Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul TELEORMAN
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
545/2015 din 10 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M A N I A

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ASIGURĂRI SOCIALE ȘI C_________ ADMINISTRATIV FISCAL

COMPLET SPECIALIZAT PENTRU C_________ ADMINISTRATIV FISCAL



Dosar nr. XXXXXXXXXXXX


DECIZIA NR. 545

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2015

Tribunalul compus din:


Președinte: Z_____ L_____

Judecător: T________ N______

Grefier: N____ V______



Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul intimat I____________ T_________ pentru Controlul Transportului Rutier (I.S.C.T.R.) cu sediul în București, ________________________.38, sector 1 împotriva sentinței civile nr.456/17.06.2015 pronunțată de Judecătoria T____ M_______ în contradictoriu cu intimatul S_____ R____ prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, _____________________, sector 5 și intimata petentă ________________ SRL cu sediul în G______, șoseaua Sloboziei, km.4, județul G______.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

În conformitate cu dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, verificând competența materială, generală și teritorială, instanța a stabilit că este competentă să soluționeze cauza de față.

Constată că prin cererea de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și față de actele și lucrările dosarului, în conformitate cu dispozițiile art. 244 Cod procedură civilă declară cercetarea judecătorească încheiată și reține cauza în pronunțare.


T R I B U N A L U L



Deliberând, constată următoarele :

Prin plângerea contravențională înregistrată la Judecătoria T____ M_______ sub nr. XXXXXXXXXXXX din 18 martie 2015 petenta S.C.DELTA G__ LNC S.R.L. G______ a solicitat instanței, în principal, anularea procesului verbal de constatare a contravenției ISCTR nr. xxxxxxxx încheiat la data de 26 februarie 2015 de I____________ de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier și exonerarea petentei de plata amenzii, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.

În motivarea plângerii a arătat petenta că în data de 26.02.2015, ora 10:20, în localitatea T____ M_______, județul Teleorman, pe DN54, km 70, a fost oprit și verificat, de către agentul constatator V____ D__ din cadrul I.S.C.T.R. - I____________ T_________ 7, autovehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, utilizat de către S.C. DELTA G__ LNC S.R.L. în baza copiei conforme nr. xxxxxxx a licenței de transport și condus de Bonteanu M_____, în timp ce efectua transport rutier contra cost de mărfuri periculoase.

În urma acestui control a fost încheiat procesul-verbal de constatare a contravențiilor ___________ nr. xxxxxxxx/26.02.2015, prin care i s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 5.000 lei, constatându-se că la bordul vehiculului nu exista toate stingătoarele de incendiu funcționale conform cerințelor prezentelor norme, astfel: în urma verificării documentelor s-a constatat ca numitul Bonteanu M_____ efectuează transport contra cost mărfuri periculoase conform Avizului de însoțire a mărfii nr. xxxxxx/26.02.2015. La bordul vehiculului a fost identificat un stingător care nu este funcțional având indicația manometrului aproape de «zero»".

Cu aceeași ocazie s-au întocmit și Formularul de control în trafic ________ nr. xxxxxxxx/26.02.2015 și Buletinul de control in trafic _________ nr. xxxxxxx/26.02.2015, ambele fiind semnate de către conducătorul auto.

În sarcina petentei s-a reținut, conform pct. 3 lit. a) din procesul-verbal contestat, săvârșirea faptei prevăzute de art. 38 alin. (3) pct. 3 din H.G. nr. 1175/2007 pentru aprobarea Normelor de efectuare a activității de transport rutier de mărfuri periculoase în România, sancționabilă prin art. 40 alin. (2) din același act normativ.

În cuprinsul actului sancționator s-a reținut că procesul-verbal s-a încheiat în absența contravenientului, motiv pentru care nu a fost semnat de către acesta și nu au putut fi formulate obiecțiuni. De asemenea, s-a consemnat faptul că procesul-verbal nu a fost semnat de către niciun martor pentru ca persoanele aflate de față refuză să își asume această calitate.

Prin procesul-verbal mai sus menționat, i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale in cuantum de 5.000 lei.

A apreciat petenta că fapta contravențională este insuficient descrisă, neexistând în fapt nici măcar elementele de identificare necesare reținerii, în sarcina ei, a unei fapte contravenționale.

