____ M____, judecător

JUDECATOR: A________ O___ S____

GREFIER: S____ D______

S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul I____________ DE S___ ÎN CONSTRUCȚII-I.S.C.-I____________ REGIONAL ÎN CONSTRUCȚII VEST împotriva sentinței civile nr.242/06.10.2015 pronunțate de Judecătoria M______ Nouă în dosarul nr.XXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata ________________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, expunerea referatului cauzei de către grefierul de ședință, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, în conformitate cu prevederile art.131 alin.1 Cod procedură civilă, instanța, procedând la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, în temeiul art.95 pct.2 Cod procedură civilă raportat la art.34 alin.2 din OG nr.2/2001, constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză.

În baza art.392 Cod procedură civilă, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și, nemaifiind alte cereri de formulat, în baza art.394 Cod procedură civilă, declară cercetarea procesului încheiată și dispune închiderea dezbaterilor, procedând la soluționarea cererii.

T R I B U N A L U L


Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.242/06.10.2015 pronunțată de Judecătoria M______ Nouă în dosarul nr.XXXXXXXXXX s-a admis în parte plângerea formulată de petenta S.C. A___ A___ S.R.L. și s-a dispus înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 2.500 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenție _______ nr.xxxxxxx, încheiat la data de 10.12.2014 de către I____________ de S___ în Construcții-I.S.C.- I____________ Județean în Construcții C____-S______, cu sancțiunea „avertisment”, menținându-se celelalte dispoziții ale procesului-verbal contestat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin procesul-verbal de control pentru supravegherea pieței produselor pentru construcții cu nr.xxxxx/06.11.2014 întocmit de către I____________ de S___ în Construcții-ISC-I____________ Regional în Construcții Vest-I____________ Județean în Construcții C____-S______ s-a verificat modul de respectare de către ________________-Punct de lucru M______ Metalo O______ a condițiilor de comercializare și punere pe piață a produselor de construcții, în urma petiției clientei T____ M____, care a reclamat comportarea necorespunzătoare după montare a parchetului laminat la contact cu un material umed. În urma controlului, agentul constatator a constatat menționarea în reclama/oferta și în documentele comerciale o ________ nereguli, respectiv: produsul P______ laminat verificat este comercializat fără respectarea prevederilor legale privind aplicarea marcajului CE și a informațiilor asociate, fapt care contravine prevederilor art.14 alin.1, alin.2 din Regulamentul UE nr.305/2011 cu modificări.

S-a mai reținut că produsele comercializate nu sunt identificate complet și corect cu informații din care să rezulte că au fost respectate prevederile regulamentului de mai sus, produsul este identificat cu denumire improprie, „P______ stejar”, denumire care nu este în concordanță cu prevederile standardului armonizat declarat de fabricant în conformitate cu EN xxxxx (SR EN xxxxx:2004 și SR EN xxxxx:2004/AC:2007 îmbrăcăminte rezistentă la șoc, textilă și stratificată), fapt ce induce în eroare utilizatorul sau poate crea confuzii la locurile de utilizare deoarece produsul nu este fabricat din lemn.

De asemenea, s-a constatat de către intimată că înainte de comercializare nu au fost respectate prevederile art.14 alin.1 și 2 din Regulament, respectiv produsele aprovizionate pentru comercializare nu au fost însoțite de o copie a declarației de performanță, iar copiile puse la dispoziție pentru produsele verificate întocmite de fabricant erau inexacte și incomplete.

În urma celor constatate, s-a dispus o ________ măsuri pentru eliminarea deficiențelor, inserate la cap.10 al procesului-verbal nr.xxxxx/06.11.2014, stabilindu-se termen data de 19.11.2014, cu mențiunea că unitatea controlată va prezenta la IJC C____-S______, în scris și sub semnătura conducătorului unității, modul de aducere la îndeplinire a măsurilor stabilite și documentele care dovedesc stoparea neconformităților.

