Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
7396/2014 din 24 octombrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7396

Ședința publică de la 24 octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R_____ S_____ L______

GREFIER: I_____ I______



Pe rol se află soluționarea cauzei de contencios și fiscal privind pe petentul T_____ R_____ A________, pe intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – B______ de Poliție Rutieră, intervenient N_____ O_______ G______, asigurător E______ A________ SA , având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul, personal, precum și martora C_____ A______ F_________, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța procedează la legitimarea petentului, identificat cu CI ________ nr. xxxxxx, CNP xxxxxxxxxxxxx.

Instanța procedează la audierea, sub prestare de jurământ, a martorei C_____ A______ F_________, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.

Instanța, față de mențiunile din procesul verbal de îndeplinirea a mandatului de aducere emis pe numele intervenientului, in temeiul dispozițiilor art. 313 alin.3 C.pr.civ. va proceda la judecata cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza in stare de judecată și acordă cuvântul in dezbateri pe fondul cauzei.

Petentul, personal, solicită anularea procesului-verbal contestat și a amenzii aplicate. Învederează că intervenientul nu s-a prezentat nici la secția de poliție.


INSTANȚA


Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 05.02.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul T_____ S_____ A________, in contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Politie a Municipiului București – B______ Rutieră, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/29.01.2014.

In motivarea plangerii, petentul a arătat că a fost intocmit procesul-verbal contestat, reținându-se in sarcina sa faptul că la intersecția Calea Rahovei cu Calea Ferentari ar fi accidentat un autoturism și ar fi părăsit locul accidentului, aspect ce nu corespunde realității. Arată că autoturismul său prezenta avarii in urma unui accident produs la data de 15.01.2014, iar pentru presupusul accident pentru care i-a fost întocmit procesul-verbal contestat i-a fost eliberată autorizație de reparație, cu aceleasi avarii. Învederează că procesul-verbal contestat a fost întocmit fără respecatrea prevederilor legale, nefiind probate prezența petentului la ora și data presupusei tamponări, dând astfel celuilalt conducător auto posibilitatea de a-și repara autoturismul până la soluționarea prezentei plângeri.

Acțiunea nu a fost motivată in drept.

Acțiunea a fost legal timbrată, fiind achitată taxă judiciară de timbru in cuantum de 20 lei.

Instanța a dispus citarea in cauză a intervenientului N_____ O_______ G______ și a asiguratorului _______________________.

La data de 04.06.2014, prin Serviciul Registratură, intimata a depus întâmpinare.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că la data de 29.01.2014, contravenientul a fost sancționat pentru încălcarea prevederilor art. 52 alin 1 din RAOUG nr. 195/2002, fiindu-i întocmit procesul-verbal contestat. Agentul constatator a procedat la confruntarea autoturismelor implicate in accident și a constatat că avariile prezente corespund ca înălțime și ca dinamică a producerii accidentului.

Intimata a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, să se constate că procesul verbal de contravenție este temeinic și legal întocmit, îndeplinește condițiile de fond prevăzute de dispozițiile art. 16 alin 1 din OG nr 2/2001, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ. Fapta a fost constatată in mod direct de către agentul de politie, aflat in exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, conform prevederilor art. 109 alin 1 din OUG nr. 195/2002. Actul sancționator a fost întocmit de un polițist rutier, agent specializat in supravegherea traficului rutier.

In ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, aceasta a fost aplicată in limitele prevăzute de actul normativ sancționator și, in special, a fost aplicată astfel încât să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, agentul constatator ținând astfel cont de toate aspectele. Mai mult, simpla negare a petentului in sensul că fapta reținută in sarcina sa nu corespunde realității nu il exonerează de răspundere și nu înseamnă că nu a săvârșit contravenția.

În drept au fost invocate art. 15 și 16 din OG nr. 2/2001 și ale art. 135 alin. 3 lit. h din RAOUG nr. 195/2002.

Instanța a administrat in cauză, la solicitarea petentului și a intimatei, proba cu inscrisuri, in cadrul căreia au fost atașate la dosar urmatoarele inscrisuri: procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/29.01.2014 (f. 3), cartea de identitate a petentului ( f. 4), declarațiile conducătorilor auto implicați in accident ( f. 21-22), cazierul auto al petentului ( f. 23-24), autorizația de reparații nr xxxxxxx ( f. 45), precum și proba testimonială, la solicitarea petentului, in cadrul căreia a fost audiat martorul C_____ A______ F_________, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la fila 58 din dosar.

