Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
3050/2015 din 03 iunie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA A___ Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX


SENTINȚA CIVILĂ NR. 3050

Ședința publică din 03 iunie 2015

Președinte : R___ A______

Grefier : L_______ M_____


S-a luat în examinare plângerea formulată de către petentul N___ D____ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/02.02.2015 formulată în contradictoriu cu intimatul IPJ A___.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, din oficiu, conform dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, constată că este competentă să judece prezenta cauză.

Se mai constată că, la data de 03 iunie 2015, prin serviciul registratură, petentul a depus note de ședință.

Instanța respinge excepția invocată de către intimat ca fiind neîntemeiată. Conform art. 183 alin. 1 Cod procedură civilă, actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen. În speță, termenul a început să curgă la 02.02.2015 iar petentul a depus la poștă plângerea la 18.02.2015. Având în vedere modul de calcul al termenelor procedurale, pe zile libere, conform art. 181 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța constată că plângerea a fost depusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

Constatând că nu au mai fost formulate alte cereri și că nu mai sunt alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și, pe baza actelor de la dosar, trece la soluționarea ei.


I N S T A N Ț A


Constată că, prin plângerea înregistrată la Judecătoria A___ la data de 24.02.2015, petentul N___ D____ în contradictoriu cu intimatul IPJ A___ a solicitat anularea procesului verbal de contravenție și restituirea amenzii achitate. A solicitat cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că, prin procesul verbal de contravenție încheiat la data de 02.02.2015, s-a reținut că se deplasa cu autoturismul marca VW tip Transporter având numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 7 în direcția D___ când, în apropierea comunei V___________, "pe fondul neatenției", a acroșat parapetul metalic care separă partea carosabilă de pista de bicicletă provocând avarierea atât a acestuia cât și a autoturismului propriu.

Pentru acest motiv a fost amendat contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzută la art. 148 pct. 8 din HG 1391/2006.

A subliniat că evenimentul rutier care a determinat încheierea actului atacat nu a fost rezultatul „neatenției” după cum fără temei a reținut agentul constatator ci a stării precare a drumului public cauzată de ninsorile abundente din acea perioadă și respectiv de neîndeplinirea de către administratorul drumului public a obligațiilor sale legale de a asigura starea corespunzătoare a drumului public.

Ulterior, a anunțat organele de poliție prin intermediul serviciului „112” care deplasându-se la fața locului au constatat cel dintâi că ar fi avut preocupări de natură să îi distragă în mod periculos atenția sau ar fi folosit instalația de sonorizare a autovehiculului la un nivel de zgomot ridicat, conform textului legal indicat ca și temei de drept al procesului verbal, deși aceste împrejurări nu corespund realității și în mod cert agentul constatator nu avea cum să le constate câtă vreme a ajuns la locul accidentului cu mult timp după producerea acestuia.

A apreciat că procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/02.02.2015 este lipsit de temeinicie starea de fapt reținută nefiind conformă realității.

Rezultatul accidentului rutier produs la data de 02.02.2015 constând în distrugerea parapeților metalici de separare a părții carosabile de pista de biciclete din zona comunei V___________ nu se datorează culpei petentului ci a administratorului drumului public care nu și-a respectat obligațiile legale de asigurare a stării tehnice corespunzătoare a drumului public potrivit art. 5 din OUG 195/2002 privind Codul rutier.

În probațiune a depus procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/02.02.2015, chitanța ________ nr. xxxxxxxxxxxx/04.02.2015, planșă foto.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea valabilității actului de sancționare.

A invocat excepția tardivității acțiunii, în temeiul art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

Pe fond a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, având în vedere că fapta petentului a existat și a fost încadrată juridic corespunzător, procesul-verbal fiind atât temeinic cât și legal întocmit.

A apreciat că motivele învederate sunt neîntemeiate și nelegale. Procesul verbal de contravenție se bucură de prezumțiile de legalitate, de autenticitate și de veridicitate, are forță probantă se execută din oficiu este întocmit în forma “ad validatem” cu respectarea condițiilor de fond și de formă în scopul producerii efectelor juridice pentru care a fost întocmit.

Petentul se face vinovat de contravenția reținuta în sarcina sa prin procesul-verbal, din probele existente, respectiv declarația conducătorului auto implicat în eveniment, avariile rezultate în urma evenimentului rutier și constatate direct de agentul de politie, precum și verificările efectuate rezultând fără tăgadă că starea de fapt consemnată în procesul-verbal corespunde realității, culpa aparținând petentului care nu a respectat prevederile art. 148 pct.8 din HG 1391/2006.

În fapt, petentul a condus autoturismul marca Volkswagen, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXX pe DN7, din direcția V___________ spre _________________________, iar în dreptul parcării aparținând DN7 nu a observat parapetul metalic al pistei de biciclete intrând astfel în coliziune cu aceasta provocând avarii atât autoturismului sau cât și parapetului.

A solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, având în vedere că fapta petentului a existat și a fost încadrată juridic corespunzător, procesul-verbal fiind atât temeinic cât și legal întocmit, petentului nefiindu-i pricinuită vreo vătămare care potrivit art. 175 alin. 1 din Legea 134/2010 să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.

A considerat că petentul putea evita cu foarte mare ușurință situația creată, dacă ar fi dat dovadă de mai multă responsabilitate sau de mai puțină nepăsare fața de lege, culpa sa fiind integrală în producerea incidentului.

Pe fond a considerat că până la proba contrara procesul-verbal de constatare face dovada celor consemnate, iar potrivit normelor procesual civile “cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie sa o dovedească. ”

În probațiune a depus referatul de verificare a plângerii contravenționale și copie conformă cu originalul după declarația conducătorului auto implicat în eveniment.

Prin note de ședință, petentul a solicitat respingerea excepției tardivității plângerii, procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/02.02.2015 a fost încheiat și înmânat la data de 02.02.2015, iar plângerea contravențională a fost predată recomandat la oficiul poștal în data de 18.02.2015, iar pe fondul cauzei admiterea plângerii astfel cum a fost formulată.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că, prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/02.02.2015 încheiat de intimată, petentul a fost sancționat contravențional cu o amendă de 487,5 lei pentru fapta prevăzută de art. 148 pct. 8 din HG nr. 1391/2006, pentru fapta de a fi acroșat, datorită neatenției, un parapet metalic situat pe DN 7 între localitățile V___________ și Mândruloc.

Instanța observă că fapta nu a fost constatată în mod direct de agentul de poliție, acesta deplasându-se la locul evenimentului în urma unei solicitări efectuate prin SNUAU 112. Polițistul, pe baza declarației petentului (care a arătat că, din cauza ninsorii abundente și a carosabilului necurățat, nu a observat parapetul metalic aflat între șosea și pista pentru biciclete și l-a acroșat), a concluzionat că petentul nu a fost atent la drum. El a apreciat, în consecință, că fapta petentului se încadrează la contravenția prevăzută de art. 148 pct. 8 din HG nr. 1391/2006(Se interzice conducătorului de autovehicul sau de tramvai ... să aibă în timpul mersului preocupări de natură a-i distrage în mod periculos atenția ori să folosească instalații de sonorizare la un nivel de zgomot care ar afecta deplasarea în siguranță a lui și a celorlalți participanți la trafic).

Practic, polițistul s-a bazat, la întocmirea procesului verbal, pe o prezumție simplă, care însă nu este susținută de niciun fel de dovadă. Nimic din actele dosarului nu îndreptățește concluzia că petentul ar fi avut vreo preocupare de natură a-i distrage atenția. Dimpotrivă, declarația petentului și planșele fotografice depuse de acesta la dosar indică în mod clar că, la momentul evenimentului, ningea abundent iar șoseaua era acoperită cu zăpadă. Este posibil ca petentul să nu fi adaptat viteza de deplasare la aceste condiții meteo sau, pur și simplu, să nu dețină îndemânarea necesară pentru a face o deplasare în condițiile date.

Ca urmare, apreciind că atât timp cât evenimentul putea fi generat de numeroase alte cauze dintre care, o parte, cu titlu exemplificativ, au fost arătate mai sus, concluzia polițistului că petentul a avut preocupări de natură a-i distrage atenția apare ca neîntemeiată drept pentru care, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va admite plângerea, va anula procesul verbal și va încuviința restituirea sumei achitată cu titlu de amendă.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă instanța va obliga intimatul, căzut în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de petent, respectiv suma de 240 lei reprezentând taxa de timbru și onorariu avocat.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge excepția tardivității.

Admite plângerea petentului N___ D____, cu domiciliul în ________________________________, județ M____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul procesual ales în Târgu M____, ____________________. 2/1, județ M____, în contradictoriu cu intimatul IPJ A___, cu sediul în A___, ___________________-19, județ A___ și, în consecință:

Anulează procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/02.02.2015 și autorizează restituirea amenzii de 195 lei achitată cu chitanța nr. BI xxxxxxxxxxxx/04.02.2015.

Obligă intimatul să plătească petentului cheltuieli de judecată de 240 lei.

Cu apel, ce se va depune la Judecătoria A___, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 03 iunie 2015.


Președinte Grefier

R___ A______ L_______ M_____





Red/ Tehnred: RA/LM

02.07.2015/4 ex. /2 ______________________________ comunică:

N___ D____, Târgu M____, ____________________. 2/1, județ M____

IPJ A___, A___, ___________________-19, județ A___.



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025