R O M Â N I A
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA a II a CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR nr. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIA NR. 85
Ședința publică din data 15 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
P_________: G______ M_____
JUDECATOR: B______ A______ M________
GREFIER : C_______ E____ M_______
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de apelanta – intimată C.N.A.D.N.R, cu sediul în sector 6, București, ______________. 401A, împotriva sentinței civile nr. 9750 din data de 04 septembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata - petentă ______________ & D SRL, cu sediul în Ploiești, V___ Ț____, nr. 40, județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul este motivat.
Instanța față de actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare pe cererea de apel.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la data de 18.03.2015 sub numărul de mai sus, petenta ______________& D SRL a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________, nr. xxxxxxx din data de 16.02.2015, în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R. S.A.
În motivarea plângerii, petenta a învederat faptul că procesul verbal este lovit de nulitate intrucat nu poarta semnatura olografa a agentului constatator.
In dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (f. 7, 8).
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 15/2002.
Legal citat, intimatul nu s-a prezentat în instanță, însă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, apreciind că procesul-verbal a fost legal și temeinic întocmit. Totodată, a depus și documentația ce a stat la baza întocmirii procesului-verbal.
Instanta constata ca plangerea a fost introdusa in termenul legal si timbrata cu 20 lei taxa timbru.
Prin sentința civilă nr. 9750 de la 04 septembrie 2015, Judecătoria Ploiești a admis plângerea contravențională formulată de petenta ______________&D SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. și a anulat procesul – verbal _______ 15 nr. xxxxxxx din data de 16.02.2015.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 16.02.2015 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________, nr. xxxxxxx prin care s-a reținut săvârșirea de către petentă a contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că în data de 05.11.2014 autovehiculul categoria A, apartinand petentei, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX a circulat pe D.N.1 A, în localitatea Blejoi, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru aceste motive, contestatoarei i-a fost aplicată o amendă contravențională în cuantum de 250 de lei.
Sub aspectul legalității, instanța reține că, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”.
Din formularea textului legal și din posibilitatea constatării din oficiu a nulității rezultă că în cazul lipsei vreuneia dintre aceste mențiuni sancțiunea aplicabilă este nulitatea absolută a procesului-verbal, fără a fi necesară dovedirea vreunei vătămări.
În ceea ce privește semnătura aplicată procesului-verbal contestat, instanța constată următoarele:
Prin decizia nr. 6/16.02.2015 pronunțată în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României la data de 25.03.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, încheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit. a), alin. 2 și 3 din acest act normativ și „transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.
În cauză, instanța constată că procesul-verbal contestat a fost întocmit și semnat în format electronic, însă comunicat persoanei sancționate pe suport de hârtie, care nu poartă semnătura olografă a agentului constatator.
Făcând aplicarea art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și văzând dezlegarea dată problemei de drept judecate prin decizia amintită, obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial al României, conform art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă și aplicabilă în prezenta cauză, instanța constată că procesul-verbal _______ 15 nr. xxxxxxx din data de 16.02.2015 este lovit de nulitate absolută, pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimata arătând că deciziile ICCJ se aplică destinatarilor numai pentru viitor și nu pentru trecut și prin urmare, efectele deciziei ICCJ nu pot viza decât actele, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autorități. Decizia 6/2015 nu poate produce efecte juridice în condițiile în care o asemenea decizie nu retroactivează, fiind obligatorie și aplicabilă pentru procesele emise ulterior publicării sale în Monitorul Oficial.
Verificând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul reține următoarele:
Potrivit dispozitiilor art. 17 din OG nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu.
Avand in vedere regimul juridic al nulitatii absolute reglementat de art. 178 alin. 1 c. pr. civ., conform caruia nulitatea absoluta poate fi invocata de orice parte din proces, de judecator sau, dupa caz, de procuror, in orice stare a judecatii cauzei, precum si faptul ca procesul-verbal de contraventie este un act administrativ constatator, tribunalul constata ca procesul-verbal de contraventie contestat in prezenta cauza nu poarta semnatura olografa a agentului constatator, astfel ca este lovit de nulitate.
