Cod operator: 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G___

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

Decizia nr. 642

Ședința publică din 10 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D_____ S______

Judecător C______ B______

Judecător T___ P______

Grefier C______ C______

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul intimat Inspectoratul de Poliție al Județului G___, împotriva sentinței civile nr.xxxxx din data de 14.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.-J__ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul petent Ț_____ S____ C_________, lipsă fiind recurentul intimat Inspectoratul de Poliție al Județului G___.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, intimatul petent Ț_____ S____ C_________ a depus la dosar imagini foto.

Potrivit art.159¹ alin.4 din C.pr.civ., tribunalul și-a verificat din oficiu competența și în baza art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001, republicată și actualizată privind regimul juridic al contravențiilor s-a declarat competent a soluționa prezenta cauză.

S-a procedat la vizionarea înregistrării video-radar, după care, nemaifiind cereri noi de formulat și probe de administrat, tribunalul a considerat recursul în stare de judecată, acordând cuvântul pentru dezbateri asupra acestuia:

Intimatul petent Ț_____ S____ C_________ a solicitat respingerea recursului.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr.xxxxx din data de 14.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.-J__ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul Ț_____ S____ C_________ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție G___, cu sediul în Tg.-J__, județul G___, a fost anulat procesul-verbal ________ nr. xxxxxx/04.10.2012, întocmit de intimat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 19.10.2012, sub nr.XXXXXXXXXXXXXX, pe rolul Judecătoriei Tg.J__ a fost înregistrată plângerea contravențională formulată de petentul Ț_____ S____ C_________ împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxx/04.10.2012.

În motivarea plângerii, petentul a arătat a fost sancționat nelegal întrucât s-a consemnat faptul că locul săvârșirii contravenției este localitatea Plopșoru, deși a fost oprit la ________________________________, iar agentul constatator nu a respectat obligațiile prevăzute de OUG nr.195/2002, precum și faptul că aparatul radar nu avea buletin de verificare metrologică. Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform art.15 lit.i din legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.1 alin.2 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar. În cadrul probei cu înscrisuri, petentul a depus procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxx/04.10.2012 și o copie a cărții sale de identitate.

Intimatul nu a formulat întâmpinare și nu a depus la dosar actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție deși a fost citat cu această mențiune.

Analizând actele dosarului, precum și ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța de fond a reținut că plângerea a fost depusă, de către petent, la data de19.10.2012, în termenul legal prevăzut de art.25 și 31 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată, așa cum reiese din rezoluția judecătorului de serviciu. Din conținutul procesului-verbal ________ nr.xxxxxx/04.10.2012, instanța de fond a reținut că intimatul Inspectoratul Județean de Poliție G___ i-a aplicat petentului o amendă în sumă de 280 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.100 alin.2 din O.U.G nr.195/2002.

Potrivit art.34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația să verifice procesul-verbal atât sub aspectul legalității, cât și al temeiniciei întocmirii sale. Pentru lămurirea tuturor aspectelor de fapt și de drept necesare aflării adevărului și justei soluționări a cauzei, respectând dreptul la un proces echitabil consacrat prin art.6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în baza art.129 alin.4 și 5 C.pr.civ., instanța de fond a administrat toate probele admise de lege și ale căror pertinență, concludență și utilitate le-a verificat cu respectarea principiilor egalității părților, al oralității și al contradictorialității, instituite ca garanții implicite ale desfășurării procesului în condiții de echitate.

Sub aspectul condițiilor de formă, instanța de fond a constatat că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea cerințelor de legalitate prevăzute de art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001, sub sancțiunea nulității absolute. Așadar, instanța de fond a reținut că procesul verbal contestat cuprinde toate mențiunile la care dispozițiile legale menționate fac referire. Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art.34 din O.G. nr.2/2001.

Instanța a constatat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.

Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, acest gen de contravenție, referitoare la circulația pe drumurile publice, intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană. La această încadrare conduc două argumente : pe de o parte, norma juridică care sancționează astfel de fapte are caracter general - O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice se adresează tuturor cetățenilor, iar pe de altă parte, sancțiunile contravenționale - principală și complementară - aplicabile urmăresc un scop preventiv și represiv. În jurisprudența sa, cauza Maszini vs. României din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are caracter penal, în sensul art. 6 din Convenție.

Instanța de fond a apreciat, de asemenea, că lipsa gravității pedepsei aplicate petentului, respectiv sancțiunea principală constând în aplicarea a 9 puncte-amendă în cuantum de 630 lei nu poate priva o contravenție de caracterul său inerent penal, în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului – Cauza Ozturc vs. Germania.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Având în vedere aceste principii, instanța de fond a reținut că procesul-verbal de contravenție, a fost întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.

Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal.

Textul articolului 34 alineatul 1 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 permite o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, de vreme ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesul-verbal de contravenție. Prin urmare, instanța a trebuit să procedeze la administrarea probelor pentru a verifica situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție pentru a putea fi confirmată.

În lumina principiilor extrase din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prezentate mai sus, instanța a apreciat că în circumstanțele concrete ale speței prezumția relativă de temeinicie a procesului-verbal nu este suficientă pentru a înlătura prezumția de nevinovăție a petentului, cu privire la contravenția prevăzut de art.100 alin.2 din O.U.G.nr.195/2002, din moment ce fapta imputată petentului nu a fost susceptibilă să fie constatată doar cu propriile simțuri ale agentului constatator, ci și cu ajutorul unor mijloace tehnice.

Prezumția de nevinovăție de care putea să beneficieze petentul, în analiza temeiniciei acuzației aduse împotriva sa, a impus următoarele condiții: instanța să nu pornească de la premisa că petentul contravenient a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, sarcina probei revine organului constatator și îndoiala este în beneficiul contravenientului, însă unele din aceste elemente, cum este acela al sarcinii probei, nu trebuie să fie absolutizate, existând posibilitatea, cu respectarea cerinței proporționalității mijloacelor folosite și scopul legitim urmărit, să funcționeze și alte prezumții de fapt și de drept, chiar și în favoarea organului constatator (cauza Blum contra Austriei, Hotărârea din 3 februarie 2005).

Așadar, instanța de fond a observat faptul că această contravenție trebuie să fie constatată cu respectarea dispozițiilor art.121 alin.2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, aprobat prin H.G. nr.1391/2006, cinemometrul de control rutier cu care se înregistrează viteza de rulare trebuind să fie verificat din punct de vedere metrologic.

Potrivit art.109 alin.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, “constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”, iar potrivit art.100, alin.(2) din același act normativ, constatarea contravenției pentru săvârșirea căreia a fost sancționat petentul se face obligatoriu cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Așadar, constatarea faptei pentru care a fost sancționat petentul, încadrată de agentul constatator în prevederile art.100 alin.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, nu se putea face în lipsa înregistrărilor cu mijloace tehnice de măsurare a vitezei.

Conform art.3.5.1. din Norma de metrologie legală NML 021-05 “Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre), aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr.301/2005, astfel cum a fost modificată prin Ordinul nr.187/2009 al directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală, pentru a fi valabile, înregistrările efectuate cu ajutorul cinemometrului trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data si ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.

Deși a fost citat cu mențiunea de a depune actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal, așa cum a reieșit din dovada îndeplinirii procedurii de citare (fila 8 din dosar), iar la termenul de judecată din data de 26.11.2012 s-a dispus emiterea unei adrese către intimat în acest sens, instanța de fond a constatat că intimatul nu a depus la dosar fotografiile radar efectuate, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, atestatul operatorului calificat care a efectuat fotografia radar sau raportul a agentului constatator.

Faptul că procesul-verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, a beneficiat de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nescutindu-l pe intimat de face demersurile necesare pentru a demonstra că situația de fapt reținută în procesul-verbal corespunde realității. Față de aceste aspecte, instanța de fond a reținut faptul că potrivit articolului 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele aveau obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art.723 alin.1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările.

Față ce cele precizate, instanța de fond a reținut că în cauză a existat un dubiu care nu putea fi înlăturat prin administrarea altor probe, dubiu care a profitat petentului, potrivit principiului in dubio pro reo. În acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța a reținut că acesta este un principiu complementar prezumției de nevinovăție. Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiției cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă.

În consecință, potrivit dispozițiilor legale menționate pe parcursul considerentelor și în baza probelor pertinente, utile și concludente administrate, constatând că plângerea contestatorului a fost întemeiată, instanța a admis-o ca atare și a anulat procesul-verbal de contravenție contestat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul intimat Inspectoratul de Poliție al Județului G___, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin motivele scrise de recurs, recurentul intimat a arătat că petentul a fost sancționat contravențional pentru depășirea vitezei de circulație a autovehiculelor în localitate. În mod greșit, instanța de fond a soluționat cauza fără ca la dosar să fie transmise, de Serviciul Rutier G___, fotografii din care să rezulte săvârșirea contravenției de către petent.

