R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxxx
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE - G_______ L____
GREFIER - D_____ C______
Pe rol se află soluționarea cauzei civile de față privind pe contestatoarea _______________ SRL în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Față de lipsa părților, pentru a acorda acestora posibilitatea să se prezinte, în conformitate cu prevederile art. 104 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Având în vedere că pricina se află la prima zi de înfățișare cu părțile legal citate, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
În temeiul art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța estimează durata cercetării procesului la aproximativ 30 zile.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, în conformitate cu dispozițiile art. 223 Cod procedură civilă și art. 254 Cod procedură civilă, instanța ia în considerare probele solicitate, sens în care, în temeiul art. 255 rap. la art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind legală, verosimilă, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Constatând administrată proba cu înscrisuri, prin actele deja depuse la dosarul cauzei, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă instanța declară terminată cercetarea procesului și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constata următoarele:
La data de 06.03.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecatoriei A_________ sub nr. XXXXXXXXXXXX, plangerea contraventionala formulata de contestatoarea _______________ SRL impotriva procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/07.11.2011 intocmit de intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., prin care a solicitat anularea procesului verbal contestat și a sancțiunilor dispuse prin acesta, iar in subsidiar inlocuirea sanctiunii aplicate cu avertismentul.
În motivarea plangerii, contestatorul a aratat in fapt ca, prin procesul verbal contestat s-a constatat ca autovehiculul categoria C cu nr. de inmatriculare XXXXXXXX apartinand petentei a circulat la data de 13.05.2011 fara rovinieta valabila, pe DN6 km 60 Draganesti-Vlasca, Jud Teleorman; s-a mai aratat faptul ca, desi procesul verbal a fost emis la data de 07.11.2011, acesta nu a fost comunicat petentei, luand cunostinta de sanctiune prin somatia emisa de B__ T_____ B_____ O_____ la data de 26.02.2015 in dosarul de executare nr. xxxxx/2014 si, astfel cums e poate observa din certificatul de inregistrare, petenta nu mai avea sediul in __________________ inca din anul 2008, astfel incat nu s-a indeplinit procedura de comunicare a procesului verbal, fiind in termen pentru a formula plangerea contraventionala.
Petentul a mai aratat faptul ca procesul verbal nu cuprinde semnatura olografa a agentului constatator, fapt care atrage nulitatea procesului verbal contestat
In drept au fost invocate dispozitiile OG nr. 2/2001.
În dovedire, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus, în copie, procesul verbal contestat, certificat de inregistrare, rovinieta, bon fiscal, acte din dosarul de executare.
Plângerea a fost legal timbrată.
Desi legal citata, intimata nu a depus intampinare, dar a depus la dosarul cauzei inscrisuri.
Instanța a încuviințat pentru parti proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, utilă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/07.11.2011 intocmit de intimata, contestatorul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1.250 de lei, precum și cu un tarif de despăgubire în cuantum de 320 euro, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin.2 din OG nr. 15/2002, în sarcina sa reținându-se faptul că la data de 13.05.2011, ora 12.23, pe DN 6 km 60+450m, Draganesti Vlasca, Jud. TR, vehiculul categoria C cu nr. de inmatriculare XXXXXXXX aparținând contestatorului a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
Procesul verbal de contravenție a fost comunicat prin afișare la data de 05.12.2011, conform procesului verbal întocmit in acest scop, aflat la fila 26 din dosar.
In ceea ce privește termenul de contestare a procesului verbal, instanța reține ca, in fapt, acesta nu a expirat, întrucât intimata nu a făcut dovada comunicării in mod legal a procesului verbal de contravenție.
Astfel, conform art. 26 alin. 3 din OG 2/2001 în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii, iar conf. art. 27 alin. 1 din același act normativ comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Instanța mai reține si Decizia RIL nr. 10 din 10 iunie 2013 prin care ICCJ a admis recursul in interesul legii stabilind ca modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire iar cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.”
Prin urmare, in lipsa dovezii de comunicare prin posta cu aviz de primire a procesului verbal, instanța apreciază ca procedura de comunicare nu a fost legal realizata, iar astfel nici nu a început să curgă termenul legal de contestare a procesului verbal, astfel ca plangerea este depusa in termenul legal.
Procesul-verbal a fost întocmit în lipsa contravenientului și a martorilor, menționându-se că, potrivit prev. art. 9 alin. 2 și alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei SIEGMCR.
Analizând procesul verbal contestat prin prisma legalității acestuia, instanța apreciază că acesta a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 privind lipsa semnăturii agentului constatator.
Potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 455/2001 privind semnatura electronica, republicata, inscrisul sub forma electronica, caruia i s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv si generata cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnaturii electronice este asimilat, in ceea ce priveste conditiile si efectele sale cu inscrisul sub semnatura privata.
Art. 4 din Legea nr. 455/2001, republicata, stipuleaza ca, in sensul prezentei legi, datele in forma electronica sunt reprezentari ale informatiei in forma conventionala adecvata crearii, prelucrarii, trimiterii, primirii sau stocarii acesteia prin mijloacele in forma electronica, iar inscrisul in forma electronica reprezinta o colectie de date in forma electronica intre care exista relatii logice si functionale si care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificatie inteligibila., destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.
