R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

D E C I Z I A C I V I L Ă Nr. 819/2015

Ședința publică din 19 Noiembrie 2015

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: O____ G_______

JUDECĂTOR: L____ D____ E_______

GREFIER : C_____ C______ A________

S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul I____________ de Poliție Județean Bistrița-Năsăud împotriva sentinței civile nr. 4940/25.06.2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul Șimon Ș_____ A___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința nu se prezintă niciuna dintre părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

În procedura verificării din oficiu a competenței, instituită de art. 131 alin. 1 NCPC instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză, în baza art. 95 pct. 2 NCPC,cu trimitere la art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.

Se constată că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, apelul este declarat în termen, motivat, comunicat.

Intimatul a formulat „Întâmpinare” f. 9, comunicată apelantului care nu a formulat „Răspuns la întâmpinare”.

Se constată că nu s-au formulat cereri în probațiune.

Tribunalul văzând punctul de vedere al părților, față de disp. art. 238 alin. 1 NCPC, apreciază că nu mai e necesar estimarea duratei cercetării procesului.

Nemaifiind alte cereri de formulat și incidente de soluționat, tribunalul potrivit art. 244 C. pr. civ., se socotește lămurit și declară cercetarea procesului încheiată, fixând termen pentru dezbaterea fondului în această ședință, conform disp. art. 392 C. pr. civ.

Fiind lămurite toate împrejurările de fapt și de drept, în baza art. 394 C. pr. civ., tribunalul închide dezbaterile asupra fondului și reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată că:

Prin sentința civilă nr. 4940/25.06.2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul ȘIMON Ș_____ A___ în contradictoriu cu intimata IPJ Bistrița-Năsăud și în consecință s-a dispus anularea procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/27.06.2014.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin procesul–verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din 27.06.2014 și comunicat la data de 8.07.2014, petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 8 rap. la art. 102 alin. (2) din O.U.G. 195/2002, rep. privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, reținându-se de către agentul constatator că în data de 27.06.2014, ora 12.13, acesta a condus autoturismul marca Toyota cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe drumul național DN 17, pe raza localitățile Livezile, și nu a oprit la întâlnirea indicatorului „STOP" de la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, la km. 72 + 050 m.

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Verificând, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Procesul-verbal de constatare a contravenției, până la dovada contrară, se bucură de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul acesteia sunt considerate ca fiind elemente de fapt ce reprezintă adevărul. Această prezumție nu este una absolută, ci doar una relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.

Legat de acest aspect, din declarațiile martorului audiat în cauză (fila 50), pasager în autoturism la data presupusei fapte, rezultă că petentul a oprit la trecerea la nivel de cale ferată, se evidențiază că starea de fapt consemnată în actul sancționator atacat nu corespunde realității. Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța a admis plângerea formulată și pe cale de consecință a dispus anularea procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/27.06.2014.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, apelantul I____________ de Poliție al Județului Bistrița-Năsăud, solicitând admiterea apelului și rejudecând, modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a plângerii contravenționale formulată de intimatul Șimon Ș_____ A___ și menținerea ca temeinic și legal a procesului verbal atacat.

În motivare s-a arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică.

Pentru a hotărî în sensul arătat, instanța de fond a audiat un martor ocular, respectiv pe numitul C______ M____ B_____, persoană care s-ar fi aflat în autoturism cu intimatul. Se apreciază că declarația unei persoane care poate fi bănuită cu multă ușurință de subiectivism nu este suficientă pentru a răsturna prezumția relativă de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal atacat, întocmit de un agent constatator competent în urma constatării directe. Cu toate acestea, instanța de fond s-a mărginit la audierea unei singure persoane, a cărei declarație ar trebui privită, cel puțin cu o anumită reținere. Se apreciază că declarația acestui martor este insuficientă pentru a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal. Se apreciază că instanța de fond a acceptat cu ușurință declarația dată de martorul menționat, respectiv faptul că prezumpția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal a fost răsturnată.

Așa cum a argumentat și în fața instanței de fond, fapta descrisă în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat a fost constatată de agentul constatator, aflat în exercițiul funcțiunii, în mod direct, „ex proprius sensibus". Se mai arată faptul că procesul-verbal întocmit în astfel de împrejurări, beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie sub aspectul constatării stării de fapt. O astfel de prezumție, nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție, garantată de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. In conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea Salabiaku împotriva Franței din 7 octombrie 1988; Hotărârea Telfner împotriva Austriei, din 20 martie 2001; Hotărârea A_____ împotriva României, din 4 octombrie 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, iar utilizarea acestora este permisă și în materie penală, pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont și de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.

