Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ARGEŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2025/2015 din 11 iunie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2025/2015

Ședința publică de la 11 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: S____ I_____ Ț____

JUDECĂTOR: A____ A____

GREFIER: I____ B____

Pe rol soluționarea apelului declarat de petentul R______ B_____ împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/03.11.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - BIROUL RUTIER P______, având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție CP xxxxxxx”.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.

Tribunalul respinge proba cu audierea unui martor solicitată de apelant prin cererea de apel, constatând că în fața instanței de fond a fost administrată proba testimonială pe aceeași teză probatorie.

Sub aspectul motivelor de apel, Tribunalul constată că acestea au fost tardiv formulate, în raport de data comunicării sentinței civile nr. xxxxx/03.11.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.

Față de actele de la dosar și împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține apelul spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului ,constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C________ la data de 19.12.2013 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX petentul R______ B_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ Județean de Poliție al Județului Argeș – Biroul Rutier Pitești a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, în principal, anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/02.12.2013, ca nelegal și netemeinic, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că situația reținută în procesul – verbal atacat nu corespunde realității și acesta nu cuprinde descrierea în fapt și în drept a contravenției săvârșite.

A precizat petentul că a condus autoturismul fără a avea cunoștința dacă acesta avea sau nu aplicate însemnele legale cu privire la viteza, autovehiculul aparținea numitului M_______ T______ G_____ C_______, imediat după ce a fost sancționat a luat legătura cu acesta care i-a comunicat că au fost aplicate însemnele dar din cauza adezivului se dezlipesc constant motiv pentru care și cumpăra mai multe și le păstrează în torpedo.

Intimatul, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii .

În cauza s-au aplicat probele cu înscrisuri și testimonială în cadrul căreia a fost audiat martorul M_______ T______ G_____ C_______.

Prin sentința civilă nr. xxxxx/03.11.2014, Judecătoria Pitești a respins plângerea ca neîntemeiată.

Pentru a dispune în acest sens,prima instanță de judecată a reținut faptul că pe data de 02.12.2013 a fost oprit în trafic pentru control auto înmatriculat sub nr. XXXXXXXXX,ocazie cu care s-a constatat că nu avea montate în partea spate limitatoare de viteza pentru categoria din care face parte ,motiv pentru care s-a întocmit procesul verbal de contravenție prin care conductorul auto, respectiv petentul a fost sancționat amenda în cuantum de 720 lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzută de art. 102 alin 1 pct. 34 din O.U.G. nr. 195/2002 Republicată .

Petentul a învederat faptul că nu avea cunoștința dacă erau aplicate însemnele pe autovehicul întrucât acesta aparținea numitului M_______ T______ G_____ C_______.

Audiat în fața instanței în calitate de martor, M_______ T______ G_____ C_______ a învederat faptul că nu îl cunoaște pe petent și nu cunoaște situația de fapt.

Deci, susținerile petentului din plângerea contravențională sunt neconforme adevărului.

Fapta reținută în sarcina petentului întrunește elementele constitutive ale contravenției descrisă în procesul verbal de contravenție.

Existența faptei rezulta din conținutul plângerii contravenționale, din atitudinea nesincera a petentului și din raportul întocmit de agentul constatator.

Martorul propus de petent a infirmat susținerile acestuia expuse în plângere.

Prin probele administrate prezumția de nevinovăție a fost răsturnată.

Procedura contravențională este asimilată unei proceduri penale iar prezumția de nevinovăție trebuie respectată conform dispozițiilor CEDO.

Instanța europeană a reținut că este incompatibilă cu garanțiile oferite de art. 6 CEDO obligația stabilită in sarcina petentului de a-și dovedi propria nevinovăție.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat inclusiv în cauza A_____ contra României precum și în cauza Salabiaku faptul că în cauzele contravenționale este aplicabil principiul prezumției de nevinovăție, instanța națională având obligația de a analiza cauza în raport de toate probele administrate.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoiala rezonabilă” (Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței - paragraful 28).

Rezultă că, și procesul - verbal de contravenție, ca orice alt act administrativ, se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, astfel încât petentul care invocă faptul că, nu a săvârșit contravenția, trebuie să facă dovada celor susținute, atât timp cât nu este pus în imposibilitate de a face această dovadă, situație în care nu s-a aflat având în vedere locul săvârșirii contravenției.

În situația în care în urma administrării tuturor probelor se ajunge la îndoiala asupra vinovăției și aceasta îndoială nu este înlăturată prezumția de nevinovăție nu este răsturnată, orice îndoială fiind în favoarea făptuitorului.

Prezumția de nevinovăție presupune dreptul oricărei persoane de a fi considerata nevinovată pană când vinovăția sa va fi legal stabilită prin hotărâre definitivă.

Deciziile CEDO sunt obligatorii pentru statul român având în vedere că a ratificat Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și Protocoalele Adiționale prin Lg. 30/1994 iar conform dispozițiilor art. 20 din Constituția României, textul Convenției face parte din dreptul intern și impun recunoașterea și aplicarea prezumției de nevinovăție.

