Acesta nu este document finalizat

R O M Â N I A

TRIBUNALUL T____

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 1505

Ședința publică de la 24 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – I______ T____

Judecător – M____ T____ C_______

Grefier – D_____ C______ B____

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de petentul apelant O____ I____ D______, împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/09.10.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă în reprezentarea apelantului, av. M____ S_____ Leodora, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat in cauză, constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri.

Apelantul, prin reprezentant, solicită admiterea apelului, cu consecința modificării hotărârii atacate, în sensul respingerii plângerii contravenționale, pentru motivele dezvoltate în scris și susținute oral în fața instanței, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL:

Asupra apelului, constata următoarele:

Prin sentința civilă nr. xxxxx/09.10.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul O____ I____ D______ împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx, întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului T____.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Timișoara a reținut că prin procesul-verbal ________ nr.xxxxxxx din data de 01.04.2014 s-a dispus sancționarea petentului cu amendă în cuantum de 340 lei , 6 puncte amendă și reținerea permisului de conducere pentru săvârșirea faptei prevăzute de disp.art.52 alin.1 din HG 1391/2006 coroborat cu disp.art.57 alin.3 din OUG nr.195/2002.

Contravenția este fapta tipică și antijuridică, prevăzută de lege și săvârșită cu vinovăție. Pentru a putea atrage aplicare în mod valabil a unei sancțiuni contravenționale, fapta trebuie să îndeplinească în mod cumulativ cele patru trăsături enunțate mai sus.

Tipicitatea reprezintă corespondența care trebuie să existe între fapta concretă și modelul abstract descris prin norma de incriminare a contravenției, în timp ce antijuridicitatea reliefează atingerea adusă ordinii juridice ocrotite prin norma de lege.

Întrucât petentul nu a făcut dovada unei stări de fapt contrare celei consemnate, rezultă că în fapt , conduita sa întrunește primele trei componente constitutive ale laturii obiective a contravenției consemnat în procesul verbal contestat.

Cât privește latura subiectivă, și anume comiterea faptei cu vinovăție, instanța a evaluat în ce măsură contravenientul a acționat în mod liber și a perceput consecințele faptelor sale, și a reținut că acțiunea petentului este culpabilă, prin prisma faptului că a avut o conduită neconformă cu legea, constând în neoprirea la culoarea roșie a semaforului și, ulterior, îngreunând traficul – contrar obligației legale care îi incumbă conform actelor normative antemenționate. Așadar, în cauză s-a conturat și cel de-al patrulea element constitutiv, și anume vinovăția.

Conform adagiului latinesc actori incumbit probatio, cel ce face o propunere înaintea instanței trebuie sa o dovedească. În cazul de față, petentul nu a dovedit o stare faptică ce să contravină celei descrise în procesul verbal contestat, prezumția de legalitate și realitate a procesului verbal de constatare a contravenției nefiind răsturnată, deoarece din proba testimonială administrată în cauză (cu martora V______ A____) rezultă că aceasta nu se afla în mașină cu petentul , or aprecierile subiective ale acesteia sunt influențate de factorul uman, care nu poate combate prin percepția sa asupra modului de rulare a unui autovehicul constatările efectuate de un aparat de specialitate.

Instanța a constatat că procesul verbal conține toate elementele prevăzute de art.17 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.

Vizionând înregistrarea video depusă de către intimată în probațiune, instanța a remarcat faptul că în data de 01.04.2014, la ora 18 min 45 sec 36 la locul constatării faptei contravenționale s-a aflat o mașină cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, care a traversat intersecția pe culoarea roșie a semafroului, ulterior îngreunând circulația, deoarece astfel cum însuși petentul recunoaște, acesta a rămas ulterior blocat în trafic – mențiune de la rubrica obiecțiuni (f 22, buletin verificare metrologică, cinemomentru de control rutier tip R____ Autovision, montat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare MAI xxxxx, atestat operator Autovision nr.127 din data de 08.03.2013).

Petentul nu contestă faptul că s-a aflat la data, locul și ora menționate mai sus pe porțiunea de drum indicată, ci doar că nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului.

Această alegație nu este susținută prin probe produse de către petent, contrariul fiind atestat prin proba video administrată în cauză.

De asemenea, buletinul de verificare metrologică conține marca și numărul mașinii pe care a fost amplasat cinemometrul, iar agentul de poliție care a constatat comiterea faptei contravenționale deține atestat de operator în acest sens

În concluzie, în sarcina petentului se poate reține comiterea faptei imputate prin procesul verbal de contravenție contestat.