Potrivit art. 4 pct. 1 din Legea nr. 455/2001, date in forma electronica sunt reprezentari ale informatiei __________________________ adecvata crearii, prelucrarii, trimiterii, primirii sau stocarii acesteia prin mijloace electronice.
Conform art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001, inscris in forma electronica reprezinta o colectie de date in forma electronica intre care exista relatii logice si functionale si care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificatie inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.
Un act juridic, inteles atat ca negotium, cat si ca instrumentum, poate sa intre in sfera de aplicare a Legii nr. 455/2001 doar atunci cand manifestarea de vointa a celui de la care actul emana imbraca forma electronica si, de asemenea, ajunge la destinatarul transmiterii in aceeasi forma, prin intermediul unor mijloace de transmitere a datelor in format electronic.
In situatia in care manifestarea de vointa a emitentului actului ajunge la destinatarul sau pe suport hartie, inscrisul astfel transmis nu mai este in forma electronica.
In temeiul art. 5 din Legea nr. 455/2001, inscrisul in forma electronica, caruia i s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv si generata cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnaturii electronice, este asimilat, in ceea ce priveste conditiile si efectele sale, cu inscrisul sub semnatura privata.
Asadar, legiuitorul a prevazut expres ca actul in format electronic ce poarta o semnatura electronica extinsa este asimilat unui act sub semnatura privata, insa acesta este destinat exclusiv folosirii in sistemul electronic.
Art. 6 din Legea nr. 455/2001 prevede ca: „inscrisul in forma electronica, caruia i s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnatura electronica, recunoscut de catre cel caruia i se opune, are acelasi efect ca actul autentic intre cei care l-au subscris si intre cei care le reprezinta drepturile.”
Ca atare, legiuitorul instituie conditia recunoasterii actului in forma electronica de cel caruia i se opune pentru ca acesta sa aiba acelasi efect juridic ca actul autentic.
In baza dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001, in cazurile in care, potrivit legii, forma scrisa este ceruta ca o conditie de proba sau de validitate a unui act juridic, un inscris in forma electronica indeplineste aceasta cerinta daca i s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat si generata prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnaturii.
Semnatura electronica este definita de art. 4 pct. 3 din Legea nr. 455/2001 ca reprezentand „date in forma electronica, care sunt atasate sau logic asociate cu alte date in forma electronica si care servesc ca metoda de identificare”.
Semnatura electronica extinsa este definita de art. 4 pct. 4 din Legea nr. 455/2001 ca reprezentand „acea semnatura electronica care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
a) este legata in mod unic de semnatar;
b) asigura identificarea semnatarului;
c) este creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;
d) este legata de datele in forma electronica, la care se raporteaza in asa fel incat orice modificare ulterioara a acestora este identificabila.”
Din analiza dispozitiilor legale citate se desprinde concluzia ca semnatura electronica nu se poate atasa decat unui inscris in forma electronica. Ca atare, ea nu poate fi aplicata pe un inscris aflat pe suport hartie.
Se mai retine ca, prin decizia nr.6, pronuntata în dosarul nr. 14/2014, ICCJ a admis recursul in interesul legii formulat de Avocatul Poporului și a stabilit că: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, raportate la dispozițiile art.4 pct.1-4 și art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art.8 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.(1) lit.a), alin.(2) și alin.(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
In raport de aceste considerente, tribunalul, constatand ca procesul-verbal de contraventie este lovit de nulitate absoluta, în temeiul disp. art. 480 Ncpc va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta – intimată C.N.A.D.N.R, cu sediul în sector 6, București, ______________. 401A, împotriva sentinței civile nr. 9750 din data de 04 septembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata - petentă ______________ & D SRL, cu sediul în Ploiești, V___ Ț____, nr. 40, județul Prahova, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE,
G______ M_____
JUDECĂTOR,
B______ A______ M________
GREFIER,
C_______ E____ M_______
RED. BAM / TEHNORED.CEM
2EX/ 21.01.2016
d.f. XXXXXXXXXXXXX - Jud. Ploiești
j.f. – M_____ T_____