De asemenea, procesul-verbal atacat nu face referire la niciun element în raport de care s-a făcut individualizarea sancțiunii, neoferindu-se astfel posibilitatea reală a aprecierii asupra modalității în care s-a făcut în fapt aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. 13) din O.G. nr. 2/2001.

La data de 10 aprilie 2015 intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a depus întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R____ prin Ministerului Finanțelor Publice și a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate de S.C. DELTA G__ LNC S.R.L. ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Învederează că în acest dosar S_____ R____, prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea pretinsă de petentă. Capacitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice nu poate fi justificată în cauza de față, chiar dacă 70% din amendă se face venit la bugetul statului. Procesul verbal de contravenție devine titlu executoriu dacă nu e contestat în termenul legal sau, în cazul contestării, dacă este menținut prin hotărâre judecătorească definitivă. În condițiile în care procesul verbal devine titlu executoriu, organul emitent îl transmite spre executare organului fiscal competent.

La data de 7 aprilie 2015 organul constatator a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca temeinic și legal. În esență a arătat că susținerile petentei cu privire la aspectele de nelegalitate și netemeinicie sunt neîntemeiate întrucât fapta contravențională este suficient descrisă alături de arătarea tuturor împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei.

La data de 7 mai 2015 petenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea în întregime a apărărilor formulate de către intimată, arătând faptul că intimata înțelege, în încercarea sa de a convinge instanța cu privire la pretinsa legalitate și temeinicie a actului sancționator atacat, să conteste drepturile procesuale ale sale, recurgând la afirmații dificil de înțeles, precum: „prin plângerea formulată, petenta NU poate nega faptul că, la momentul controlului, s-a constatat că la bordul vehiculului nu există toate stingătoarele de incendiu funcționale fiind identificat un stingător care nu este funcțional având indicația manometrul aproape de «zero» " (pag. 7, paragraful 1 din întâmpinare). Or, prin plângerea contravențională ce face obiectul prezentei cauze, nu numai că a negat acest aspect, însă a și demonstrat, prin probele anexate cererii introductive, faptul că sancționarea ei s-a făcut în mod vădit abuziv.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă, ale Ordonanței Guvernului nr.2/2001, OG nr.27/2011, OG nr.37/2007, O.M.T.I. nr.980/2011 și HG nr.69/2012.


Prin sentința civilă nr. 456/17.06.2015 Judecătoria T____ M_______ a admis excepția și respins capătul de cerere privitor la S_____ român, prin Ministerul finanțelor publice pentru lipsa calității procesuale pasive; a admis plângerea contravențională introdusă de petenta S.C.DELTA G__ LNC S.R.L. persoană juridică romană împotriva procesului verbal ___________ nr. xxxxxxxx încheiat la data de 26 februarie 2015 de I____________ T_________ pentru Controlul Transportului Rutier (I.S.C.T.R.) pe care îl anulează ca netemeinic și nelegal și exonerează pe petentă de plata amenzii în sumă de 5000 lei.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul fondului a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției ___________ nr. xxxxxxxx încheiat la data de 26 februarie 2015 petenta a fost sancționată cu 5000 lei amendă pentru săvârșirea contravenției prev. și sancționate de art. 38 alin. 3, pct. 3 și art. 40 alin. 2 din HG nr. 1175/2007.

În fapt s-a reținut că în ziua de 26 februarie 2015, ora 10:20, pe DN54, km 70, în localitatea T____ M_______, a fost oprit și verificat autovehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXXXXXX în timp ce efectua transport rutier contra cost de mărfuri periculoase. În urma verificărilor s-a constatat că la bordul vehiculului nu există toate stingătoarele de incendiu funcționale conform cerințelor, respectiv a fost identificat un stingător care nu este funcțional având indicația manometrului aproape de zero.

Verificând legalitatea procesului-verbal în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta nu a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv procesul verbal nu cuprinde descrierea faptei așa cum prevăd dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.

În concret, agentul constatator s-a mărginit să redea aproape integral dispozițiile actului normativ sus citat care sancționează contravențional, între altele: „și dacă la bordul vehiculului nu există toate stingătoarele de incendiu funcționale conform cerințelor prezentelor norme. Un stingător de incendiu poate fi considerat ca fiind funcțional dacă este utilizabil, dar lipsesc doar sigiliul prescris și/sau termenul de valabilitate. Nu este considerat funcțional stingătorul de incendiu care este în mod evident inutilizabil, cum ar fi cel la care indicația manometrului este aproape "zero".”