Potrivit legislației interne aplicabile , procedurii contravenționale i se aplică, dincolo de unele reguli speciale, regulile generale ale procedurii civile – aceasta nu însemnă că procedura contravențională română nu este însoțită de garanțiile unei proceduri echitabile, chiar din contră, C.E.D.O. impune cu privire la o bună parte a contravențiilor, respectarea garanțiilor din materie penală (a se vedea cauza A_____ Vs România). Pe această linie de gândire, se poate conchide faptul că un contravenient nu este ținut să își dovedească nevinovăția nu înseamnă că este suficient ca acesta să conteste procesul verbal de contravenție pentru a fi exonerat de răspundere – procesul verbal de constatare a contravenției fiind în sine o probă a vinovăției persoanei contraveniente.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Relativ la cuantumul sancțiunii aplicate, instanța l-a apreciat adecvat. Aceasta deoarece are în vedere gradul de pericol social al faptelor, care deși sunt unele de pericol abstract, iar în speță urmarea gravă nu s-a produs (ceea ce nici nu este necesar, urmarea socialmente periculoasă trebuind să se producă efectiv doar în cazul faptelor de pericol social concret ), atrag totuși aplicarea sancțiunii contravenționale, legiuitorul având la bază în intenția sa dorința de a acționa în mod proactiv, în vederea înlăturării producerii unor eventuale consecințe mai grave. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a respins plângerea contravențională ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul apelant O____ I____ D______,, solicitând Tribunalului admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii plângerii contravenționale cu consecința anulării procesului verbal ________ nr. xxxxxxx, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 340 lei, anularea celor 6 puncte de amendă și restituirea permisului de conducere.

În motivare, în esență, petentul apelant a arătat că în speță, deși acesta a propus spre audiere un martor care era prezent în trafic l acel moment și care a relatat reala stare de fapt, instanța a pronunțat o hotărâre ținând cont doar de constatările efectuate de un aparat de specialitate.

Cu privire la administrarea probei testimoniale la instanța de fond, nefăcându-se o analiză corectă a depoziției martorei audiate, instanța de fond în mod nelegal a apreciat că „aprecierile subiective le acesteia sunt influențate de factorul uman” fără a reține și celelalte aspecte pe care martora le-a expus și care erau în strânsă legătură cu percepția acesteia flată la momentul acela în trafic, a mai susținut petentul.

Apelantul-petent a mai adăugat că motivarea instanței conform căreia martora nu se afla în mașină cu acesta este, în opinia acestuia, o condiție absurdă, neavând relevanță acest aspect atâta timp cât martora îl urma pe acesta direct, fiind în trafic în acel moment, intenția acesteia fiind conform spuselor petentului, aceea de a-l urma întrucât aceștia mergeau împreună în aceeași direcție, iar martora avea interes sa îl urmeze cât mai îndeaproape întrucât nu cunoștea locația unde trebuia să ajungă.

În continuare, apelantul-petent a susținut că daca s-ar raporta la criteriile stabilite de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, a aplicabilității în materia contravențiilor a dispozițiilor art. 6 din convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, sub aspectul garanțiilor procesuale recunoscute acuzatului în materie penală, devine operantă INCLUSIV PREZUMȚIA DE NEVINOVĂȚIE.

Mai mult decât atât, apelantul a considerat că convingerea eronata a instanței că „procesul verbal de constatare a contravenției este în sine o probă a vinovăției persoanei contraveniente”, contravine garanțiilor prevăzute de art. 6 fin CEDO, respectiv prezumției de nevinovăție de care se bucură contravenientul. Petentul a apreciat că instanța în mod total greșit a reținut doar pe baza înregistrării video vinovăția acestuia în săvârșirea contravenției, aceasta trebuind să motiveze hotărârea pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte REALITATEA OBIECTIVĂ (fapta supusă judecății).

Legal citat, intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T____ a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În apărare, în esență, intimatul a arătat că instanța de fond în mod temeinic și legal a apreciat că apelantul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal, din actele și lucrările dosarului rezultând fără tăgadă că starea de fapt consemnată în procesul verbal corespunde realității.

În ceea ce privește existența faptei și săvârșirea acesteia de către apelant, intimata a rugat instanța să observe că acestea au fost probate prin coroborarea tuturor probelor depuse la instanța de fond, după cum corect a reținut și această instanță.

De asemenea, intimata a rugat instanța să aibă în vedere faptul că abaterea săvârșită de petentul-apelant a fost constatată la fața locului de agentul de poliție-legal abilitat în acest sens - cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic potrivit art. 109 din OUG 195/2002 montat pe autospeciala din dotare MAI xxxxx.

Intimata a încheiat prin a susține că judecătorul este liber a aprecia asupra probelor existente la dosar ori asupra necesității (utilității, pertinenței, concludenței) administrării unor probe în vederea aflării adevărului, în acest caz existând suficiente elemente probatorii și asupra cărora nu planează nici o îndoială, astfel că soluția adoptată de instanța de fond este perfect legală și temeinică.

Pentru motivele invocate mai sus, intimata a solicitat respingere apelului ca nefondat și menținerea, în totalitate a sentinței civile pronunțate de Judecătoria Timișoara.

Analizând apelul formulat prin prisma prevederilor art. 476, 479-480 Cod de procedură civilă, Tribunalul urmează să îl respingă, pentru următoarele motive:

Sentința primei instanțe este legală și temeinică, judicios motivată.

