Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul PRAHOVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
814/2015 din 12 iunie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL P______

SECTIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR. 814

Ședința publică din data de 12.06.2015

PREȘEDINTE – Ștefuc L______

JUDECĂTOR – L____ C____ M______

GREFIER – A________ C_______

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul intimat C________ L____ AL ORAȘULUI BUȘTENI, cu sediul în Bușteni, ______________________, jud. P______, împotriva sentinței civile nr. 73/04.02.2015, pronunțată de Judecătoria S_____, în contradictoriu cu intimata petentă ___________________, cu sediul în Ploiești, ________________________. 1, jud. P______.

Cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns apelantul intimat reprezentat de consilier juridic N________ L______ și intimata petentă reprezentată de consilier juridic V____ C_________ V_____.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Părțile, prin reprezentanți, învederează că nu mai au alte cereri de formulat și nu solicită încuviințarea de probe.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apelantul intimat, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fond respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de contravenție, ca fiind temeinic și legal întocmit.

Menționează că procesul – verbal de contravenție a fost anulat, petenta a fost exonerată de plata amenzii aplicate, deoarece nu au fost indicate concret datele de identificare ale petentei și nu a fost indicat corect locul contravenției, însă petenta a recunoscut prin plângerea formulată că prin depozitarea materialului rezultat din săpături a împiedicat traficul.

Intimata petentă, prin consilier juridic, solicită respingerea apelului, ca fiind nefondat, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală, arătând că instanța de fond s-a oprit la nulitatea procesului-verbal prevăzută de art. 16-17 din OG nr. 2/2001, față de lipsa elementelor de identificare ale contravenientei.

Menționează că s-a indicat _______________________ era toată ______________________ rezultă neindicarea locului contravenției .

Învederează că societatea a fost sancționată deoarece a depozitat teren săpat pe trotuar, însă nu exista o altă posibilitate pentru depozitare, era obstrucționată o parte din trotuar, dar nu a existat vreo sesizare din partea vreunui cetățean.

Constatând dezbaterile încheiate, tribunalul rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei S_____ data de 10.09.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petenta S.C. H____ P______ S.A., în contradictoriu cu intimatul C________ L____ AL ORAȘULUI BUȘTENI – PROTECȚIA MEDIULUI a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună:

- anularea procesului verbal de contravenție ___________ nr. 0178 din data de 26.08.2014, încheiat de agentul constatator P_____ C_____ din cadrul Consiliului L____ Bușteni - Protecția Mediului.

- exonerarea de plată a amenzii în cuantum de 2500 lei.

În motivarea plângerii societatea petenta a învederat că în ziua de 12.07.2014, u fost solicitată la adresa din Bușteni, ______________________________ niște defecțiuni apărute la rețeaua de apa si canalizare.

A intervenit, remediind acele defecțiuni, dar datorită caracterului excepțional și complex al avariilor nu a avut posibilitatea tehnică si nici materială de a deplasa pământul rezultat în urma săpăturilor într-o alta locație pentru perioada cat se remediază avaria urmând ca ulterior acel pământ sa fie readus la locul respectiv pentru a aduce terenul la starea inițială.

Mai mult decât atât, autoritatea emitenta a procesului verbal de contravenție putea sa notifice societatea petenta si sa solicite un reprezentant al acesteia pentru constatarea pretinsei contravenții si clarificarea respectiva de la fata locului.

Petenta a invocat faptul ca procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută, deoarece la datele de identificare ale persoanei juridice nu a fost trecut codul unic de înregistrare care este RO16826034, iar reprezentantul legal al societății este P_____ D______, in timp ce in procesul verbal au fost inserate alte mențiuni, iar codul unic de înregistrare este greșit.

Mai mult decât atât, în cuprinsul procesului verbal de contravenție persoana care reprezenta societatea este trecuta in mod eronat, fiind scris numele domnului Panfea D______ lipsind orașul in care s-a constatat contravenție, fiind trecut la locul săvârșirii contravenției ________________________ se menționa Și orasul Bușteni.

In aceasta situație s-a invocat de către petenta excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a învederat ca petenta a fost sancționata contravențional in baza HCL nr. 72 din 25.06.2009 modificata prin HCL 104/2014 art. 3.

Intimata a susținut ca procesul verbal de contravenție respecta toate condițiile de forma si de fond, motiv pentru care solicita respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiata.

Instanța a unit excepția nulității procesului verbal de contravenție cu fondul cauzei.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri si proba cu 1 martor, fiind audiat martorul T____ F_____.

Prin sentința civilă nr. 73/04.02.2015, în urma probatoriului cu înscrisuri și un martor administrat în cauză, Judecătoria S_____ a admis excepția nulității procesului verbal de contravenție, a admis plângerea petentei S.C. H____ P______ S.A., în contradictoriu cu intimatul C________ L____ AL ORAȘULUI BUȘTENI – PROTECȚIA MEDIULUI și în consecință a dispus anularea procesului verbal de contravenție ____________ nr. 0178/ 26.08.2014 și a exonerat petenta de plata amenzii contravenționale, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o astfel de soluție, judecătoria a avut în vedere următoarele considerente:

Din studierea atenta a procesului verbal de contravenție ___________ nr. 0178 din data de 26.08.2014 rezulta ca nu este trecut corect numele persoanei care reprezintă societatea petenta si chiar daca ar fi o simpla eroare de scriere, nu este trecuta localitatea, orasul Bușteni in care s-a depistat aceasta contravenție, ci doar ___________________________ un număr.

