Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă nr. xxxxx
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L_____ D. P______
GREFIER: R_____ C_______ U____
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea ______________________, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA (CNADNR) CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA-CESTRIN, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 15.12.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.12.2015, când a hotărât următoarele:
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra acțiunii civile de față constată următoarele:
Prin cererea sa, ______________________ a solicitat anularea procesului-verbal _________ nr.xxxxxxx/2015 întocmit de ________________________ AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA (CNADNR) – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.
În motivare a susținut, in esenta, urmatoarele. La 22.10.2014 a instrainat autovehiculul cu numarul de inmatriculare XXXXXX catre A______ B_____ C_____. Autovehicul a fost radiat din evidenta DGITL Sector 4 Bucuresti la aceeasi data.
În dovedire a administrat proba cu înscrisuri, depunând copii de pe procesul-verbal contestat, factura de vinzare si adeverinta DGITL.
Prin intimpinare intimata a solicitat respingerea contestatiei ca neintemeiata si a sustinut, in esenta, urmatoarele. Art.7 al.1 OG 15/2002 prevede ca revine obligatia de plata proprietarului sau utilizatorului netionat in certificatul de inmatriculare. Orice schimbare a proprietarului sau utilizatorului devine opozabila tertilor doar dupa transcrierea dreptului de proprietate in evidentele serviciului public comunitar regim permise de conducere si inmatriculare. Certificatul de atestare fiscala face doar dovada ca petentul nu figureaza in evidente cu creante bugetare, nu cine este actualul proprietar. Intimata a citat continutul art.24 al.2 lit.d Ordinul 1501/2006 si art.11 al.4 OUG 195/2002. Imprejurarea ca noul proprietar nu a facut demersurile necesare dreptului de proprietate, nu poate fi imputata intimatei. A invocat juridprudenta Curtii Constitutionale in sensul ca persoana inscrisa in certificatul de inmatriculare isi asuma responsabilitatea folosirii autovehiculului pe drumurile publice.
In aparare a administrat proba cu inscirsuri si a depus la dosar copie de pe fotografia certificata realizata cu unui mijloc tehnic specific constatarii contraventiilor de acest tip, respectiv camera video tip ANPR, dovada comunicarii procesului verbal de contraventie.
Reclamantul a formulat raspuns la intimpinare in care a reluat o parte dintre sustinerile din cererea de chemare in judecata.
După analizarea cererii principale, a intimpinarii, a raspunsului la intimpinare si a probelor administrate in cauza, instanța a reținut urmatoarele.
Prin procesul verbal contestat petentul a fost sanctionat pentru ca la 10.08.2015 autovehiculul XXXXXX aflat in proprietatea sa, a circulat pe DN1, fara a avea rovinieta valabila.
Anterior acestei date, respectiv la 22.10.2014, contestatorul instrainase dreptul de proprietate. Pentru a retine aceasta situatie juridica, instanta a avut in vedere factura depusa la dosar si certificatul emis de DGITL Sector 4 Bucuresti.
Art.7 OG 15/2002 prevede: „Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.”.
Rezulta din textul acestei norme de drept ca nu peroana care este inscrisa in evidentele Serviciului de Inmatriculari raspunde contraventional, ci utilizatorul autovehiculului, adica fie proprietarul, fie utilizatorul in cazul unui contract de leasing.
In cauza de fata petenta transmisese dreptul de proprietate asupra autovehiculului in cauza inainte de savirsirea contraventiei, astfel cum rezulta din factura depusa la dosar. Factura reprezinta un inceput de dovada scrisa pentru existenta contractului de vinzare, iar inceputul de dovada scrisa este consolidat, atit sub aspect probatoriu cit si in ce priveste data certa, de certifucatul DGITL Sector 4 Bucuresti. Acest inceput de dovada scrisa a dobindit data certa inainte de savirsirea contraventiei, intrucit petenta in calitate de vinzator a inregistrat instrainarea pe baza facturii la DGITL Sector 4 in vederea radierii din evidentele acestei autoritati. Certificatul DGITL nu face dovada instrainarii dreptului de proprietate, ci face ca inscrisul constatator al vinzarii sa dobindeasca data certa de la data intregistrarii la DGITL, prin urmare sa fie opozabil tertilor, deci si intimatei.
Instanta nu poate retine ca petentul in calitate de vinzator nu si-ar fi indeplinit anumite obligatii legate de radierea din evidentele Serviciului de Inmatriculari. In sistemul legislatiei in vigoare, nu vinzatorul, ci cumparatorul are obligatia de a radia autoturismul de pe numele vinzatorului si de a-l inregistra pe numele sau in evidentele Serviciului de Inmatriculari. Mai mult, vinzatorul nu doar ca nu are aceasta obligatie, dar nu are nici macat posibilitatea de a radia autoturismul de pe numele sau. Chiar daca aceasta legislatie este deficitara in sensul ca da posibilitatea existentei abuzurilor cumparatorilor nediligenti, aceasta lacuna legislativa nu poate da nastere raspunderii unei persoane care nu mai este utilizator al acelui autoturism.
Instanta nu poate retine apararea intimatei in sensul ca juridprudenta Curtii Constitutionale ar indica raspunderea persoanei indicate in certificatul de inmatriculare. Curtea Constitutionala a facut astfel de aprecieri pentru a repinge exceptia de neconstitutionalitate invocata de proprietar sau utilizator in sensul ca persoana care a condus efectiv autovehiculul a savirsit fapta contraventionala. Curtea Constitutionala nu a avut in vedere sanctionarea unei persoane care nu mai este proprietar pe considerentul ca dobinditorul autovehiculului nu si-a indeplinit obligatiile legale.
Instanta nu poate retine nici apararea intimatei referitoare la art.24 al.2 lit.d Ord MAI 1501/2006 care dispune: „Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data: d) trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane”. Asa cum mentioneaza actul normativ in mod explicit, respectiva obligatie apartine „proprietarului”, adica acelei persoane care are dreptul de proprietate in patrimoniul sau, adica in cauza cumparatorului, deci nu vinzatorului, prin urmare nu contestatorului.
In consecinta, constatind ca petentul nu este nici proprietarul si nici utilizatorul autovehiculului, deci ca nu avea obligatia achitarii rovinietei, instanta va admite contestatia si va anula procesul verbal de contraventie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestatia formulată de contestatoarea ______________________, cu sediul în București, ____________________, sector 4, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA (CNADNR) CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA-CESTRIN, cu sediul în București, _____________________. 401A, Sector 6.
Anuleaza procesul verbal _________ nr.xxxxxxx/2015 al CNADNR
Cu apel in 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunindu-se la Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publică, astăzi, 23.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L_____ D. P______ R_____ C_______ U____
Red. Jud. LDP/Dact. RCU/4 ex