Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CARAŞ SEVERIN
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
44/2016 din 27 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

R O M A N I A

TRIBUNALUL C____ S______

R E Ș I Ț A

SECȚIA A II A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX Cod operator 2896

DECIZIA CIVILĂ NR. 44 /A

Ședința publică din data de 27.01.2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE: VEGHEȘ A__ T______, judecător

JUDECATOR: C______ M____

GREFIER: P______ L__________

S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelantul pârât I____________ T_________ de Muncă C____-S______ împotriva sentinței civile 564/10.09.2015 pronunțată de Judecătoria O______, în contradictoriu cu intimatul PFA D_____ I. M_____-Agro, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, expunerea referatului cauzei de către grefierul de ședință, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, în conformitate cu prevederile art.131 alin.1 Cod procedură civilă, instanța, procedând la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, în temeiul art.34 alin.2 din OG nr.2/2001, constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză.

Se constată depuse prin serviciul registratură din partea intimatei concluzii scrise de respingere a apelului.

Nemaifiind alte cereri de formulat, în baza art.394 Cod de procedură civilă, declară cercetarea procesului încheiată și dispune închiderea dezbaterilor, procedând la soluționarea apelului.


TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.03.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXX, petentul D_____ M_____ a chemat în judecată I____________ T_________ de Muncă C____-S______, prin care contestă procesul verbal ________ nr. 3476 din data de 13.02.2015.

Prin sentința civilă nr. 564/10.09.2015, Judecătoria O______ a admis in parte plângerea formulata de petentul D_____ I. M_____- AGRO PFA, în contradictoriu cu I____________ T_________ de muncă C____-S______; a înlocuit sancțiunea amenzii in cuantum de 10.000 lei aplicata contravenientului cu sancțiunea avertismentului și a atenționat petentul cu privire la obligativitatea respectării dispozițiilor Codului Muncii, dispoziții de natură a combate munca la negru, în cazul neconformării, urmând a fi sancționat mai aspru.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, procesul verbal a fost întocmit cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și nu sunt motive de nulitate absolută a acestuia, petentul a fost de față la întocmirea procesului verbal de contravenție.

Sub aspectul temeiniciei: Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții în cauza H______ c. României, instanța de fond a reținut că , cele două prezumții relative, anume legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.

În speță, instanța de fond a apreciat că sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Referitor la temeinicia actului de constatare și sancționare ce face obiectul acestei judecăți, instanța de fond a constatat că aspectele consemnate de agentul constatator, fata de materialul probator administrat urmare a solicitării reclamantului în sprijinul nevinovăției sale, corespund realității ducând la concluzia temeiniciei procesului verbal de contravenție atacat.

Astfel potrivit probatoriului administrat reiese fără nici o îndoială vinovăția petentului în sensul încălcării prevederilor legii 53/2003.

În acest sens martorul B______ Tima ascultat in cauza fila 53, arăta ca este doar prieten cu contravenientul pe care îl ajută la munca câmpului și la alte activități la care acesta are nevoie, fără a lucra în cadrul fermei deținută de contravenienta PFA D_____ M_____.

La fel, martorul Lupsescu Tima - fila 54, arata ca a fost surprins de către inspectorii ITM în timp ce-l ajuta pe contravenient să repare o roata la tractor, ocazie cu care a declarat că lucra la PFA D_____ M_____, aspect care nu este însă real, întrucât martorul îl ajuta doar ocazional pe contravenient, fără a fi plătit cu bani, fiind însă răsplătit de contravenient care-i da diverse produse sau care îl ajuta la rândul sau cu alte ocazii. Martorul mai arata ca cele declarate in fata inspectorilor ITM sunt urmare a faptului ca s-a speriat.

Martorul D_____ M_____ I__-fila 52, arata ca este fiul lui D_____ M_____ care deține PFA D_____ M_____ și că lucra împreună cu martorul Lupsescu Tima, când au venit inspectorii ITM în control, confirmând că s-a luat o declarație acestuia din urmă, declarație ce ar fi fost dictată.

Si D_____ M_____, reprezentantul PFA D_____ M_____, declara in fata instanței – fila 55- ca a dat o declarație in fata inspectorilor ITM, ocazie cu care a mințit, cele consemnate nefiind adevărate.

In fapt, instanța de fond a reținut că așa cum s-a constatat în urma verificărilor efectuate de către inspectorii ITM C____-S______, în data de 10.02.2015 referitoare la respectarea legislației muncii în domeniul relațiilor de muncă la punctul de lucru al petentei, PFA D_____ M_____, a fost identificata o persoană, L_______ Tima, care presta munca si pentru care nu a fost prezentat, contractul individual de muncă.

Potrivit disp art 260 alin 1 lit e din legea 53/2003, constituie contravenție primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) si se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.

Potrivit principiului de drept - Nemo auditur propriam turpitudinem allegans -, nimeni nu poate invoca in susținerea intereselor sale propria sa culpă.

Astfel față de cele mai sus reținute, nici reprezentantul contravenientului nu poate sa obțină foloase invocând propria sa vină, incorectitudine, necinste, respectiv încălcare a dispozițiilor legii, fiind inadmisibilă o apărare ce urmărește sa valorifice un asemenea temei, motiv pentru care instanța urmează a reține, fata de întreg materialul probator administrat in cauza, vinovăția contravenientului pentru încălcarea dispozițiilor art 260 alin 1 lit e din legea 53/2003.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, instanța de fond a reținut că potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, potrivit art. 21 alin. 3 din același act normativ, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Raportat la operațiunea de individualizare judiciară a sancțiunii aplicate, instanța de fond a reținut că obiectul oricărei plângeri contravenționale este reprezentat de verificarea îndeplinirii condițiilor de antrenare a acestui tip particular de răspundere, cu posibilitatea aprecierii pericolului social concret și a tuturor împrejurărilor de săvârșire a faptei.