Petentul a fost sancționat pentru aceea că a traversat intersecția pe culoarea roșie a semaforului. La întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, petentul a formulat obiecțiuni, arătând că a trecut pe culoarea verde a semaforului și a rămas blocat în intersecție.

Prin soluția pronunțată, în baza probatoriului administrat, instanța nu a nesocotit prezumția de nevinovăție a petentului care a înțeles să conteste actul sancționator. Și instanța de apel recunoaște petentului apelant prezumția de nevinovăție, fiind statuat în jurisprudența relativ recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului că faptele contravenționale în materia circulației pe drumurile publice se circumscrie materiei penale, în sensul autonom al noțiunii. Prezumția de nevinovăție presupune ca cel care face o acuzație să și asigure susținerea acesteia sub aspect probator. Prezumția de nevinovăție nu este însă și o prezumție absolută, ea putând fi răsturnată prin orice mijloc de probă, în principiu. Ori, așa cum a reținut și prima instanță, prin probatoriul administrat în cauză, intimatul a probat cu prisosință existența faptei și a săvârșirii acesteia cu vinovăție de către petentul apelant. Pe de-o parte, reiese din maniera de dresare a procesului verbal că faptele au fost percepute direct și nemijlocit de către agentul de poliție, acesta fiind în trafic, după cum a arătat și martorul audiat în cauză. Această constatare nemijlocită din partea unui agent al statului aflat în exercițiul funcției dă naștere unui prezumții simple care poate fi în măsură să combată simpla negare din partea persoanei sancționate. Pe de altă parte, și mai mult, în susținerea temeiniciei actului sancționator, intimatul a depus la dosar o înregistrare video a împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta, înregistrare analizată de către instanță și care confirmă temeinicia aplicării sancțiunii. Reiese așadar că, față de aceste dovezi, petentul trebuie să fie în măsură să probeze o stare de fapt contrară ori o alte elemente care ar putea conduce la soluția infirmării actului sancționator.

În mod corect prima instanță nu a dat relevanță probatorie depoziției martorului audiat la solicitarea petentului. Aprecierea probelor este atributul suveran a instanțelor judecătorești și este lăsată la libera apreciere a acestora, fiind un procedeu distinct de încuviințarea probelor, în privința cărora legea instituie condițiile legalității, utilității, pertinenței și concludenței, respectate la momentul judecării în primă instanță. Potrivit art. 246 Cod de procedură civilă, instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor. În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare.

Proba încuviințată petentului nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, observațiile martorului audiat intrând în contradicție cu conținutul înregistrării depuse la dosar, astfel că înlăturarea depoziției testimoniale s-a impus.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii aplicate și cererea petentului apelant de reindividualizare a sancțiunii prin înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, instanța reține că potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. De asemenea, respectarea principiului proporționalității sancțiunii se impune a fi analizat prin raportare la ansamblul sancțiunilor aplicate, deoarece atât sancțiunile principale, cât și cele complementare, au toate funcțiile punitivă, represivă, educativă și preventivă.

În efectuarea operațiunii de individualizare a sancțiunilor contravenționale, punctul de plecare îl constituie fapta contravențională corelată cu celelalte elemente care indică periculozitatea ei socială, iar ca punct final, situația contravenientului privită în raport cu împrejurările ce țin de atitudinea acestuia față de fapta săvârșită.

Analizând în acest cadru cererea apelantului, tribunalul o va respinge. Reține în acest sens că fapta sancționată, dacă nu a fost comisă cu vădită rea intenție, în disprețul regulilor de circulație, atunci ea a fost comisă dintr-o gravă neglijență. De asemenea, obiecțiunile formulate la momentul întocmirii procesului verbal fie evidențiază reaua credință și nesinceritatea de care a dat dovadă în fața organelor de poliție, fie subliniază caracterul grav al neglijenței, fiind în eroare cu privire la culoarea semaforului. Pătrunderea în intersecție pe culoarea roșie a semaforului, în condițiile unui trafic aglomerat, este o faptă gravă care poate avea consecințe dintre cele mai grave. Aceste împrejurări de ordin obiectiv înfrâng relevanța circumstanțelor de ordin personal pe care petentul le-a probat prin înscrisurile depuse la dosar și nu există garanția realizării funcțiilor sancțiunii prin înlăturarea sancțiunii complementare care i-a fost aplicată.

În considerarea celor mai sus arătate, în baza dispozițiilor art. 480 Cod de procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul formulat și va menține ca legală și temeinică sentința primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul formulat de petentul apelant O____ I____ D______, având CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în localitatea Timișoara, _______________ nr. 35, __________________, împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/09.10.2014pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T____, cu sediul în Timișoara, _____________________. 46, jud. T____.

Definitivă.

Pronunțată in ședința publică astăzi, 24.09.2014.

Președinte, I______ T____		Judecător, M____ T____ C_______
	Grefier, D_____ C______ B____

Tehno.Red.I.T./

____________.11.2015

S.M. 1 ex.

Instanța de fond – Judecătoria Timișoara

Judecător: J_______ M_______