R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ Nr. 751/2015

Ședința publică din data de 05 Noiembrie 2015

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE : B____ L__________ T___

JUDECĂTOR: M_____ A___ P______

GREFIER: M______ D_____

S-a luat în examinare apelul declarat de apelatul I____________ DE S___ PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - I.S.C.T.R. împotriva Sentinței civile nr. 2369/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, și în co0ntradictoriu cu intimata ________________________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna din părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Tribunalul, efectuând verificările impuse de art. 131 alin. 1 Cod pr. civilă, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezentul apel, potrivit art. 95 pct. 2 Cod pr. civilă cu raportare la art. 34 din OG nr. 2/2001. De asemenea, constată că apelul a fost declarat în termenul legal.

Față de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că nu sunt cereri și incidente de soluționat, motiv pentru care declară cercetarea procesului încheiată și stabilește termen pentru dezbaterea apelului în continuare.

Deschide dezbaterile asupra apelului și, având în vedere lipsa părților și solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, închide dezbaterile și reține apelul în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată că:

Prin sentința civilă nr. 2369/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în Dosar nr. xxxxx/190/2014 s-a admis plângerea contravențională formulată de petenta ________________________ în contradictoriu cu intimatul I____________ de S___ pentru Controlul în Transportul Rutier – ISCTR și, în consecință, s-a dispus înlocuirea amenzii în cuantum de 4000 lei, aplicată petentei prin procesul verbal ___________, nr. xxxxxxxx încheiat la data de 22.04.2014, cu sancțiunea avertismentului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor atacat, s-a reținut în sarcina petentului următoarele: „în urma verificării cu programul Tahoscan a diagramelor tahografice prezentate la control de conducătorul auto, s-a constatat nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică fracționată cu 3 ore și 30 de minute, întrucât în intervalul de 24 de ore început în data de 22.10.2014, ora 19:19 R__ I___ conducând autotractorul nr. XXXXXXXXX, a făcut o pauză neîntreruptă maximă de 5 ore și 30 minute, în intervalul 23.10.2014 ora 09:00-23.10.2014, ora 14,30, în loc de minim 9 ore încălcându-se astfel prev. art.4 lit. g și art.8 alin-2 din Regulamentul (CE) nr.561/2006 actualizat.

Actul sancționator îndeplinește toate cerințele de legalitate prevăzute la art. 17 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute (cuprinde mențiunile privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientei, faptele săvârșite, data comiterii acestora și semnătura agentului constatator).

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, până la dovada contrară, se bucură de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul acesteia sunt considerate ca fiind elemente de fapt ce reprezintă adevărul. Această prezumție este una relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.

Instanța a reținut, astfel, că prezumția de veridicitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor rămâne în ființă, deoarece din probele administrate de petent la dosarul cauzei nu rezultă o situație de fapt contrară celei reținute în conținutul procesului-verbal.

În consecință, a constatat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor face dovada deplină a situației de fapt și că a fost legal și temeinic încheiat, iar aspectele menționate de către petent constituind împrejurări ce pot fi avute în vedere numai la individualizarea sancțiunii contravenționale.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, în raport cu dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Astfel, în temeiul art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Mai mult decât atât, orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricăror fapte contravenționale asemănătore, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit și la urmarea produsă (lezarea efectivă sau starea de pericol creată), precum și la circumstanțele personale ale contravenientului. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale, gradul de pericol social concret urmând a fi stabilit de organul sancționator ori de instanță cu ocazia reindividualizării sancțiunii contravenționale, ținând seama de criteriile enunțate mai sus.

Față de cele ce preced faptul că probele dosarului nu infirmă starea de fapt reținută în cuprinsul său, dar având în vedere condițiile concrete în care a fost săvârșită fapta prevăzută la art. 8 pct. 36 din OG 37/2007, fără a exista dovezi cu privire la sancționarea sa anterioară pentru fapte similare, instanța a apreciat că amenda aplicată de 4.000 lei pentru această faptă este o sancțiune prea severă, astfel încât în baza art.34 cu raportare la art. 5 și 7 din OG 2/200l, a admis în parte plângerea formulată, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea „avertisment”, cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel în termen legal apelantul I____________ de S___ Pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. prin care solicită, potrivit prevederilor legale ale art. 477, 480 alin. (2) și (3) C.pr.civ. admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii apelate, reținerea spre rejudecare, iar prin decizia pe care instanța o va pronunța să respingă plângerea contravențională ca netemeinică și să mențină în totalitate procesul verbal de contravenție.

În motivare se arată că:

Sentința civilă este criticabilă și se impune modificarea ei, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii. În conformitate cu art. 479 alin. 1 Cod procedură civilă solicită instanței să verifice sentința civilă atacată sub toate aspectele sale.

