DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 2430

Ședința publică din data de 21.10.2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE : G_______ S____

JUDECĂTOR : R_____ B______

GREFIER : I____-M____ B_______

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta Direcția G_______ de Poliție Locală Sector 3 împotriva sentinței civile nr. xxxxx din data de 24.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul F_____ V_____, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, a răspuns apelanta, prin consilier juridic, care depune delegație de reprezentare la dosarul cauzei, lipsind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul apelantei depune la dosarul cauzei înștiințare privind schimbarea sediului instituției apelante în București, sector 3, ______________________. 42, imobilul C1, cu solicitarea ca toate actele de procedură să-i fie comunicate la noul sediu.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, tribunalul acordă cuvântul asupra apelului.

Având cuvântul, apărătorul apelantei solicită admiterea apelului, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul cererii de apel și al răspunsului la întâmpinare.

Tribunalul reține cererea de apel spre soluționare.

T R I B U N A L U L

Deliberand, constată :

Prin plangerea inregistrată pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 la data de 08 ianuarie 2014 sub nr. XXXXXXXXXXXX petentul F_____ V_____ în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G_______ DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 3, a formulat plangere contraventionala impotriva procesului verbal de contraventie ____________ OLP nr. xxxxxxx încheiat la data de 03.12.2013 solicitand anularea acestuia, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.

In motivarea plângerii petentul a arătat că este angajatul LARICO PLUS 2007 SRL, în funcția de șofer pe autoutilitara marca DAF nr. XXXXXXXXX.

A mai arătat că la data de 03.12.2013 a efectuat o cursă în București, ocazie cu care a trecut pe la adresa de domiciliu pentru a lua un pat de dormit pe care urma să îl ducă la sediul societății unde lucrează.

În continuare a mentionat că a oprit autoutilitara marca DAF cu nr. XXXXXXXXX, în dreptul locuinței sale, din București, ______________________, nr. 10, sector 3, pe trotuar, fără să încurce traficul rutier.

Petentul a invocat că este aplicabilă excepția prevăzută de art. 1 alin. 2 din HCGMB.

Cu privire la individualizarea sancțiunii a arătat că se impune sancțiunea avertismentului, având în vedere că este la prima abatere.

In drept, plangerea a fost întemeiată pe prevederile OG 2/2001, HCGMB nr. 216/2006.

În dovedirea plângerii a solicitat proba cu înscrisuri și martori.

A anexat cererii, in copie, procesul verbal, Adeverintă eliberată de LARICO PLUS 2007 SRL, carte de identitate, permis de conducere, Hotărâre 235/26.10.2000.

La data de 04.03.2014 intimata a depus prin Serviciul Registratura întampinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, iar pe fond a solicitat respingerea plangerii, ca neintemeiată (filele 22-23).

În motivarea întâmpinării s-a arătat cu privire la excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, că procesul verbal a fost încheiat la data de 03.12.2013, comunicat la data de 21.2013, iar plângerea înregistrată la data de 08.01.2014, cu depășirea termenului de 15 zile.

Pe fondul cauzei s-a arătat că petentul a fost de față la întocmirea procesului verbal și a înștiințării de plată, dar a refuzat să semneze, fapt atestat de martorul asistent.

Cu privire la individualizarea sancțiunii s-a arătat că a fost corect individualizată, in raport cu pericolul faptei contravenționale, fiind aplicată în cuantum minim.

S-a învederat că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 16 si art. 17 din OG 2/2001.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205-208 C.proc.civ., OG 2/2001, HCGMB 216/2006 și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

In sustinerea cererii s-a solicitat proba cu inscrisuri și proba testimonială cu martorul asistent G_______ T____.

La termenul de judecată din data de 13.06.2014, instanta a respins excepția de tardivitate a formulării plângerii cu motivarea din cuprinsul încheierii si la același termen instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri si proba testimonială cu martorul TACĂ M_____ iar pentru intimată proba cu înscrisuri si proba testimonială cu martorul asistent G_______ T____.

La termenul de judecată din data de 24.10.2014, au fost audiați martorii TACĂ M_____ și G_______ T____, ale căror declarații au fost consemnate si atașate la dosarul cauzei.

Prin sentinta civila nr. xxxxx din data de 24.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 a fost admisa in parte plangerea contraventionala si s-a dispus inlocuirea sanctiunii amenzii in cuantum de 3000 lei aplicata prin procesul verbal contestat cu sanctiunea avertismentului.

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a retinut ca prin procesul-verbal de contraventie ____________ OLP nr. xxxxxxx încheiat la data de 03.12.2013, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 3000 lei, întrucât pe _______________________. 4, autovehiculul marca DAF cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, a staționat pe drumul public al Municipiului București, în mod voluntar, având o masă totală maximă mai mare de 3,5 tone fără a deține autorizație în acest sens.

