Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GALAŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
799 bis din 23 octombrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXX

R O M A N I A

TRIBUNALUL G_____

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Î N C H E IE R E

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.10.2013

PREȘEDINTE:L_____ C_______

JUDECĂTOR:D______ M__________

JUDECĂTOR:M_______ G____

GREFIER:D______ R____

.-.-

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-petent S____ C____, împotriva sentinței civile nr. 6398/12.06.2012 pronunțată de judecătoria G_____ în contradictoriu cu intimatul I.P.J G_____ având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal a răspuns pentru recurentul-petent, mandatar B____ L______, identificat cu CNP-xxxxxxxxxxxxx, GL xxxxxx, lipsă fiind intimatul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că recursul se află la primul termen de judecată și este motivat.

Întrebat fiind, mandatarul recurentului precizează că are studii juridice și prezintă instanței legitimația de serviciu cu care face dovada că este jurist în cadrul redacției „Viața Liberă” .Nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, tribunalul constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Reprezentantul recurentului apreciază că este vorba de o contravenție continuată pentru care s-au aplicat patru sancțiuni. Invocă nulitatea pentru contravenția continuată întrucât instanța de fond nu a pus în discuția părților audierea celor doi martori și nu a ținut cont de declarația martorului asistent, aspecte care răstoarnă prezumția de temeinicie a procesului-verbal.

Solicită admiterea recursului, anularea procesului-verbal și exonerarea de la plata sumelor reținute în cele 4 procese-verbale de contravenție.

T R I B U N A L U L

Având nevoie de timp pentru deliberare ;

D I S P U N E

Amână pronunțarea cauzei la data de 23.10.2013.

Pronunțată în ședința publică din data de 16.10.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXX

R O M A N I A

TRIBUNALUL G_____

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.799 bis

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.10.2013

PREȘEDINTE:L_____ C_______

JUDECĂTOR:D______ M__________

JUDECĂTOR:M_______ G____

GREFIER:D______ R____

.-.-

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de recurentul-petent S____ C____, împotriva sentinței civile nr. 6398/12.06.2012 pronunțată de judecătoria G_____ în contradictoriu cu intimatul I.P.J G_____ având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.10.2013 când instanța a avut nevoie de timp pentru deliberare și a amânat pronunțarea cauzei la data de 23.10.2013.

T R IB U N A L U L

Asupra recursului civil de față.

P___ sentința civilă nr.6398/12.06.2012, Judecătoria G_____ a dispus admiterea în parte plângerea contravențională formulată de petentul S____ C____, cu domiciliul în G_____, _______________________, jud. G_____, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G_____ – POLIȚIA MUNICIPIULUI G_____ – SECȚIA 1 POLIȚIE, cu sediul în G_____, ____________________, jud. G_____ împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 30.07.2011.

A modificat în parte procesul verbal ________ nr. xxxxxxx din 30.07.2011, în sensul că înlocuiește sancțiunea cu amendă contravențională în sumă de 500 lei, aplicată petentului, cu sancțiunea avertisment.

A fost atenționat petentul asupra pericolului social al faptei săvârșite și i s-a recomandat să respecte dispozițiile legale.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale procesului verbal.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

P___ acțiunea înregistrată la data de 16.08.2011 pe rolul acestei instanțe sub Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul S____ C____, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORTUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G_____ – POLIȚIA MUNICIPIULUI G_____ – SECȚIA 1 POLIȚIE, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx din 30.07.2011, solicitând anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 500 lei.

În motivarea în fapt a acțiunii, petentul a arătat că în data de 30.07.2011 în timp ce se afla cu câțiva colegi pe _________________ desparte proprietatea sau de cea a unui vecin au venit doi polițiști cerându-i țigări și băutură iar în momentul care aceștia au fost refuzați le-au luat datele de identificare spunându-le că vor fi sancționați contravențional pentru tulburarea ordinii publice. De asemenea petentul a arătat că nu este vinovat de săvârșirea faptei imputate, întrucât deși în seara de 30.07.2011 se afla cu mai mulți colegi, acesta nu a difuzat muzica la intensitate mare.

Tot în motivare, s-a indicat faptul că petentului i-au fost încheiate și comunicate 4 procese verbale de sancționare pentru tulburarea liniștii publice la data de 30.07.2011, niciunul dintre acestea nefiind încheiat cu respectarea cerințelor legale, în sensul că nu s-a respectat dreptul de a formula obiecțiuni, cu rea credință procesele verbale fiind încheiate în lipsa petentului.

În susținere, petentul invocă și practica CEDO.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 2/2001, art. 129 pct. 5 C.p.c. și prevederile generale din jurisprudența CEDO.

În temeiul art. 242 alin.(2) C.p.c. petentul a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.

La cerere a fost atașat, în copie, procesul verbal contestat (fila 6).

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare, însă la solicitarea instanței a depus la dosar raportul agentului constatator(fila 20).