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _______ nr.xxxxxxx din 10.12.2014 s-a constatat de către I.S.C.-I.R.C Vest- IJC C____-S______ că societatea S.C. A___ A___ S.R.L. nu a îndeplinit măsurile stabilite de autoritatea de supraveghere a pieței produselor pentru construcții prin PVC xxxxx/06.11.2014- măsurile 1,2,3,4,5,6, respectiv nu s-au prezentat documentele, etichetele, înregistrările, modul prin care s-au adus la conformitate produsele tip parchet laminat de diferite modele, fabricate în C____, aprovizionate de la _____________ și puse la dispoziție pe piață pentru comercializare, adică: eticheta cu marcaj CE și informații asociate, Declarații de performanță, eticheta cu identificare importator, instrucțiuni și informații de siguranță pentru utilizatori, întocmite cu respectarea legislației, regulamentelor și reglementărilor tehnice în vigoare, conform Regulamentului UE 305/2011 cu modificările și completările ulterioare, HGR 622/2004 cu modificările și completările ulterioare, specificația tehnică armonizată SREN xxxxx:2004 cu SR EN xxxxx:2004/AC:2007.

La rubrica „Alte mențiuni” s-a precizat că procesul-verbal s-a întocmit la sediul intimatei, că prin înștiințarea transmisă cu nr.1779/19.11.2014 și înregistrată la ISC cu nr.xxxxx/19.11.2014 nu s-a făcut dovada că produsele verificate îndeplinesc condițiile legale.

În urma celor constatate, societatea a fost sancționată cu 2500 lei amendă contravențională, în baza art.39 alin.1 lit.c 3 din HGR 622/2004. cu modificările și completările ulterioare.

Intimata a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, pe care prima instanță, analizând-o cu prioritate, a respins-o, având în vedere că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, procesul-verbal de contravenție a fost comunicat petentei la data de 16.12.2014, conform confirmării de primire, iar plângerea a fost depusă la poștă la data de 29.12.2014, înăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 din O.G. 2/2001, coroborat cu prev. art.183 alin.(1) Cod procedură civilă.

Potrivit dispozițiilor art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

În conformitate cu dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și cu principiul preeminenței dreptului, verificând mai întâi legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, prima instanță a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Astfel, prima instanță a reținut că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art.17 din O.G. nr.2/2011, astfel cum au fost interpretate prin decizia Secțiilor Unite ale ÎCCJ nr.22/2007, sub sancțiunea nulității absolute.

Faptul că procesul-verbal a fost întocmit la sediul intimatului a dus la nesemnarea lui de către reprezentantul petentei, arătându-se despre aceasta la rubrica „Alte mențiuni”, iar în această situație nu a fost posibilă semnarea lui, aspecte care nu sunt de natură a atrage sancțiunea nulității absolute a procesului-verbal, ci, in conformitate cu prev. art.16 alin.7 din OG 2/2001 rap. la art.175 și 178 Cod procedură civilă, pe cea a nulității relative, aceasta fiind condiționată de producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. O asemenea vătămare nu există in cauză, din moment ce petentul a avut posibilitatea de a formula critici față de procesul-verbal de contravenție prin plângerea formulată și de a supune atenției instanței toate apărările sale, în condiții de contradictorialitate.

Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, prima instanță a reținut că O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu conține dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției. Cu toate acestea, din economia textului art.34 al actului normativ menționat mai sus, rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Potrivit art.39 alin.1 lit.c3 din H.G. 622/2004 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a produselor pentru construcții, constituie contravenții și se sancționează, cu respectarea prevederilor art.21 din Regulamentul (CE) nr.765/2008, neîndeplinirea, la termenele stabilite, a măsurilor dispuse de autoritatea de supraveghere a pieței, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei.

Prima instanță a reținut că, ulterior sancționării, petenta a realizat demersuri pentru îndeplinirea măsurilor dispuse prin procesul-verbal nr.xxxxx/06.11.2014, contactând furnizorul pentru obținerea etichetelor cu marcaj UE necesare aplicării pe produsele comercializate, aceste etichete fiind lipite pe toate pachetele aflate în depozit.

La dosar petenta a depus adresa 2813/17.11.2014 privind furnizarea de către _________________. a etichetelor conforme cu marcaj UE pentru aplicarea pe cutiile cu produsul importat de această societate-parchet laminat 12,3 mm, care face parte din loturile 2014, clasa AC3/31, EN xxxxx.

