Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CARAŞ SEVERIN
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1057/2015 din 27 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M A N I A

TRIBUNALUL C____ S______

R E Ș I Ț A

SECȚIA A II A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX

Cod operator 2896

DECIZIA CIVILĂ NR.1057/A/2015

Ședința publică din data de 27.10.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A________ O___ S____

JUDECATOR: VEGHEȘ A__ T______

GREFIER: I____ L____ M______


S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul Poliția L_____ Caransebeș împotriva sentinței civile nr.311/04.03.2015 pronunțate de Judecătoria Caransebeș în contradictoriu cu intimatul F_______ D______ M_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelantă, domnul consilier juridic I___ Juica, lipsa fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că prezenta cauză este la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, după care:

Reprezentantul apelantului depune la dosar delegație de reprezentare și arată că nu are ale cereri în prezenta cauză.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și respingerea plângerii contravenționale.


TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată la Judecătoria Caransebeș la data de 20.05.2014, petentul F_______ D______ M_____ a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției, ________ nr. xxxxxx încheiat la data de 01.05.2014 de către Poliția L_____ a Mun. Caransebeș, solicitând, în principal, anularea acestui proces verbal, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.

Prin sentința civilă nr.311/04.03.2015, Judecătoria Caransebeș a admis în parte plângerea contravențională, a dispus înlocuirea amenzii contravenționale de 250 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxx încheiat la data de 01.05.2014 de către Poliția L_____ Caransebeș, cu sancțiunea contravențională avertisment, menținând în rest procesul verbal de contravenție.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare contravențională, ________ nr. xxxxxx încheiat la data de 01.05.2014 de către Poliția L_____ Caransebeș, petentului i s-a aplicat amendă contravențională în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 pct. 31 din HCL 15/2008 și sancționată de art. 11 lit. b din același act normativ.

S-a reținut că la data de 25.02.2015, a staționat voluntar cu auto marca VW cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX în parcarea cu plată de pe _______________________________ calea de acces spre catedrala catolică din centrul civic.

Analizând sub aspect formal procesul verbal de contravenție, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea disp. art. 16 și urm. OG 2/2001, fiind consemnat motivul pentru care actul nu a fost semnat de un martor asistent.

Privitor la fondul cauzei, instanța a constatat că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției, întrucât la data de 25.02.2015, a staționat voluntar cu auto marca VW cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX în parcarea cu plată de pe _______________________________ calea de acces spre catedrala catolică din centrul civic, faptă constatată personal de agentul sancționator

Totuși, întrucât din probele de la dosar nu rezultă că petentul a mai fost sancționat contravențional pentru același gen de faptă, raportat la împrejurările comiterii faptei și gradul redus de pericol social concret al acesteia, de disp. art. 6-7 și 21 al. 3 OG 2/2001, instanța a apreciat că se impune înlocuirea sancțiunii contravenționale.

Pentru considerentele expuse, instanța a admis în parte plângerea petentului și a dispus înlocuirea amenzii contravenționale de 250 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxx încheiat la data de 01.05.2014 de către Poliția L_____ Caransebeș cu sancțiunea contravențională avertisment.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal Poliția L_____ Caransebeș, în solicitând schimbarea sentinței civile apelate în sensul respingerii plângerii contravenționale.

În motivare arată că agentul constatator a reținut în urma controlului efectuat pe __________________________ data de 25.02.2014 că petentul a blocat calea de acces spre Catedrala Catolica din Centrul Civic cu autoturismul marca WW cu nr. de înmatriculare TM 13 WW. Agentul constatator a procedat în mod corect la întocmirea procesului verbal, în care precizează clar neregula sesizata așa cum este de altfel prevăzuta și sancționate în cuprinsul HCL nr. XXXXXXXXX, la art. 8 pct 31

Hotărârea apelata este contradictorie întrucât instanța de fond reține că petentul nu a făcut dovada contrară celor reținute în procesul verbal, dar totuși procedează la limitarea efectelor procesului verbal de constatare și sancționare contravenționala fără a analiza fondul cauzei.

