Operator de date cu caracter personal nr.3727
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G______
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 215/2015/C__
Ședința publică de la 08 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I__ C_____-M____
Judecător G_______ T________
Grefier V________ D_________
Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe apelant C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA și pe intimat ___________________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție R11 xxxxxxx.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns Avocat C______ I____ pentru intimata ___________________, lipsă fiind apelanta C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale Din România SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este la primul termen de judecată, este declarat în termen, motivat și de asemenea faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul intimatei - apelante având cuvântul, solicită instanței admiterea apelului formulat de ___________________, să constate că judecătorul de la instanța de fond a admis acțiunea fiind temeinică și legală împotriva procesul verbal de contravenție, fapt pentru care solicită să se constate că este o eroare, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar în prin care a probat în mod cert că vehiculul societății format din autotractor și semiremorcă nu aveau același număr de înmatriculare, având rovinietă valabilă singura culpă fiind a conducătorului auto angajat al societății a înmânat certificatul de înmatriculare pentru remorca cu nr. XXXXXXXXX și autotractor XXXXXXXXX și caserița a emis rovinieta pentru aceasta , considerând că la data respectivă singurul ansamblu care a circulat pe DN 5 G______ –București a fost cel pentru care în aceeași dată a fost plătită rovinieta, să se constate că este o eroare, de asemenea solicită să constate că judecătorul fondului nu s-a pronunțat și pe capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată .
Apărătorul intimatei – apelante, având cuvântul pe fondul apelului formulat de către C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale Din România SA, solicită instanței să constate că se face o confuzie pe termenul de prescripție, considerând că apelul formulat nu este întemeiat așa cum a arătat mai pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și nefondat.
Tribunalul declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei la dată de 10.09.2014 sub nr. unic XXXXXXXXXXXXXX petentul ___________________ a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal _________ nr. xxxxxxx/30.03.2011, în contradictoriu cu intimatul CNADNR.
Prin sentința civilă nr. 5328/17.12.2014 pronunțată de Judecătoria G______. s-a admis în parte plângerea formulată de petenta ___________________ cu sediul în G______ stradă 1 Decembrie 1918 nr. 61, județul G______ în contradictoriu cu intimată C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA,
În temeiul art. 14 din OG2/2001, s-a constatat prescrisă executarea amenzii contravenționale aplicate petentei prin p.v _______ 11 nr.xxxxxxx/30.03.2011. S-a respins capătul de cerere referitor la obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal _________ nr. xxxxxxx/30.03.2011, intimată prin agent constatator a reținut că la dată de 07.11.2010, vehiculul categoria E cu nr. de înmatriculare XXXXXXX aparținând petentei a circulat pe DN5 Km 28 în Loc. Călugăreni fără a deține rovinieta valabilă. S-a reținut că fapta constituie contravenția prevăzută de art. 8 alin.(1) din O.G. nr. 15/2002 ce se sancționează potrivit art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 cu amendă contravențională în valoare de 2750 lei, contravenientă fiind obligată să achite și tariful de despăgubire în valoare de 720 EURO. Sub aspectul legalității, instanța de fond a constatat că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute exprese.
Sub aspectul temeiniciei, prima instanță constată faptul că procesul verbal este temenic intimată dovedind săvârșirea contravenției cu fotografia în care apare nr de înmatriculare al vehiculului, fotografie însoțită și de certificatul calificat. Se reține așadar faptul că procesul verbal este temeinic și legal. Petenta a invocat excepția prescripției în conformitate cu prev art. 14 din OG 2/2001.
Excepția prescripției invocată de către petent a fost admisă. Astfel, potrivit art. 14 alin. 1 din OG 2/2001 Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o luna de la dată aplicării sancțiunii.
În cauza dedusă judecății se constată faptul că procesul verbal de contravenție nu au fost legal comunicate petentului, în raport de prevederile art. 27 din OG 2/2001 și în termenul prevăzut de art. 14 alin. 1 din OG 2/2001, context în care excepția a fost admisă, instanța de fond constatând prescrisă executarea amenzii contravenționale aplicate petentei prin p.v _______ 11 nr.xxxxxxx/30.03.2011.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată a fost respins având în vedere faptul că după cum deja s-a arătat petenta a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, iar simplul fapt al intervenirii prescripției nu presupune o culpă procesuală a intimatei de natură să conducă la obligarea să la plata cheltuielilor de judecată către contravenientă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelant-pârât C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA criticând-o pentru nelegalitate și netemenicie.
În motivarea apelului său , apelantul a arătat că petenta C_____ T____ SRL, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx, întocmit de Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-CESTRIN.
Apelantă contestatoare, Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-CESTRIN, a depus la dosarul cauzei planșă foto, întâmpinare, fapta săvârșită constituind contravenție conform art.8 alin 1 din OG 15/2002, aplicându-se sancțiune conform art. 8 alin 2 din același act normativ, Procesul Verbal fiind întocmit respectând dispozițiile OG 2/2001, art. 16 și 17. Din interpretarea OG 2/2001 , art. 16 și 17, Procesul Verbal mai sus menționat a fost întocmit respectând condițiile de formă impuse, la dată contravenției, pentru autovehiculul cu nr. XXXXXXX, neexistând rovinietă valabilă.
