Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ILFOV
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
167/2016 din 22 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ


DECIZIE Nr. 167/2016

Ședința publică de la 22 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE A___ M______ C______

Judecător G_______ N_______

Judecător M______ E__

Grefier M____ M________ A_________


Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe recurent Ș____ M_____ și pe intimat I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV având ca obiect anulare proces verbal de contravenție

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul personal, neasistat, lipsă fiind intimata

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată, recurs scutit de taxă timbru, după care:

La interpelarea instanței recurentul arată că nu are probe noi de administrat în recurs

Tribunalul ia act că nu sunt probe noi de administrat în recurs și, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Recurentul personal solicită admiterea recursului. Arată că vecinul său a chemat poliția iar polițiștii când au venit i-au vorbit agresiv, solicitând să-și mute mașina. Arată că avea o amendă anterioară de plătit, procesul verbal fiindu-i lăsat în poartă. Arată că la ora 11.40 noaptea s-au prezentat doi polițiști și i-au dat să semneze 3 exemplare dintr-un proces verbal, însă în realitate printre acestea era strecurat un al doilea proces verbal, despre al cărui conținut el nu a știut.


INSTANȚA


Asupra cauzei de față :

Prin sentința civilă 877/9.03.2015 a fost respinsă plângerea contravențională formulată de contestatorul Ș____ M_____ împotriva pvcsc ________ nr. xxxxxxx/21.09.2012

A reținut instanța de fond în esență că în materie contravențională procesul verbal legal întocmit naște o prezumție relativă a celor consemnate, inclusiv în ceea ce privește situația de fapt constatată.

Că petentul nu a reușit să răstoarne această prezumție și, drept urmare, plângerea se dovedește ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen legal petentul, solicitând admiterea recursului și pe fond admiterea plângerii și anularea procesului verbal.

A arătat în esență petentul că instanța de fond nu a analizat cererea sa și că, în realitate, nu se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.

Deliberând asupra recursului formulat, prin prisma materialului probbator administrat și prin raportare la prevederile art. 3041 C.pr. civ tribunalul îl apreciază ca fondat și îl va admite, pentru motivele ce succed:

Prin pvcsc ________ nr. xxxxxxx/21.09.2012 (fila 3 dosar fond) a fost sancționat contravențional petentul cu amendă în cuantum de 1200 lei, reținându-se în sarcina sa că în data de 21.09.2012, ora 20.50 a adresat expresii jignitoare de natură să lezeze onoarea și demnitatea instituțiilor publice și a refuzat să prezinte relații în vederea stabilirii identității.

S-a reținut împrejurarea că faptele săvârșite constituie contravenții potrivit art. 3 pct. 1 și art. 3 pct. 31 din Legea 61/1991 rep. Și sunt sancționate de art. 4 lit. a și b din același act normativ.

Potrivit art. 3 pct. 1 și pct. 31 din Legea 61/1991 (forma în vigoare la data întocmirii procesului verbal): Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:

1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice;

[…]

31) refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu;”

Potrivit prevederilor art. 4 lit a și b din același act normativ, săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct. 1 se sancționează cu amendă de la 200 la 1000 lei iar săvârșirea contravenției prevăzute de art. 1 pct. 31 din Legea 61/1991 se sancționează cu amendă de la 100 la 500 lei.

Din analiza procesului verbal contestat tribunalul constată că prin acesta a fost aplicată recurentului o amendă globală în cuantum de 1200 lei, fără însă a se preciza cuantumul amenzii aplicate pentru fiecare dintre contravențiile constatate în parte.

Tribunalul reține că potrivit art. 10 din OG 2/2001: „Dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție.”

Rațiunea pentru care a fost edictat textul de lege sus-citat este aceea de a permite instanței, eventual investită cu soluționarea unei plângeri contravenționale, să aprecieze asupra fiecărei fapte contravenționale în parte, inclusiv sub aspectul corectei individualizări a sancțiunii contravenționale.

Ori în speță se constată că, prin stabilirea unei amenzi contravenționale globale agentul constatator a încălcat prevederile art. 10 alin 1 din OG 2/2001, punând instanța în imposibilitatea de a aprecia asupra corectei individualizări a sancțiunii pentru fiecare dintre cele două contravenții reținute, ceea ce este de natură să atragă nulitatea procesului verbal contestat.

Având în vedere că nulitatea astfel constatată este una relativă tribunalul reține, suplimentar, că prin încălcarea prevederilor legale sus-citate a fost cauzată recurentului o vătămare constând în limitarea dreptului său la apărare, în lipsa individualizării separate a amenzilor contravenționale aplicate recurentul fiind pus în imposibilitatea de a discuta legalitatea aplicării sancțiunii. Ori vătămarea astfel cauzată nu poate fi altfel înlăturată decât prin anularea procesului verbal nelegal întocmit.

Suplimentar tribunalul observă că existența contravenției prevăzute de art. 3 alin 1 din Legea 61/1991 este condiționată de manifestarea unei conduite de natura celei descrise în textul de lege menționat în public.

Ori din cuprinsul procesului verbal nu rezultă împrejurările în care a fost săvârșită presupusa contravenție, din mențiunile înscrise lapidar părând a rezulta că faptele s-au petrecut la domiciliul recurentului, care cu greu ar putea fi calificat a fi „loc public”

Observând așadar că și lipsa mențiunilor privind împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, așa cum impun prevederile art. 16 alin 1 din OG 2/2001 sunt de natură să pună pe recurent în imposibilitatea obiectivă de a proba netemeinicia susținerilor agentului constatator, împiedicând totodată instanța să analizeze temeinicia procesului verbal, ceea ce se constituie într-o vătămare adusă dreptului recurentului la un proces echitabil și care nu poate fi altfel înlăturată decât prin anularea procesului verbal.

Așa stând lucrurile, apreciind că față de cauzele de nulitate identificate nu se mai impune cercetarea temeiniciei procesului verbal contestat tribunalul urmează ca, admitând recursul, să modifice în tot sentința civilă recurată în sensul admiterii plângerii contravenționale și anulării procesului verbal.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII


HOTĂRĂȘTE


Admite recursul privind pe recurent Ș____ M_____ și pe intimat I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV

Modifică în tot sentința civilă recurată în sensul că

Admite plângerea contravențională

Anulează pvcsc ________ nr. xxxxxxx/21.09.2012 și exonerează pe recurent de executarea sancțiunilor contravenționale

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 22 Februarie 2016


Președinte,

A___ M______ C______

Judecător,

G_______ N_______

Judecător,

M______ E__

Grefier,

M____ M________ A_________


Red. jud. A.C______/ 26.02.2016/2 ex

Jud. fond.F________ A___ L______



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025