Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA PETROȘANI
SENTINȚA CIVILĂ NR.3043/2013
Ședința publică din data de 16.09.2013
Completul de judecată constituit din:
Judecător - L________ M_______
Grefier - J_____ B____
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petenta C____ V______ împotriva procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx/24.04.2013 încheiat de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România- Centrul de Studii Rutiere și Informatică CESTRIN.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta și a lipsit intimata.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că a fost depusă la dosar în data de 06.09.2013 adresa nr.1996/04.09.2013 emisă de SPCRPCIV Hunedoara, după care, constatându-se că dosarul se află în stare de judecată, instanța a acordat cuvântul pe fondul cauzei.
Petenta a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată.
JUDECĂTORIA
Asupra plângerii de față:
Prin plângerea formulată de petenta C____ V______ și înregistrată la data de 13.05.2013 sub nr.XXXXXXXXXXXXX la Judecătoria Petroșani, s-a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie anulat ca nelegal și netemeinic procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx/24.04.2013 încheiat de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România- Centrul de Studii Rutiere și Informatică CESTRIN și să fie exonerată petenta de la plata amenzii în sumă de 250 lei.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că procesul verbal este netemeinic și nelegal deoarece a fost sancționată neîntemeiat pentru faptul că a ar fi condus autovehiculul personal cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX fără a deține rovinietă valabilă.
Astfel, petenta a arătat că a achitat rovinieta, însă pe aceasta a fost înscris incorect numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, deși a înmânat angajatului OMW Petrom certificatul de înmatriculare al autovehiculului cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosar, în copie, procesul verbal contestat, certificatul de înmatriculare al autoturismului Peugeot 206 cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, cartea sa de identitate, rovinieta plătită în data de 30.01.2013 pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX valabilă până la data de 29.01.2014 și bonul fiscal nr.53/30.01.2013.
Prin întâmpinare depusă pentru termenul din 06.06.2013, intimata a solicitat respingerea contestației ca nefondată și neîntemeiată, arătând că procesul verbal contestat îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr.15/2002 coroborat cu O.G. nr.2/2001, iar motivele invocate de petentă sunt neîntemeiate deoarece, potrivit art.5 alin.2 lit.b din anexa la Normele metodologice privind aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri maționale din România, obligația de a verifica datele de identificare ale autovehiculului aparține proprietarului/utilizatorului care semnează de conformitatea datelor înscrise pe chitanța de plată a rovinietei.
În dovedirea celor susținute în întâmpinare, intimata a depus la dosar certificatul calificat al agentului constatator A. S. și fotografie în trafic a autovehiculului cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX
La dosar a fost depusă, la solicitarea instanței, adresa nr.1996/04.09.2013 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehculele Hunedoara, iar potrivit acestei adrese , numărul de înmatriculare XXXXXXXXX a fost atribuit la data de 03.07.1998 autoturismului marca Dacia 1300 fabricat în anul 1982 cu ________ șasiu xxxxxxx și ________ motor xxxxxx aflat în proprietatea lui G_____ V_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, iar acest vehicul a fost radiat prin dezmembrare la data de 12.06.2007.
Analizând plângerea de față în raport de susținerile părților, actele depuse la dosarul cauzei și dispozițiile legale incidente, instanța constată și reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx/24.04.2013 încheiat de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România- Centrul de Studii Rutiere și Informatică CESTRIN, a fost sancționată petenta cu amendă contravențională în sumă de 250 lei, în temeiul art.8 alin.2 din O.G. nr.15/2002, reținându-se că în data de 09.04.2013 ora 12.10 a condus vehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 7 km 411+865 m în localitatea Sacamaș fără a deține rovinietă valabilă.
Procesul verbal a fost încheiat în lipsa petentei.
Cu privire la legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr.xxxxxxx/24.04.2013, instanța reține următoarele:
Prin acest proces verbal petenta a fost sancționată pentru săvârsirea contravenției prevăzută de art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România , ,,Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționeaza cu amendă.”
Instanța reține că petenta a achitat rovinieta în data de 30.01.2013 cu bonul fiscal nr.53 la _______________________ SRL și a primit tichetul (rovinietă) cu numărul xxxxxxxxxx, însă, din eroarea lucrătorului care a eliberat rovinieta, în aceasta a fost înscris numărul de înmatriculare XXXXXXXXX.
Conform actelor depuse la dosar, la data eliberării rovinietei și nici la data emiterii adresei nr.1996/04.09.2013, nu exista înmatriculat un autovehicul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX.
Acest fapt, coroborat cu acela că petenta se află în posesia rovinietei și a bonului care dovedește efectuarea plății, conducela concluzia că petenta a achitat rovinieta pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, și nu pentru un autovehicul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX.
Apărarea invocată de intimată, în sensul aplicării art.5 alin.2 lit.b din anexa la Normele metodologice privind aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri maționale din România ,,Documentul prevăzut la alin. (1) lit. b) va fi eliberat prin intermediul SIEGMCR, în două exemplare identice, și va fi înregistrat automat în baza de date a acestuia, dintre care: a) unul va fi ștampilat de către distribuitor și va fi înmânat solicitantului; b) unul va fi semnat de către solicitant, semnătură prin care acesta va confirma că datele înscrise în document sunt conforme cu cele solicitate, exemplar ce va rămâne la distribuitor.” este întemeiată și va fi înlăturată cu mențiunea că aceste aspecte privesc doar procedura administrativă de eliberare a rovinietelor și nu obligații a căror neîndeplinire să atragă angajarea răspunderiii contravenționale.
În consecință, instanța reține inexistența faptei contravenționale și, ca urmare, va admite plângerea și va anula procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx/24.04.2013 încheiat de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România- Centrul de Studii Rutiere și Informatică CESTRIN.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petenta C____ V______, cu domiciliul în orașul Aninoasa, ____________________, județul Hunedoara, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx/24.04.2013 încheiat de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România- Centrul de Studii Rutiere și Informatică CESTRIN, cu sediul în municipiul București, _____________________.401A, sector 6.
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx/24.04.2013 încheiat de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România- Centrul de Studii Rutiere și Informatică CESTRIN.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, iar în cazul exercitării acestei căi de atac, cererea va fi depusă la Judecătoria Petroșani.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.09.2013, la Judecătoria Petroșani.
Președinte, Grefier,
M_______ L________ B____ J_____
5 exp./16.10.2013
ML/BJ