În același sens, pronunțându-se cu privire la excepția de neconstituționalitate a unor articole ale OUG nr. 195/2002R, Curtea constituțională a stabilit, în Decizia nr. 796/03.07.2008 publicată în M.Of. nr. 571/29.07.2008: „faptul că, potrivit art. 109. alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, aceste sancțiuni contravenționale se aplică de polițistul rutier dă expresie competenței acestui reprezentant al autorității publice, așa cum a fost reglementată de legiuitor". Voința legiuitorului este fără dubiu de a se constata contravențiile în mod .direct de către agentul constatator, excepțiile reprezentând cazuri particulare în care faptele trebuie să fie constatate cu ajutorul unor mijloace tehnice, cum sunt cele privind viteza de deplasare ori conducerea sub influența unor substanțe, fiind expres prevăzute.

Procesul-verbal de contravenție nu este doar un „act de acuzare", asemănător rechizitoriului, ci și un mijloc de proba, forța probantă a proceselor-verbale fiind lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, instanțele având însă obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Textul art. 34 alin. (1) din OG 2/2001, permite o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, din moment ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție. Fără a stabili și vinovăția persoanei sancționate, procesul-verbal dovedește o situație de fapt, care a dus la încheierea acestuia și care conduce în mod rezonabil la ridicarea unei acuzații bazate pe împrejurări de fapt ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea celui sancționat.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului menționează în mod expres că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca, de altfel, nici obligația organului constatator de a suporta întreaga sarcină a probei. Limitele de apreciere mai largi sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt justificate în măsura în care Curtea a decis că faptelor contravenționale le corespunde și o posibilitate de investigare mai restrânsă din partea autorităților, numărul acestora fiind extrem de mare.

Cu privire la constatarea faptei de către un agent abilitat și menținerea sancțiunii aplicate în lipsa probei contrare, Curtea s-a pronunțat în Hotărârea dată în cazul Janosevic contra Suediei, dar și la Hotărârea în cazul Blum împotriva Austriei.

În prezenta cauză, atât miza litigiului (sancțiunea amenzii în cuantum de 195 lei și aplicarea a 2 puncte de penalizare) cât și faptul că petentul are posibilitatea de a-și dovedi susținerile respectiv de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții cu privire la procesul-verbal, având în vedere si faptul ca cele consemnate în procesul-verbal de contravenție au fost percepute în mod personal de agentul constatator.

Nu în ultimul rând, se arată că o interpretare a legii de felul celei făcute de instanța de fond ar duce la posibila anulare a oricărei constatări directe a polițistului în situația în care contravenientul are și alte persoane în autoturism, ceea ce ar fi inacceptabil.

În drept s-au invocat disp. art. 95 alin. (2), art. 456, art. 459, art. 466 - 471 C.proc.civ., art. 23 alin. (2) și art. 34 alin. (2) din OG nr. 2/2001.

Intimatul Șimon Ș_____ A___ a depus la dosar întâmpinare (f. 9), prin care a solicitat respingerea apelului ca nefundat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.

În motivare s-a arătat că apelantul I.P.J. Bistrița-Năsăud apreciază că hotărârea este netemeinică, reproșându-se că s-a bazat doar pe declarația martorului ocular C______ M____ B_____, persoană care s-a aflat în autoturism cu intimatul.

Deși recunoaște dreptul intimatului la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și prezumția relativă a procesului verbal în ceea ce privește temeinicia lui, în mod paradoxal acreditează ideea că agentul constatator aflat în exercițiul funcțiunii dacă a constatat fapta descrisă de el în mod direct „ex proprius sensibus" nici o altă probă nu ar mai avea valoarea care să răstoarne această prezumție cu atât mai puțin a unui martor „ bănuit cu ușurință de subiectivism ".

Ori, probele sunt cele instituite în Codul de procedură civilă și cu valoare lor juridică. Martorul declară sub jurământ și sub consecințele legii penale.

Tocmai pentru prevenirea abuzurilor agenților constatatori, în caz de refuz al contravenientului de a semna procesul verbal sau de încheiere în lipsa lui, legiuitorul a introdus la art. 19 din O.G.2/2001 necesitarea confirmării situațiilor de către un martor.

