Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1353/2015
Ședința publică de la 18 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G_______ T_____
Judecător R_____ R___
Grefier C_______ E____ C____
Pe rol soluționarea apelului civil formulat de apelantul S___ I___ P____ împotriva sentinței civile nr.2184/23.07.2015, pronunțată de Judecătoria călărași în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 15 decembrie 2015, fiind consemnate în încheierea din acesta zi, când, instanța la cererea apărătorului apelantului a amânat pronunțarea la 18 decembrie 2015, și în urma deliberării avute pronunță următoarea soluție.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față;
Prin plângerea introdusă la Judecătoria Călărași la data de 21.05.2015 și înregistrată sub nr.XXXXXXXX,contravenientul S___ I___ P____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Certeze,____________________ , jud. Satu M___ a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de contravenție __________, nr. xxxxxx dresat la data de 14.05.2015, ca fiind netemeinic.
În motivarea plângerii sale contravenientul a arătat că prin procesul verbal de contravenție __________, nr. xxxxxx, dresat la data de 14.05.2015 a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 877,5 lei,pe motiv că,aflându-se la volanul autoturismului înmatriculat sub nr. XXXXXXXXX, a fost înregistrat de aparatul radar, având o viteză de 151 km/h ,în afara localității R___ N____,depășind viteza legală cu 61 km/h .
A mai menționat că nu se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa , întrucât a circulat cu o viteză mult mai mică. A mai precizat că deși i-a solicitat agentului constatator să-i prezinte filmarea acesta a refuzat și că, mai mult decât atât, în momentul în care i-a dat procesul verbal să-l semneze acesta era deja completat la rubrica-alte mențiuni - că nu sunt obiecțiuni , astfel că nu i s-a dat posibilitatea să le formuleze.
A solicitat a se avea în vedere că prin hotărârea A_____ c. România din 4
octombrie 2007, CEDO a constatat ca anumite dispoziții ale legislației contravenționale încurajează o jurisprudență contrară prezumției de nevinovăție,
ce impun celui ce deschide o procedura judiciară să probeze veridicitatea spuselor. A solicitat în acord cu practica CEDO să se facă aplicarea prezumției de nevinovăție și să se constate că agentul constatator nu a făcut dovada existentei contravenției .
A solicitat anularea procesului verbal .
În dovedirea plângerii sale contravenientul a depus la dosarul cauzei copia procesului verbal de contravenție, copia C.I. și a solicitat ca agentul constatator să depună la dosar înregistrarea video, buletinul de verificare metrologică al aparatului radar, atestatul de operator radar și graficul de patrulare .
Cererea a fost legal timbrată .
În drept a invocat prev. OG 2/2001 .
Procedând la verificarea cererii, în condițiile art. 200 C. pr. civ., instanța a constatat că aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 C.p.c .
Agentului constatator i-au fost comunicate cererea și înscrisurile doveditoare cu adresa emisă la data de 22.05.2015, acesta le-a primit,la data de 25.05.2015,conform dovezii de înmânare aflată la fila 13 ,depunând întâmpinare,în termenul legal, prevăzut de art. 205 al.2 C.p.c .
Prin întâmpinarea depusă agentul constatator a solicitat respingerea plângerii contravenționale având în vedere faptul că aceasta este neîntemeiată,procesul verbal fiind dresat în mod legal și temeinic.
În susținerea celor afirmate a fost depus fișa de abateri contravenționale a petentului, înregistrarea pe suport CD a contravenției , atestatul de operator radar al agentului constatator ,buletinul de verificare metrologică al aparatului radar și graficul de patrulare al agentului constatator .
În drept au fost invocate prev. art. 205 C.p.c.
A fost comunicată întâmpinarea contravenientului la data de 4.06.2015, acesta depunând un înscris în termenul prevăzut de lege,prin care a învederat că nu poate formula un răspuns la întâmpinare întrucât nu i-au fost comunicate toate înscrisurile depuse de agentul constatator, respectiv planșa foto, CD-ul cu înregistrarea video a faptei.
La data de 17.06.2015 instanța a dispus comunicarea către petent a unei copii de pe înregistrarea pe suport CD,însă acesta nu a depus nici un răspuns.
La data de 19.06.2015 în baza art. 201 al.4,5 C.p.c instanța a dispus fixarea primului termen de judecată, pentru data de 2.07.2015,iar la termenul din data de 23.07.2015 a fost admisă proba cu acte propusă de părți .
Pe fondul cauzei ,instanța a reținut următoarea situație de fapt: prin procesul verbal de contravenție ___________, nr. xxxxxx, dresat la data de 14.05.2015, contravenientul a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 877,5 lei,pe motiv că, aflându-se la volanul autoturismului înmatriculat sub nr. XXXXXXXXX,a fost înregistrat de aparatul radar, având o viteză de 151 km/h ,în afara localității R___ N____ ,depășind viteza legală cu 61 km/h, faptă ce constituie contravenție conform art. 50 al.1 din OUG 195/2002 R , ce stipulează că viteza maximă admisă în afara localității este de 90 km/h .
Soluționând cauza, Judecătoria Călărași, prin sentința civilă nr. 2184/23.07.2015, a respins plângerea formulată de contravenientul S___ I___ P____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Certeze,____________________ , jud. Satu M___ împotriva procesului verbal de contravenție ___________, nr. xxxxxx dresat la data de 14.05.2015 de I__ Călărași , cu sediul în Călărași,______________________,jud. Călărași,Cod Unic de Înregistrare xxxxxxx.
