Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A-II-A CIVILĂ ȘI
DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.254
Ședința publică din 06.03.2013
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE – C_____ M_________
JUDECĂTORI – C_____ D___
- A______ L____ B___
GREFIER - R_____ M________
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimatul I____________ de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ____________________, nr.64, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.5285/15.11.2012, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul petiționar Z____ V_____, domiciliat în comuna Băleni, _____________________.74, județul Dâmbovița.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art.36 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru intimatul petiționar avocat I___ P______, lipsă fiind recurentul intimat IPJ Dâmbovița.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Apărătorul intimatului petiționar învederează instanței că nu mai are cereri de formulat.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat I___ P______ având cuvântul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Criticile aduse sentinței instanței de fond, de către recurentul intimat IPJ Dâmbovița, constau în faptul că, procesul verbal de contravenție a fost anulat doar pe baza declarației martorului fratelui petentului, care a declarat că petentul nu a condus autovehiculul, însă tocmai cu această proba a făcut dovada ca petentul, nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa.
Subliniază faptul că nu a negat că petentul a consumat băuturi alcoolice, dar acesta nu a condus autovehiculul, ci fratele său.
În baza dispozițiilor art.150 cod procedura civilă, constată dezbaterile încheiate și rămâne în deliberare.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra recursului de față, constată :
Prin sentința civilă nr.5285/15.11.2012, Judecătoria Târgoviște, a admis plângerea formulată de petentul Z____ V_____, iar pe cale de consecință a dispus anularea procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/ 30.06.2012, întocmit de către agenți din cadrul IPJ Dâmbovița – Biroul Rutier Târgoviște, intimat fiind I____________ Județean de Poliție Dâmbovița.
Prin aceeași sentință, s-a luat act că petentul nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, că petiționarul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 630 lei, întrucât la data de 30.06.2012, în jurul orelor 23:12, pe DJ 711 în localitatea Băleni, județul Dâmbovița, a condus autoturismul Seat Cordoba cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, sub influența băuturilor alcoolice, aparatul etilotest indicind valoarea de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, faptă prevăzută și sancționată de art.102, alin.3, lit.a, din OUG nr.195/2002.
Conform art.102, alin.3, lit.a, din OUG nr.195/2002, constituie contravenție conducerea autovehiculului sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie infracțiune.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a reținut că, OG nr.2/2001, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ c. României, 2007).
Prin urmare, instanța a reținut că procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că, până la proba contrară, respectiv până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petent, acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției, spre deosebire de alte acte autentice, nu este una absolută, ci doar una relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că, cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această răsturnare a prezumției nu operează automat prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art.167, cod procedura civila, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Martorul N__ Nicușor I____, a declarat că pe la sfârșitul lunii iulie - nu mai reține exact - petentul a venit la bar la Băleni, împreună cu fratele său, martorul se afla la bar, a băut împreună cu petiționarul vin, după care acesta a mers la mașină să ia ceva, atunci a venit poliția și a pus fiola.
A precizat martorul că a văzut când a venit la bar petentul, a văzut că mașina a fost condusă de fratele petentului și a fost parcată în fața barului.
Martorul Z____ I__ a declarat că este fratele petentului, împreună au mers la un magazin, acolo s-au întâlnit cu numitul N___, martorul care a fost audiat în cauză, au stat de vorbă, petentul a mers să ia niște acte din mașină, a venit poliția și l-a testat cu etilotestul ; de asemenea - el a condus mașina și când au venit și când au plecat, a spus poliției dar nu a fost luat în seamă și fratele său a băut vin în bar.
În cauză, instanța de fond a constatat că petentul a răsturnat prezumția de veridicitate, a dovedit o altă situație de fapt, anume că petentul a consumat băuturi alcoolice, dar nu a condus autoturismul, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art.102, alin.3, lit.a, din OUG nr.195/2002.
Pentru considerentele expuse, constatând că procesul verbal contestat este netemeinic, instanța de fond a admis plângerea contravențională, a anulat procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/30.06.2012 si a luat act că petentul nu solicită cheltuieli de judecată.
La data de 12 decembrie 2012, recurenta intimată IPJ Dâmbovița a declarat recurs împotriva sentinței instanței de fond, considerând-o netemeinică,nelegală și dată cu încălcarea vădită a legii.
Prin motivele de recurs, intimata a aratat ca instanta de fond a analizat legalitatea procesului verbal si a constatat ca a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor legale, insa cu toate acestea, tinind cont de declaratiile numitilor N__ N______ I____ si Z____ I__ – fratele petentului, plingerea a fost admisa, motivat de aceea ca cel care a condus vehiculul a fost fratele petentului si nu acesta.
Prin intimpinarea formulata, recurenta a solicitat respingerea probei testimoniale, intrucit, asa cum a rezultat din procesul verbal, semnat de petent, acesta se afla singur in masina, la momentul depistarii. Instanța de fond, nu s-a pronuntat cu privire la aceasta solicitare si a admis proba cu martori, unul din acestia fiind fratele petentului, a carui declaratie nu trebuia luata in seama, fiind subiectiva.
