Acesta nu este document finalizat
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL V______
SECTIA A II-A CIVILA SI DE C_________ ADMINISTRATIV FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 545/2015
Ședința publică de la 01 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S_____ F______ N______
Judecător F_________ T______ – Președinte secție
Grefier I_____ S_____
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de apelantul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V______, cu sediul în Focșani, ____________________.12, județul V______ prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr.149 din 20 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-petent I___ L_____ , domiciliat în Focșani, __________________.13, ___________, județul V______..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelantul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V______ și intimatul-petent I___ L_____.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită.
În temeiul disp. art. 131 cu ref. la 95 alin.2 NCPC și art.34 alin.2 OG 2/2001 își verifică competenta și constată că este competentă general, material și teritorial; că în cauză calea de atac s-a exercitat în termenul prevăzut de art.468 NCPC și că apelul este scutit de plata taxei de timbru în conformitate cu disp. art. 30 din OUG 80/2013.
Nemaifiind alte cereri, în raport de disp. art.479 NCPC, instanța în temeiul disp. art.244 alin.1 raportat la disp. 482 NCPC constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată, părțile fiind lipsă.
TRIBUNALUL
Deliberand asupra apelului civil de fata, Tribunalul retine urmatoarele:
Prin Sentinta civila nr.149 din 20.01.2015 Judecatoria Focsani a a admis plangerea contraventionala formulate de petentul I___ L_____ in sensul ca a dispus anularea procesului verbal _________ nr.xxxxxxx emis la data de 29.03.2014 de catre intimata I__ V______, cu consecinta exonerarii petentului de sanctiunile aplicate.
Pentru a hotari astfel, primainstanta a retinut in esenta faptul ca prin procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/20.03.2014 (f.19-20) întocmit de agentul constatator I_____ V_____ din cadrul Inspectoratul de poliție al județului V______- Serviciul rutier, petentul I___ L_____ a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 4000 de lei întrucât la data de 20.03.2014, ora 10.49, a condus autoutilitara cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, utilizator Marand Cris Trans SRL, pe DN2 E85 în localitatea Golești, județul V______, autovehicul dotat cu aparat analogic, fără a folosi diagramele tahograf care indică timpul de lucru și de odihnă. Fapta reținută în sarcina petentului a fost încadrată în dispozițiile art.8 alin.1 pct.15 din OG nr.37/2007 și sancționată potrivit art.9 alin.1 lit.c din același act normativ. Procesul-verbal a fost întocmit în lprezența contravenientului, care a refuzat semnarea, fapt atestat de martorul-asistent L______ I___, care a semnat procesul-verbal.
Sub aspectul legalității, instanța a constatat că procesul-verbal constestat a fost întocmit cu respectarea prevederilor art.16 și 17 din OG nr.2/2001, cuprinzând mențiunile obligatoriii prevăzute sub sancțiunea nulității. Astfel, din conținutul actului de constatare reiese că acesta a fost întocmit în calitate de agent constatator de agentul șef de poliție I_____ V_____ din cadrul Inspectoratului de poliție al județului V______-Serviciul rutier, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia precum și semnătura agentului constatator. Prin urmare, nu este incident niciunul dintre cazurile de nulitate expresă prevăzute de OG nr.2/2001.
Referitor critica de nelegalitate privind necompetența agentului constatator, agent șef de poliție în cadrul Inspectoratului de poliție al județului V______, instanța a retinut că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.15 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, contravenția se constata printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Potrivit alin.3, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne constata contravenții privind: apărarea ordinii publice; circulația pe drumurile publice; regulile generale de comerț; vânzarea, circulația și transportul produselor alimentare și nealimentare, tigarilor și băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.
În ceea ce privește dispozițiile art.4 alin.1 din OG nr.37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele si perioadele de odihna ale conducatorilor auto si utilizarea aparatelor de inregistrare a activitatii acestora, care reglementează competența în materia controlulului respectării prevederilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 3.821/85, ale Acordului AETR și ale prezentei ordonanțe, instanța a reținut că potrivit alin.2 controlul în trafic se efectuează de către inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier sau polițiști rutieri și personalul cu atribuții de control în domeniul protecției animalelor în timpul transportului din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, respectiv al unităților subordonate acesteia, potrivit competențelor ce le revin, stabilite de legislația în vigoare.
Din topografia normei precum și din utilizarea de către legiuitor a conjuncției disjunctive „sau” (care marchează un raport de coordonare într-o două propoziții de același fel), instanța a apreciat că mențiunea finală a art.4 alin.2 privind efectuarea controlului în trafic, „potrivit competențelor ce le revin, stabilite de legislația în vigoare” vizează ultimele două categorii de agenți constatatori, respectiv polițiștii rutieri și personalul cu atribuții de control în domeniul protecției animalelor în timpul transportului din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
Or, deși petentul a invocat lipsa competenței agentului constatator de a proceda la constatarea contravenției și tragerea la răspundere a făptuitorului prin plângerea formulată, intimatul nu a făcut dovada competenței agentului constatator de a constata săvârșirea contravențiilor și de a aplica sancțiuni.
În aceste condiții, instanța a apreciază că procesul-verbal este nelegal întocmit, fiind lovit de nulitate întrucât a fost întocmit de o persoană care nu avea calitatea de agent constatator, potrivit legii.
Chiar și trecând peste acest aspect, instanța a reținut netemeinicia procesului-verbal de contravenție, fapta reținută în sarcina petentului neputând fi încadrată în dispozițiile OG nr.37/2007.
