Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria HUNEDOARA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
218/2014 din 10 februarie 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA HUNEDOARA

CIVIL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX


SENTINȚA CIVILĂ NR. 218/2014

Ședința publică din data de 10.02.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C___ A____

Grefier: N___ S___



Pe rol fiind pronunțarea în cauza civilă privind pe petentul O____ M____ și pe intimatul ,I____________ DE P______ JUDETEAN HUNEDOARA , având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/19.11.2013

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.02.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea data (ce face parte integranta din prezenta hotărâre), când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea azi, 10. 02. 2014.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Hunedoara la data de 02.12.2013 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul O____ M____ a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean Hunedoara, anularea procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/19.11.2013.

În motivarea acțiunii s-a arătat faptul că la data de 07.07.2013, petentul a fost amendat cu suma de 720 lei și 9 puncte de penalizare pentru motivul că a depășit viteza legală admisă în localitatea Strei, județul Hunedoara. A arătat faptul că în cursul lunii august i s-a solicitat să se prezinte la sediul Poliției C____, invitație pe care a considerat-o neavenită, fiind în timpul său liber. Ulterior, s-a prezentat la sediul poliției, ocazie cu care i s-a comunicat că autoturismul aflat în proprietatea acestuia a fost înregistrat în localitatea Strei cu viteza peste limita legală admisă iar acesta a arătat organelor de poliție faptul că în acea perioadă mașina a fost încredințată numitului Pvlov I_____, din orașul Bălți, M______, fără a putea preciza datele personale ale acestuia întrucât nu le cunoștea.

În privința legalității, petentul a arătat faptul că procesul verbal contestat nu a fost întocmit în conformitate cu prevederile art. 181 din HG 1391/2006, respectiv potrivit modelului prevăzut în anexa 1 D.

Petentul a mai arătat faptul că agentul de poliție nu i-a prezentat vreo înregistrare din care să rezulte depășirea limitei de viteză.

În drept au fost invocate prevederile art. 5 pct. 7 și art. 31-36 din OG 2/2001.

În probațiune petentul a atașat în copie procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/19.11.2011.

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, conform art. 19 din OUG 80/2013.(f. 3).

Prin întâmpinare(f. 6), intimatul I____________ de Poliție Județean Hunedoara a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată arătând că petentul a fost sancționat contravențional pentru refuzul de a se legitima la solicitarea organelor de poliție. A subliniat legalitatetea și temeinicia procesului verbal de contravenție, încheiat de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii iar amenda se încadrează în limitele legale și reflectă gradul de pericol social al faptei comise. Totodată s-a arătat faptul că petentul nu a dovedit în mod cert netemeinicia procesului verbal contestat.

În drept au fost invocate prevederile Codului de procedură civilă și OG 2/2001.

În probațiune, intimatul a atașat următoarele înscrisuri: procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/19.11.2013 (f. 7), rapoarte (f. 9-10), copia procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/30.10.2013(f. 14), proces verbal de îndeplinire a procedurii de citare (f. 16), adrese (f. 17-19, f. 23, f. 25), proces verbal ________ nr. xxxxxxx/07.10.2013 (f. 20), proces verbal ________ nr. xxxxxxx/27.08.2013 (f. 21), citații (f. 22), proces verbal (f. 24).

Prin răspunsul la întâmpinare (f. 30), petentul a arătat faptul că pentru aceeași faptă a fost sancționat contravențional de trei ori deși a explicat agentului de poliție faptul că nu poate oferi datele de identificare ale persoanei căreia i-a împrumutat mașina întrucât nu o cunoaște. Pentru acest motiv a considerat că trebuia sancționat cu avertisment și nu cu amendă.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/19.11.2013 (f. 7) a fost sancționat petentul O____ M____ cu amendă în cuantum de 720 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 1 pct. 14 din OUG 195/2002. În fapt s-a reținut că la data de 19.11.2013, în calitate de proprietar al autoturismului cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, acesta nu a comunicat organelor de poliție în termenul solicitat identitatea persoanei căreia i-a împrumutat autoturismul pentru a fi condus pe drumurile publice la data de 07.07.2013, deși i s-a solicita acest lucru prin mai multe adrese scrise.

Conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă acestea s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Instanța constată că cererea formulată de petent a fost introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de lege, procesul verbal fiind comunicat la data de 21.12.2013 (f. 8), iar plângerea contravențională a fost înregistrată la registratura instanței pe data de 02.12.2013.

Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază ca acesta întrunește cerințele prev. de art. 17 din OG 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.

