Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.: 624R
Ședința publică din data de 26.04.2013
Tribunalul constituit din:
Președinte: C_______ Ș_____ V____
Judecător: I_____ C______ G____
Judecător: R_____ N______
Grefier: T_____ S______
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul D______ I____, împotriva sentinței civile nr. 5696/07.12.2012 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul, personal și asistat de avocat C_______ M____, care depune împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cererii de recurs.
Recurentul, prin avocat, solicită instanței admiterea recursului pentru motivele arătate prin cerere. Astfel, arată că instanța de fond s-a pronunțat în mod greșit asupra legalității procesului – verbal de contravenție și, mai mult, a încălcat dreptul recurentului la apărare, prin neîncuviințarea probei testimoniale.
Instanța reține cauza în vederea soluționării.
T R I B U N A L U L,
Deliberând asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5696 din data de 07.12.2012, Judecătoria B_____ a respins plângerea formulată de petentul D______ I____, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Ilfov, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B_____ la data de 29.03.2012 sub nr.XXXXXXXXXXXX, petentul D______ I____ a chemat în judecată pe intimatul I____________ de Poliție al Județului Ilfov, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției, ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 19.03.2012.
În motivarea plângerii a arătat că în ziua de 19.03.2012, la orele 05:50, se deplasa cu autoturismul marca Daewoo Cielo cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe șoseaua de centură a mun. București în dreptul localității Otopeni, către orașul Voluntari. După ce a trecut pe sub podul Otopeni, la aproximativ 50 de metri a întâlnit indicatorul „Drum înfundat" dar a continuat deplasarea, necunoscând foarte bine zona și sperând că urmează ca la un moment dat să se poate vira spre stânga sau spre dreapta. A mai mers aproximativ 300-400 de metrii până în momentul în care a întâlnit indicatorul ,Accesul Interzis", din acest moment putându-se circula doar din sens invers. A mai mers aproximativ 10-15 metri după care a încercat să întoarcă, din sens opus necirculând vreun autoturism. După ce s-a întors, a fost oprit de un echipaj de poliție. A fost întrebat de ce merge pe interzis, moment în care petentul a încercat să le explice motivele prezentate mai sus, însă nu a fost ascultat. Agentul constatator i-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției cu ________ nr.xxxxxxx/ 19.03.2012 comunicându-i-se că a fost sancționat cu avertisment pentru contravenția săvârșită. Petentul a mai arătat că a încercat să citească cele consemnate în procesul-verbal dar nu a reușit deoarece nu avea ochelarii de citit iar scrisul era ilizibil, comunicându-i acest aspect agentului de poliție. La insistențele agentului petentul a semnat procesul-verbal. În continuare, agentul de poliție a luat carnețelul și a mai consemnat ceva în procesul-verbal, după care i-a spus petentului că o să îi rețină permisul pentru o lună de zile deoarece a mers pe o stradă cu „Accesul Interzis". I-a fost eliberată dovada de circulație ________ xxxxxxx și o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției.
Petentul a mai arătat că nu a încălcat niciuna dintre contravențiile pentru care O.U.G. 195/2002 prevede că se reține permisul de conducere. Deși a mers 10-15 metri pe o stradă cu accesul interzis, din sens invers nu a venit vreun autoturism, nu a blocat pe nimeni și nu a fost pus în situația de a nu acorda prioritate vreunui autoturism sau pieton, neexistând pericol de accident așa cum este consemnat în dovada ________ xxxxxxx/19.03.2012.
În susținerea acțiunii a solicitat instanței administrarea probei cu martorul N________ N______, care se afla împreună cu petentul în autoturism la momentul când a fost oprit de poliție.
Plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001 și O.U.G. 195/2002 republicată.
În dovedirea acțiunii a depus la dosar procesul-verbal ________ nr.xxxxxxx/19.03.2012, dovada de circulație ________ xxxxxxx, copie de pe actul de identitate.
Prin întâmpinarea formulată intimatul I.P.J. ILFOV a solicitat instanței respingerea ca neîntemeiată a acțiunii și menținerea procesului-verbal ca legal și temeinic.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx din data de 19.03.2012 întocmit de intimat, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 560 lei și avertisment, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 100 alin. 1 pct. 3, de art. 105 alin. 1 lit. a pct. 5 și art. 101 alin. 3 lit d din O.U.G. nr. 195/2002.
