Acesta nu este document finalizat
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL V______
SECTIA A II-A CIVILA SI DE C_________ ADMINISTRATIV FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr.20 /2016
Ședința publică de la 12 ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE A__-M____ V___
Judecător F_________ T______
Grefier D______ C________
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V______, cu sediul în Focșani, _________________.12, prin reprezentant legal împotriva sentinței civile nr. 398/28.04.2015 , pronunțată de Judecătoria P_____ , în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX , în contradictoriu cu intimatul C______ L_____ C_________, cu domiciliul în com. Moldovița, ____________________, jud. Suceava, cu domiciliul ales la cab. Av. D________ O___ C_____, _________________________, ___________, jud. Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelantul și intimatul .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier , care învederează că este primul termen de judecată.
Instanța, în temeiul disp. art. 131 și 482 N.C.pr.civilă verifică din oficiu competența și față de disp. art. 95 alin.2 N.C.pr.civilă și disp. art. 34 alin.2 din OG2/2001, stabilește că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.
Instanța reține că apelul este scutit de plata taxei de timbru, conf. art. 30 din OUG 80/2013, invocă excepția de tardivitate a formulării apelului și reține excepția pentru soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei P_____ la data de 26.02.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXX, petentul C______ L_____ C_________, a solicitat în contradictoriu cu intimatul I__ V______, să se constate nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 16.01.2015.
Motivându-și în fapt plângerea, petentul a arătat că prin procesul verbal contestat, s-a reținut în sarcina sa că, la data de 16.01.2015, a condus autoutilitara marca DAF cu numărul de înmatriculare: XXXXXXXXX, pe DN2 - E85, în localitate, cu o viteză de 89 de km/h, faptă pentru care a fost sancționat cu avertisment, 6 puncte de amendă și 2 puncte de penalizare, precum și cu reținerea permisului de conducere pentru 30 de zile, deși fapta nu corespunde realității. A mai arătat petentul în plângerea sa că, procesul verbal este nelegal, sub aspectul formei, deoarece este ilizibil și nu este menționat în cuprinsul său numele unui martor, care să confirme situația de fapt, astfel cum impun dispozițiile Art.19 din O.G.2/2001.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G.2/2001 și art. 194 NCPC, precum și jurisprudență C.E.D.O.
Plângerea a fost timbrată corespunzător O.U.G.80/2013, cu taxă de timbru de 20 de lei, conform chitanței de la fila 1 din dosar.
În probațiune petentul a solicitat ca intimata să depună la dosarul cauzei materialul probator în baza căruia a fost întocmit procesul verbal în litigiu, precum și proba cu martorul Ianușcovschi C______ în a cărui audiere nu a mai insistat.
Intimata legal citată a formulat întâmpinare în cauză, în termenul procedural și condițiile art. 208 și următoarele Cod proc. civilă, solicitând respingerea plângerii, de față, ca fiind neîntemeiată întrucât procesul verbal, a cărui anulare se cere, este legal și temeinic.
La întâmpinare a fost atașat materialul probator pe baza căruia a fost întocmit procesul verbal, inclusiv înregistrarea pe suport electronic de la fila 32, de la dosarul cauzei.
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare și nici alte probatorii, înțelegând să se folosească, în probațiune, numai de probatoriile formulate de intimată.
Prin sentința civilă nr. 398 pronunțată la data de 28 Aprilie 2015 Judecătoria P_____ a admis excepția, a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/16.01.2015 și a anulat sancțiunile aplicate petentului.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a reținut că actul de constatare a contravenției în litigiu este descifrabil, fiind posibilă înțelegerea conținutului acestuia și exercitarea controlului de legalitate și temeinicie, pe care trebuie să-l exercite instanța în cauza de față și în atare situație, este lipsită de temei susținerea petentului referitoare la acest aspect.