Consideră că probele au fost greșit interpretate, în raport de art.304 pct. 8 și art. 312 (3) JII.06 Cod proc. civ. și art. 9 alin 3 din OG 15/2002 și astfel, a hotărât că răspunderea contravențională a petentei este prescrisă, considerând că nu se mai impune analizarea fondului cauzei Astfel, art. 9 alin. 3 paragraful ultim prevede " Procesul-verbal se întocmește și se va comunica contravenientului în termen de 30 de zile de la dată constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin (1)". Potrivit art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 " Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la dată săvârșirii faptei."
Așadar, în speța de față, fapta a fost săvârșită la dată de la dată de 07.11.2010, iar amendă a fost aplicată la dată de 30.03.2011, când a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx de către C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, adică în termenul legal de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei, așa cum prevede art. 13 alin. 1 din OG 2/2001. procesul verbal de constatare a contravenției a fost comunicat contravenientului la dată de 07.04.2011, la un interval mai mic de o luna de la dată aplicării sancțiunii, respectând dispozițiile art. 14 alin. (1) din OG 2/2001, care prevede că "Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o luna de la dată aplicării sancțiunii."
Din interpretarea prevederilor articolelor mai sus menționate, rezultă faptul că, prin apariția Legii 144/xxxxx pentru modificarea OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, intenția legiuitorului a fost aceea că, în intervalul de 30 de zile de la dată constatării contravenției, să nu se pot încheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile - și în nici un caz, art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii și menținerea procesului Verbal de constatare a contravenției că temeinic și legal.
În drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 466 Cod Procedura Civilă.
La data de 17.02.2015 intimata a depus întâmpinare prin care arată că în sentința civilă apelată consideră că în mod legal le-a fost admisă cererea de a se constată îndeplinit termenul de prescriere a executării sancțiunii contravenționale, aplicată societății noastre prin procesul verbal _______ 11 nr.xxxxxxx/ 30.03.2011, termen prev. de art. 14 al. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Consideră că au putut proba faptul că societății nu i s-a comunicat acest proces verbal de contravenție, document de care a luat la cunoștință deabia la data de 04.09.2014, când a primit de la executorul judecătoresc dosarul de executare nr. 594/2014 și când s-a dispus măsură popririi pe conturile bancare;
Judecătorul a apreciat corect că această a fost data la care au luat la cunoștință de procesul verbal contravențional și că au formulat plângerea contravențională în termenul legal, prev. de art. 31 din OG nr. 2/2001, procedând la judecarea cauzei;
În sentința civilă apelată s-a apreciat că documentul intitulat" Proces verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției" , din dată de 07.04.2011, care a fost depus la dosar de către CNADNR SA nu are nicio valoare probantă, ținându-se seama de argumentele sale prezentate în " Răspunsul la întâmpinare " din dată de 03.11.2014 și pe care nu le mai reia în prezența întâmpinare;
În cererea de apel intimată-apelantă face o expunere teoretică a dispozițiilor legale referitoare la termenele în care trebuie întocmit procesul verbal de contravenție și comunicat contravenientului, făcându-se trimitere chiar la prev. art. 9 al.3 din OG nr. 15/2002 .
Să se constate că acesta modificare a fost introdusă la dată de 24.07.2012, prin Legea nr. 144/2012 și nu înțelege cum de este invocată, în condițiile în care procesele verbale contestate au fost întocmite la date anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012.
Apreciază că cererea de apel nu este întemeiată, motiv pentru care solicită să fie respinsă.
. Menționează faptul că, la dată de 10.02.2015, a formulat cerere de apel împotriva sentinței civile nr. 5328/17.12.2014, prin care a cerut modificarea în parte a acestei sentințe, în sensul de a ne fi admis și capătul de cerere privind obligarea intimatei CNADNR SA la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând motivele de apel, probele administrate în cauză și apărările intimatelor Tribunalul constată următoarele:
În ceea ce privește apelul declarat de către apelanta CNADNR Tribunalul constată că apelanta nu are în vedere faptul că instanța de fond nu a s-a aplecat asupra excepției prescripției aplicării sancțiunii contravenționale ci a executării acesteia, diferite ca și consecințe și reglementare în OG nr.2/2001 rep. privind regimul juridic al contravențiilor.
În acest sens, Tribunalul constată că instanța de fond a avut în vedere nelegalitatea comunicării către contravenientă, CNADNR apelând la procedura afișării, subsidiară comunicării prin poștă, așa cum prevăd disp.art.27 teza I-a din OG nr.2/2001 rep.
În consecință, Tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de către apelanta CNADNR.
Deliberând asupra apelului declarat de către apelanta ___________________ Tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a reținut lipsa culpei CNADNR, plângerea petentei fiind soluționată doar pe excepția prescripției executării sancțiunilor contravenționale cu mențiunea existenței faptei reținute în sarcina acesteia prin procesul verbal.
Pentru aceste considerente, Tribunalul va respinge ca nefundat apelul declarat de către apelanta ___________________ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 480 C. pr. Civilă respinge ca nefondate apelurile declarate de apelant-pârât C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în cu sediul în București, sector 6, ____________________.401 A în contradictoriu cu intimatul-contestator ___________________, cu sediul în Municipiul G______, _______________________ nr. 61, județul G______, împotriva sentinței nr. 5328/17.12.2014 pronunțată de Judecătoria G______.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2015.
Președinte, I__ C_____-M____ |
|
Judecător, G_______ T________ |
|
Grefier, V________ D_________ |
|
Red.T.Gh.
4ex/2com./jud.fod A.M.
03.09.2015