Procesul verbal a fost semnat de petent căruia i s-a comunicat o copie, petentul încadrându-se în termenul legal de depunere a plângerii de 15 zile prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr.2/2001.
Instanța de fond a subliniat faptul că procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Fiind investită potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța de fond a constatat următoarele:
Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța de fond a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța de fond a constatat că în cauza de față petentul nu a făcut dovada netemeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, prezumția de care beneficiază acesta nefiind, așadar, răsturnată.
Astfel, susținerile petentului în sensul că a respectat dispozițiile legale incidente în cauză, nu pot fi avute în vedere în condițiile în care nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză.
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul verbal, pe baza probelor aflate la dosar, instanța de fond a reținut că fapta comisă de petent constituie contravențiile prevăzute de lege.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale instanța de fond a reținut dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G nr.2/2001 potrivit cărora sancțiunea aplicată pentru săvârșirea unei contravenții trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Față de aceste considerente, instanța de fond a constatat că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, astfel încât a respins plângerea în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei soluții, recurentul D______ I____ a formulat recurs înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov – Secția Civilă la data de 01.03.2013, prin care a solicitat instanței admiterea recursul.
În susținerea cererii, recurentul a arătat că în mod greșit s-a pronunțat instanța de fond asupra legalității procesului – verbal de contravenție, în ceea ce privește cuantumul amenzii aplicate, ignorând faptul că sancțiunea dispusă a fost reținerea permisului de conducere, rezumându-se la analiza sancțiunii ,,avertisment’’, deși recurentul a fost sancționat cu suspendarea dreptului de a conduce pe o durată de 30 de zile.
A mai apreciat recurentul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin neadministrarea probei testimoniale solicitate în fața instanței de fond.
În drept, recurentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 C.proc.civ.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.
Analizând recursul civil de față, instanța reține următoarele:
În temeiul art. 316 din C.pr.civ raportat la art. 298 și 296 din C.pr.civ precum și raportat la disp. art. 129 alin 6 din C.pr.civ ( în vigoare la data sesizării instanței de fond) Tribunalul se va pronunța asupra sentinței recurate doar în măsura limitelor impuse de cererea de recurs și în raport de motivele de recurs indicate de recurent.
Motivele de recurs invocate de recurentă se încadrează în cele prevăzute generic de art. 304 1 din C.pr.civ ce se aplică la cauza de față.
În ce privește susținerea referitoare la faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra solicitării petentului încuviințării probei testimoniale, Tribunalul o va respinge ca neîntemeiată.
Astfel deși petentul a solicitat prin cererea de chemare în judecată încuviințarea probei testimoniale, totuși, în ședința publică din data de 22.11.2012 ( f. 22 ) la momentul încuviințării probelor acesta a solicitat doar proba cu înscrisuri nu și cea testimonială. Așadar petentul a renunțat implicit la administrarea acestei probe.
În ce privește faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra suspendării dreptului său de a conduce, Tribunalul reține că solicitarea de înlăturare a acestei sancțiuni complementare este neîntemeiată. Astfel pe lângă sancțiunea principală a avertismentului, pentru contravenția săvârșită de petent se aplică și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce. Din moment ce sancțiunea principală nu a fost înlăturată, în raport de disp. art. 5 -7 din O.G. nr.2/2001 nu se poate înlătura sancțiunea complementară deoarece aceasta se aplică și însoțește automat principala sancțiune.
Chiar dacă s-ar putea admite că sancțiunea complementară ar putea fi înlăturată deși nu a fost anulat procesul verbal, Tribunalul reține că în raport de pericolul social al faptei, împrejurările săvârșirii acesteia, nu se impune înlăturarea acestei sancțiuni.
În concluzie, pentru motivele de fapt și de drept sus menționate va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurentul D______ I____ cu domiciliul în Ploiești, jud. Prahova, ______________________, ______________, ___________________________ civile nr. 5696/07.12.2012 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV cu sediul în București, sector 2, _______________________ nr. 7, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.04.2013.
Președinte Judecător Judecător C_______ Ș_____ V____ I_____ C______ G____ R_____ N______
pentru judecător transferat la altă instanță
semnează președinte secție civilă
Grefier T_____ S______
pentru grefier aflat în C.O.
semnează grefier șef secție civilă
Concept red. gref. T.S. – 15.05.2013
Red. Jud: C.S.V./2ex / 27.06.2013
Jud.fond : C________ E____ D______ – Jud. B_____