Nici cea de-a doua declaratie nu poate fi luata in se ama, intrucit martorul nu a putut da date conludente cu privire la data savirsirii faptei, aratind ca aceasta s-ar fi produs pe la sfarsitul lunii iulie, cind de fapt, fapta s-a savirsit la sfarsitul lunii iunie.
Mai mult decit atit, petentul a declarat ca a consumat vin si nu doreste sa i se recolteze probe biologice, ori cita vreme i s-a dat posibilitatea sa formuleze obiectiuni, nimic nu-l impiedica sa faca aceste precizari in cuprinsul procesului verbal.
Nu in ultimul rind, este un nonsens sustinerea petentului ca la momentul depistarii, el se afla linga vehicul si nu in acesta, atita timp cit echipajul de politie isi desfasura activitatea de control in trafic, pe linia prevenirii consumului de alcool pe DJ 711 si sanctiunile se aplica conducatorilor surprinsi in trafic, nu celor care se afla linga vehicule.
Pe cale de consecință, se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului verbal ca fiind legal și temeinic.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304, pct.9, art.312 și art.242, alin.2, Cod procedură civilă.
Tribunalul, examinând sentința recurată, în raport de motivele de recurs, de actele și lucrările dosarului, dar și în conformitate cu dispozițiile art.304, ind.1, Cod procedură civilă, urmează a admite recursul, pentru următoarele considerente :
Din cuprinsul procesului verbal, necontestat de petentul intimat, a rezultat ca acesta a fost surprins in trafic, fiind sub influenta bauturilor alcoolice.
Echipajul de control al traficului rutier, care efectua la acel moment control pe linia prevenirii consumului de alcool, pe DJ 711, in interiorul localitatii Baleni, era format din agentul principal de politie rutiera N_____ G_______, din agentul principal de politie N______ I_____ si de subinspectorul M____ M____, toti trei, declarind ca au surprins in trafic pe numitul Z____ V_____ ; ca au cerut acestuia sa se legitimeze, dupa ce si-au declinat identitatea si intrucit acesta emana o halena alcoolica, i-au solicitat sa fie testat cu aparatul alcooltest, petentul acceptind sa i se testeze alcoolemia, dovada fiind tichetul eliberat in urma testarii, pe care acesta l-a semnat(semnatura sa fiind identica cu cea de pe procesul verbal de contraventie si cea de pe plingerile formulate), fara a ridica obiectiuni(fila 25 dosarul de fond).
In cuprinsul procesului verbal, la capitolul obiectiuni, contravenientul a mentionat ca a consumat vin si nu doreste recoltarea de probe biologice, fara nici o alta mentiune referitoare la identitatea sa, sau prezenta altei persoane in autoturism.
Este mai mult decit hilara sustinerea petentului, ca echipajul de politie, l-a oprit in trafic, stind linga masina si ca cel care a condus vehiculul nu a fost el, ci fratele sau, cita vreme, pe linga faptul ca semnatura de pe actul constatator, tichetul emis cu ocazia testarii alcoolscop, plingerile formulate, este aceiasi si apartine lui Z____ V_____, el a fost cel legitimat de echipajul de control in trafic, echipaj format din 3 subofiteri de politie.
Mai mult decit atit, declaratiile date de fratele petentului si de numitul N__ Nicuso I____, pe linga faptul ca sint nesincere, ele vin in contradictie chiar cu sustinerile facute de petent in cuprinsul procesului verbal.
Este ilogica sustinerea petentului, ca agentul de politie i-a aplicat sanctiunea in conditiile in care nu se afla in trafic, ci linga masina, odata pentru ca este un nonsens sa aplici sanctiuni unor conducatori auto care se afla linga vehicule, cita vreme echipajul, desfasura o activitate de prevenire in trafic a consumului de alcool, cit si pentru ca, sustinerea sa, nu se probeaza cu nici un alt document de la dosar, el fiind cel care – singur in autoturism – a fost depistat conducind sub influenta bauturilkor alcoolice si ca atare i s-a solicitat sa faca testul, care a iesit pozitiv.
Necontestind aceasta situatie, din insasi mentiunile facute in actul sanctionator, a incerca la acest moment sa sustina o alta situatie decit cea descrisa identic de toti cei trei subofiteri de politie, denota rea credinta din partea petentului, motiv pentru care, recursul urmeaza a fi admis si modificind in tot sentinta recurata, va respinge plingerea formulata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul intimat I____________ de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ____________________, nr. 64, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.5285/15.11.2012, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul petiționar Z____ V_____, domiciliat în comuna Băleni, _____________________.74, județul Dâmbovița și în consecință :
Modifică sentința și pe fond, respinge plângerea petiționarului Z____ V_____, domiciliat în comuna Băleni, _____________________.74, județul Dâmbovița, impotriva procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/ 30.06.2012, întocmit de către agenți din cadrul IPJ Dâmbovița – Biroul Rutier Târgoviște.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 6 martie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI,
C_____ M_________ C_____ D___ A______ L____ B___
GREFIER,
R_____ MOCANESCU
Judecător fond : S_____ C______ P____
Judecătoria Targoviste
Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX
Red.DC
3 ex/05.04.2013