Prin adresa 1779/19.11.2014 S.C. A___ A___ S.R.L. a emis înștiințare către IRC Vest- IJC C____-S______ cu privire la faptul că au fost îndeplinite măsurile dispuse prin procesul-verbal nr.xxxxx/06.11.2014, respectiv s-au etichetat cutiile conform Regulamentului 305/2011 EC cu etichete de conformitate cu marcaj CE, acceptate de I.S.C, s-au aplicat instrucțiuni de folosire și exploatare în limba română, s-a emis declarația de performanță cu caracteristicile produsului comercializat.

Însă petenta nu a făcut dovada comunicării către IRC Vest-IJC C____-S______ a documentelor care atestă îndeplinirea măsurilor dispuse, conform celor menționate în procesul-verbal xxxxx/06.11.2014.

De altfel, din declarațiile martorei audiate se desprinde aceeași idée, martora declarând că neregularitățile constatate de organul de control au fost remediate de petentă în termen de 2 săptămâni, însă nicio persoană din cadrul intimatei nu s-a prezentat spre a efectua verificările necesare.

Având în vedere toate cele mai sus reținute, prima instanță a apreciat că petenta nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută de agentul constatator, nefiind astfel răsturnată prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal contestat.

Potrivit dispozițiilor art.21 alin.3 din OG 2/2001, „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”

Având în vedere prevederile art.34 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care permit instanței să aprecieze inclusiv asupra naturii sancțiunii ce se impune a fi aplicată petentei, prima instanță a considerat că se impune reindividualizarea acesteia, apreciindu-se că aplicarea avertismentului corespunde scopului sancțiunilor contravenționale, fiind suficientă pentru corectarea conduitei petentei care, în vederea acordării activității sale la dispozițiile legale, a efectuat demersuri pentru a se conforma acestora.

Pentru a proceda astfel, s-au avut în vedere prevederile art. 5 alin.5 din O.G. 2/2001, precum și criteriile prev. de art.21 alin.3 din O.G.2/2001, respectiv faptul că petenta a efectuat demersuri pentru remedierea neregularităților constatate și a înștiințat ISC cu privire la modalitatea de soluționare a măsurilor dispuse (etichetarea cutiilor cu etichete primite de la producător, instrucțiuni de folosire și exploatare în limba română, obținerea declarației de performanță pentru produsul comercializat) privind _______________________________>

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, intimatul ISC-IRC Vest, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței civile apelate în ceea ce privește înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment și, pe cale de consecință, respingerea plângerii contravenționale.

În susținerea apelului se arată că instanța de fond a interpretat greșit starea de fapt dedusă judecății și întregul probatoriu administrat și a aplicat greșit dispozițiile legale incidente.

Apelanta precizează că petenta nu a efectuat nici un demers legal și nu a prezentat nici un document care să confirm îndeplinirea măsurilor dispuse prin procesul verbal de control nr.xxxxx/06.11.2014, contrar celor reținute de către instanța de fond în pronunțarea soluției privind înlocuirea amenzii cu avertisment.

Arată că petenta nu contestă săvârșirea faptei contravenționale, fapt ce rezultă inclusiv din declarația martorei T____ A________, iar adresele nr.1798/14.11.2014 și nr.1779/19.11.2014 nu reprezintă o dovadă a îndeplinirii de către petentă a măsurilor dispuse și de confirmare a îndeplinirii de către produsul comercializat a condițiilor legale de introducere pe piață.

Apelanta arată că deși prima instanță a reținut corect că actul de sancționare este temeinic și legal, întrucât petenta nu a îndeplinit măsurile dispuse, a apreciat că se impune înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment, deși nu se poate reține faptul că petenta ar fi efectuat vreun demers real și conform cu prevederile legale pentru _______________________________>

Cu privire la cuantumul amenzii aplicate apelanta apreciază că acesta a fost stabilit în mod corect, în conformitate cu dispozițiile art.21 din OG nr.2001.

În drept, invocă dispozițiile art.466 Cod procedură civilă, art.34 alin.2 din OG nr.2/2001, HG nr.622/2004,

Intimata ________________ a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

În apărare arată că sancțiunea avertismentului se justifică în cauză, față de circumstanțele faptice ale neîndeplinirii, la termenele stabilite, a măsurilor dispuse de autoritatea de supraveghere a pieței, iar conduita sinceră și cooperată nu este de natura unei rele credințe, așa cum în mod corect a apreciat prima instanță.

