R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1321
Ședința publică din data de 04.02.2016
Instanța compusă din:
Președinte: M______ M____-R_____
Grefier: M___ A______
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea M____ A_____ în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect „anulare proces-verbal de contravenție”.Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședință publică din data de 25.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea astăzi, 04.02.2016, hotărând următoarele,
INSTANTA,
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 18.09.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXX, contestatoarea M____ A_____, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr. xxxxxxx/24.08.2015, încheiat de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - CESTRIN, solicitând anularea procesului-verbal.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că aceasta a fost sancționată contravențional întrucât a circulat pe DN1 km 619+290 m, Osorhei, jud. Bihor, fără a deține rovinietă valabilă. Aceasta a arătat că deținea rovinietă valabilă, achiziționată de la Mol Romania București, de către nora acesteia M____ M______ V________, conform chitanței nr. xxxxxx/01.04.2015. În momentul primirii procesului-verbal, a constatat că numărul de înmatriculare al autoturismului înscris pe rovinietă era greșit, fiind vorba despre XXXXXXXX. Aceasta a menționat că nora acesteia M____ M______ V________ nu posedă permis de conducere și nu a fost atenționată de casierul Mol Romania cu privire la verificarea înscrisurilor de pe rovinietă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 31 OG 2/2001.
Plângerea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
În dovedirea plângerii, contestatoarea a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a atașat la dosarul cauzei următoarele înscrisuri, în copie: carte de identitate M____ A_____ și M____ M______ V________, certificat de căsătorie ________ nr. xxxxxx, certificat de înmatriculare, chitanța nr. xxxxxx/01.xxxxxx, Rovinieta din data de 01.04.2015, copie a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr. xxxxxxx/24.08.2015.
La data de 24.11.2015, intimata, prin serviciul registratură al instanței, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulate.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat faptul că în fapt, la data de 04.04.2015, pe DN1 km 619+290 m, Osorhei, jud. Bihor, vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, aparținând doamnei A_____ M____, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 24.08.2015, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției _________ nr. xxxxxxx/24.08.2015 de către C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
Procesul Verbal de Constatare a Contravenției îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
În cazul în care numărul de înmatriculare a fost în mod greșit înregistrat de distribuitor, petentul avea obligația să verifice și să constate la acel moment eventualele neconcordanțe și să refuze semnarea exemplarului 1, astfel cum prevede art. 6, alin.3, lit.a din Normele Metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din Românie-Ordinul MTI nr. 611/2015. Dacă rovinieta a fost emisă de către personalul distribuitorului pentru un alt număr de înmatriculare, utilizatorul poate solicita la același punct de lucru al acestuia, în termen de maximum 60 de minute din momentul emiterii rovinietei, efectuarea corecției numărului de înmatriculare în baza de date, sau poate corecta acest număr ulterior, adresându-se în scris CNADNR.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr 2/2001, OG nr. 15/2002, Ordin nr. 611/2015.
În susținerea întâmpinării, intimata a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri, în copie: confirmare de primire din data de 03.09.2015, autorizație de control, planșe fotografice.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________>R15 nr. xxxxxxx/24.08.2015, contestatoarea a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 250 de lei, pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 8, alin.1 din OG nr. 15/2002, și sancționată de art. 8, alin. 3 indice 2 din OG nr. 15/2002, în sarcina acesteia reținându-se faptul că la data de 04.04.2015, ora 12:37, pe DN1 km 619+290 m, Osorhei, jud. Bihor, autovehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, aparținând doamnei A_____ M____, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, proba făcându-se cu foto.
Procesul-verbal a fost semnat olograf de agentul constatator.
Instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data transmiterii procesului-verbal de contravenție cu confirmare de primire, potrivit art. 34 alin. 1 raportat la art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, și anume la data de 18.09.2015.
De asemenea, instanța reține că au fost respectate și prevederile art. 11 alin. 7 din Ordinul nr. 769/ 2010, potrivit cărora procesul-verbal de constatare a contravenției, încheiat conform alin. 3 sau 6, se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.