După cum se observă, agentul constatator nu a precizat cu câte stingătoare de incendiu trebuia să fie dotat autovehiculul în cauză și nici dacă cel examinat era singurul existent pe respectivul autovehicul, deși există acte normative care prevăd aceste lucruri, în speță, Acordul european privind transportul rutier internațional de mărfuri periculoase (ADR).

Aceste omisiuni echivalează cu nedescrierea faptei, motiv pentru care instanța va admite plângerea contravențională formulată de petentă și va dispune anularea procesului-verbal contestat ca nelegal și netemeinic cu consecința exonerării petentei de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 5000 lei.

Prin apelul declarat împotriva acestei sentințe, intimatul ISTCR a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale formulate de către .C. DELTA G__ LNC S.R.L., împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor ___________ nr. xxxxxxxx/26.02. 2015 , pentru următoarele:

Procesul verbal întrunește toate condițiile imperativ impuse de dispozițiilor art. 16, art. 17 si art. 19 din O.G. nr. 2/2001 cu modificările si completările ulterioare privind regimul juridic al contravențiilor, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, așa cum este consemnat in hotărârea atacata.

Cu privire la motivul anularii actului sancționator atacat de instanța de fond, respectiv omisiunea agentului constatator de a preciza cate stingatoare de incendiu trebuiau si daca cel examinat era singurul existent pe vehicul, instanța de apel trebuie sa constate ca in procesul verbal ___________ nr. xxxxxxxx/26.02.2015 este consemnat faptul ca: la bord nu exista toate stingatoarele funcționale, a fost indentificat un stingator care nu este funcțional având indicația manometrului aproape de "zero" și se sancționează contravenția.

Nu poate fi reținuta drept motiv pentru anularea procesului verbal de constatare a contravenției contestat, întrucât la punctul 1 din conținutul procesului verbal sunt înscrise descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei si locului, precum si arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei, iar la punctul 2 datele de identificare a contravenientului(asa cum au fost transmise ARR, sub sancțiunea legii penale privind falsul in declarații la obținerea calității de operator de transport) si la punctul 3 contravenția (încadrare, suma si valoare de achitat in 48 ore).

Petenta era in cunoștința de cauza cu faptul ca instinctorul/oarele montate pe vehiculul ce transporta marfa periculoasa sunt nefuncționale, prevăzând rezultatul faptei sale .

Conduita societății contraveniente, ulterioara constatării faptei, nu poate reprezenta un motiv pentru înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, intrucat obligația de a respecta prevederile legale este o obligație normala, fireasca, acest gen de comportament trebuind sa se regăsească ca o constanta in activitatea oricărui operator de transport rutier, independent de aplicarea vreunei sancțiuni.

Întrucât S.C. DELTA G__ LNC S.R.L. a acționat de o asemenea maniera dupa sancționarea sa contravenționala (in sensul îndeplinirii cu celeritate a obligațiilor pentru a căror încălcare a fost sancționată) se trage concluzia ca scopul aplicării sancțiunii contravenționale a fost atins, societatea contravenienta corectandu-si conduita si depunand toate diligentele in sensul conformării cu prevederile legale încălcate.

Prin urmare, solicită instanței de apel sa constate ca admiterea plângerii si anularea actului sancționator atacat este nejustificata.

Prin întâmpinarea formulată intimata petentă ________________ SRL a solicitat respingerea apelului deoarece hotărârea atacată fiind legală și temeinică.

În motivarea întâmpinării intimata petentă a reiterat motivele prezentate în plângerea contravențională depusă la instanța de fond.

Examinând apelul declarat prin prisma motivelor susținute oral în fața instanței, Tribunalul reține următoarele:

Apelantul IPJ Teleorman critică sentința instanței de fond sub aspectul admiterii greșite a excepției nulității absolute a procesul verbal de contravenție pentru lipsa descrierii faptei săvârșite.

Apelul este nefondat.