Examinând sentința civilă apelată potrivit dispozițiilor art.479 Cod procedură civilă și motivelor de apel invocate, sub aspectul temeiniciei și legalității, se constată că apelul este întemeiat, din următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenție _______ nr.xxxxxxx din 10.12.2014 societatea S.C. A___ A___ S.R.L. a fost sancționată cu suma 2500 lei amendă contravențională, în conformitate cu prevederile art.39 alin.1 lit.c din HG nr.622/2004 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a produselor pentru construcții, pentru neîndeplinirea la termenele stabilite a măsurilor dispuse prin procesul verbal de control nr.xxxxx/06.11.2014, încheiat de IRC Vest-IJC C____-S______, în calitate de autoritate de supraveghere a pieței produselor pentru construcții (filele 6-8 dosar fond).

Referitor la legalitatea actului constatator al contravenției, Tribunalul observă că prima instanță a apreciat corect că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și 19 din O.G. nr.2/2001, nefiind incidente dispozițiile art.17 din același act normativ, care reglementează cazurile de nulitate.

În ceea ce privește temeinicia actului constatator, Tribunalul consideră că prima instanță a reținut corect împrejurarea că prezumția de temeinicie a acestuia nu a fost răsturnată de contravenientă, în urma administrării probelor cu ocazia cercetării judecătorești.

Tribunalul constată că prima instanță a apreciat greșit faptul că se poate dispune înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment, reținând că intimata contestatoare a realizat demersuri pentru îndeplinirea măsurilor dispuse prin procesul verbal nr.xxxxx/06.11.2014, contactând furnizorul și obținând etichetele cu marcaj UE necesare aplicării pe produsele comercializate.

Astfel, prima instanță nu a observat că încercarea contestatoarei de a intra în legalitate este limitată la efectuarea unor demersuri parțiale pentru înlăturarea neconformităților menționate la pct.9 din procesul verbal de control nr.xxxxx/06.11.2014, fără a îndeplini toate măsurile dispuse de intimat pentru înlăturarea neregulilor constatate.

Apreciind corect existența pericolului social al faptei reținute ca și contravenție, Tribunalul găsește că simpla aplicare a măsurii avertismentului nu este de natură a asigura îndreptarea contestatoarei, ținând cont și de urmările periculoase ale faptei în raport cu vătămarea intereselor clienților, precum și faptul că petenta nu a îndeplinit măsurile dispuse în actul de control nici după întocmirea procesului verbal de sancționare contravențională. Astfel, se impune păstrarea procesului verbal de contravenție și sub aspectul sancțiunii aplicate.

Față de considerentele de fapt și de drept enunțate mai sus, în temeiul art.480 alin.2 Cod procedură civilă, Tribunalul va admite apelul declarat de apelantul I____________ DE S___ ÎN CONSTRUCȚII-I.S.C.-I____________ REGIONAL ÎN CONSTRUCȚII VEST împotriva sentinței civile nr.242/06.10.2015 pronunțate de Judecătoria M______ Nouă în dosarul nr.XXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata ________________, va schimba, în tot, sentința atacată și, rejudecând, va respinge plângerea contravențională formulată de petenta ________________ împotriva procesului verbal de contravenție _______ nr.xxxxxxx/10.12.2014 încheiat de intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Admite apelul declarat de apelantul I____________ DE S___ ÎN CONSTRUCȚII-I.S.C.-I____________ REGIONAL ÎN CONSTRUCȚII VEST, cu sediul în Reșița, Piața 1 Decembrie 1918, nr.7 parter, județul C____-S______ împotriva sentinței civile nr.242/06.10.2015 pronunțate de Judecătoria M______ Nouă în dosarul nr.XXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata ________________, cu sediul în M______ Nouă, _________________________.13, jud. C____-S______, J XXXXXXXXXXX, C.U.I. RO xxxxxxx, cu sediul procesual ales în Timișoara, _________________, __________, județul T____.

Schimbă, în tot, sentința atacată și, rejudecând,

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta ________________ împotriva procesului verbal de contravenție _______ nr.xxxxxxx/10.12.2014 încheiat de intimat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2016.


PREȘEDINTE JUDECĂTOR

I_____ M____ A________ O___ S____

GREFIER

S____ D______

RED.IM/10.02.2016

TEHNODAC.SD/10.02.2016

4 ex., 2 ______________

JUD. FOND: T__ M_____







Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025