Prezumția de nevinovăție constituie o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În susținerea situației de fapt expusă în procesul-verbal s-au administrat proba testimonială și proba cu înscrisuri.

În aceste condiții, prezumția de nevinovăție a fost înlăturată, revenind petentului obligația de a dovedit contrariul, dovada ce nu a fost făcută.

Procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16-19 din O.G. nr. 2/2001

Individualizarea sancțiunii s-a efectuat corect prin conținutul procesului – verbal raportat la gravitatea faptei contravenționale reținute.

Mai mult decât atât, nu pot fi reținute nici circumstanțe personale în ceea ce îl privește pe petent; aceasta nu a recunoscut săvârșirea faptei chiar prin motivarea plângerii, iar atitudinea sa a fost total nesinceră.

Pentru considerentele expuse, in baza disp.art. 33 din OG 2/2001 instanța a respins plângerea ca neîntemeiata și a menținut procesul-verbal ca fiind legal și temeinic.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul R______ B_____,solicitând admiterea apelului,schimbarea sentinței și admiterea plângerii contravenționale.

Analizând sentința apelată prin prisma disp. art. 476 alin. 2 C.pr.civ.,tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 02.12.2013 de B.R.Pitești ,apelantul a fost sancționat cu amendă în sumă de 720 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 102 alin. 1 pct. 34 din OUG nr. 195/2002.În sarcina acestuia s-a reținut faptul că la această dată ,a condus pe ___________________ mun. Pitești ,jud. Argeș auto marca Iveco cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX,care nu avea montate în partea din spate limitatoare de viteză pentru categoria din care face parte.

Potrivit art. 102 alin. pct. 34 din OUG nr. 195/2002 , constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni ,neaplicarea, în partea din spate a vehiculului care efectuează transport public de persoane sau de mărfuri, a indicatorului cu limitele de viteză admise pentru categoria din care face parte vehiculul condus.Din interpretarea disp. art. 102 din OUG nr. 195/2002,rezultă că amenda contravențională se aplică conducătorului autovehiculului .Din acest punct de vedere ,trebuie reținut faptul că apelantul este cel care a condus la data de 02.12.2013 auto marca Iveco cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX.

Sub aspectul încadrării acestui vehicul în categoria celor avute în vedere de textul incriminator ,respectiv vehiculul care efectuează transport public de persoane sau de mărfuri,apelantul nu a făcut dovada contrară celor constatate de agentul constatator prin propriile sale simțuri .Apelantul a propus în fața primei instanțe de judecată audierea martorului M_______ T______ G_____ C_______,care a și fost audiat (fila 19 ).Acesta a declarat însă că nu cunoaște situația de fapt,motiv pentru care este imputabilă apelantului propunerea acestui martor și implicit nerespectarea disp. art. 10 C.pr.civ. ,conform cărora părțile au obligația să își probeze pretențiile.

Apelantul nu a făcut dovada contrară celor consemnate în procesul verbal de contravenție ca urmare a constatărilor personale ale agentului constatator ,motiv pentru care și în lumina jurisprudenței CEDO ,procesul verbal de contravenție apare ca fiind temeinic. Față de modul de constatare a contravenției , respectiv personal ,de către organul constatator, procesul verbal se bucură de prezumția relativă de adevăr,context în care , în virtutea disp.art.249 C.pr.civ. apelantul- petent avea sarcina de a dovedi cele afirmate. În lipsa acestei dovezi , situația de fapt descrisă în procesul verbal de contravenție apare ca fiind corespunzătoare realității ,o atare apreciere fiind în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ,dezvoltată în legătură cu interpretarea și aplicarea articolului 6 din Convenție. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999). Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

În cauza de față,apelantului- petent i s-a conferit posibilitatea de a proba o situație contrară celei din procesul verbal de contravenție, respectându-se caracterul echitabil al procedurii și dreptul la apărare al acestuia,însă acesta nu a făcut o astfel de dovadă .

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate apelantului – petent , în considerarea disp.art.5 alin.5 și 21 alin.3 din OG nr. 2/2001 care impun respectarea unei proporționalități între aceasta și gradul de pericol social al faptei,în cauză se reține neconformarea apelantului obligației de a monta în partea din spate a vehiculului limitatoare de viteză pentru categoria din care face acesta.Acest lucru demonstrează ignorarea unei cerințe impuse de legislația rutieră edictată în vederea protejării unui interes public,obștesc.

Având în vedere aceste aspecte, în considerarea naturii interesului ce trebuie ocrotit ,în cauză nu se poate reține existența unei disproporții între amenda în valoare de 720 lei și gradul de pericol social al faptei .

Pentru toate aceste considerente,în temeiul art. 480 C.pr. civ. ,tribunalul va respinge apelul ca nefondat .

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de petentul R______ B_____,cu domiciliul în Eforie Nord,___________________ ,jud. C________ ,CNP xxxxxxxxxxxxx împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/03.11.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - BIROUL RUTIER P______ ,cu sediul în Pitești,jud. Argeș ,ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.06.2015.

Președinte,

S____ I_____ Ț____

Judecător,

A____ A____

Grefier,

I____ B____

Red./Tehn. S.I.Ț

22.06.2015 - 4 ex.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025