Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 23 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte - G_______ F____
Judecător F_____ A________ A_____
Grefier A__-M____ H___
Decizia nr. 1233/2015 ca
Pe rol judecarea apelului privind pe apelant I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE IAȘI - SEVICIUL POLIȚIEI RUTIERE și pe intimat U________ I____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție declinare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul prin consilier juridic M____ A________, care depune delegație la dosar și intimatul prin avocat V______ I____ G______, care depune împuternicire avocațială.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe motivele de apel.
Apelantul, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului și menținerea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, hotărârea primei instanțe fiind nelegală. Arată că deși instanța de fond a constatat vinovăția petentului în săvârșirea contravenției, a stabilit doar avertismentul ca sancțiune.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea apelului, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin apelul declarat împotriva Sentinței civile nr.225/2015 a Judecătoriei H_____ apelantul IPJ Iași a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimatul U________ I____ să dispună admiterea căii de atac cu consecința modificării în parte a sentinței apelate în sensul menținerii sancțiunii complementare aplicate de agentul constatator constând în suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice.
În motivarea căii de atac apelantul pretinde că prima instanță a interpretat eronat dispozițiile art.96 alin.2 și art.100 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002, sancțiunea complementară aplicându-se contravenientului indiferent de sancțiunea principală aplicată, instanța neputând dispune înlăturarea acesteia.
Intimatul U________ I____ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea căii de atac, acesta considerând că instanța de fond a interpretat corect probatoriul administrat și situația de fapt reținută de agentul constatator , sancțiunea complementar fiind evident disproporționată, fiind imposibil să se circule în spatele atelajelor cu tracțiune animală.
În apel părțile nu au administrat probe noi.
Analizând apelul declarat în cauză se constată că este fondat având în vedere cele ce preced:
Prin sentința apelată prima instanță a dispus admiterea în parte a plângerii formulate de apelant în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, fiind dispusă totodată și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile.
În lipsa apelului contravenientului, motivul de apel invocat de apelant este fondat deoarece sancțiunea complementară se aplică în cazul contravenției săvârșite de intimat, art.100 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002, în mod automat, prin efectul legii, ca un adaos legal la sancțiunea principală.
Chiar dacă instanța de fond a apreciat corect că sancțiunea amenzii contravenționale nu este proporțională cu circumstanțele săvârșirii contravenției (depășirea nelegală a unui atelaj cu tracțiune animală), avertismentul fiind suficient în a face respectate prevederile legale încălcate, înlăturarea sancțiunii complementare s-a dispus nelegal.
Judecătorul cauzei nu are posibilitatea legală de a individualiza sau de a înlătura sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, aspect ce rezultă din interpretarea gramaticală și logică a prevederilor art. 100 alin.3 din OUG nr.195/2002, legiuitorul folosind conjuncția și pentru a sublinia caracterul obligatoriul al acestei sancțiuni complementare.
Pe cale de consecință, prima instanță a aplicat eronat dispozițiile legale incidente, anterior indicate, motivul de apel fiind întemeiat.
Față de considerentele anterior expuse și în lumina art.480 C.pr.civ., se va admite apelul și se va modifica în parte sentința apelată în sensul menținerii ca legale a sancțiunii complementare aplicate intimatului, ca efect al contravenției săvârșite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de IPJ Iași împotriva sentinței civile nr. 225/2015 a Judecătoriei H_____ , sentință pe care o schimbă în parte.
Menține procesul verbal ________ nr xxxxxxx/2014 cu privire la sancțiunea contravențională complementară privind reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței apelate ce nu contravin prezentei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2015.
.
Președinte, G_______ F____ |
|
Judecător, F_____ A________ A_____ |
|
Grefier, A__-M____ H___ |
|
red și dact jud AFA/4ex/16.11.2015/jud fond D_____ C______