Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Decizia civilă nr. 212/2014
Ședința publică de la 08 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G_______ T_____
Judecător - R_____ R___
Grefier - C_______ M______ P______
Pe rol judecarea apelului declarat de R___ C_______ B____, împotriva sentinței civile nr. 2703/03.10.2013, pronunțată de Judecătoria Călărași, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Tribunalul, apreciind cauza în stare de judecată, declară dezbaterile închise.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față;
Prin plângerea introdusă la Judecătoria Călărași la data de 26.06.2013 și înregistrată sub nr.XXXXXXXX, contravenientul R___ C_______ B____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în București, _______________________________. 124, _____________, _______________, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Slobozia, _______________________. 137 Jud. Ialomița, a solicitat ca, pe cale de hotărâre judecătorească, să se constate, în principal, nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx dresat de I__ Călărași, la data de 10.06.2013, iar pe fondul cauzei anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de plata amenzii contravenționale
În motivarea plângerii sale contravenientul a arătat că, prin procesul verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx, dresat de I__ Călărași, la data de 10.06.2013, a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 300 lei pe motiv că, aflându-se la volanul autoturismul înmatriculat sub nr. XXXXXXXXXX, pe DN 21, în localitate , ar fi circulat cu o viteză de 78 km/h, depășind viteza legală cu 28 km/h.
A mai menționat că procesul verbal este nelegal, întrucât există prevederi legale de utilizare a aparatelor radar pentru măsurarea vitezei de circulație, respectiv Norma de Metrologie Legală nr. NML 021/05 din 23.11.2005, astfel conform art. 5 din aceste norme obligatoriu trebuie să se menționeze marca, numărul de înmatriculare ale autovehiculelor de patrulare pe care este amplasat cinemometrul, legalitatea cinemometrului fiind valabilă numai pe autovehiculul pe care acesta era montat la momentul efectuării verificării metrologice ; că, față de situația reținută în procesul verbal, rezultă că nu este prevăzut și numărul de înmatriculare al autovehiculului de patrulare pe care era montat cinemometrul, situația care atrage nulitatea absolută a procesului verbal.
Cu privire la netemeinicia procesului verbal a arătat că nu este de acord cu viteza înregistrată de aparatul radar, întrucât acul indicator de viteză nu a afișat acea viteză, că deși a solicitat agentului constatator să îi arate planșa foto acesta a refuzat, comunicându-i că poate viziona numai în condițiile în care va formula contestație.
Prin întâmpinare agentul constatator a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal, ca fiind legal și temeinic întocmit.
Soluționând cauza, Judecătoria Călărași, prin sentința civilă nr. 2703 din 03.10.2013, a respins excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție invocată de petent.
Pe fond, a respins plângerea formulată de contravenientul R___ C_______ B____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în București, _______________________________. 124, _____________, _______________, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Slobozia, _______________________. 137 Jud. Ialomița, împotriva procesului verbal de contravenție ________, nr. 4163173dresat de I__ Călărași, la data de 10.06.2013.
Pentru a pronunța astfel, instanța, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarea situație de fapt: prin procesul verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx dresat de I.P.J. Călărași, la data de 10.06.2012, contravenientul a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 300 lei, pe motiv că, aflându-se la volanul autoturismului înmatriculat sub nr. XXXXXXXXX pe DN 21, a fost înregistrat de aparatul radar având o viteză de 78 km/h în localitate, depășind viteza legală cu 28 km/h, faptă ce constituie contravenții conform art. 49 al.1 din OUG 195/2002 R.
Împotriva acestui proces verbal contravenientul a formulat plângere, învederând că cele reținute în sarcina sa nu corespund realității, întrucât aparatul radar ar fi înregistrat o viteză mai mare decât cea cu care a circulat, dar și că procesul verbal ar fi lovit de nulitate, întrucât îi lipsesc o ________ elemente esențiale.
Analizând procesul verbal sub aspectul legalității, instanța de fond a reținut că acesta a fost dresat în mod corect, neexistând nici un motiv de nulitate care să poată fi invocat din oficiu.