Referitor la criticile pe care petentul le-a formulat cu privire la formularul folosit pentru încheierea procesului-verbal de contravenție, instanța învederează că nefolosirea formularului 1D, la care face referire art. 181 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, ar putea atrage anularea procesului-verbal de contravenție doar în măsura în care prin completarea rubricației nu consemna toate informațiile obligatorii, iar petentul ar face dovada unei vătămări rezultând din această omisiune care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal, fiind aplicabil regimul nulității relative. Or, instanța constată, ca petentul nu a făcut dovada unei vătămări în acest sens. Din analiza comparativă a datelor pe care ar trebui să le conțină formularul 1D și conținutul concret al procesului-verbal de contravenție atacat se poate constata că toate mențiunile care trebuie să figureze în procesul-verbal ca urmare a completării formularului 1D se regăsesc în procesul-verbal de contravenție atacat, întocmit prin completarea formularului 1A. În consecință, drepturile contravenientului nu au fost în nici un fel vătămate prin neutilizarea formei prevăzute în anexa 1D, astfel că nu se justifică anularea procesului-verbal de contravenție pentru acest motiv.

În ceea ce privește criticile petentul în sensul că nu i s-a ps la dispoziție înregistrarea video cu autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, instanța reține că organele de poliție nu aveau această obligație astfel încât motinul de nulitate invocat este neîntemeiat.

În ceea ce privește motivele de netemeinicie invocate de petent, instanța reține că deși prin plângerea contravențională acesta a susținut că a fost sancționat pentru depășirea limitei de viteză admisă de lege, în fapt, petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 101 alin. 1 pct. 14 din OUG 195/2002. Potrivit textului legla menționat, constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni, necomunicarea de catre proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea politiei rutiere, a identitatii persoanei careia i-a incredintat vehiculul spre a fi condus.

Din coroborarea rapoartelor întocmite de agentul constatator H______ S______ (f. 9), cu procesele verbale de îndeplinire a prcedurii de citare (f. 16), cu citațiile aflate la f. 22 și cu adresa aflată la f. 23, rezultă faptul că organele de poliție i-au solicitat petentului de trei ori să decline identitatea persoanei căreia i-a încredințat autovehiculul marca Mazda cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX. Din adresa aflată la f. 23, rezultă faptul că petentul a completat rubricile destinate numelui, prenumelui și localității de domiciliu a persoanei în cauză. Sub acest aspect, instanța reține că rubrica “nume” nu a fost completată citeț, în sensul că cea de-a doua literă nu poate fi stabilită cu certitudine iar a treia literă nu este “u” sau “v”. În aceste condiții, citarea petentului la sediul poliției pentru a comunica datele de identificare solicitate a fost una pertinentă. Din procesul verbal aflat la fila 24, rezultă faptul că petentul a refuzat comunicarea cu organele de poliție, motivând că este foarte grăbit.

Prin răspunsul la întâmpinare, petentul a specificat faptul că nu cunoștea datele de identificare ale persoanei căreia i-a împrumutat autivehiculul. Prin plângerea contarvențională, petentul a arătat că a transmis poliției faptul că persoana în cauză se numește Pvlov I_____ și că locuieșie în orașul Bălți din M______. Potrivit adresei de la fila 23, petentul a menționat un nume indescifrabil, la rubrica “Prenume” a completat mențiunea N______ iar la rubrica “localitate “ a trecut mențiunea Chișinău-M______. Sub acest aspect, instanța reține reaua-credință a petentului care, prin atitudinea sa a urmărit să se sustragă de la obligația legală impusă prin art. 102 alin. 1 pct. 14 din OUG 195/2002. În acest condiții, transmiterea unor date pe baza cărora nu poate fi stabilită identitatea unei persoane, echivalează cu netransmiterea datelor respective. Astfel, prin înscrisurile depuse în probațiune la f. 9-26, intimatul a făcut dovada legalității și a temeiniciei procesului verbal de contravenție.

În privința individualizării sancțiunii, se constată că amenda aplicată de agentul constatator se circumscrie limitelor legale prevăzute în art. 102 alin. 1 din OUG 195/2002 raportat la prevederile art. 98 alin. 4 lit. d din OUG 195/2002, fiind aplicată la limita minimă.

Pentru motivele arătate instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul O____ M____ și, în consecință, va menține ca temeinic și legal temeinic procesul verbal ________ nr. xxxxxxx, încheiat de intimat la data de 19.11.2013.

Va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul O____ M____, domiciliat în D___ _________________________. 44, _____________ , _________________________, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Hunedoara, cu sediul în D___, ______________________.130, județul Hunedoara.

Menține ca legal și temeinic procesul verbal ________ nr. xxxxxxx, încheiat de intimat la data de 19.11.2013.

Fără cheltuieli de judecată

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea se depune la Judecătoria Hunedoara.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.02.2014.


P_________ Grefier

C___ A____ N___ S___



Redactat C.A./10.03.2014

Tehnoredactat N.S./10.03.2014

5 exemplare


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025