Se precizează că, instanța a interpretat greșit actul dedus judecății și a făcut o motivare contradictorie față de cele dispuse în cauză, reținând în baza probatoriului de la dosarul cauzei că fapta greșit a fost sancționată pecuniar. Instanța de fond a apreciat că această contravenție putea fi sancționată cu „Avertisment” și, în acest mod, a interpretat eronat dispozițiile art. 8 alin. 1 pct. 7 din OG nr. 37/2007, care sancționează o contradicție cu privire la nerespectarea timpului de odihnă și pentru care legiuitorul a prevăzut sancțiunea cuprinsă între 4000 și 8000 lei considerând abaterea ca fiind sancționabilă pecuniar și nicidecum nu a fost prevăzută sancțiunea „ Avertismentului”.

Se menționează că, în mod temeinic agentul constatator a reținut contravenția prevăzută de art. 8 alin. 1 pct. 7 din OG nr. 37/2007 în numele petentei și în mod corect contravenienta a fost sancționată ca urmare a controlului efectuat de ISCTR în data de 11.11.2014 pe raza localității Bistrița, asupra vehiculului cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX deținut și utilizat de petentă și condus de R__ I___, când s-a constatat că în intervalul de 24 de ore început în data de ora 19.19 a zilei de 22.10.2014 și s-a încheiat la ora 19:19 a zilei de 23.10.2014. Astfel, în intervalul mai sus amintit, R__ I___ a efectuat următoarele perioade de odihnă: prima transă de 5 ore și 27 de minute între orele 23:40 a zilei de 22.10.2014-05:07 a zilei de 23.10.2014 și a doua transă de 5 ore și 30 de minute între orele 09:00-05:28 (23.10.2014), fapt ce rezultă fără urmă de tăgadă din diagrama săptămânală a lui R__ I___ generată de Tachoscan ca urmare a interpretării analizării diagramelor tahograf utilizate de acesta în zilele de 22.10.2014 și 23.10.2014, abatere, ce constituie contravenție în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 1 pct. 7 din OG nr. 37/2007 cu modificările ulterioare.

Instanța de fond a reținut ca circumstanță atenuantă faptul că nu au fost depuse la dosar din care să rezulte antecedente contravenționale ale petentei în această materie. Se mai arată că legiuitorul nu a stabilit ca criteriu de individualizare a sancțiunii recidiva contravențională ci doar durata cu care se diminuează perioadele de odihnă obligatorii. Astfel, intimata-petentă a săvârșit cea mia gravă din abaterile de gen si ca atare transformarea sancțiunii în avertisment nu este justificată.

Se precizează că, așa cum a arătat în cadrul întâmpinării depuse la instanța de fond, legiuitorul a stabilit gradual faptele contravenționale de act tip, în cauză, petenta a fost sancționată pentru „ nerespectarea perioadei de odihnă zilnică fracționată cu două sau mai mult”. Mai arată că, așa cum judicios a reținut și instanța de fond nerespectarea constatată a fost de 3 ore și 30 de minute, împrejurare care se încadrează mult după intervalul minim de la care se sancționează fapta conform art. 8 alin. (1) pct. 7 din OG nr. 37/2007, or agentul constatator a aplicat pentru această faptă o sancțiune îndreptată spre minimul prevăzut de actul normativ. Ca atare, apreciază că acesta a aplicat o sancțiune cu respectarea principiului proporționalității, raportat la gradul de pericol social concret al faptei reținute iar transformarea sancțiunii pecuniare în avertisment nu se impunea.

Prin urmare, apreciază că nu se află în cazul demonstrării unei alte situații de fapt decât cea reținută la momentul controlului, iar probele administrate de petentă nu fac dovada contrară celor menționate în procesul verbal de constatare a contravențiilor. Astfel, legiuitorul a instituit o obligație pozitivă în sarcina conducătorului auto și a înțeles să sancționeze nerespectarea perioadelor de odihnă, fapta contravențională este delimitată corect a existat, este constatată și sancționată în mod just deoarece procesul verbal de contravenție reprezenta o stare de fapt la momentul controlului și în acest sens consideră că sancțiunea avertismentului nu se impune pentru că o atare situație ca cea sancționată în cauza de față, nu poate fi socotită drept o faptă cu gravitate redusă în sensul art.7 al.2 din OG 2/2001.

În acest sens, consideră că nu se impunea înlocuirea sancțiunea amenzii contravenționale cu Avertismentul, se învederează Instanței faptul că, potrivit art. 21 alin (3) din OG 2/2001, se stabilește în mod elocvent ca sancțiunea se aplica având în vedere mai întâi limitele acesteia din actul normativ special și, abia ulterior, în acele limite stabilite de acest act normativ se apreciază proporționalitatea sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei.

În acest sens, simpla apreciere că fapta contravențională ar fi de gravitate redusă încadrându-se în prevederile art. 5,6 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, este nepertinentă, întrucât numai legiuitorul poate să aprecieze gradul de pericol social al unei fapte ce constituie contravenție. Totodată, trebuie remarcat că înlocuirea amenzii contravenționale cu „Avertismentul" nu este de natura să conducă la îndeplinirea scopului represiv și educativ ai legii de sancționare în acest domeniu de activitate.