Astfel, s-a reținut în sarcina petentului comiterea contravenției prevăzute și pedepsite de art. 1 pct. 1 din H.C.G.M.B. 216/2006.

Potrivit art. 1 pct. 1 din H.C.G.M.B. 216/2006, privind parcarea vehiculelor grele pe teritoriul Municipiul Bucuresti “Pentru asigurarea fluentei si sigurantei traficului rutier si pietonal, in scopul cresterii numarului de locuri de parcare pentru autoturisme si al gradului de confort al cetatenilor se interzice stationarea vehiculelor cu o masa totala autorizata mai mare de 3,5 t pe drumurile publice si terenurile apartinand domeniului public sau privat ale municipiului Bucuresti ».

Potrivit art. 63 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste această durată, imobilizarea se consideră staționare.

Conform art. 34 alin. (1) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

În ceea ce privește controlul de legalitate, instanța a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. 2/ 2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, instanța, luând în considerare probatoriul administrat, a constatat că procesul verbal în discuție a fost întocmit în mod temeinic.

Astfel, instanța a reținut mai întâi că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus -„cu propriile simțuri”- de către un agent din cadrul intimatului, motiv pentru care actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate, respectiv actul emană în mod real de la cine se spune că emană, precum și cu prezumția de veridicitate, adică actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.

Motivul pentru care actele administrative se bucură de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și verdicitate este încrederea că autoritatea statală, recte agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.

În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunilor aplicate petentului, instanța apreciază că prezumția de legalitate poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatorului. A considera că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanții autorității statele, prezumția de legalitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimată, aspect ce nu poate fi conceput.

Instanța a apreciat că sarcina probei revine intimatului exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente, cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, de altfel aceasta fiind interpretarea ce rezultă din cauza A_____ împotriva României.

Recunoscând prezumția de legalitate de care se bucură prezentul proces verbal, instanța a apreciat că sarcina probei, prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții, incumbă petentului.

Acesta, prin probele administrate în fața instanței nu a reușit să facă dovada unei situații de fapt, contrare celei reținute în procesul verbal.

Mai mult, petentul a recunoscut fapta, invocând în circumstanțiere împrejurarea că nu a încurcat traficul, autoutilitara fiind parcată o parte pe trotuar iar cealaltă parte pe carosabil.

Se retine că si martorul a confirmat staționarea autoutilitarei, timp de cel putin 10 minute, pentru a încărca un pat al petentului din locuința acestuia.

În ce privește invocarea art. 1 alin. 2 din Hotărâre, instanța a reținut că potrivit acestui alineat „Aceasta restrictie se excepteaza pe timpul efectuarii operatiunilor de incarcare/descarcare sau imbarcare/debarcare, conducatorii acestor vehicule avand obligatia sa respecte semnalizarea rutiera din zona ».

Cu toate acestea, instanța a constatat că petentul nu se încadrează în situația de excepție antemenționată, aceasta vizând cazul staționării pentru incarcare/descarcare de mărfuri, nu de obiecte personale. A admite apărarea petentului înseamnă a eluda spiritul dispozițiilor legale, prin care s-a urmărit asigurarea fluentei si sigurantei traficului rutier si pietonal, in scopul cresterii numarului de locuri de parcare pentru autoturisme si al gradului de confort al cetatenilor. Or staționarea pentru incarcare/descarcare având orice obiect, ar transforma orice staționare în una legitimă, nu acesta fiind scopul reglementării.

Din considerentele arătate, pe baza probele administrate la dosar și a susținerile părților, instanța a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina petentului de către agentul constatator, însă are în vedere faptul că art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 îi conferă posibilitatea de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, ceea ce implică aprecierea asupra legalității și cuantumului sancțiunii aplicate, care trebuie corelate cu gradul de pericol social al faptei.

Potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În acest sens, instanța a avut în vedere atitudinea petentului de recunoaștere a conduitei contravenționale, faptul că autovehiculul care staționa pe domeniul public este înmatriculat în județul Argeș, și că fapta reținută în sarcina petentului constituie contravenție potrivit unei Hotărâri a C.G.M. București, precum și că nu s-a cauzat un prejudiciu prin fapta reținută, și apreciază că amenda contravențională în cuantum de 3.000 lei, care a fost aplicată petentul nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite că scopul legii este atins și prin aplicarea avertismentului. Potrivit art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea avertisment poate fi aplicată și în situația în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Prin urmare, prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei, aplicarea amenzii contravenționale în cuantum de 3.000 lei nu respectă cerința proporționalității sancțiunii, astfel ca instanța a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ____________ OLP nr. xxxxxxx încheiat la data de 03.12.2013 cu sancțiunea „avertisment”, atrăgând atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta pe viitor dispozițiile legale.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel intimata solicitand modificarea acesteia in sensul respingerii plangerii contraventionale ca neintemeiata si mentinerea procesului verbal ca legala si temeinic intocmit, intrucat petentul se face vinovat de savarsirea faptei contraventionale retinute in sarcina sa, context in care apelanta apreciaza ca in speta instanta de fond a facut aplicarea gresita a prevederilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, iar sanctiunea stabilita de agentul constatator respecta limitele legii si corespunde gradului de pericol social concret al faptei savarsite.

