Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL D___

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 445/2015

Ședința publică de la 27 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C_______ M_____ G_______

Judecător G_______ P____

Grefier A__ F______

Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul A___ O_____ împotriva deciziei civile nr. 761/19.11.2014 pronunțată de Tribunalul D___, în dosarul nr. xxxxx/215/2013, în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L_____ A MUNICIPIULUI C______.

Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 20.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din data respectivă, parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin Sentința civilă nr. 5372/10.04.2014, Judecătoria C______ a admis plângerea contravențională formulată de petentul A___ O_____ - în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L_____ A MUNICIPIULUI C______ -, împotriva procesului-verbal nr. xxxxx/06.08.2013. Instanța anterior menționată a admis excepția prescripției răspunderii contravenționale și, drept consecință, a dispus anularea actului de contravenție și exonerarea petentului de plata amenzii aplicate

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul iar, prin Decizia nr. 761/19.11.2012, Tribunalul D___ a admis apelul și a schimbat hotărârea pronunțată de instanța de fond - în sensul că a respins plângerea contravenționala.

Împotriva Deciziei anterior menționate a formulat contestație în anulare petent-intimat, solicitând anularea acesteia și menținerea Sentinței civile nr. 5372/10.04.2014 pronunțată de Judecătoria C______ – ca fiind legală și temeinică.

În motivarea contestației s-a învederat faptul că instanța de apel, pe baza unei erori, a schimbat respectiva Sentință și a fost respinsă plângerea contravențională, întrucât procesul-verbal nu cuprinde data concretă la care s-a comis fapta, agentul constatator omițând să insereze această mențiune și nesocotind astfel dispozițiile art. 16 din. OG nr. 2/2001.

Din conținutul fotografiei depusă la dosar cauzei de către apelanta-intimată - reprezentând construcția edificată -, nu rezultă cu certitudine că această construcție a fost edificată în ziua de 06.08.2013, așa cum a reținut agentul constatator în actul de contravenție și nota de constatare din aceeași dată, întrucât imaginea foto alb-negru a înregistrat imobilul în starea finală și nu prezintă lucrări de construcții în curs de desfășurare în ziua de 06.08.2013.

Pe de altă parte, petentul a făcut dovada contrară cu declarațiile martorilor audiați nemijlocit de instanța de judecată că acea construcție a fost realizată în anul 2004 - respectiv în urmă cu mai mult de doi ani de la data controlului.

Din situația de fapt prezentată rezultă că agentul constatator a constatat fapta prezumtivă de a fi calificată drept după împlinirea termenului de prescripție de doi ani prevăzut de art. 31 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea construcțiilor - astfel că excepția prescripției dreptului de a constata contravenția și de a aplica sancțiunea contravențională își găsește aplicabilitatea.

Din interpretarea literar gramaticală și logico-juridică a textului de lege - art. 31 din Legea 50/1991 -, rezultă că termenul de prescripție a răspunderii contravenționale curge de la data comiterii faptei, respectiv de la data finalizării construcției și nu da la data întocmirii procesului-verbal de recepție a clădirii respective, întrucât lipsa procesului-verbal de recepție este tipică în cazul construirii fără autorizare de construire.

Dacă s-ar admite că termenul de prescripție al faptei ar curge de la data întocmirii procesului-verbal de recepție a construcției, ar însemna că prescripția nu s-ar mai împlini niciodată, iar dispozițiile art. 31 din Legea 50/1991 ar fi fără aplicabilitate, ceea ce ar contraveni voinței legiuitorului care a adoptat acest text de lege cu intenție vădită de a fi aplicabil și de a sancționa atitudinea de pasivitate și lipsa de vigilență a autorităților în activitatea de a constata și sancționa cu celeritate faptele de construire fără a deține autorizare de construire.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia 7/2000 - pronunțată într-un recurs în interesul legii -, nu a statuat cu privire la momentul terminării construcției în raport de dispozițiile art. 37 alin. 2 din Legea 50/1991 - prevederi care dispun doar cu privire la construcțiile autorizate care se consideră finalizate dacă s-au prevăzut în autorizație, inclusiv recepția lucrărilor de construire, recepția fiind obligatorie pentru toate tipurile de construcții autorizate, chiar și pentru acelea efectuate în regie proprie, dar autorizate -, de unde rezultă că recepția lucrărilor este tipică acelor construcții autorizate, însă nu se dispune în acest sens și pentru construcțiile edificate fără autorizație.

Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat prin Decizia anterior menționată în sensul că termenul de prescripție de doi ani ar curge de la data recepției construcției, ci că acest termen curge de la data săvârșirii faptei de a construi, de a edifica o construcție fără autorizare de construire, iar agentul constatator s-a aflat în eroare privind termenii de terminarea construcției - ca fapt material, obiectiv, care a avut loc în anul 2004 -, și termenul juridic de finalizarea demersului juridic la care se referea legiuitorul doar privind demersul de înscriere a imobilului construcție în cartea funciară.

Instanța a reținut din economia textului art. 31 alin. 2 din Legea 50/1991 că fapta continuă de construire fără autorizație are un moment de consumare care coincide cu începerea lucrărilor de construire și un moment de epuizare - acela de la data terminării materiale a acestor construcții, care este și momentul săvârșirii faptei, de la care curge termenul de doi ani de prescripție a răspunderii contravenționale a făptuitorului-constructor -, aceasta fiind rațiunea instituției prescripției răspunderii contravenționale. În sens contrar nu ar mai exista rațiunea aplicării acestei instituții de drept - dacă s-ar interpreta că sancțiunea ar putea interveni pe o perioadă nedeterminată până la obținerea autorizației de construire și recepția lucrărilor -, ceea ce ar fi contrar literei și spiritului textului de lege.

Instanța apreciază că nu poate fi primită contestația în anulare formulată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 502 alin. 2 pct. 2 N. C.pr.civ.: "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: ... dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale ", în timp ce alin. 3 al aceluiași articol statuează că "Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Prin urmare, textul de lege anterior menționat - art. 502 alin. 2 pct. 1-4 N. C.pr.civ - stabilește foarte clar anumite cazuri când poate fi exercitată această cale extraordinară de atac, contestația în anulare neputând fi primită decât în ipotezele expres prevăzute de lege.

În înțelesul art. 502 alin. 2 pct. 2 N. C.pr.civ., sintagma "greșeală materială" semnifică faptul că ar fi vorba de o confuzie făcută de instanța de apel cu privire la unele elemente sau date materiale care determină soluția pronunțată. Cu alte cuvinte, legiuitorul are în vedere greșeli materiale evidente cu privire la aspecte formale ale judecății – cum ar fi respingerea plângerii ca tardiv formulată, deși era depusă în termen, sau ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, deși existau la dosar dovezi că a fost intentată de o persoană îndreptățită a ataca actul de contravenție -, ori reținerea unor alte elemente decât cele înscrise în cuprinsul unui act aflat la dosar. Prin urmare, greșelile instanței de apel – care deschid calea contestației în anulare -, sunt greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată ori de apreciere a probelor sau de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, această cale extraordinară de atac neputând fi exercitată ca un apel la apel. Așadar, contestația în anulare constituie o cale extraordinară de retractare a hotărârii – în anumite cazuri expres determinate -, și nu de reformare a acesteia, instanța investită a o soluționa nefiind instanță de control judiciar în raport de instanța de apel și neputând analiza dacă aceasta a interpretat corect materialul probator administrat în cauză sau a interpretat și aplicat corect prevederile legale atunci când a pronunțat hotărârea.

Or, contestatorul nu invocă o greșeală materială a instanței de apel – în înțelesul conferit de art. 502 alin. 2 pct. 2 N. C.pr.civ. –, ci faptul că a interpretat în mod eronat materialul probator administrat (depozițiile martorilor și planșele foto aflate la dosar), că a stabilit în mod greșit momentul edificării construcției proprietatea contestatorului și că a soluționat în mod greșit excepția prescripției dreptului agentului constatator de a constata contravenția (în raport de oprevederile art. 31 din Legea 50/1991 și de cele statuate de Î.C.C.J. prin Decizia nr. 7/2000), însă astfel de motive exced cazului reglementat de art. 502 alin. 2 pct. 2 N. C.pr.civ. și care conferă părții dreptul de a exercita o astfel de cale extraordinară de atac. De fapt, contestatorul este nemulțumit de Decizia prin care a fost soluționat apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 5372/10.04.2014 pronunțată de Judecătoria C______ și pretinde că s-ar fi săvărșit o eroare de judecată, însă o astfel de susținere – chiar în ipoteza că ar fi reală -, nu poate fi analizată în cadrul unei contestații în anulare.

Pentru considerentele expuse anterior, Tribunalul apreciază contestația în anulare formulată ca fiind neîntemeiată și, în consecință, urmează a o respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A___ O_____ împotriva Deciziei nr. 761/19.11.2012, pronunțată de Tribunalul D___ în dosarul nr. xxxxx/215/2013, în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L_____ A MUNICIPIULUI C______.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 27 Martie 2015.

Red. C.G./07.04.2015

Tehnored. A.F./4 ex.