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța este competentă să soluționeze prezenta plângere contravențională potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fapta fiind săvârșită în circumscripția Judecătoriei G_____, iar plângerea este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.

P___ cererea completatoare depusă la instanță prin fax, la data de 29.11.2011, petentul a invocat excepția litispendenței prezentului dosar cu dosarul nr, xxxxx/233/2011.

P___ încheierea de ședință din data de 13.03.2012, constatând tripla identitate de părți obiect și cauză, instanța a admis excepția litispendenței și a dispus atașarea la prezenta cauză a dosarului nr. xxxxx/2011.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri iar pentru petent și proba testimonială cu doi martori.

La termenul de judecată din data de 05.06.2012 instanța a procedat la ascultarea martorului L____ V______, a cărei declarație consemnată și semnată este atașată la dosar (fila 27), cu privire la martorul asistent V______ V_____ constatând imposibilitatea ascultării.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:

În fapt, prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 30.07.2011, petentul S____ C____ a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 3 pct. 26 și sancționate de art. 4 alin. 1 lit. c din Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Potrivit celor consemnate în procesul verbal, la data de 30.07.2011, ora 00.45, petentul aflat pe ______________________ a tulburat liniștea locuitorilor din zonă, prin difuzarea de muzică la intensitate mare.

În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx instanța a constatat că nu este incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001.

Astfel, procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Deși procesul-verbal nu a fost semnat de către petent, consemnându-se că a fost întocmit în lipsa petentului, instanța a avut în vedere faptul că acesta poartă datele de identificare și semnătura unui martor asistent.

Cu privire la susținerea petentului în sensul că la întocmirea procesului-verbal au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001, acestuia nefiindu-i adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni, instanța a reținut, în primul rând faptul că având în vedere că procesul-verbal a fost încheiat în lipsă, agentul nu putea sa îi pună în vedere petentului dreptul de a formula obiecțiuni iar în al doilea rând faptul că nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. (7) atrage nulitatea procesului-verbal de contravenție în condițiile în care încălcarea a produs contravenientului o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenției. În cauza de față petentul nu a făcut dovada vătămării ce i s-a produs ca urmare a faptului că nu a formulat obiecțiuni. De altfel, dreptul la apărare al petentului a putut fi exercitat cu prisosință în fața instanței de judecată, unde acesta a putut formula obiecțiuni și apărări, propune și administra probe și pune concluzii personal sau prin reprezentant.

Potrivit art. 3 pct. 26 din Legea nr. 61/1991, constituie contravenție, dacă nu este comisă în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune, tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00 - 8,00 și 13,00 - 14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora;

Conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 61/1991 fapta se sancționează cu amendă de la 500 la 1500 de lei.

Relativ la temeinicia procesului-verbal contestat, instanța a reținut că deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999 ).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).

Având în vedere aceste principii, instanța a constatat că procesul-verbal este întocmit ca urmare a constatării directe a faptei de către agentul constatator, din probele administrate în cauză nerezultând o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator.

Astfel apărarea petentului în sensul că deși la data constatării săvârșirii faptei acesta se afla cu mai mulți colegi în curtea casei sale, nu a difuzat muzica la intensitate mare, aprecierea acestui aspect fiind de natură subiectivă, instanța a reținut că aceasta nu poate fi reținută ca întemeiată. Mai mult decât atât, instanța a reținut din declarația martorei L____ V______ (fila 27) că în curtea petentului, în seara de 30.07.2010 s-au adunat în jur de 10 persoane și au ascultat muzică la un laptop la care erau montate două boxe și un subwoofer. P___ urmare, având în vedere că petentul cu prietenii săi au stat afară precum și sistemul audio pe care l-au utilizat, instanța a constatat că aceste aspecte sunt de natură a confirma faptul că cele consemnate în procesul-verbal corespund realității.

Instanța nu a putut reține apărările petentului în sensul că pentru a se reține în sarcina sa contravenția ar fi trebuit ca nivelul de zgomot să fie măsurat prin aparate de specialitate și prezentat un buletin sonometric, având în vedere că fapta a fost percepută de agentul constatator prin propriile simțuri, textul de lege neprevăzând un nivel minim sau maximal nivelului de zgomot ci doar ca acesta să fie la intensitate mare.

Având în vedere cele expuse mai sus, instanța a constatat că împrejurările de fapt ale săvârșirii faptei au fost direct constatate de către agentul constatator iar din probele administrate nu s-a probat de către petentă o situație contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție.

În atare condiții, față de cele de mai sus, instanța a reținut cele menționate în cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat corespund realității, iar susținerile petentului în sens contrar sunt neîntemeiate.

Deși petentul a fost sancționat pentru faptele petrecute la data de 30.07.2011 prin patru procese verbale, instanța a reținut că este vorba de mai multe fapte de aceeași natură, săvârșite în aceleași împrejurări, la diferite intervale de timp, constituind contravenții distincte.

