ROMÂNIA
TRIBUNALUL C____- S______
REȘIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________,
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXCOD OPERATOR 2896
DECIZIA CIVILĂ NR. 478/R
Ședința publică 19.06.2013
PREȘEDINTE: VEGHEȘ A__ T______
JUDECĂTOR: Ș_____ G_______
JUDECĂTOR: I_____ M____
GREFIER: D______ A____ E____
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul-contravenient P_______-M____ D____-N______ împotriva sentinței civile nr. 530/14.02.2013 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul pârât I____________ de Poliție al Județului C____-S______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție OUG 195/2002.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul personal, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, expunerea referatului cauzei de către grefierul de ședință, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, recurentul depune întâmpinare pe care instanța o califică fiind concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul solicită admiterea recursului, anularea procesului verbal de constatare a contravenției.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița sub nr. XXXXXXXXXXXXX petentul P_______ M____ D____ N______ a formulat plângere contravențională împotriva procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/05.03.2012 întocmit de intimata I____________ de Poliție al Județului C____ – S______, prin care a solicitat restituirea permisului de conducere reținut.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în data de 05.03.2012 în jurul orelor 15,35 se deplasa în localitatea B____, cu autoturismul proprietate personală cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe _____________________________ pe _________________________ pe sensul său de mers, înainte de trecerea la nivel cu calea ferată, a făcut la dreapta după ce, în prealabil, a executat manevra de depășire regulamentară și s-a asigurat că din sens opus nu circulau, în acel moment, alte autovehicule întrucât era pusă bariera la trecerea la nivel cu calea ferată, unde staționau mașini care așteptau ridicarea barierei.
Petentul a mai arătat că, după ce a făcut dreapta pe ____________________________ stradă aflându-se înainte de bariera ce se afla la trecerea la nivel cu calea ferată cu circa 25 m, a oprit autoturismul regulamentar pe partea dreaptă, iar la circa 2 min. a venit un echipaj de poliție care a oprit în spatele autoturismului său, iar agentul de poliție i-a cerut actele spunându-i „ știi ce ai făcut, da-mi actele”, după care a plecat la mașina de serviciu, iar atunci când a revenit i-a adus la cunoștință că-i va reține permisul de conducere, înmânându-i dovada _______ nr. xxxxxxx/05.03.2012.
De asemenea petentul a mai arătat că mașina poliției a venit pe același traseu pe care a circulat și el regulamentar, iar permisul i-a fost reținut în baza art. 100 al.3 lit. a din OUG 195/2002, deși a intrat pe o stradă secundară, unde avea prioritate, iar în zona respectivă nu exista nici un indicator care să interzică virarea cu 25 m înainte de trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu bariere, atunci când barierele sunt închise și nu mai permit circulația către Reșița a mașinilor.
Totodată, petentul a mai arătat că nu a avut intenția de a încălca legea și consideră că nu a încălcat-o întrucât zilnic, când se pune bariera, mașinile care virează la dreapta și au trecerea liberă nu stau în coloană.
În drept, petentul nu a întemeiat cererea.
Intimata a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea plângerii formulată de petent, ca nefondată.
În motivarea întâmpinării se arată că procesul verbal de contravenție face dovada deplină a celor înscrise în acesta, bucurându-se de prezumția relativă de legalitate care se coroborează cu prevederile art. 1169 cod civil.
În drept, intimatul și-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art. 115 - 118 C. proc. civ .
În baza art. 242 alin 2 C. proc. civ., intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin sentința civilă nr. 530/14.02.2013, Judecătoria Reșița a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul P_______ M____ D____ N______, în contradictoriu cu intimata I____________ de Poliție al Județului C____ - S______, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/05.03.2012, a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 280 lei, cu sancțiunea “avertisment”, a atras atenția petentului asupra respectării dispozițiilor legale și a menținut restul dispozițiilor procesului verbal de contravenție.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că, prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/25.03.2012, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei și măsura tehnico – administrativă a reținerii permisului de conducere, în conformitate cu art. 100 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002, reținându-se în sarcina sa că, la data de 25.03.2012, în jurul orelor 15,25 a condus o autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe ______________________ B____ și depășit, la trecerea la nivel cu calea ferată, o coloană aflată în staționare și care era formată din următoarele autovehicule: XXXXXXXXX-Chevrolet, XXXXXXXXX-Dacia, M8954BB-Chrzsler, XXXXXXXXX-Dacia, XXXXXXXXX-Scoda, XXXXXXXXX-Aro, XXXXXXXXX-Dacia și XXXXXXXX-Dacia.