În etapa individualizării sancțiunii aplicate, instanța de fond a reținut faptul că, deși contravenientul a săvârșit contravenția reținută in sarcina sa iar pericolul social al faptei săvârșite nu este unul redus, faptul ca PFA D_____ M_____, astfel cum rezulta din actele si lucrările dosarului, nu mai are alte abateri contravenționale, face instanța ca, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, fata de sancțiunea aplicată, sa retina că amenda in cuantum de 10.000 lei, ce a fost aplicata contravenientului este mult prea aspra, sancțiunea avertismentului apărând a fi suficientă pentru a-i atrage atenția contravenientului asupra obligațiilor ce-i revin în sensul respectării dispozițiilor Codului Muncii, dispoziții de natura a combate munca la negru.

Astfel, văzând prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fata de cele mai sus, reținute, instanța de fond a apreciat că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru atingerea scopului preventiv și educativ al sancțiunii.

Cu toate acestea, instanța de fond a atenționat petentul că trebuie să conștientizeze obligativitatea respectării dispozițiilor Codului Muncii, dispoziții de natura a combate munca la negru, în cazul neconformării, urmând a fi sancționat mai aspru.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, intimatul I.T.M. C____-S______, solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței civile apelate și, rejudecând cauza pe fond, respingerea plângerii contravenționale și menținerea ca legal și temeinic a procesului verbal de contravenție contestat.

În susținerea apelului se arată că agenții constatatori au constatat fapta de natură contravențională coroborând mai multe dovezi: pornind de la găsirea persoanei la punctul de lucru; completarea fișei de identificare; verificarea în registrul general de evidență al salariaților; concluzia fiind că din toate aceste probe persoana a fost primită la muncă fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă.

Susține că din toate probele administrate în fața instanței de fond nu reiese o altă stare de fapt, decât cea cuprinsă în procesul verbal de contravenție și anume că angajatorul încalcă prevederile legale în domeniul relațiilor de muncă.

În ceea ce privește înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertisment, de către instanța de fond, consideră că numai aplicarea sancțiunii amenzii e de natură a asigura caracterul preventiv educativ al sancțiunilor contravenționale avertismentul nefiind o măsură care să asigure o protecție adecvată valorilor sociale protejate(protecția forței de muncă , corectitudinea raporturilor juridice de muncă, îndeplinirea de către angajator a obligațiilor fiscale)

În drept, invocă dispozițiile art.468 , 470 și urm. din Cod procedură civilă, OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, Legea nr. 53/2003; HG nr.500/2011.

Intimata PFA D_____ I. M_____-Agro nu a formulat întâmpinare .

Examinând sentința civilă apelată potrivit dispozițiilor art.479 alin. 1 Cod procedură civilă și motivelor de apel invocate, sub aspectul temeiniciei și legalității, se constată că apelul este neîntemeiat din următoarele considerente:

În ceea ce privește modul de individualizare a sancțiunii aplicate, corect a reținut instanța de fond că amenda în cuantum de 10.000 lei aplicată persoanei fizice autorizate este prea aspră în raport cu împrejurările săvârșirii faptei, persoana contravenientului, cu gradul de pericol social al faptei și urmările acesteia și că scopul preventiv și educativ pe care trebuie să-l aibă orice sancțiune poate fi atins și prin aplicarea unei sancțiuni mai puțin severe, în speță avertismentul.

Tribunalul apreciază ca sancțiunea avertismentului poate realiza scopul educativ si preventiv al sancțiunii contravenționale, mai ales atunci când cel sancționat acționează în scopul îndreptării neregulilor existente. Sancțiunea avertismentului este una prevăzuta de legiuitor si este o sancțiune care denota existenta unei culpe contravenționale din partea celui sancționat, care are, în primul rând, un scop educativ si mai puțin un rol punitiv. Ori scopul sancțiunilor contravenționale nu este unul esențialmente punitiv ci este, mai întâi de toate, preventiv si educativ.

Așadar, analizând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate prin prisma criticilor invocate și a argumentelor în susținerea acestora, Tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat această hotărâre făcând o corectă apreciere a situației de fapt, cât și a normelor de drept aplicabile în materie contravențională, reținând că petentul se face vinovată de fapta contravențională reținută în sarcina sa prin procesul verbal de contravenție contestat, că încadrarea juridică a faptei este legală, iar sancțiunea aplicată a fost corect reindividualizată în raport de gradul de pericol social concret și de împrejurările în care a fost comisă această faptă, conform criteriilor prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, ținând seama de caracterul ocazional al muncii prestate de lucrătorul L_______ Tima, de obiectul de activitate al PFA – creșterea animalelor, de lipsa de antecedente a contravenientului.

Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, Tribunalul urmează ca, în baza dispozițiilor art. 480 C.pr.civ., să respingă ca nefondat apelul formulat, apreciind că instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt și a făcut o aplicare judicioasă a dispozițiilor legale incidente cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul I____________ T_________ de Muncă C____-S______ cu sediul in Reșița, _______________________. 22, jud. C____-S______ împotriva sentinței civile nr. 564/10.09.2015 pronunțată de Judecătoria O______ în contradictoriu cu intimatul PFA D_____ I. M_____-Agro Lăpușnicel, nr. 317, jud. C____-S______.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 27.01.2016.


PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

VEGHEȘ A__ T______ C______ M____

GREFIER,

P______ L__________

Red.V.A.T./08.02.2016

Tehnodac.M.F.M./09.02.2016

4 ex.

Jud.fond: P_____ L_____


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025