Cu privire la individualizarea sancțiunii aplicate de către intimat, pentru această primă fapta constată și sancționată prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx, instanța a reținut că art. 5 alin. 5 al O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, stipulează că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanța de judecată, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, administrează probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

P___ procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx /30.07.2011 petentului i-a fost aplicată amenda în cuantum de 500 lei. Astfel, instanța consideră că sancțiunea aplicată de către intimat nu respectă principiul proporționalității cu fapta săvârșită. De altfel, instanța constată că împrejurările săvârșirii faptei, astfel cum au fost descrise anterior nu sunt de natură a releva un pericol social ridicat, fiind prima abatere a petentului.

Având în vedere aceste aspecte instanța a apreciat că aplicarea sancțiunii avertismentului este o măsură suficientă atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru atenționarea petentului cu privire la conduita sa viitoare.

Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/ 2001, instanța a admis în parte plângerea contravențională și a modificat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 30.07.2011 în sensul că a înlocuit amenda de 500 lei aplicată petentului, cu sancțiunea avertisment.

Totodată, instanța a atras atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și i-a recomandat ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul S____ C____ solicitând casarea hotărârii și în rejudecare anularea procesului-verbal de contravenție.

Recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.8 alin 2 din Legea 61/1991.

În motivare, recurentul S____ C____ a invocat lipsa calității de agent constatator, reaudierea martorelor G______ F_________ și N________ Anișoara, interpretarea greșită a materialului probator, reținerea unei situații de fapt neconforme cu realitatea și încălcarea dispozițiilor art.5 alin.7 din OG nr.2/2001 prin aplicarea mai multor sancțiuni contravenționale pentru aceeași faptă continuată.

Intimatul I.P.J G_____ nu a formulat întâmpinare.

Analizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs și în raport de probatoriile administrate, cât și în temeiul dispozițiilor art.304 indice 1 C.pr.civ., Tribunalul constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se succed:

P___ decizia nr.174/2013 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 8 alin 2 din Legea 61/1991 sunt neconstituționale.

Astfel, excepția de neconstituționalitate invocată de recurent este inadmisibilă și lipsită de interes totodată.

Potrivit art.6 lit i din Legea 155/2010 polițiștii constată contravenții și aplică sancțiuni pentru nerespectarea normelor legale privind conviețuirea socială stabilite prin legi sau acte administrate de autoritățile administrației publice centrale și locale, pentru fapte constatate în raza teritorială de competență.

Conform art.21 alin 1 lit g din aceeași lege, polițistul local este obligat să intervină și în afara orelor de program, în limita mijloacelor aflate la dispoziție, pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu, în raza teritorială de competență când i-a cunoștință de existența unor situații care justifică intervenția sa.

De altfel, Tribunalul reține că petentul nu poate invoca direct în recurs un motiv de nulitate a procesului-verbal de contravenție ce nu a fost invocat în fața instanței de fond.

Contrar susținerilor recurentului,instanța de fond a procedat la audierea martorului L____ V______ propus de aceasta, iar raportat la fapta săvârșită și la declarația acestui martor, audierea și a altor persoane care au participat la petrecerea respectivă este inutilă.

De altfel, neinvocarea din oficiu de către instanță a unor excepții sau probe nu poate constitui motiv de recurs, întrucât aceasta avea dreptul și nu obligația respectivă.

Prima instanță a realizat o corectă interpretare și coroborare a materialului probator.

Astfel, din împrejurarea că la petrecerea respectivă au participat în jur de 10 persoane care au ascultat afară muzică la un sistem la care erau prevăzute două boxe și un subwoofer, iar fapta a fost percepută de polițist prin propriile simțuri, Tribunalul reține că prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție nu a fost răsturnată; aceasta având un caracter rezonabil în speța de față.

În mod evident agentul de poliție nu trebuia să fie dotat cu un aparat de măsurare s zgomotelor pentru a putea constata fapta prev.de art.3 pct.26 din Legea 61/1991 constând în tulburarea liniștii prin producerea de zgomote la intensitate mare.

Cu privire la caracterul continuu al faptei,instanța de recurs reține că atât timp cât actele materiale pentru care a fost sancționat petentul prin procesul-verbal nr.xxxxxxx/30.07.2011 sunt primele care formează conținutul constitutiv al contravenției continue, se constată că doar procesele-verbale ulterioare sunt lovite de nulitate absolută.

Față de cele arătate, de dispozițiile art.312 al 1 C.pr.civ și având în vedere că,în cauză, nu este incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art.304 C.pr.civ sau alte motive de ordine publică, instanța de control judiciar va respinge recursul, urmând a menține hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-petent S____ C____, împotriva sentinței civile nr. 6398/12.06.2012 pronunțată de judecătoria G_____ în contradictoriu cu intimatul I.P.J G_____ având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică , azi 23.10.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

L_____ C_______ D______ M__________ M_______ G____ D______ R____

Red.Lc

Tehnored.DR/2exp/22.11.2013

Fond- A___ M____ M____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025