Împotriva procesului verbal menționat petentul a formulat plângere contravențională în cadrul termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Conform prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Sub aspectul legalității, instanța a constatat că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului.
Sub aspectul temeiniciei întocmirii procesului verbal, deși O.G nr. 2/2001 nu prevede nici o dispoziție cu privire la forța probantă a procesului verbal de contravenție, există o prezumție de legalitate și realitate a actului având în vedere faptul că este vorba de un act administrativ. În aceste condiții, se prezumă că, situația de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției este conformă realității, prezumție care poate fi răsturnată de petent prin probă contrară.
Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedesca faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza in toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului in masura in care statul respecta limitele rezonabile, avand in vedere importanta scopului, dar si respectarea dreptului la aparare ( cauza Salabiaku v. Franta, hotararea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Vastberga Taxi Aktiebolag si Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002). Forta probanta a rapoartelor si a proceselor-verbale este lasata la latitudinea fiecarui sistem de drept, putandu-se reglementa importanta fiecarui mijloc de proba, insa instanta are obligatia de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci cand administreaza si apreciaza probatoriul ( cauza Bosoni v. Franta, hotararea din 7 septembrie 1999).
Persoana sanctionata are dreptul la un proces echitabil ( art. 31-36 din Og nr. 2/2001) in cadrul careia sa utilizeze orice mijloc de dovada si sa invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de defasurare al evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a pastra limita proportionalitatii intre scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramane nesanctionate actiunile antisociale si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional ( cauza A_____ v. Romaniei, hotararea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare procesul-verbal de contravenție se bucura de o prezumție relativa de veridicitate si autenticitate care este permisa de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in măsura in care contravenientului i se asigura accesul la justiție si dreptul la un proces echitabil.
Conform dispozițiilor în materie contravențională, mențiunile din procesul-verbal de contravenție ale agentului constatator constatate cu propriile simțuri - ex propriis sensibus - fac dovadă deplină până la proba contrarie, celui care contestă aceste mențiuni revenindu-i sarcina de a proba contrariul.
În speță, petentul nu a dovedit în vreun mod contrariul celor reținute în sarcina sa în procesul verbal de contravenție. Mai mult, după cum se poate observa, petentul a semnat procesul verbal contestat , iar la rubrica alte mențiuni a precizat că nu are de formulat obiecțiuni. Cu privire la martorul audiat în cauză, instanța a reținut că acesta relatează aspecte anterioare și ulterioare săvârșirii contravenției. Astfel, din declarația acestuia rezultă că, în momentul în care a ieșit dintr-un magazin de piese auto de pe _______________________-a văzut pe petent discutând cu organele de poliție. Este adevărat că, tot acest martor relatează că, înainte se intre in magazin, nu a văzut nici o coloană de mașini și nici bariera coborâtă, însă în interior el a stat circa un sfert de oră.
Judecătoria, luând în considerare împrejurările săvârșirii faptei, persoana contravenientului, văzând și gradul redus de pericol social al faptei, a considerat că scopul preventiv și educativ pe care trebuie să-l aibă orice sancțiune poate fi atins și prin aplicarea unei sancțiuni mai puțin severe, în speță avertismentul. Astfel, scopul preventiv și educativ al sancțiunii prezintă o mai mare importanță decât scopul punitiv al acesteia, întrucât scopul esențial al unei sancțiuni nu este acela de a pedepsi cu orice preț, ci de a determina subiectele să-și conformeze conduita în acord cu dispozițiile legale.
Față de cele expuse, instanța de fond, în baza art. 34 alin. 1 art. 5 alin. 5 art. 7 alin. 2 și 3 art. 21 alin.3 din OG nr. 2/2001 a admis în parte cererea petentului și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea constând în „avertisment”.
De asemenea, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. 1 din OG 2/2001, petentul fiind atenționat asupra pericolului social al faptei și i se va atrage atenția asupra respectării dispozițiilor legale referitoare la sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice în România.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul - reclamant P_______-M____ D____-N______, solicitând anularea măsurii tehnico - administrative de reținere a permisului de conducere, in conformitate cu prevederile art. 100 alin.3, lit. a din OUG 195/2002, prevăzuta in procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxx/06.03.2013.