Puterea doveditoare a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, deși nu este prevăzută de O.G. 2/2001, este lăsată la aprecierea judecătorului,( art. 250 și 264 alin. 2 și 329 alin. 2 din NCPC) având valoarea probantă a unui act doveditor reconstituit , făcând dovada până la proba contrară.

În procedura contravențională prevăzută de OG nr. 2/2001, contestatorul are posibilitatea de a înlătura această prezumția de netemeinicie a procesului prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispozițiile art. 249 NCPC.

Tribunalul constată că în mod corect, judecătorul fondului a înlăturat prezumția de legalitate și temeinicie al procesul verbal de contravenție constatând existența unui motiv de nulitate absolută prevăzut de art. 17 din OG nr.2/2001.

Potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001:

,, Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.,,

O descriere insuficientă a faptei săvârșite echivalează cu lipsa faptei, conform textului citat, iar sancțiunea nu poate fi decât anularea procesului-verbal pentru a se înlătura vătămarea pricinuită contestatoarei, vătămare care se prezumă, având în vedere că nulitatea este expresă, dar care rezultă și din probele administrate în fața instanței.

Astfel, din analiza actului administrativ atacat aflat la dosar in copie certificată, fila 18 dosar, instanța de fond nu a putut stabili cu exactitate în ce a constat abaterea constatată, fiind in imposibilitate de a verifica împrejurările comiterii faptei contravenționale, încadrarea legală în drept, precum si alte aspecte de fapt.

Din procesul verbal contestat rezultă că intimata ________________ SRL a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 38 alin.3 pct. 3 din Normele de efectuare a activității de transport rutier de mărfuri periculoase în România aprobate prin HG nr.1175/200

,, (3) Constituie contravenții din categoria a II-a de risc următoarele fapte:

[..] 3. la bordul vehiculului nu există toate stingătoarele de incendiu funcționale conform cerințelor prezentelor norme. Un stingător de incendiu poate fi considerat ca fiind funcțional dacă este utilizabil, dar lipsesc doar sigiliul prescris și/sau termenul de valabilitate. Nu este considerat funcțional stingătorul de incendiu care este în mod evident inutilizabil, cum ar fi cel la care indicația manometrului este aproape "zero"; .

În raport cu dispozițiile legale anterior prezentate Tribunalul reține că în mod corect instanța de fond a stabilit că inspectorul ISCTR nu a precizat cu câte stingătoare de incendiu trebuia să fie dotat autovehiculul în cauză și nici dacă cel examinat era singurul existent pe respectivul autovehicul, făcând astfel aplicarea prevederilor pct. 8.1.4.1. din Acordul european privind transportul rutier internațional de mărfuri periculoase (ADR).

Potrivit acestor dispoziții agentul constatator era obligat sa determine numărul minim de stingătoare si capacitatea minima totala a acestora pentru unitatea de transport verificata (in funcție de masa maxima admisibila a acesteia), precum si capacitatea totala a stingătoarelor funcționale aflate la bordul autovehiculului supus controlului .

Comparând constatările sale cu prevederile pct. 8.1.4.1. din Acordul european privind transportul rutier internațional de mărfuri periculoase (ADR) , agentul constatator trebuia în mod expres să menționeze numărul de stingătoare lipsă și cu cât nu se respectă capacitatea totala a stingătoarelor funcționale aflate la bordul autovehiculului supus controlului

F___ de cele precizate, Tribunalul constată că în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că agentul constatator nu a respectat dispozițiile imperative ale art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei contravenționale , lipsă care este sancționată în temeiul art. 17 din OG 2/2001 cu nulitatea absolută.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, Tribunalul va respinge apelul declarat de intimatul ISCTR , ca nefondat.



PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:



Respinge apelul declarat de apelantul intimat intimat I____________ T_________ pentru Controlul Transportului Rutier (I.S.C.T.R.) cu sediul în București, ________________________.38, sector 1 împotriva sentinței civile nr.456 din 17.06.2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX al Judecătoriei T____ M_______, în contradictoriu cu intimata – petentă ________________ SRL cu sediul în G______, șoseaua Sloboziei, km.4, județul G______, ca nefondat .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10.11.2015


Președinte, Judecător, Grefier,

Z_____ L_____ T________ N______ N____ V______



Tehnored. T.N./10.12.2015

____________________________>



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025