În opinia sa, pentru stabilirea adevărului, instanța trebuia să insiste în a solicita documentele care au stat la baza aplicării sancțiunii și nu să o soluționeze cauza fără a administra vreo probă cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție. Față de considerentele de mai sus, recurentul intimat a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea completării probatoriului.

În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 și 304¹ din Codul de procedură civilă și art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001. În baza art.242 alin.2 cod de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în eventuala lipsă la dezbateri.

Intimatul petent Țâștea S____ C_________ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală pentru următoarele motive:

Prin sentința pronunțată, instanța de fond a făcut o aplicare riguroasă atât a legislației europene în materie, cât și a prevederilor legale ale art.121 alin.2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 aprobat prin HG nr.1391/2006 din legislația românească, în sensul că cinemometrul de control rutier cu care se înregistrează viteza de rulare pe drumurile publice, trebuia să fie verificat din punct de vedere metrologic la momentul utilizării de către organul constatator. De asemenea, instanța de fond a apreciat în mod corect că procesul verbal de contravenție nu îndeplinește nici condițiile cu privire la folosirea unor mijloace tehnice omologate și consemnarea certificatului de omologare în conținutul acestui act (procesul-verbal de contravenție) conform art.109 alin.2 din OUG nr.195/2002, dar și încălcarea art.3.5.1. din Norma de metrologie legala NML 021-05. Că, motivația recursului I.P.J. G___ este lipsită de consistență atât legală, cât și temeinică, astfel:

În ceea ce privește temeiul de drept, recurenta s-a referit în mod generic asupra tuturor motivelor de drept ale art. 304 și 305 din C.pr.civ., fără să precizeze în mod concret la care s-a referit în mod concret. În ceea ce privește probatoriul administrat în cauză, susținerea recurentei referitoare la lipsa fotografiilor și a actelor probatorii și critica la adresa neimplicării instanței de fond în a produce probe a fost lipsită de relevanță juridică deoarece, sarcina probei incumbă recurentei și nu instanței de fond, iar culpa aparține organului de constatare în mod necesar și suficient, în virtutea principiului de drept - Nemo auditur propriam turpitudinem allegans: Nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpă. Față de toate motivele invocate mai sus, a solicitat respingerea recursului ca fiind nelegal și netemeinic și pe cale de consecință, menținerea sentinței nr.xxxxx/2012 ca fiind legală.

Critica este întemeiată pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art.108 alin.1 lit. b pct.2 din OUG nr.195/2002: „(1) Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, si aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: b) 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte:

2. depășirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;”.

Conform dispozițiilor art.102 alin.2 din OUG nr.195/2002: „(2) Amenda contravenționala prevăzuta la alin. (1) se aplica si conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o fapta pentru care se aplica 6 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d).”; respectiv amenda prevăzuta în clasa a III-a de sancțiuni.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că în ziua de 04.10.2012, intimatul petent a fost surprins pe DE 79, în localitatea Plopșoru, circulând cu viteza de 76 km/h, de către echipajul de poliție din care făcea parte și agentul constatator care a întocmit procesul-verbal de constatare de contravenție, cu ajutorul aparatului video-radar marca Phyton II, montat pe autospeciala cu numărul de înmatriculare MAI xxxxx.

Instanța de fond, prin soluția pronunțată, a încălcat atât principiul contradictorialității, cât și principiul oficialității, coroborat cu dispozițiile art.129 alin.5 c.pr.civ., care prevăd rolul activ al instanței în ceea ce privește administrarea tuturor probelor necesare și utile cauzei, întrucât, deși a procedat în condițiile art.167 și următoarele C.pr.civ., în sensul că dispus emiterea unei adrese către recurentul intimat pentru a se comunica toate actele care au stat la baza emiterii procesului-verbal de constatare a contravenției întocmit în cauză, a pășit la soluționarea cauzei, fără a se aștepta răspunsul acestei instituții publice.

În mod cu totul nereal, se consemnează în practicaua hotărârii atacate, faptul că instanța de fond ar fi emis în cauza de față deja două adrese către recurentul intimat deoarece, în realitate, s-a emis o singură adresă la data de 26.11.2012, ca urmare a celor stabilite în încheierea interlocutorie din 23.11.2012, dată ce a reprezentat primul termen de judecată, pentru ca la al doilea termen de judecată, cauza să fie soluționată cu motivarea că în cauza de față, lipsa răspunsului determină aplicarea principiului in dubio pro reo.