In esență, apelantul sugerează prezumția absolută a stării de fapt descrisă de agentul constatator iar dreptul intimatului la apărare să se exercite eventual dincolo de această limită.

Contrar susținerilor sale, procesul verbal este un „act de acuzare” iar mijloacele practice de constatare sunt extrem de puține mai ales când nu se consemnează obiecțiunile, când se încheie în lipsă și când nu este însoțit de martori.

Menționează intimatul că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, aspect pe care l-a adus la cunoștință și instanței de fond în mod personal, deplasându-se din altă localitate.

Tribunalul, examinând în baza prevederilor art. 476-478 Cod procedură civilă hotărârea atacată, constată, în limitele investirii, că apelul declarat de apelant este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cele ce succed.

Astfel, prin procesul verbal de contravenție dresat de apelant, petentul-intimat Șimon Ș_____ A___ a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 765 lei și sancțiunea complementară a 6 puncte penalizare, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 8 rap. la art. 102 alin. (2) din O.U.G. 195/2002, republicată, reținându-se în sarcina sa că la data de 27.06.2014, ora 12.13, a condus autoturismul marca Toyota cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe drumul național DN 17, pe raza localitățile Livezile, și nu a oprit la întâlnirea indicatorului „STOP" de la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, la km. 72 + 050 m.

Tribunalul constată că în mod corect prima instanță a reținut legalitatea procesului-verbal de contravenție, acesta fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând nici unul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanța de judecată din oficiu.

Sub aspectul criticilor de netemeinicie, tribunalul reține că sarcina probei în procedura soluționării plângerii contravenționale revine contravenientului, iar nu organului constatator, prin exercitarea plângerii contravenționale cel dintâi supunând instanței legalitatea și temeinicia procesului-verbal, petentul având prin urmare posibilitatea să administreze probe cu privire la temeinicia actului sancționator (situația de fapt expusă de către agentul constatator și constatată prin propriile simțuri, cum este cazul în speță), mențiunile inserate sub acest aspect având valoarea unei dovezi depline până la proba contrară, prin prisma autorității cu care agentul constatator a fost investit de stat. Împrejurarea că sarcina probei îi incumbă acestuia nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici prezumția de nevinovăție asimilabilă dreptului penal, întrucât plângerea contravențională presupune o judecată contradictorie cu toate garanțiile procesuale care decurg din aceasta.

Or, neîntemeiat s-a reținut de către instanța de fond împrejurarea că starea de fapt menționată de agentul constatator este infirmată de probele administrate în cauză.

În acest sens, tribunalul apreciază că depoziția martorului audiat în instanță nu este aptă să răstoarne prezumția relativă de veridicitate de care se bucură procesul-verbal de contravenție încheiat ca urmare a constatării faptei de către agentul constatator, în mod direct, ex proprius sensibus, aceasta în condițiile în care martorul relatează despre conduita avută de petent, fără însă a preciza detalii cu privire la data și locul săvârșirii faptei, aspect de natură a crea dubii serioase cu privire la sinceritatea martorului, așa cum corect susține apelantul.

Totodată, declarația martorului nu se coroborează cu nicio altă probă aflată la dosar, și ca atare nu poate fi luată în considerare, neexistând elemente care să formeze convingerea instanței că exprimă adevărul.

Având în vedere că proba testimonială administrată de petent în fața instanței de fond nu este în măsură a proba contrariul stării de fapt reținute în cuprinsul procesului-verbal atacat, acesta din urmă fiind așadar legal și temeinic încheiat, tribunalul, în baza art. 477 Cod procedură civilă, raportat la art. 34 din OG nr. 2/2001, va admite apelul declarat de apelantul IPJ Bistrița-Năsăud împotriva sentinței civile nr. 4940/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, pe care o va schimba în totalitate, în sensul că va respinge, ca nefondată, plângerea contravențională formulată de petentul Șimon Ș_____ A___ împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/27.06.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de apelantul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, N______ B_______, nr. 1-3, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimatul ȘIMON Ș_____ A___, domiciliat în V____ de Sus, _____________________, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr.4940/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, pe care o schimbă, în sensul că:

Respinge, ca nefondată, plângerea contravențională formulată de petentul Șimon Ș_____ A___ împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/27.06.2014 emis de I____________ de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 19.11.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

O____ G_______ L____ D____ E_______ C_____ C______ A________

Red/dact:

OG/HVA

08.01.2016

Jud.fond. TLM