Intimatul petent a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului.

In apel nu au fost administrate probe noi.

Analizand apelul declarat de apelanta intimata impotriva acestei sentinte, tribunalul constata ca, in raport de considerentele hotararii si de probele administrate in cauza, acesta este nefondat, intrucat concluziile instantei de fond sunt legale si temeinice si sunt rezultatul unei corecte interpretari si aplicari a legii la situatia de fapt relevata de actele dosarului, iar aprecierea gradului de pericol social al contraventiei retinute in sarcina petentului, s-a facut in concordanta cu dispozitiile art. 21 alin.3 din OG nr. 2/2001, in conditiile in care instantele, in cadrul solutionarii plangerilor formulate impotriva proceselor verbale de contraventiei, au obligatia de a verifica legalitatea si temeinicia actului sanctionator inclusiv in ceea ce priveste proportionalitatea dintre sanctiunea aplicata si gravitatea faptei retinute in sarcina contravenientului, ceea ce s-a si realizat in cauza, iar argumentele prezentate in considerentele sentintei recurate, sunt pertinente si justifica inlocuirea amenzii cu avertismentul.

Astfel, tribunalul mentioneaza ca deși in speta nu este înlăturata existența contravenției și vinovăția petentului, aspectele învederate de către acesta constituie totuși împrejurări ce relevă un grad de pericol social redus al contravenției săvârșite, căruia trebuie să-i corespundă în plan sancționator o măsură echivalentă, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001.

Potrivit art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Totodata, tribunalul mentioneaza ca din aceasta perspectiva, orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice constituie, în primul rând, mijloace de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate, iar pentru considerentele retinute de instanta de fond, in mod corect s-a apreciat ca scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 și art. 5 teza I din O.G. nr. 2/2001, amenda stabilită de organul constatator în sumă de 3000 lei fiind una disproporționată, chiar daca acest cuantum se incadreaza in limitele legale.

Avand in vedere si ca sancțiunea contravențională trebuie să îndeplinească și un rol educativ ca mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate, iar nu unul preponderent punitiv, sancționator, tribunalul considera ca instanta de fond in mod temeinic si legal a dispus inlocuirea amenzii contraventionale aplicate, cu avertismentul.

In acelasi sens tribunalul retine si ca desi prin cererea de apel intimata a criticat solutia instantei de fond sub acest aspect, nici in fata instantei de control judiciar, nu au fost evidentiate elemente care sa demonstreze un grad ridicat de pericol social concret al faptei savarsite de petent, astfel ca sanctionarea acestuia cu amenda nu se justifica si pentru ca nu se poate aprecia proportionalitatea dintre cuantumul acesteia si pericolul social concret al contraventiei, context in care aplicarea sanctiunii avertismentului, are atat menirea de a atrage atentia petentului asupra respectarii obligatiilor ce-i revin in calitate de conducator auto, dar si de a satisface criteriile de individualizare a sanctiunii contraventionale prevazute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, indeplinind totodata si scopul preventiv si educativ al sanctiunii contraventionale.

Or, fata de cele mentionate in baza art.480 alin.1 cpc, rap. la art. 1 alin. 1 si art. 34 din OG nr. 2/2001 modif., tribunalul va respinge apelul ca nefondat, intrucat in cauza nu sunt incidente nici alte motive de nulitate absoluta care sa poata fi invocate si din oficiu de instanta, si care sa afecteze legalitatea si temeinicia sentintei apelate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge apelul declarat de apelanta Direcția G_______ de Poliție Locală Sector 3, cu sediul în București, sector 3, _____________________. 42, imobilul C1, împotriva sentinței civile nr. xxxxx din data de 24.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul F_____ V_____, cu domiciliul în București, sector 4, _________________________. 11, _____________, ____________, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.10.2015.

Președinte Judecător

G_______ S____ R_____ B______

Grefier

I____-M____ B_______

Red/thred. jud.G.S.

4ex/

Judecătoria Sectorului 3 București/jud. fond A__ C_____ V_____