Astfel, s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzută de art.8 alin.1 pct.15 din OG nr.37/2007, care constă în conducerea unui vehicul dotat cu tahograf fără a utiliza diagrame tahograf și/sau cartela tahografică, și care constituie contravenție și o încălcare foarte gravă a dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, a Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, a Acordului AETR, dacă acestea nu sunt considerate infracțiuni potrivit legii penale.
Or, art.1 alin.1 din OG nr37.2007, stabilește domeniul de aplicare a acestui act normativ dispunând în sensul că „prezenta ordonanță stabilește cadrul de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto care efectuează operațiuni de transport rutier ce fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 3.821/85 și (CE) nr. 2.135/98 ale Consiliului și abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului, denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 561/2006 , sau operațiuni de transport rutier care fac obiectul Acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere, internaționale (AETR), denumit în continuare Acordul AETR”.
La data de 20.03.2014, petentul I___ L_____ a condus autovehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DN 2 E85, în localitatea Golești, care era dotat cu aparat tahograf, fără a utiliza diagramele tahograf, insa acesta a făcut dovada faptului că la acea dată era în șomaj, astfel că nu efectua operațiuni de transport în folosul operatorului ____________________ SRL, pentru a-i fi aplicabile dispozițiile OG nr.37/2007.
Instanța reține faptul că în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, agentul constatator nu a menționat dacă la momentul efectuării controlului în trafic petentul efectua operațiuni de transport care să intre sub incidența actelor normative prevăzute de art.1 alin.1 din OG nr.37/2007.
S-a apreciat ca în acest condiții, fapta petentului de a circula pe drumurile publice cu un autovehicul dotat cu aparat tahograf, fără a utiliza diagrame tahograf nu constituie contravenția prevăzută de art.8 alin.1 pct.15 din OG nr.37/2007, fapta ilicită fiind indisolubil legată de efectuarea operațiunilor de transport care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 3.821/85 și (CE) nr. 2.135/98 ale Consiliului și abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului, denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 561/2006 , sau operațiuni de transport rutier care fac obiectul Acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere, internaționale (AETR), denumit în continuare Acordul AETR.
Pentru aceste motive, instanța a apreciat că procesul-verbal de contravenție este nelegal și netemeinic, astfel că a hotarat in sensul anularii lui.
Sentinta a fost comunicata intimatei I__ V______ la data de 24.02.2015.
In termen legal, respectiv la data de 18.03.2015, intimata I__ V______ a declarat apel impotriva acestei sentinte.
S-a aratat ca in mod gresit a fost admisa plangerea si s-a dispus anularea procesului verbal cat timp cele retinute prin procesul verbal corespund realitatii si sunt deplin dovedite cu probele administrate deja.
S-a solicitat admtierea apelului si in rejudecare respingerea plangerii ca fiind neitnemeiata.
Apelul a fost intemeiat in drept pe dispozitiile art.466 si urmatoarele din C.pr.civila.
Intimatul I___ L_____ nu a formulat Intampinare pentru a arata exceptiile si apararile sale fata de apelul formulat.
Examinand sentinta prin prisma criticilor formulate Tribunalul apreciaza ca apelul nu este fondat.
Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/20.03.2014 (f.19-20) întocmit de agentul constatator I_____ V_____ din cadrul Inspectoratul de poliție al județului V______- Serviciul rutier, petentul I___ L_____ a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 4000 de lei întrucât la data de 20.03.2014, ora 10.49, a condus autoutilitara cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, utilizator Marand Cris Trans SRL, pe DN2 E85 în localitatea Golești, județul V______, autovehicul dotat cu aparat analogic, fără a folosi diagramele tahograf care indică timpul de lucru și de odihnă. Fapta reținută în sarcina petentului a fost încadrată în dispozițiile art.8 alin.1 pct.15 din OG nr.37/2007 și sancționată potrivit art.9 alin.1 lit.c din același act normativ. Procesul-verbal a fost întocmit în lprezența contravenientului, care a refuzat semnarea, fapt atestat de martorul-asistent L______ I___, care a semnat procesul-verbal.
In cauza in mod corect s-a retinut ca agentul constatator nu avea calitatea de a intocmi acest proces verbal.
Potrivit dispozițiilor art.4 alin.2 din OG nr.37/2007 controlul în trafic se efectuează de către inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier sau polițiști rutieri și personalul cu atribuții de control în domeniul protecției animalelor în timpul transportului din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, respectiv al unităților subordonate acesteia, potrivit competențelor ce le revin, stabilite de legislația în vigoare.
In cauza intimata apelanta nu a dovedit competentele ce revin agentilor de circulatie in aceasta materie.
In ceea ce priveste fondul plangerii, respectiv inexistenta conditiilor premise ale faptei, Tribunalul constata ca apelanta nu a formulat critici ci doar a invocat faptul ca fapta este dovedita prin probele administrate in cauza.
Aceasta alegatie nu poate fi retinuta in conditiile in care la dosar s-a dovedit ca petentul era in somaj si nu s-a facut nici o dovada ca transportul era efectuat in interesul societatii.
F___ de aceste considerente, Tribunalul in conformitate cu dispozitiile art.480 alin.1 din C.pr.civila va dispune respingerea apelului ca fiind nefondat.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru conform dispozitiilor art.30 din OUG nr.80/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V______, cu sediul în Focșani, ____________________.12, județul V______ prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr.149 din 20 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-petent I___ L_____ , domiciliat în Focșani, __________________.13, ___________, județul V______.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Septembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Dr. S_____-F______ N______ F_________ T______
Grefier,
I_____ S_____
Red. S.Fl. N______ – 24.09.2015
Dact.IS. 24.09.2015
Jud.fond: A.M____
Ex.4; ____________.09.2015