Instanța a apreciat că susținerile contravenientului sunt neîntemeiate și că au fost respectate la momentul dresării procesului verbal dispozițiile legale mai sus menționate, motiv pentru care le-a respins. Astfel, contravenția ce vizează încălcarea regimului legal de viteză a fost constatată conform OUG 195/2002 R, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic și chiar dacă nu s-a folosit formularul prevăzut în anexa 1 D, în care ar fi trebuit stipulate suplimentar și ________ numărul aparatului radar, în cuprinsul actului de constatare întocmit au fost menționate modelul cinemometrului utilizat la înregistrare și ______________, respectiv ROM 225, indicându-se în mod expres și numărul vehiculului pe care el este instalat, respectiv MAI xxxxx. Ca atare, nu se poate susține că nu au fost indicate toate elementele prevăzute de lege pentru a se putea stabili cu exactitate care este cinemometrul cu care s-a făcut înregistrarea contravenției și pe ce vehicul era montat acesta, la momentul efectuării ei.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, în momentul înregistrării de către aparatul radar, contravenientul circula pe DN 21, în localitate, cu o viteză de 78 km/h, faptă ce constituie contravenție, conform art. 49 al.1 din OUG 195/2002 R, care prevede că viteza maximă cu care se poate circula în localitate este de doar 50 km /h. Acest aspect rezultă din înregistrarea pe suport CD depusă la dosar, efectuată cu aparatul montat pe autovehiculul MAI34761, aparat omologat și verificat metrologic la data de 23.02.201 , verificare valabilă timp de 1 an.
Cum cele menționate în procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de veridicitate și legalitate, până la proba contrară, pe care contravenientul nu a făcut-o în prezenta cauză, văzând și situația de fapt mai sus reținută, instanța de fond a respins plângerea contravențională.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel contravenientul R___ C_______ B____, motivat de faptul că actul sancționator trebuia să cuprindă marca aparatului radar, nr. casetei de înregistrare și numărul de înmatriculare al vehiculului de patrulare pe care este amplasat cinemometrul, deși instanța de fond a reținut, eronat, că este indicat, în cuprinsul procesului verbal, nr. autovehiculului pe care este instalat cinemometrul.
Cu privire la nelegalitatea procesului verbal, contravenientul apelant a susținut că agentul constatator nu a menționat în actul sancționator numărul de înmatriculare al vehiculului de patrulare.
Cu privire la netemeinicia procesului verbal, apelantul a susținut că nu este de acord cu rezultatul înregistrat de cinemometru, fapt adus la cunoștința agentului constatator la momentul sancționării.
Tribunalul, analizând actele dosarului din perspectiva motivelor de apel cu care apelantul a investit instanța de control judiciar, urmează a constata că cererea de apel este nefondată și urmează a se respinge, întrucât, pe de o parte, lipsa nr. de înmatriculare a vehiculului pe care a fost montat cinemometrul nu a putut genera decât o nulitate relativă, prejudiciul produs asupra apelantului contravenient nefiind dovedit și asta cu atât mai mult cu cât respectivul număr de înmatriculare rezultă din graficul de patrulare aflat la dosarul de fond. Pe de altă parte, marca vehiculului condus de către agentul constatator și care a surprins în trafic pe contravenient, precum și lipsa numărului casetei de înregistrare nu fac parte din cauzele de nulitate a procesului verbal de contravenție. De altfel, lipsa nr. de înmatriculare a vehiculului de patrulare pe care s-a aflat montat cinemometrul în cauză nu a constituit motiv de obiecțiuni la momentul dresării procesului verbal contestat, iar contravenientul nu a fost în măsură să releve existența, în ambele faze procesuale, a unei alte situații de fapt în raport de cea reținută de către agentul constatator și prima instanță, așa după cum apelantul contravenient nu a fost în măsură să opună instanțelor un alt punct de vedere, cu probe, referitor la o presupusă montare a cinemometrului în cauză pe o altă autospecială, în raport de cea pe care a fost efectiv montat.
Constatând că prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, în baza art. 480 al. 1 c.pr.civ., tribunalul urmează a Respinge apelul declarat de apelantul R___ C_______ B____ împotriva sentinței civile nr. 2703/2013 a Judecătoriei Călărași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 480 al.1 C.p.civ.
Respinge apelul declarat de apelantul R___ C_______ B____ împotriva sentinței civile nr. 2703/2013 a Judecătoriei Călărași.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2014.
Președinte, G_______ T_____ |
|
Judecător, R_____ R___ |
|
Grefier, C_______ M______ P______ |
|
Red. TG
Tehnored. CP
Ex.4/17.04.2014
JF N____ O______ A____