ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A___ Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 427
Ședința publică din 26 ianuarie 2016
Președinte: A____ O___
Grefier: N___ B_____
S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta A___ D____ M_____ în contradictoriu cu intimatul IPJ A___, împotriva procesului verbal de contravenție __________ nr. xxxxxxx din data de 05.11.2015, întocmit de intimat.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Plângerea este legal timbrată cu taxa judiciară de timbru, în valoare de 20 lei.
S-a făcut referatul cauzei.
Instanța, din oficiu, în baza art. 131 C. pr. civ., verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 32 din OG 2/2001, constată că este competentă să judece prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
I N S T A N Ț A
În deliberare asupra cauzei, constată următoarele.
Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 16.11.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petenta A___ D____ M_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ de poliție județean A___, a solicitat ca prin sentință civilă să se dispună anularea măsurii suspendării exercitării dreptului de a conduce, aplicată prin procesul verbal seria xxxxxxx din data de 05.11.2015, încheiat de intimat.
În motivarea plângerii formulate se arată că în data de 05.11.2015, petenta a fost sancționată contravențional, întrucât în timp ce se deplasa pe drumul DN7/E68, conducând autoturismul WV Polo, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, din direcția A___ spre D___, la ieșirea din localitatea V___________ ar fi efectuat o depășire neregulamentară, încălcând linia continuă care desparte benzile de circulație.
Petenta învederează că în realitate a dorit să depășească un autocamion care se deplasa cu o viteză de aproximativ 40 km/h și că a început manevra de depășire în mod corect, marcajul longitudinal fiind discontinuu, dar că demarajul autoturismului pe care-l conducea nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, astfel că a revenit pe banda sa după ce a încălcat pe o distanță de aproximativ 4-5 metri marcajul longitudinal continuu.
Petenta mai arată că agentul constatator nu i-a adus la cunoștință că are dreptul de a formula obiecțiuni, menționând în procesul verbal la rubrica alte mențiuni „nu am”.
Petenta consideră că sancțiunea de 420 lei este suficientă pentru eroarea comisă, însă apreciază că suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile este mult prea drastică, deoarece este studentă în A___ și are nevoie de permisul de conducere, pentru a ajunge săptămânal la domiciliul său din D___.
Intimatul, prin întâmpinare, solicită respingerea plângerii, arătând că la data consemnată în procesul verbal atacat, agentul constatator, exercitându-și atribuțiile de serviciu pe DN7, între localitățile Mândruloc și V___________, a depistat în traficul rutier autoturismul marca VW, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, al cărui conducător auto, în persoana petentei, s-a angajat în depășirea autoutilitarei cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX în cuplu cu semiremorca cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, în zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă”, încălcând marcajul continuu simplu ce desparte sensurile de mers, ambii conducători auto circulând pe direcția A___ - D___.
Agentul a procedat la întocmirea procesului verbal de contravenție pentru încălcarea prevederilor HG nr. 1391/2006, stabilind sancțiunile prevăzute de OUG nr. 195/2002, actele normative fiind în vigoare la data constatării contravenției.
Intimatul solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată, având în vedere că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul verbal fiind atât temeinic, cât și legal întocmit, petentului nefiindu-i pricinuită vreo vătămare, care potrivit art. 175 alin. 1 C. pr. civ., să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului, încadrarea juridică a faptei fiind corectă.
Intimatul învederează că situația de fapt reținută în procesul verbal este rezultatul constatării personale ale unui organ de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Deși petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, în baza art. 6 C.E.D.O., veridicitatea constărilor personale ale organului de poliție nu poate fi pusă sub semnul întrebării, în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în procesul verbal nu ar corespunde realității. Procesul verbal de contravenție beneficiază de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate, având forță probantă și executându-se din oficiu, fiind întocmit în forma „ad validatem”, cu respectarea condițiilor de fond și formă.
Pentru toate acestea, intimatul solicită respingerea plângerii.
În probațiune se depun, în copie conformă cu originalul, înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.
Prin procesul verbal __________ nr. xxxxxxx din data de 05.11.2015 petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 420 lei, în baza art. 120 alin. 1 lit. h) și i) din HG nr. 1391/2006 și art. 100 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002; s-a suspendat exercitarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
S-a reținut că în data de 05.11.2015, în jurul orelor 13:10 petenta a condus autoturismul marca VW, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN7, între localitățile Mîndruloc și V___________ și s-a angajat în depășirea autoutilitarei cu nr. XXXXXXXXX, în cuplu cu semiremorca cu nr. XXXXXXXXX, în zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă”, încălcând marcajul continuu simplu, ce desparte sensurile de mers.
Se constată că actul de constatare al contravenției este regulat întocmit, așa cum prescriu art. 15 alin. 1 și art. 16 din OG nr. 2/2001, republicată, iar sancțiunile aplicate sunt în limitele prevăzute de normele speciale.
În privința motivului referitor la faptul că petentei nu i s-ar fi fi permis formularea de obiecțiuni, conform art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, instanța observă că această pretinsă omisiune nu are aptitudinea de a determina un prejudiciu procesual, care să facă necesară anularea actului sancționator, întrucât petenta are posibilitatea, pe calea prezentei plângeri, să prezinte orice opoziție, nereieșind din datele cauzei că numai dacă aceasta ar fi fost consemnată aceasta cu ocazia dresării procesului verbal și-ar fi conservat relevanța.
Referitor la temeinicia actului sancționator se va avea în vedere că din art. 15 alin. 1 coroborat cu art. 16 din OG nr. 2/2001, interpretate în conformitate cu cele statuate de Curtea EDO în cauza A_____ c. României și cauza N____ c. României, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, dresat în urma percepțiilor proprii ale agentului, se bucură de prezumția de veridicitate și face dovadă până la proba contrară.
O astfel de dovadă nu a fost adusă în prezenta cauză.
Concluzionând, pretenția petentei de a se anula procesul verbal atacat este nefondată, neimpunându-se nici redimensionarea sancțiunilor aplicate, întrucât fapta reținută nu este una caracterizată de o gravitate redusă, depășirile neregulamentare având o pondere semnificativă în cauzalitatea accidentelor de circulație, neînvederându-se nici circumstanțe speciale care să justifice atenuarea răspunderii în speță, dorința petentei de a circula săptămânal între A___ și D___ exclusiv cu autoturismul neconstituind, în mod vădit, o astfel de circumstanță.
Așa fiind, văzând și art. 34 din OG. nr. 2/2001, instanța va reține că procesul verbal atacat este legal și temeinic, iar plângerea va fi respinsă.
În baza art. 453 C. pr. civ., se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petenta A___ D____ M_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în D___, Aleea Teilor, ______________, jud. Hunedoara, în contradictoriu cu intimatul IPJ A___, cu sediul în A___, __________________, nr. 17-21, jud. A___, ca nefondată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria A___.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.01.2016.
Președinte Grefier
A____ O___ N___ B_____
Red./tehn./AO/NB/23.02.2016.
4 ex./2 _____________________________ comunică cu:
- petenta A___ D____ M_____, cu domiciliul în D___, Aleea Teilor, ______________, jud. Hunedoara
- intimatul I____________ de poliție al județului A___, cu sediul în A___, __________________, nr. 17-21, jud. A___