ROMANIA
TRIBUNALUL HUNEDOARA
SECȚIA A II- A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.1210/A/2015DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX
Ședința publică din 21 septembrie 2015
Complet compus din:
PREȘEDINTE: S____ D_____ - JUDECĂTOR
A_____ L_______ M_______ - JUDECĂTOR
M______ D______ F______ - GREFIER
Pe rol fiind soluționarea apelului civil formulat de apelantul petent G_______ C_______ G_________ împotriva sentinței civile nr. 397/2014 pronunțată de Judecătoria Orăștie, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.
S-a constatat, că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților, au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 07.09.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L ,
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 397/2014 a Judecătoriei Orăștie s-a respins plângerea contravențională formulată de către petentul G_______ C_______ G_________, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA,
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat de intimată la data de 30.03.2014, petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 alin 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 .
Prin plângerea înaintată Judecătoriei Orăștie petentul G_______ C_______ G_________ a solicitat, în contradictoriu cu intimat I____________ Județean de Poliție Hunedoara, în principal anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx./30.03.2014, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.
În motivarea plângerii, petentul susține că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001 instanța a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție contestat.
Instanța a constatat că procesul verbal nu cuprinde nici unul dintre viciile care în conformitate cu art. 17 din O.G. nr. 2/2001, se sancționează cu nulitatea absolută, care poate fi invocată și din oficiu. Astfel, procesul-verbal cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, inclusiv codul numeric personal, descrierea faptei săvârșite cu indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția și a datei comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art.121 al.1 și 2 din HG 1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare, iar nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de catre polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
De asemenea, potrivit art.49 al.1 din OUG 195/2002, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.
Vizionând înregistrarea video depusă la dosar de către intimat, instanța a constatat că, la data de 30.03.2014, orele 15.42, autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a fost înregistrat cu aparatul radar circulând cu o viteză de 114 km/ h pe un segment de drum pe care viteza maximă admisă este de 50km/h.
Instanța a apreciat că susținerea petentului că participanții la trafic nu au fost stânjeniți prin fapta sa, nu este de natură să minimalizeze gravitatea faptei săvârșite de către conducătorul auto și a reținut că fapta există și a fost săvârșită de către petent.
Potrivit art. 7 alin. 3 din OG 2/2001, instanța poate înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului, chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, însă această măsură poate fi dispusă numai dacă anumite circumstanțe de ordin personal sau real demonstrează că fapta concretă este de gravitate redusă.
Instanța a reținut că petentul nu a făcut dovada unor asemenea împrejurări și a apreciat că nu este oportună înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, întrucât s-ar încălca principiul legalității sancțiunii și nu s-ar mai realiza scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea acestei contravenții.
În ceea ce privește sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a mai conduce pe o perioadă de 30 de zile, instanța a reținut că dispozițiile legale în vigoare impun agentului constatator obligația aplicării sancțiunii complementare, oricare ar fi sancțiunea principală aplicată sau pericolul social concret al faptei comise, legiuitorul prezumând un pericol social suficient de mare ca să atragă respectiva sancțiune complementară. Nu există posibilitatea individualizării sancțiunii complementare și nici a înlăturării acestei sancțiuni considerate ca obligatorie de către legiuitor
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen petentul G_______ C_______ G_________. Apelantul petent cere admiterea apelului modificarea sentinței atacate în sensul admiterii apelului . În motivare în esență, se arată că procesul verbal de contravenție nu cuprinde toate datele prevăzute obligatoriu de art.16 din OG2/2001 . De asemenea apelantul petent consideră că nu avea cum să atingă viteza care a fost consemnată de agentul constatator având în vedere că mergea în coloană și a fost singura persoană din coloană sancționată. Solicită intimatei să facă dovada celor consemnate în sensul de a depune dovada înregistrării aparatului radar și verificarea metrologică și omologarea acestuia, autorizarea agentului constatator să folosească radarul, dovada că aparatul radar care a emis planșa foto se afla montat pe mașina menționată în procesul verbal, buletinul posturilor.
Intimatul I____________ de Poliție al Județului Hunedoara a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond.
Examinând actele și lucrările dosarului, față de criticile aduse prin motivele de apel se rețin următoarele:
Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt și vinovăția petentului cu privire la fapta reținută în sarcina acestuia, încadrarea juridică pentru contravenția săvârșită fiind legală, apreciind în mod corect întreg probatoriul administrat în cauză. În dosarul de fond au fost depuse raportul agentului constatator, copie a procesului verbal contestat, înregistrarea abaterii, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar utilizat.
Sub aspectul condițiilor formale impuse de lege, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 , nefiind incidentă nici o cauză de nulitate.
Procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate iar din înregistrarea video depusă la dosar de către intimat, instanța a constatat că, la data de 30.03.2014, orele 15.42, autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a fost înregistrat cu aparatul radar circulând cu o viteză de 114 km/ h pe un segment de drum pe care viteza maximă admisă este de 50km/h
Ca atare instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și a pronunțat astfel o soluție temeinică și legală.
În consecință, în temeiul art. 34 al.2 din OG nr.2/2001 modificat și art. 480 Cod procedură civilă raportat la art. 32 al.2 din OG nr.2/2001 modificat, apelul petentului G_______ C_______ G_________ se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul introdus de către apelantul petent Griogoraș C_______ G_________ împotriva sentinței civile nr. 397/2014 pronunțată de judecătoria Orăștie, județul Hunedoara.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 21 septembrie 2015.
PreședinteJudecător
S____ D_____ A_____ L_______ M_______
Grefier
M______ D______ F______
ALM/MDF/4 ex.
Jud. fond T______ M.
21.10.2015