Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul TIMIŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1469/2013 din 09 septembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL T____

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL


DECIZIA CIVILĂ Nr. 1469/2013

Ședința publică de la 09 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C______ T____

Judecător M_____ T____

Judecător A______ S______

Grefier D____ P______


Pe rol se află judecarea recursului formulat de recurentul N_____ D_____ împotriva sentinței civile nr.2057/11.02.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata I____________ DE P______ JUDETEAN T____, având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, atât la prima, cât și la a doua apelare a cauzei, se constată lipsa părților.

Lipsă de procedură de citare cu recurentul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată lipsă de procedură cu recurentul, urmând a fi citată în vederea îndeplinirii acesteia.

Notă: Înainte de închiderea ședinței se prezintă pentru recurent avocat V_____ B_____ în substituirea avocatului titular B___ M____ acoperindu-se viciul de procedură cu recurentul, după care solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată în măsura în care sunt depuse la dosar dovezile.


TRIBUNALUL:


Deliberând asupra recursului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2057/11.02.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul N_____ D_____, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din data de 19.11.2012, încheiat de intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T____.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat în data de 19.11.2012 petentul N_____ D_____ a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 630 lei și măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 și sancționate de art. 102 alin. 3 din OUG 195/2002.

S-a reținut în procesul-verbal că în data de 19.11.2012, ora 00:47, pe DN 6, Ș_____, petentul a condus auto marca Mercedes cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX fiind înregistrat de aparatul radar cu viteză de 110 km/h.

Conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată prin acesta.

Verificând legalitatea procesului-verbal, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 19 din O.G. nr. 2/2001 și cuprinde mențiunile prevăzute de art. 17 din același act normativ, neexistând motive de nulitate ce pot fi invocate din oficiu.

Instanța a constatat caracterul neîntemeiat al motivului de nelegalitate invocat de petent, acela că nu este indicat temeiul de drept în baza căruia a fost sancționat, articolele indicate reglementând alte aspecte și nu sancționarea pretinsei fapte săvârșite de el. În cuprinsul procesului-verbal de contravenție s-a menționat în mod corect că fapta petentului de a circula în localitatea Ș_____ cu o viteză de 110 km/h este prevăzută de art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, care obligă conducătorii de vehicule să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă. De asemenea, a fost indicat în mod corect temeiul sancționator și anume de art. 102 alin. 3 din OUG 195/2002. Acest text de lege sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile contravenția constând în depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv.

În mod nefondat a susținut petentul că procesul-verbal cu cuprinde nici măcar lapidar împrejurările în care a fost săvârșită fapta. Instanța a constatat că în cuprinsul procesului-verbal de contravenție s-a realizat o descriere adecvată a faptei contravenționale, care să permită verificarea corectei încadrări juridice, fiind respectate cerințele art. 16 din OG 2/2001; au fost menționate data, ora și locul comiterii contravenției, datele de identificare ale autoturismului condus de petent, precum și viteza cu care acesta a fost depistat conducând.

Este de asemenea neîntemeiat motivul de nelegalitate invocat de petent în sensul că aparatul radar cu care s-a înregistrat viteza nu este identificat. În cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției s-a precizat că înregistrarea a fost efectuată cu aparatul radar tip Autovision, precum și autoturismul pe care a fost montat respectivul aparat.

Referitor la temeinicia actului contestat, instanța a reținut că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. În măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, procesul-verbal de contravenție are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă a vinovăției petentului. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, faptul de a conferi forță probantă unui înscris emis de un organ al statului nu semnifică negarea prezumției de nevinovăție, atâta timp cât persoana sancționată are dreptul să conteste acest act și să probeze că starea de fapt consemnată în cuprinsul lui nu corespunde realității.

Instanța a constatat că probele administrate în prezenta cauză relevă veridicitatea situației de fapt reținută în procesul-verbal contestat.

Astfel, potrivit art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

În prezenta cauză, contravenția a fost constatată printr-un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, respectiv aparatul radar tip Autovision destinat utilizării atât în regim staționar cât și în regim de deplasare, conform buletinului de verificare metrologică nr. xxxxxxx emis de Biroul Român de Metrologie Legală în 22.03.2012. Acest document atestă valabilitatea de funcționare a aparatului radar la momentul constatării contravenției. Prin urmare, documentele depuse de către intimat dovedesc existența unui aparat radar omologat, folosit de un lucrător specializat.

Fotografiile depuse la dosar confirmă starea de fapt descrisă în procesul-verbal, respectiv că la data de 19.11.2012, ora 00:47, petentul a condus autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, rulând cu viteza de 110 km/h. Din cuprinsul planșelor foto rezultă data și ora la care a fost efectuată înregistrarea, iar autoturismul condus de petent se vede cu claritate, neexistând nici un obstacol între aparatul radar și acest autovehicul.

Petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție, deși sarcina probei îi incumbă, în conformitate cu prevederile art. 1169 C. civ. coroborat cu art. 129 al. 1 teza finală C.pr.civ. Petentul nu s-a prezentat în instanță pentru a-și susține plângerea și nici nu a propus administrarea de probe pentru a combate cele consemnate de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal, deși a fost citat cu mențiunea de a propune probe în susținerea plângerii. Susținerile sale din cuprinsul plângerii, în sensul că viteza cu care circula era mult sub 100 km/h, sunt infirmate de probele puse la dispoziție de către intimat.

Prin urmare, nu a fost răsturnată prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției.

Fapta petentului astfel cum a fost descrisă în procesul-verbal atacat și a cărei săvârșire rezultă din probele administrate întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 și sancționate de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, iar sancțiunea a fost aplicată conform actului normativ de incriminare.

Având în vedere aceste considerente, instanța a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul N_____ D_____ împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din data de 19.11.2012, încheiat de intimatul I____________ de Poliție al Jud. T____ și a menținut procesul-verbal atacat.

Instanța a luat act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 2057/11.02.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, a formulat recurs petentul N_____ D_____, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 2057/11.02.2013 pronunțata in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX ca fiind netemeinica si nelegala și rejudecând cauza, admiterea plângerii contravenționale si anularea procesului verbal nr. CP xxxxxxx/19.11.2012 ca fiind netemeinic si nelegal, pentru următoarele considerente:

In fapt, recurentul s-a adresat Judecătoriei Timișoara, solicitând anularea procesului verbal nr. CP xxxxxxx/19.11.2012, act constatator pe care il calific ca fiind lipsit de temeinicie si nelegal.

In fața instanței de fond a precizat faptul ca aparatul radar care a înregistrat viteza nu este identificat cu exactitate, fiind identificat doar după marca, lucru care face imposibil solicitarea relațiilor in legătura cu acest aparat, pentru a se observa daca este omologat si verificat metrologic.

Deși instanța a arătat in sentința pronunțata ca ar fi vorba despre un aparat radar Autovision, nu este indicat modelul exact al acestui aparat. De asemenea recurentul a solicitat sa fie prezentat in instanța si atestatul de operare pe radar a agentului care a folosit aparatul radar in momentul săvârșirii presupusei contravenții precum si buletinul de verificare metrologica.

Înregistrările efectuate cu aparatul de măsurare a vitezei de circulație a autovehiculelor trebuie să cuprindă toate datele de identificare a faptei respective, data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, sensul de deplasare a autovehiculului și faptul că a fost efectuată autotestarea, ceea ce nu s-a respectat, întrucât nu s-a făcut dovada în acest sens.

De asemenea, în cazul unor condiții atmosferice de umiditate, ceață chiciură, radarele, în cazul în care nu sunt omologate și verificate metrologic, pot înregistra dereglări funcționale ce pot avea influență asupra exactității de măsurare.

Recurentul a mai arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 181 alin 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice care prevede că, în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces verbal de constatare a contravenției potrivit modelului prevăzut în anexa 1D, după preluarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor de la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța constată că judecătoria a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, întemeiată pe dovezile administrate, din care rezultă starea de fapt reținută prin actul sancționator atacat.

Contrar susținerilor recurentului, în procesul verbal întocmit agentul constatator a indicat suficiente elemente pentru identificarea aparatului radar cu care a fost înregistrată viteza de deplasare a autoturismului condus de petent, menționându-se că viteza a fost detectată „de aparatul radar AUTOVISION montat pe autoturismul cu numărul MAI – xxxxx”. Or, în buletinul de verificare metrologică depus la fila 18 din dosarul primei instanțe, se poate observa că omologarea și verificarea metrologică a fost realizată pentru cinemometrul de control rutier AUTOVISION,montat pe autospeciala arătată. Se poate deci ușor observa că buletinul menționat se referă tocmai la cinemometrul utilizat de agentul constatator care a întocmit procesul verbal de contravenție atacat în speță, fiind nefondate susținerile conform cărora nu s-ar putea verifica de către instanță dacă aparatul radar utilizat constituie un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, permis a fi utilizat pentru înregistrarea vitezei de deplasare în trafic a autovehiculelor și pentru constatarea contravențiilor de depășire a vitezei legale reglementate de Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin HG nr. 1391/2006.

Așa fiind și văzând că petentul recurent nu a dovedit prin nici un mijloc de probă că nu a săvârșit contravenția ce i s-a reținut în sarcină,că toate dovezile de la dosar atestă faptul că sancționarea sa a fost făcută în mod întemeiat, astfel cum a reținut prima instanță, tribunalul constată că nu există nici un motiv pentru admiterea căii de atac, astfel că, în temeiul art.304 și 312 cod procedură civilă, va respinge recursul.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Respinge recursul formulat de recurentul N_____ D_____ împotriva sentinței civile nr.2057/11.02.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata I____________ DE P______ JUDETEAN T____.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Septembrie 2013.

Președinte,

C______ T____


Judecător,

M_____ T____


Judecător,

A______ S______

Grefier,

D____ P______

Red. C.T. /Tehnored. D.P. 21.02.2014/ 2 Ex./SM – 1 Ex.

P.I. – Judecătoria Timișoara/judecător S______ I____-A______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025