Pentru a soluționa astfel, instanța de fond a constatat că cele menționate în procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de veridicitate și legalitate,până la proba contrară,pe care contravenientul nu a făcut-o în prezenta cauză.
Impotriva sentinței a declarat apel(în termenul prevăzut de art.468 al.1 C.p.civ.) apelantul S___ I___ P____, criticând-o pentru nelegalitatea și netemeinicie pentru următoarele motive:
1) Se critică modul de interpretare a probelor, mai precis a înregistrării video a faptei contravenționale.
Arată apelantul că pe înregistrare apare viteza de 151 km/h (despre care se susține că ar aparține autoturismului pe care-l conducea) chiar în momentele în care autovehiculul se aproprie de mașina poliției, deși în acele momente orice conducător auto frânează.
Precizează că și el a început să frâneze cu mult înainte de a ajunge în dreptul mașinii de poliție, însă aceasta modificare a vitezei nu se regăsește în înregistrarea video depusă în cauză și în care apare doar valoarea de 151 km/h.
Pentru aceste motive se susține că înregistrarea video nu poate reprezenta o probă în dosar.
2) Corelativ se invocă practica CEDO în materia procedurii privind jurisdicția contravențională, solicitând sa fie valorificată aceasta practică în ceea ce privește beneficiul prezumției de nevinovăție recunoscut de curte în aplicarea art.6 din Convenție pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale.
Urmare celor de mai sus, solicită a se constata că nu s-au administrat probe apte să răstoarne prezumția de nevinovăție de care se bucură față de acuzația în materie contravențională reținută prin procesul verbal pe care l-a contestat.
Intimatul I__ Călărași a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea, ca legală și temeinică a hotărârii Judecătoriei Călărași.
Pe fondul cauzei , se susține că procesul verbal contestat a fost încheiat cu respectarea dispozițiile art.16 și 17 din OG 2/2001, că s-a făcut dovada situației de fapt reținută de agentul constatator cu înregistrarea video depusă în cauză și actele privind conformitatea aparatului radar și calificarea operatorului respectivei aparaturi.
In răspunsul la întâmpinare se reiau motivele de apel și critica privind completarea de către agentul constatator a rubricii privind obiecțiunile (sau, mai precis, lipsa acestora).
Părțile nu au propus probe de administrat în apel.
Analizând sentința apelată, în raport de actele și lucrările dosarului și de motivele de apel invocate, reține tribunalul următoarele:
1) Prin sentința civilă nr.2184/23.07.2015, Judecătoria Călărași a constat că procesul-verbal de contravenție __________ nr.xxxxxx/14.05.2015 a fost încheiat cu respectarea condițiilor prev. de art.OG 2/2001 în art.16 și 17.
A mai reținut instanța de fond că sub aspectul temeiniciei actului, s-a făcut dovada realității situației de fapt reținute de agentul constatator, fapta contravențională fiind înregistrată cu aparatul radar _________ 227 montat pe autospeciala MAI xxxxx, intimata făcând dovada că aparatul radar se afla în termenul de valabilitate al verificării metrologice și că persoana care a operat măsurătoarea deținea calificarea prev. de lege pentru acest tip de activitate.
In ceea ce privește primul motiv de apel invocat, tribunalul reține că critica formulată nu evocă aspecte de nelegalitate a probei sau a modului de obținere a acesteia, ci o interpretare personală a datelor înscrise ca rezultat al măsurării vitezei de deplasare a vehiculului pe care-l conducea.
Și tribunalul apreciază că s-a făcut proba existenței faptei contravenționale reținute de organul constatator, din înregistrarea video realizată cu aparatul tip RADR omologat și verificat metrologic(constatarea contravenției fiind făcută în condițiile art.18 indice 1 alin.1 din HGR 1391/2006) rezultând că la data și ora menționată în procesul-verbal, apelantul a condus autovehiculul XXXXXXXXX în afara localității R___ N____ cu viteza de 151 km/h (imediat după acest moment fiind înregistrată viteza în scădere a respectivului autovehicul până la ieșirea din raza de acțiune a aparatului de măsurare a vitezei-115 km/h).
In raport de cele de mai sus se va respinge prima critică formulată în apel dar și cea de doua pentru că apelantul a avut acces la o formă de jurisdicție, având posibilitatea să conteste în condiții de contradictorialitate, acuzația contravențională care i s-a adus.
Mai reține tribunalul că procedura în fața primei instanțe nu a încălcat în niciun fel prezumția de nevinovăție de care se bucură contravenientul, fiind ținut intimatul agent constatator să-și dovedească temeinicia acuzației, motiv pentru care nu poate reține instanța de apel vreo ingerință în dreptul la un proces echitabil stabilit prin art.6 paragraf 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Față de aceste motive, în baza art.480 alin.1 C.p.civ., tribunalul urmează să respingă apelul declarat de apelantul S___ I___-P____ împotriva sentinței civile nr.2184/2015 a Judecătoriei Călărași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
In baza art.480 alin.1 C.p.civ.
Respinge apelul declarat de apelantul S___ I___-P____ împotriva sentinței civile nr.2184/2015 a Judecătoriei Călărași.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Decembrie 2015.
Președinte, G_______ T_____ |
|
Judecător, R_____ R___ |
|
Grefier, C_______ E____ C____ |
|
RED RR/Dact CC
Azi 14 ianuarie 2016/ 4 ex
J. fond E_____ D___