Instanța de fond a fost învestită cu anularea procesului verbal și nicidecum cu înlocuirea sancțiunii contravenționale aplicate. Amenda aplicata petentului este proporționala cu gravitatea faptei săvârșite și cu urmările produse de aceasta. În fața instanței de fond s-a prezentat, pe baza probatoriului administrat, o stare de fapt care a denotat intenția petentului de a nu se supune cerințelor legale.

Nu se poate vorbi despre o sancțiune cu caracter represiv, ci din contră de o sancțiune care este vădit justificată și corect aplicată.

Nerespectarea regulilor de drept impuse de autoritățile administrației publice locale trebuie să fie sancționate tocmai ca ordinea de drept stabilita prin aceste norme sa se bucure de garanția respectării.

În cazul de fata aplicarea sancțiunii „avertisment” nu ar duce la îndeplinirea scopul pentru care a fost instituita regula de drept. Amenda aplicata nu este una disproporționata ci din contra este una legală și justificată, putându-se observa de altfel că sancțiunea aplicata este situata la minimul posibil aplicabil acestui tip de fapta contravențională.

Situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție este rezultatul unor constatări personale a unui organ aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind învestit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele contravenționale, pentru respectarea legilor și apărarea statului de drept.

Astfel constatările personale ale unui agent constatator dau conținut și susținere prezumției de legalitate și temeinicie procesului verbal.

În acest context, veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în procesul verbal nu ar corespunde realității. Aceste indicii trebuiesc furnizate și dovedite de petent care susține netemeinicia procesului verbal, neputându-se reduce la o simplă afirmație a acestora.

În caz contrar, ar fi lipsită de conținut atât instituția răspunderii contravenționale cât și puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul respectării acesteia.

Aplicarea unei sancțiuni nelegale conduce la nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție, instanța fiind investită doar cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție prin care a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale, fiind inadmisibil ca aceasta să procedeze la încadrarea juridică a faptei în raport cu starea de fapt reținută. Această interpretare respectă principiul legalității răspunderii, nuflum judicium sine lege.

Chiar dacă în primă instanță competența de soluționare a plângerii revine judecătoriei, instanța de apel competentă este o instanță de contencios administrativ, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

Raportat la faptul că actul contestat este unul administrativ și instanța competentă să soluționeze apelul este cea de contencios administrativ, rezultă că procedura aplicabilă trebuie să respecte în toate etapele principiile dreptului administrativ. Astfel, într-adevăr, instanța nu se poate substitui autorității administrative, singura competentă să aplice sancțiunea amenzii contravenționale.

Dispozițiile art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 conform cărora, soluționând plângerea, instanța „hotărăște asupra sancțiunii, se referă la posibilitatea instanței de a verifica dacă individualizarea sancțiunii a fost corectă, în limitele prevăzute de normele care stabilesc sancțiunile contravenționale.

Nimeni nu poate fi considerat că nu cunoaște legea iar cunoașterea și respectarea legilor este o îndatorire primordiala a tuturor cetățenilor.

În drept invocă dispozițiile: Art. xxxxxxxxxxxxxx Cod procedură Civilă, HCL nr. 400/2014, OG nr. 2/2001.


Intimatul F_______ D______ M_____ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.

În motivarea întâmpinării arată că instanța de fond în mod corect a admis plângerea reținând lipsa antecedentelor contravenționale, împrejurările comiterii faptei și gradul de pericol social redus și înlocuind amenda contravențională cu avertisment, în temeiul disp. art.5 al.5 din OG 2/2001 și art. 7 al.3 din OG 2/2001.

Mai menționează faptul că a fost nevoit să parcheze cât mai aproape întrucât era însoțit de tatăl său care, având o vârsta înaintată, nu se poate deplasa pe distanțe mai mari, că nu a blocat trecerea așa cum susține agentul constatator și nu a deranjat pe nimeni, manevra de parcare fiind dirijată chiar de angajatul responsabil al parcării.