Conform dispozițiilor imperative mai sus menționate, instanța de fond avea obligația să aștepte răspunsul recurentului intimat, iar în cazul în care această instituție nu și-ar fi îndeplinit obligația stabilită de instanța de judecată, urmau să fie aplicate măsurile prevăzute în art.108¹ și următoarele c.pr.civ. întrucât, lipsa documentației ce a stat la baza întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției, nu poate determina aplicarea principiului in dubio pro reo, întrucât nu se naște prezumția simplă prevăzută de art. 1203 Cod civil.

De altfel, după pronunțarea sentinței, la data de 08.01.2013, intimatul și-a îndeplinit obligația privind comunicarea întregii documentații ce a stat la baza întocmirii procesului verbal, astfel că, în condițiile art.305 c.pr.civ., vor fi apreciate de instanța de recurs ca înscrisuri ce pot fi administrate până la închiderea dezbaterilor.

În consecință, constatarea contravenției săvârșită de către intimatul petent s-a realizat cu aparatul video-radar menționat anterior, aparat ce a fost utilizat de către agentul U____ S________ din cadrul Poliției Orașului Turceni, care deținea atestat de operator pentru marca respectivă, iar prin buletinul de verificare metrologică nr.xxxxxxx/23.08.2012, se face dovada verificării metrologice a aparatului video-radar din care rezultă că în urma verificării, rezultatul a fost cel admis pe o perioadă de un an.

Având în vedere faptul că nu au fost depuse fotografii video-radar, instanța de recurs a solicitat înregistrarea video-radar a autoturismului marca F___ cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, efectuată cu ocazia întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției, înregistrare ce a fost înaintată de către recurentul intimat pe suport magnetic, respectiv CD-ul, ce a fost vizionat în prezența intimatului petent în ședința publică din 10.04.2013.

În urma vizionării acestei înregistrări, a rezultat cu certitudine faptul că intimatul petent a circulat în localitatea Plopșoru pe DE 79, cu viteza de 76 km/h, încălcând astfel dispozițiile imperative ale legii, în ceea ce privește limita maximă admisă a vitezei de circulație prin localitate.

Chiar și din planșele fotografice prezentate de intimatul petent la instanța de recurs, rezultă că viteza maximă a admisă a vitezei de circulație în zona intersecției, respectiv după ________________________________, județul G___, este de 50 km/h, iar la ieșirea din localitatea C______, se observă terminarea interdicției privind viteza maximă admisă de 70 km/h, prin această localitate.

Din procesul-verbal de constatare a contravenției rezultă că fapta contravențională nu a avut loc pe teritoriul localităților Broșteni sau C______, ci în localitatea Plopșoru din județul G___, unde viteza maximă admisă este de 50 km/h, iar intimatul petent, la momentul surprinderii cu ajutorul aparatului video-radar, circula cu viteza de 76 km/h, viteză care nu este contestată de către acesta, ci faptul că la momentul surprinderii, s-ar fi aflat în afara localității Plopșoru.

Constatarea săvârșirii contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare poate fi efectuată de agenții din cadrul politiei rutiere, dar și cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate si verificate metrologic așa cum prevede expres art.109 din OUG nr.195/2002.

Practic, în aceasta din urma situație, constatarea vitezei de deplasare nu se poate realiza decât prin aceste aparate și mijloace tehnice, operatorul radar fiind cel care doar asigura manipularea continuă a acestor mijloace. In nici un caz nu se poate considera că este obligatoriu ca acest operator să fie și cel care trebuie să procedeze la consemnarea procesului verbal, consemnarea putând fi făcută, pe baza celor înregistrate de aparatele radar, de către un alt agent de politie.

Odată înregistrată fapta prin mijloacele omologate, agenții de politie doar procedează la o consemnare a datelor înregistrate de aparate, exact în același mod în care se procedează atunci când este vorba de aparatele radar fixe amplasate și fixate pe varii locații.

Astfel, potrivit art.121 din Hotărârea nr.1391/2006 conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constata de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, iar conform art.49 alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002 limita de viteză în localități este de 50 km/h.

Motivarea intimatului petent nu poate fi reținută în sensul că acesta ar fi circulat în afara localității, pe motiv că din înregistrarea video radar nu rezultă nici un element de individualizare a unei localități, acest aspect nu determină excluderea zonei respective ca fiind în intravilanul localității Plopșoru, raportat la faptul că acestea au fost efectuate cu ajutorul cinemometrului de control rutier, marca Phyton II, montat pe autospeciala cu numărul de înmatriculare MAI xxxxx, care a fost verificat din punct de vedere metrologic conform NML 021-05.