Cât privește motivul de nelegalitate invocat de petent, referitor la lipsa martorului din cuprinsul procesului verbal, care să confirme situația de fapt, astfel cum impun dispozițiile Art.19 din O.G.2/2001, instanța a reținut că acest motiv este lipsit de temei, întrucât fiind vorba de un motiv de nulitate relativă, petentul avea obligația de a invoca o vătămare ce nu putea fi înlăturată decât prin desființarea actului de constatarea contravenției în litigiu, dovadă care în cauză nu s-a făcut.
Din înregistrarea pe suport electronic, de la fila 32 din dosar, instanța a reținut că, în înregistrare apar mai multe autoturisme, fără a se putea distinge care dintre acestea a circulat cu viteza nelegală, ceea ce creează un dubiu asupra vinovăției petentului, dubiu ce îi profită acestuia.
În jurisprudența CEDO, începând cu cauza Ozturk c. Germaniei din 21 februarie 1984, s-a reținut în mod clar și constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale. Recent, și România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza A_____ c. României, pe motiv că s-a încălcat prezumția de nevinovăție într-o procedură contravențională. Față de cele expuse mai sus, instanța a concluzionat că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției europene, iar acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii față de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului.
În privința probațiunii, petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În plus, fiind vorba despre o acuzație penală, organul constatator avea obligația de a informa petentul, în cel mai scurt timp posibil, asupra naturii și cauzei acuzației formulate împotriva sa și de a-i prezenta probele pe care se bazează acuzația.
Din înregistrarea electronică efectuată în cauză (f.15) depusă nu rezultă numărul de înmatriculare al autoturismului, prin urmare acestea nu pot fi reținute ca probe pentru stabilirea vinovăției petentului.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel I__ V______, apreciind că hotărârea pronunțată în cauză nu este temeinică, întrucât la întocmirea procesului-verbal de contravenție au fost respectate prevederile OG nr.2/2001, iar constatarea a fost în conformitate cu realitatea.
Intimatul C______ L_____ C_________ a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefundat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii de fond.
În ședința publică din data de 12.01.2016, Tribunalul a invocat din oficiu excepția tardivității formulării apelului.
Analizând actele dosarului prin prisma excepției tardivității formulării apelului, cu respectarea dispozițiilor art. 248 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de inutilă, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Tribunalul constată că sentința nr. 398 pronunțată la data 28.04.2015 a fost comunicată apelantei la data de 04.06.2015, conform dovezii de comunicare aflate la fila 31 din dosarul de fond, iar cererea de apel a fost depusă personal de acesta în data de 09.07.2015 (fila 3 din dosarul de apel), cu depășirea termenului legal de declarare a apelului.
Astfel, potrivit art. 468 alin. 1 din Codul de procedură civilă, termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Prin urmare, Tribunalul constată că în urma calculului efectuat conform art. 181 alin. 1 pct. 2 și alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin depunerea cererii de apel la Judecătoria Focșani în data de 09.07.2015, apelanta a depășit termenul legal imperativ, ceea ce conduce la respingerea apelului ca fiind tardiv formulat.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că apelul este tardiv formulat.
Prezenta decizie este definitivă, potrivit dispozițiilor art.634 alin.1 pct.4 C.proc.civ. raportat la prevederile art.483 alin.2 teza finală C.proc.civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității formulării apelului.
Respinge apelul declarat de apelantul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V______, cu sediul în Focșani, _________________.12, prin reprezentant legal împotriva sentinței civile nr. 398/28.04.2015 , pronunțată de Judecătoria P_____ , în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX , în contradictoriu cu intimatul C______ L_____ C_________, cu domiciliul în com. Moldovița, ____________________, jud. Suceava, cu domiciliul ales la cab. Av. D________ O___ C_____, _________________________, ___________, jud. Suceava ca tardiv formulat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 ianuarie 2016
Președinte,Judecător,
A__ M____ VasiFlorentina T______
Grefier,
D______ C________
Red.A.M.V___/20.01.2016
Dact.D.C./21.01.2016, 4 ex.
Fond:N.S______