Nu în ultimul rând se învederează Instanței că prin OG 37/2007 cu modificările și completările ulterioare, a fost stabilit un sistem gradual de sancționare a nerespectării perioadelor de conducere și de odihnă în funcție de durata nerespectării acestora. Precizează că aceleași grade de pericol social sunt reglementate în toată Uniunea Europeană conform Directivei 2006/22/CE a Parlamentului European, legiuitorilor naționali revenindu-le doar competența de a stabili cuantumul sancțiunilor pentru aceste fapte contravenționale cu un pericol social mare, deoarece nerespectarea acestora pune in pericol atât siguranța circulației cât și pe cea a participanților la traficul rutier.

Se precizează că, oboseala la volan este principala cauză a accidentelor rutiere, astfel legiuitorul a considerat oportun să legifereze activitatea de conducere a vehiculelor impunând conducătorilor auto să efectueze pauze și perioade de odihnă pentru a nu fi afectată siguranța circulației.

Pe cale de consecință, apreciază că sancțiunea avertismentului nu se impune atâta vreme cât agentul constatator a aplicat o sancțiune îndreptată spre minimul prevăzut de actul normativ pentru încălcarea cea mai puțin gravă de la Regulamentul (CE) nr. 561/2006.

Solicită instanței să aibă în vedere apărările formulate de apelanta la prima instanță și probatoriul administrat și totodată având în vedere prevederile art.480 alin. 2 Cod de procedură civilă, să admită apelul așa cum a fost formulat și să modifice sentința civilă nr. 2369 pronunțată în ședința publică din data de 31.03.2015 în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX în sensul respingerii plângerii ca netemeinică și nelegală și menținerii procesului verbal ISCTR nr. xxxxxxxx/22.04.2015 ca temeinic și legal întocmit, dispunând executarea întregului cuantum al amenzii așa cum aceasta a fost stabilită în actul de control.

În drept, se invocă prevederile art.466-482 Codului de procedura civila, ale O.G. nr. 2/2001, ale HG nr.69/2012, ale Regulamentului (CE) nr.561/2006, ale OG 37/2007 și ale Ordonanței guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere, precum și a sancțiunilor și măsurilor aplicabile în cazul constatării acestor încălcări.

Tribunalul, examinând în baza prevederilor art. 476-479 Cod procedură civilă, hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de anulare sau schimbare a hotărârii, pentru considerente:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor atacat s-au reținut în sarcina petentului următoarele: în urma verificării cu programul Tahoscan a diagramelor tahografice prezentate la control de conducătorul auto, s-a constatat nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică fracționată cu 3 ore și 30 de minute, întrucât în intervalul de 24 de ore început în data de 22.10.2014, ora 19:19, R__ I___ ce conducea autotractorul nr. XXXXXXXXX, a făcut o pauză neîntreruptă maximă de 5 ore și 30 minute, în intervalul 23.10.2014 ora 09:00-23.10.2014, ora 14,30, în loc de minim 9 ore, încălcându-se astfel prev. art.4 lit. g și art.8 alin-2 din Regulamentul (CE) nr.561/2006 actualizat.

Prin plângerea contravențională, petenta, a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, solicitând înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul, apreciind că nu s-a cauzat nici o vătămare chiar dacă există o culpă din partea acesteia, precizând că, conducătorul auto a fracționat în mod greșit timpul de odihnă zilnică, adică a inversat timpii de odihnă.

Prima instanță a apreciat că se impune reindividualizarea sancțiunii aplicate de apelantă, raportat la circumstanțele concrete în care a fost săvârșită fapta contravențională.

Tribunalul reține că, în virtutea plenitudinii de competență cu care este investită, instanța este îndrituită nu doar să analizeze legalitatea și temeinicia sancțiunii contravenționale aplicate petentei de către agentul constatator, dar și în cazul în care împrejurările de fapt și de drept ale speței o impun, să procedeze la reindividualizarea sancțiunii, pentru ca aceasta să corespundă gradului de pericol al faptei, prin aplicarea criteriilor de individualizare prev. de art. 21 al. 3 din OG nr. 2/2001.

Sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci, alături de scopul punitiv, se constituie într-un mijloc de formare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate.

Ori, scopul sancțiunii contravenționale se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare, în condițiile în care, ca și în speță, contravenientul se află la prima abatere, manifestă o atitudine care denotă conștientizarea faptei ce a stat la baza sancționării sale și a pericolului încălcării normelor legale, precum și intenția de a se conforma pe viitor acestor reglementări, astfel că în baza art. 480 al. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul I____________ DE S___ PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR cu sediul in București _______________________.38, sector 1, cod fiscal xxxxxxxx, cont nr. RO74TREZ70120F355000XXXX deschis la Trezoreria sectorului 1 București, cu sediul procesual ales in Cluj-N_____, ______________________, nr. 63, iud. Clu. împotriva sentinței civile nr. 2369/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata ________________________ cu sediul în Reghin, ___________________, județul M____, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul M____ sub nr. JXXXXXXXXXX Cod unic de înregistrare RO 700292b, Banca BCR REGHIN reprezentată legal prin administratorul N_______ C_______.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 05.11.2015

Președinte, Judecător, Grefier,

B____ L__________ T___ M_____ A___ P______ M______ D_____

RED/DACT

BLT/ACC

4.12.2015

Jud. fond: V.V