Din aceste dispozitii legale, rezulta ca semnatura electronica poate fi incorporata unui inscris in forma electronica destinat a fi citit prin intermediul unui program, nefiind posibila incorporarea unei semnaturi electronice unui alt inscris decat cel electronic.
In aceste conditii, rezulta ca inscrisurile comunicate de agentul constatator intitulate proces verbal de contraventie nu constituie un proces verbal de contraventie, ci reprezinta dovada faptului ca agentul constatator a incheiat „proces – verbal de contraventie” in format electronic. Insa, in aceasta modalitate de a incheia procesul verbal nu sunt respectate conditiile de valabilitate ale proceselor verbale de contraventie sub sanctiunea nulitatii.
Totodată, din intreaga economie a Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, modificata si completata, rezulta ca procesul verbal de constatare a contraventiei trebuie sa imbrace forma scrisa si sa cuprinda mentiunile prevazute in mod expres de lege. Aceleasi dispozitii conduc la concluzia ca procesul – verbal in forma scrisa trebuie sa fie intocmit pe suport material, iar nu virtual. Legislatia in vigoare nu ofera posibilitatea incheierii procesului verbal de contraventie in format electronic (sau comunicarea acestuia pe cale electronica), prevederile Legii nr. 455/2001, republicata fiind aplicabile raporturilor juridice de drept privat, iar nu raporturilor de autoritate.
Faptul ca Ordonanta Guvernului nr. 15/2002, modificata si completata a prevazut posibilitatea constatarii contraventiilor cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe reteaua de drumuri nationale din Romania nu inseamna ca si procesele verbale de contraventie prin care se vor constata aceste fapte pot fi emise prin aceste mijloace tehnice (in format electronic). Pe de alta parte, semnatura electronica se face prin criptarea semnaturii sau a fisierului pe baza unor chei publice sau private (cheia privata fiind pe un stick usb-etoken) si trebuie ca destinatarul sa fie si el inregistrat la un asemenea dispozitiv astfel incat sa poata citi semnatura. Or, destinatarul este contravenientul caruia i se comunica procesul verbal in forma clasica, prin intermediul serviciilor postale, iar nu electronic.
Actul constatator atacate reprezinta astfel o dovada ca intimata, C_______ N________ de Drumuri si Autostrazi Nationale din Romania S.A., a incheiat in format electronic porcesul verbal contestat, pe care nu l-a comunicat persoanei sanctionate in modalitatea prevazuta de Legea nr. 455/2001, adica prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, ci prin procedura prevazuta de Ordonanta nr. 2/2001, modificata si completata. Or, nici dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 si nici cele ale Ordonantei Guvernului nr. 15/2002, modificata si completata nu prevad expressis verbis posibilitatea intocmirii de catre agentul constatator a proceselor verbale in forma electronica, asa incat devine aplicabil principiul potrivit caruia, acolo unde legiuitorul nu prevede in mod expres, nici interpretul nu poate sa adauge.
Se reține, de asemenea, ca procesul verbal de contraventie, materializand o manifestare de vointa unilaterala a unei autoritati publice (prin intermediul persoanelor care au calitatea de agent constatator) reprezinta un act administrativ unilateral, emis in vederea executarii legii si care da nastere unor raporturi juridice de constrangere intre o autoritate publica, pe de o parte, si autorul contraventiei, pe de alta parte, aspecte ce fundamenteaza concluzia ca raporturile juridice care iau nastere in materie contraventionala sunt specifice dreptului public, cu mentiunea ca procesul verbal de constatare a contraventiei trebuie sa indeplineasca conditiile de fond si de forma reglementate de legea speciala, respectiv Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, modificata si completata.
Totodata, trebuie avut in vedere ca, in toate cazurile, persoanelor sanctionate le este comunicat un inscris intitulat proces – verbal de contraventie care nu poarta nicio semnatura olografa, ci contine mentiunea ca a fost generat si semnat electronic, conform prevederilor Legii nr. 455/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si ale Hotararii Guvernului nr. 1259/2001 privind aprobarea Normelor tehnice si metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronica.
În consecinta, consideratiile asupra naturii juridice a procesului verbal de contraventie sustin teza inaplicabilitatii prevederilor Legii nr. 455/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv a incompatibilitatii acestora cu normele care reglementeaza raporturile de drept administrativ, astfel incat emiterea inscrisului electronic nu poate fi asimilata cu incheierea procesului verbal de contraventie valid sub aspectul formei pe care acesta trebuie sa o imbrace prin prisma prevederilor legale indicate. Cata vreme legiuitorul nu a inteles sa instituie, in mod expres, posibilitatea intocmirii acestuia sub forma inscrisului electronic, procesul verbal de contraventie este nelegal intocmit.
În lumina acestor considerente, instanța apreciază că actul constatator este afectat de nelegalitate și, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite plângerea, va anula procesul verbal contestat și va exonera petentul de plata amenzii contraventionale aplicate in cuantum de 1.250 lei, precum si de plata tarifului de despagubire.
Totodata, instanta va lua act de faptul ca petentul intelege sa solicite cheltuieli de jduecata pe cale separata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de contestatoarea _______________ SRL, cu sediul în București, ____________________, _____________, ________________, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, ____________________. 401A, sector 6.
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/07.11.2011.
Exonerează petenta de plata amenzii și a tarifului de despăgubire, aplicate prin procesul verbal contestat _________ nr. xxxxxxx/07.11.2011.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./Dact./ Jud. G.L./4 ex.