Chiar daca s-ar peste aceste aspecte, nici CUI RO16826034 aparținând societății petente, nu este trecut in mod corect.

Pe fondul cauzei, din declarația martorului T____ F_____ propus de către intimată, rezulta i s-a solicitat sa meargă la o lucrare lângă un aprozar si nu știa nici data nici numărul locației respective.

Știa ca lucrarea era lângă un aprozar, acolo a găsit un șanț care traversa trotuarul despre care știe ca societatea petenta a avut o intervenție la o conducta de apa.

Martorul era deranjat de pământul de pe trotuar care avea aspect inestetic dar care nu a creat nimănui niciun prejudiciu.

Coroborând probele administrate în cauză instanța de fond a constatat că plângerea este întemeiată, în cauză fiind vorba de încălcarea prevederilor art. 16 si 17 din OG 2/2001 privind viciile de fond ale procesului verbal de contravenție in care in mod obligatoriu trebuie sa fie trecut locul săvârșirii contravenientei, codul unic de înregistrare al petentei si numele corect al reprezentantului societății petente.

In procesul verbal de contravenție, cu toate ca a fost aplicata amenda in suma de 2500 lei, s-a specificat ca jumătate din minimul amenzii care trebuie achitata in termen de 48 de ore este suma de 500 lei.

Încă o eroare de calcul si de scriere care constituie motiv de nulitate absoluta a actului sancționator.

Nulitatea se constata si din oficiu.

Din analiza întregului material probator aflat la dosarul cauzei, rezultă că procesul verbal de contravenție s-a întocmit cu nerespectarea condițiilor de formă și de fond cerute de art. 16 și art. 17 din OG 2 / 2001, privind regimul juridic al contravențiilor, sub sancțiunea nulității, nefiind indicat locul săvârșirii contravenției respectiv in Bușteni si codul unic de înregistrare al petentei este scris greșit.

Față de această situație, instanța de fond a admis excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție, excepție invocată de petenta S.C. H____ P______ S.A. și ca o consecință a admiterii excepției instanța a admis plângerea contravenționala și a dispus anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea contravenientului de plata amenzii în cuantum de 2500 lei, luând act că cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, apelantul C________ L____ AL ORAȘULUI BUȘTENI, înregistrat pe rolul Tribunalului P______ – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal, la data de.25.03.2015.

În motivarea apelului a arătat că prin Sentința civilă nr. 73/04.02.204, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX , s-a admis excepția nulității procesului verbal de contravenție, a fost admisa plângerea petentei ___________________ și în consecință: s-a dispus anularea procesului verbal de contravenție seri PHBPC nr. 0178/26.08.204 și exonerează petenta de plata amenzii contravenționale,,.

Apelanta a considerat că instanța de fond în mod greșit a constatat nulitatea absolută a procesului verbal, motivat de faptul că potrivit art. 17 din OG 2/201, nu a fost mentionata localitatea în care s-a săvârșit contravenția, ci doar __________________________________ aspectul temeiniciei, a invederat ca actul constatator a fost incheiat urmare a savarsirii faptei de catre petenta in modalitatea detaliata in procesul verbal de contraventie.

În drept și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 C pr civ.

Intimata ___________________ nu a formulat întâmpinare .

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, tribunalul a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ___________ nr.0178/26.08.2014 s-a reținut în sarcina petentei ______________ la data de 22.07.2014, în locul __________________________ pamant in loc neautorizat si a creat obstacole pe domeniul public.

Este de observat faptul că în procesul-verbal de contravenție atacat se menționează ca loc al savarsirii contraventiei _________________________ a se indica localitatea in care se pretinde ca a fost efectuata respectiva contraventie.

Potrivit dispozițiilor art.16 alin.1 din O.G.nr.2/2001 procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu, printre altele și descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită.

Or, apelanta-intimată nu a indicat locul săvârșirii contravenției. Faptul că petenta a avut intervenții la rețeaua de apă în orașul Bușteni, nu poate fi asimilat cu recunoașterea stării de fapt descrisă în procesul-verbal, cum în mod eronat susține apelanta-intimată.

Astfel, prin neindicarea în concret a locului săvârșirii contravenției (menționarea doar a denumirii unei străzi), tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art.17 din O.G.nr.2/2001, apreciind că actul constatator este nul.

Față de aceste considerente, Tribunalul în baza art.480 alin.1 C.pr.civilă, va respinge apelul ca nefondat și va menține sentința nr. 73/04.02.2015 pronuntata de Judecatoria S_____, ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelantul intimat C________ L____ AL ORAȘULUI BUȘTENI, cu sediul în Bușteni, ______________________, jud. P______, împotriva sentinței civile nr. 73/04.02.2015, pronunțată de Judecătoria S_____, în contradictoriu cu intimata petentă ___________________, cu sediul în Ploiești, ________________________. 1, jud. P______, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2015.

Președinte,Judecător,

Ștefuc L______ L____ C____ M______

Fiind în CO semnează

Președintele Tribunalului

Grefier,

A________ C_______

Operator de date cu caracter personal 5595

Red.LC/tehnored. A.C.

4 ex/24.07.2015

d.f. nr. XXXXXXXXXXXXX - Judecătoria S_____

j.f. Ș_____ – V____ M_______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025