Din oficiu, instanța a dispus încuviințarea probei cu interogatoriu intervenientului, însă acesta nu s-a prezentat in vederea administrării probei.

Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/29.01.2014 petentul T_____ R_____ A________ a fost sancționat cu amendă în cuantum de 510 lei și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru 60 de zile pentru fapta prevăzută de art. 101 alin.3 lit.a și art. 111 alin.1 lit.c din OUG 195/2002.

În fapt s-a reținut că în data de 17.01.2014, orele 17.30 a condus auto cu nr. XXXXXXXXX pe Calea Rahovei iar la intersecția cu Calea Ferentari nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric în funcțiune normală, pătrunzând în intersecție și intrând în coliziune cu auto XXXXXXXX condus de N____ O_______ G______ care circula regulamentar.

Petentul a semnat procesul verbal de contravenție iar la rubrica „alte mențiuni” s-a consemnat „nu am făcut așa ceva. La ora 07.30 eram la Unirea”.

Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.

De asemenea, instanța reține că faptei, astfel cum a fost reținută prin actul atacat, i-a fost dată o corectă încadrare juridică.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal instanța reține următoarele:

Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat. Astfel, procesul-verbal legal încheiat, se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă din posibilitatea persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară. În cazul în care agentul constatator nu a fost de față la săvârșirea contravenției, acesta trebuie să probeze cele afirmate în actul de constatare și sancționare, producând în acest sens un minim de probe. Așadar, în acest din urmă caz sarcina probei revine agentului constatator.

Instanța reține că fapta reținută în sarcina petentului nu a fost constatată personal de către agentul de poliție ci acesta și-a format convingerea după ce a consemnat declarațiile persoanelor implicate în accident.

Potrivit art. 101 alin.3 lit.a din OUG 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile: nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație sau a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.

Din probele administrate în fața agentului constatator nu rezultă dincolo de orice dubiu că petentul se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, în fața instanței acesta dovedind o altă situație de fapt.

Astfel, în fața instanței a fost audiată martora C_____ A______ F_________ (f.58), prietena petentului, care a arătat că în fiecare dimineață petentul o aduce pe aceasta la locul său de muncă din București, la ora 7.30, când începe programul său. Aceasta a afirmat că nu s-a întâmplat ca petentul să fie implicat în vreo coliziune la această oră la intersecția Calea Rahovei cu Calea Ferentari.

Pe de altă parte, avariile existente la autoturismul petentului rezultă dintr-un alt accident produs în data de 15.01.2014 în care a fost implicat petentul și care a fost declarat la organele de poliție (f.44-45).

Totodată, petentul a susținut și în fața agentului constatator că nu a fost implicat în vreun accident în data de 17.01.2014, procesul verbal de contravenție fiind întocmit doar pe baza declarației numitului N____ O_______ G______, care nu s-a prezentat în instanță pentru a fi audiat.

Așadar, având în vedere probatoriul administrat în cauză instanța reține că agentul constatator a reținut o situație de fapt care nu corespunde realității, petentul reușind să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin probele administrate în cauză.

Pentru aceste considerente instanța urmează să admită plângerea contravențională și să anuleze procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/29.01.2014.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Admite plângerea formulată de petentul T_____ R_____ A________, domiciliat in București, ___________________, ____________, __________________________ ales in B________, ________________________, __________________________, jud Ilfov, CNP xxxxxxxxxxxxx, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – B______ DE POLIȚIE RUTIERĂ, cu sediul in București, sectorul 3, ________________________. 9-15, intervenient N____ O_______ G______, domiciliat in București, sectorul 6, ______________________-9, __________, ____________, CNP xxxxxxxxxxxxx, asigurător E______ A________ SA, cu sediul in Voluntari, ___________________________ City Business Park, nr 10, _____________ 4, jud. Ilfov.

Anulează procesul verbal de contraventie ________ nr. xxxxxxx/29.01.2014 întocmit de intimata.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, azi 24.10.2014.


PREȘEDINTE, GREFIER,

R_____ S_____ L______ I_____ I______

Red. L.R./Tehnored. I.I.

4ex/25.11.2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025