În motivare, a solicitat instanței să constate și să aprecieze asupra modului in care agentul constatator, ca reprezentant al statului, a actionat si usurinta cu care acesta a intocmit un act oficial. Nu s-a tinut cont de imprejurarile de la fata locului, proasta semnalizare a drumului in zona respectiva, neaplicarea unui marcaj corespunzător pe drumul public nu face decat sa fie unul dintre conducătorii auto, victime ale sistemului. Deși instanta a apreciat ca procesul verbal de contraventie a fost intocmit cu respectarea prevederilor legale, nu a tinut cont si de conduita reprezentantului statului in situatia de fapt, reprezentant care la ora actuala a si fost schimbat din functia de agent de circulatie datorita abaterilor ce le-a avut.
Mai arată că, de la trecerea la nivel cu calea ferata si pana pe ____________________ cu mașina sunt 50 m si nu 25 m, așa cum prima instanța a apreciat.
OUG 195/2002 si regulamentul de aplicare prevăd in mod clar modul cum un autovehicul poate fi oprit in trafic pe drumurile publice, ori recurentul arată că nu a fost oprit in niciunul din modurile prevăzute de lege.
Mai arată că își întreține familia practicând aceasta meserie de conducător auto la o societate, unde zilnic face peste 300 km si nu a avut abateri la legea circulației, are doi copii minori, soția nu lucrează, el fiind unicul întreținător de familie.
Recursul nu a fost întemeiat în drept.
Intimatul agent constatator, I____________ de Poliție al Județului C____-S______ nu a formulat și nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare,
Examinând sentința civilă potrivit motivelor de recurs invocate cât și din oficiu pentru orice temei de modificare sau casare dintre cele prevăzute de art.304 și 3041 Cod procedură civilă, și față de actele și lucrările de la dosarul cauzei, se constată că recursul este nefondat.
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/25.03.2012, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei și s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002, reținându-se în sarcina sa că, la data de 25.03.2012, în jurul orelor 15,25 a condus o autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe ______________________ B____ și depășit, la trecerea la nivel cu calea ferată, o coloană aflată în staționare și care era formată din următoarele autovehicule: XXXXXXXXX-Chevrolet, XXXXXXXXX-Dacia, M8954BB-Chrzsler, XXXXXXXXX-Dacia, XXXXXXXXX-Scoda, XXXXXXXXX-Aro, XXXXXXXXX-Dacia și XXXXXXXX-Dacia.
Tribunalul reține că, în mod corect prima instanță a reținut că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, sub sancțiunea nulității absolute.
Sub aspectul temeiniciei, tribunalul reține că procesul verbal, fiind un act administrativ întocmit de către un funcționar învestit cu exercițiul autorității de stat, în limitele competențelor conferite de lege și constatând fapte percepute personal de acesta, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care poate fi răsturnată de către petent prin proba contrarie.
Așadar, revenea petentului sarcina de a proba contrariul celor reținute în cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției, probă care, așa cum s-a reținut și de către prima instanță, nu s-a făcut în cauză.
Agentul de poliție a constatat personal că petentul a depășit o coloană de mașini staționată la trecerea la nivel cu calea ferată, iar martorul propus de către petent nu a fost în măsură să infirme starea de fapt reținută de agentul constatator.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, tribunalul urmează ca, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 2 raportat la art. 304 ind. 1 C.pr.civ., să respingă recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 3261/17.10.2012, pronunțată de Judecătoria Caransebeș, apreciind că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, iar sancțiunea complementară aplicată (suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile) este cea prevăzută de lege – art. 100 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002 – pentru fapta reținută în sarcina sa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil declarat de recurentul - reclamant P_______-M____ D____-N______, domiciliat în loc. Berzovia, nr. 61, jud. C____ S______ împotriva sentinței civile nr. 530/14.02.2013 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul pârât I____________ de Poliție al Județului C____-S______, cu sediul în Reșița, _________________, nr.40, județul C____ S______.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Vegheș A__ T______ Ș_____ G_______ I_____ M____
GREFIER,
D______ A____ E____
RED. VAT/15.07.2013
TEHNODAC. D__/15.07.2013
2 ex.
JUD.FOND: P_______ I_____ L_______