Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GIURGIU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2810/2013 din 15 martie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA G______

JUDECATORIA G______ - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2810/2013

Ședința publică de la 15 Martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R___ M____ N_____

Grefier E____ C_______ B____



Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator PFA T_____ I______ E____ și pe intimat DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A AJUDEȚULUI G______, având ca obiect plângere contravențională A/2009 NR. xxxxxxx .

Dezbaterile pe fond din prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 08.03.2013, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de azi, 15.03.2013, când;


INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.05.2012, sub nr. de dosar XXXXXXXXXXXXX, petenta a solicitat anularea procesului verbal de contravenție _______/2009 nr. xxxxxxx/23.04.2012 întocmit de un agent constatator din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice G______

În motivarea plângerii, petenta a invocat mai multe motive de nelegalitate a procesului verbal contestat.

Astfel, petenta a susținut că fapta contravențională reținută în sarcina sa nu a fost descrisă corespunzător și că agentul constatator nu i-a respectat dreptul de a formula obiecțiuni

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. 2/2001.

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar potrivit art.36 din O.G. nr.2/2001 și art.1 alin.2 din O.G. nr.32/1995.

În susținerea plângerii contravenționale formulate, petenta a depus, în copie, la dosarul cauzei: procesul verbal contestat și alte înscrisuri.

Intimata a depus întâmpinare și a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. În motivarea întâmpinării, intimata a arătat, cu privire la motivele de nulitate invocate de petentă că fapta contravențională reținută în sarcina acesteia nu a fost descrisă în mod corespunzător. Intimata a învederat instanței și că, în cuprinsul procesului verbal contestat, agentul constatator a consemnat că petenta nu este de acord cu sancționarea sa.

De asemenea, intimata a susținut că procesul verbal este temeinic, petenta săvârșind fapta contravențională reținută în sarcina sa.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 115 și urm. C.proc.civ, dispozițiile O.G. 2/2001 și dispozițiile O.G. 82/1991.

Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției A/2009 nr. xxxxxxx/23.04.2012, petenta a fost sancționată contravențional pentru că nu a respectat reglementările emise de Ministerul Finanțelor Publice privind întocmirea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, fapta contravențională fiind prevăzută de art. 41 alin. 1 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 82/1991.

Petenta a semnat procesul verbal de constatare a contravenției menționat, iar la rubrica „alte mențiuni” s-a consemnat că aceasta nu este de acord cu sancționarea sa contravențională.

Potrivit art.34, alin.1 din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Potrivit art. 17 din O.G. 2/2001 lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată din oficiu.

În ceea ce privește fapta contravențională săvârșită instanța apreciază că procesul verbal de constatare a contravenției trebuie să cuprindă o scurtă descriere a faptei în concret, astfel încât să fie reținute informațiile esențiale cu privire la respectiva fapta, nefiind suficientă desemnarea acesteia prin termeni generici, abstracți.

Din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 16 alin. 1 din O.G. 2/2001 rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei acest caracter.

Cerința este imperativă, întrucât rațiunea instituirii a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale, prin verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o, precum și prin verificarea legalității individualizării sancțiunii aplicate contravenientului.

Din cuprinsul procesului verbal contestat instanța reține că petenta a fost sancționată pentru că nu a respectat reglementările emise de Ministerul Finanțelor Publice privind întocmirea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, fapta contravențională fiind prevăzută de art. 41 alin. 1 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 82/1991.

Instanța, având în vedere descrierea făcută faptei prin procesul verbal de constatare a contravenției precum și conținutul constitutiv al contravenției reținute în sarcina petentului, nu poate aprecia dacă încadrarea în drept, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 82/1991, a fost realizată corespunzător de către agentul constatator.

Astfel, instanța constată că agentul constatator nu a consemnat niciun element de natură a individualiza fapta contravențională cu privire la modalitatea concretă de săvârșire a acesteia și cu privire la perioada în care fapta contravențional și-a produs efectele, mărginindu-se exclusiv la consemnarea generală a textului de lege.

De asemenea, instanța apreciază că procesul verbal de constatare a contravenției reprezintă unicul înscris prin care se probează contravenția, intimata neputând să facă dovada descrierii faptei contravenționale prin alte înscrisuri.

Orice alte înscrisuri întocmite de intimată reprezintă mijloace de probă în susținerea situației de fapt reținută corespunzător de către agentul constatator în cuprinsul procesul verbal de constatare a contravenției. Prin urmare, înscrisurile menționate anterior nu sunt de natură să complinească lipsa descrierii faptei contravenționale, procesul verbal de constatare a contravenției având o existență de sine stătătoare.

Având în vedere argumentele enunțate anterior, instanța apreciază, prin raportare la cuprinsul procesului verbal contestat, că agentul constatator nu a descris corespunzător fapta reținută în sarcina petentei și, pe cale de consecință, nu se poate stabili, în lipsa descrierii acțiunii sau inacțiunii ilicite dacă, în realitate, s-a săvârșit fapta contravențională.

În concluzie, prin raportare la dispozițiile art. 17 din O.G. 2/2001, instanța consideră că petentei i s-a provocat o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal contestat. Prin urmare, instanța va admite plângerea și va anula procesul verbal de constatare a contravenției _______/2009 nr. xxxxxxx/23.04.2012.

În ceea ce privește celelalte motive de nulitate invocate de către petentă, instanța constată că nu se mai impune analizarea lor.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petenta PFA T_____ I______ E____, cu sediul în municipiul G______, ______________________, județ G______ în contradictoriu cu intima Direcția Generală a Finanțelor Publice G______, cu sediul în municipiul G______, ______________________, județ G______.

Anulează procesul verbal de constatare a contravenției _______/2009 nr. xxxxxxx/23.04.2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Martie 2013.


Președinte,

R___ M____ N_____

Grefier,

E____ C_______ B____


Red.jud.NRM.

Dact.E.B.

Ex.4/02.04.2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025