Simplele afirmații ale intimatului petent nu pot reprezenta un dubio pro reo, în raport de toate probatoriile prezentate de recurenta intimată cu privire la fapta contravențională săvârșită în domeniul circulației rutiere, care de regulă este constatată cu ajutorul aparatelor și mijloacelor tehnice din dotarea echipajelor de poliție rutieră, neexistând o altă probă cu o forță probantă egală care să determine infirmarea situației de fapt reținută în procesul verbal de contravenție.

Astfel, dispozițiile privind viteza legală pe drumurile publice sunt reglementate în art.48 și următoarele din OUG nr.195/xxxxx, unde se menționează că orice conducător de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză, și anume limita maximă de viteză în localități este de regulă de 50 km/h, excepție fiind vitezele mai mari de 50 km/h, dar nu mai mult de 80 km/h, iar în afara localității limitele maxime de viteză sunt de 130 km/h pe autostrăzi, de 100 km/h pe drumurile expres sau cele naționale europene și de 90 km/h pe celelalte drumuri, cu excepțiile prevăzute pentru autovehiculele de la art.15 alin.2 din ordonanță.

Faptul că în procesul verbal nu s-a consemnat locul unde a fost montat cinemometru, nu reprezintă o lipsă ce ar putea fi sancționată cu nulitatea absolută în condițiile art.16 și 17 din OG nr.2/2001. Starea de fapt este descrisă corect și complet în procesul verbal de constatare a contravenției și este confirmată de înregistrările video radar, care au forță probantă și pot fi folosite ca mijloace de probă, conform prevederilor din Normele de Metrologie Legală nr. 021-05 NML pct. 3.5.1.

Nu poate fi reținută apărarea intimatului petent în ceea ce privește lipsa gravității faptei săvârșite, întrucât în calitatea sa de conducător auto are obligația de a cunoaște legislația rutieră și este conștient de faptul că încălcarea acestora va atrage aplicarea sancțiunilor administrative prevăzute de lege, care nu sunt disproporționate prin raportare la comportamentul acestuia de a nu respecta normele privind siguranța circulației rutiere.

De altfel, conform dispozițiilor art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 procesul verbal de contravenție se bucură de forță probantă asemănătoare unui act de constatare încheiat de un funcționar public, aceasta deoarece, de cele mai multe ori constatările personale ale agentului constatator cu privire la care petentul nu formulează obiecțiuni raportat la lipsa de obiectivitate, reprezintă o prezumție simplă în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, conform dispozițiilor art.1203 c.civ., astfel că acesta reprezintă un mijloc de probă.

Forța probantă a proceselor-verbale a fost lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care a fost liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța națională are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Interpretând dispozițiile art.31-36 din O.G. nr.2/2001, a reieșit faptul că persoana sancționată a avut dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia să utilizeze mijloace de probă și să invoce argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată a fost de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România).

Având în vedere aceste principii, tribunalul reține că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, a beneficiat de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, însă susținerile contestatorului nu au fost dovedite în fața instanței prin nici o probă. Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are un caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu au un caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu a putut opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor omului în sensul respectării prezumției de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional, prezumție garantată de art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor si libertăților fundamentale ale drepturilor omului si în materie contravențională si care, în plan procedural se concretizează prin răsturnarea sarcinii probei, în speța, agentul constatator fiind nevoit să probeze fapta reținută în sarcina contravenientului, tribunalul reține ca jurisprudența Curții nu interzice, în principiu prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei si a sancțiunii.

În procedura contravenționala prevăzuta de OG nr.2/2001 procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativa de veridicitate, sub aspectul situației de fapt și încadrării juridice reținute de agentul constatator, contestatorul având posibilitatea de a înlătura aceasta prezumție prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C.civ., probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului investit cu soluționarea cauzei.

În raport de toate aceste considerente, tribunalul reține că recursul de față este fondat și urmează să admită recursul, să modifice sentința recurată și pe fond să respingă plângerea contravențională, având în vedere și dispozițiile art. 304 și următoarele C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul intimat Inspectoratul de Poliție al Județului G___, împotriva sentinței civile nr.xxxxx din data de 14.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.

Modifică sentința în sensul că respinge plângerea contravențională formulată de petentul Ț_____ S____ C_________ împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxx/04.10.2012.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2013, la Tribunalul G___.

Președinte, D_____ S______	Judecător, C______ B______	Judecător, T___ P______
	Grefier, C______ C______

Red. C.B./C.C.

Judecăt. fond A.D. T_______

4 ex./23 Aprilie 2013