Analizând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din OG nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de aceste texte de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contestatoarei, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura olografă a agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei instanța reține următoarele:
Potrivit art.8 din OG nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, în vigoare la data întocmirii procesului verbal, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor este prevăzut în Anexa 2 la O.G. nr. 15/2002.
Conform art. 7 din O.G. nr. 15/2002, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 lit. b din același act normativ, prin utilizatorii sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
Prin urmare, în cazul neachitării tarifului de utilizare a drumurilor publice, legea prevede sancționarea proprietarului sau a celui ce poate folosi vehiculul în baza unui drept legal, după caz.
Scopul art. 8 din O.G. nr. 15/2002 este, fără dubii, acela de a sancționa persoana responsabilă pentru fapta de a circula cu un autovehicul fără a deține rovinietă valabilă.
Cu privire la fapta reținută în sarcina petentei, instanța reține că între procesul-verbal și probele administrate există legătură, în sensul că acestea se coroborează.
Contestatoarea a depus la dosar copia partener a rovinietei CNADNR, eliberată pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, de către __________________, la data de 01.04.2015, cu valabilitate de la data de 01.04.2015 până la data de 07.04.2015.
Numărul de înmatriculare al autoturismului proprietatea contestatoarei înscris în certificatul de înmatriculare este XXXXXXXX.
Susținerile petentei referitoare la eroarea strecurată în copia clientului eliberată de către __________________ privind numărul de înmatriculare al autovehiculului nu sunt de natură a înlătura răspunderea contravențională a petentei, cât timp aceasta avea obligația conform art. 6, alin. 3, lit. a din Ordinul MTI nr. 611/2015 să verifice exactitatea datelor înscrise pe copia dovezii de achitare a tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România ce i-a fost înmânată și să ateste exactitatea datelor prin semnătură. Eroarea de fapt în care s-a aflat contestatoarea, circulând pe drumurile naționale crezând că deține rovinieta valabilă se datorează propriei culpe.
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul verbal, pe baza probelor aflate la dosar, instanța reține că fapta comisă de contestatoare există și constituie contravenția prevăzută de articolele mai sus menționate.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, cu privire la sancțiunea aplicată, se constată că amenda aplicată contestatoarei este în cuantumul prevăzut de lege, 250 RON.
Potrivit art. 34 alin 1 din OG 2/2001 instanța competentă să soluționeze plângerea, hotărăște asupra sancțiunii.
In ceea ce privește sancțiunea aplicata contestatoarei, potrivit art.5 alin.5 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor „sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșire”, iar potrivit art.21 alin.3 din același act normativ „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
În cauza de față sancțiunea a fost stabilită în limitele prevăzute de lege, însă instanța apreciază că trebuiesc reținute și celelalte mijloace de individualizare a sancțiunii.
Se va reține că petenta a dorit să respecte prevederile legale, dorind să achiziționeze o rovinietă pentru autoturismul său, însă din cauza unei neglijențe nu a observat că una dintre literele din numărul de înmatriculare era greșită.
Față de situația de fapt reținuta mai sus, având în vedere și criteriile prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 raportate la împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, scopul urmărit, urmarea de mica gravitate produsă, sancțiunea amenzii apare disproporționata in comparație cu fapta comisa, astfel ca instanța apreciază că scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins si prin aplicarea avertismentului, potrivit art.7 și art.5 din OG nr.2/2001.
În consecință, sub acest aspect instanța urmează să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului, atrăgând atenția contestatoarei asupra pericolului social al faptei săvârșite și punându-i în vedere să respecte dispozițiile legale.
În consecință, in conformitate cu disp. art. 7 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională, urmând a dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 250 RON, aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________>R15 nr. xxxxxxx/24.08.2015, cu avertismentul. În baza art. 453 alin. 1 C.p.c., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite în parte plângerea contravențională, formulată de contestatoarea M____ A_____, cu domiciliul în București, ____________________, _______________, ________________ în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, _____________________. 401A, sector 6.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 250 RON, aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________>R15 nr. xxxxxxx/24.08.2015, cu avertismentul.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.02.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M______ M____-R_____ M___ A______
Red./ jud. M.M.R. /4 ex.