Examinând sentința civilă apelată potrivit dispozițiilor art.479 Cod procedură civilă și motivelor de apel invocate, sub aspectul temeiniciei și legalității, se constată că apelul este neîntemeiat, din următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenție ___________ CS nr. xxxxxx încheiat la data de 01.05.2014 de către apelanta Poliția L_____ Caransebeș, intimatul F_______ D______ M_____ a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 pct. 31 din HCL 15/2008 și sancționată de art. 11 lit. b din același act normativ.

La rubrica descrierea faptelor s-a reținut că la data de 25.02.2015, intimatul a parcat autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX în parcarea cu plată de pe _______________________________ calea de acces spre catedrala catolică din centrul civic.

Referitor la legalitatea actului constatator al contravenției, tribunalul observă că prima instanță a apreciat corect că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și 19 din O.G. nr.2/2001, nefiind incidente dispozițiile art.17 din același act normativ, care reglementează cazurile de nulitate.

În ceea ce privește temeinicia actului constatator, tribunalul constată că intimatul F_______ D______ M_____ nu a formulat apel astfel că starea de fapt reținută de către prima instanță a intrat în puterea lucrului judecat.

Tribunalul va înlătura critica apelantei, referitoare la faptul că instanța de fond, deși nu a găsit nici un motiv întemeiat să răstoarne cele menționate în procesul verbal de contravenție, a înlocuit, deși nu se impunea, sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertisment, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.5 alin.5 din O.G. nr.2/2001, „sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, iar în conformitate cu prevederile art.21 alin.3 din aceeași ordonanță, „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal’’.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor trebuie să se facă distincție între individualizarea legală a sancțiunii și individualizarea judiciară a sancțiunii.

Dispozițiile art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001, potrivit cărora instanța competentă hotărăște asupra sancțiunii aplicate, reglementează individualizarea judiciară a sancțiunii.

Spre deosebire de individualizarea legală a sancțiunii, realizată de legiuitor, individualizarea judiciară este opera instanței de judecată și constă în stabilirea și aplicarea sancțiunii pentru comiterea contravenției prin adaptarea sancțiunii la cazul individual, ținând cont de diversele criterii de individualizare.

Prima instanță a avut în vedere atât dispozițiile art.7 cât și criteriile prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, reținând că raportat la împrejurările săvârșirii faptei și lipsa antecedentelor contravenționale ale intimatului, nu se justifică sancțiunea amenzii.

Luând în considerare faptul că scopul preventiv-educativ al sancțiunilor contravenționale prevalează asupra scopului punitiv, tribunalul apreciază că instanța de fond a individualizat corect sancțiunea contravențională, înlocuind amenda contravențională cu sancțiunea avertisment.

Prin urmare, tribunalul constată că sentința apelată este temeinică și legală, soluția pronunțată de instanța de fond, prin care a înlocuit sancțiunea amenzii cu avertisment, fiind justificată și întemeiată.

Față de considerentele de fapt și de drept enunțate mai sus, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta Poliția L_____ Caransebeș, împotriva sentinței civile nr.311/04.03.2015 pronunțate de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul F_______ D______ M_____.

În temeiul art.453 Cod procedură civilă, va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge apelul declarat de apelanta Poliția L_____ Caransebeș,Cod fiscal xxxxxxx, cu sediul în Caransebeș, __________________________. 117,județ C____-S______, împotriva sentinței civile nr.311/04.03.2015 pronunțate de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul F_______ D______ M_____,CNPxxxxxxxxxxxx9, cu domiciliul în localitatea Sinmihaiu R____, nr. 228 D,județ T____.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.10.2015.


PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A________ O___ S____ VEGHEȘ A__ T______

GREFIER,

I____ L____ M______

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 584/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 3235/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 3424/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 32/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 69/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 2722/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 107/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 252/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1131/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 741/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1798/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1196/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 5797/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 5/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 153/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 135/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1971/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1121/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 5229/2012 - Anulare proces verbal de contravenţie - Revizuire - Recurs
  • Hotărârea 1345/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Apel
  • Hotărârea 80/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025