Operator de date cu caracter personal nr.3727
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G______
SECȚIA CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 566/2014/C__
Ședința publică de la 10 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G______ U_____
Judecător M_____ C_____
Judecător C_______ P_____
Grefier L______ T____
Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe recurent PAȚALIU M_____ și pe intimat I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE G______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CC xxxxxxx .
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința din data de 05.06.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face corp comun cu prezenta decizie civilă și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea în cauză la data de 10.06.2014, când:
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 997/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria G______, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul Pațaliu M_____ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/25.08.2011 și în contradictoriu cu intimatul IPJ G______ – G______, jud. G______.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal contravenției CC nr. xxxxxxx din data de 25.08.2011 petentul a fost sancționat cu amenda în sumă de 268 lei, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, agentul constatator reținând în sarcina sa că la data de 25.08.2011, ora 07 si 48 de minute, în timp ce se afla la volanul autoturismului , la intersecți cu Soseaua București la plecarea de pe loc nu a acordat prioritate autobuzului cu nr. 82 RBB .
Fapta contravențională fiind prev. de art 135/ HG 1391/2006 si sancționată de art.100 alin 3 lit. c din OUG195/2002.
Analizând cuprinsul procesului-verbal sub aspectul legalității sale instanța a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea disp. art. 17 din OG nr.2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară în privința constatărilor personale ale agentului constatator și orice susținere sau circumstanțiere a petentului trebuie dovedită.
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate.
Instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura petentului dreptul la un proces echitabil, fiind citat cu mențiunea de a propune probe și încuviințând proba înscrisuri și a audiat martorul asistent.
Din cuprinsul procesului verbal reiese că fapta contravențională a fost săvârșită _______________________________ că apărarea petentului ‚’’că nu a fost indicat locul săvârșirii contravenție’’ este netemeinică.
Potrivit prevederilor art. 100 alin. 3 lit c din OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept;
Potrivit art 135 din HG 1391/2006 Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații: când se pune în mișcare sau la pătrunderea pe drumul public venind de pe o proprietate alăturată acestuia față de vehiculul care circulă pe drumul public, indiferent de direcția de deplasare;
Așadar, încadrarea juridică a faptelor precum și aplicarea sancțiunii amenzii și sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile,au fost în mod corect reținute de către agentul constatator. În ceea ce privește depoziția martorului asistent, acesta nu a putut să afirme cu certitudine dacă petentul a săvârșit sau nu contravenția, a spus că ‚’’ nu a observat ca vreun alt conducător auto să fi săvârșit vreo abatere de la circulația pe drumurile publice’’. Această depoziție nu este de natură să răstoarne prezumția de veridicitate și autenticitate a procesului verbal
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul Pațaliu M_____, considerând că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Din declarația martorului, nu rezultă că a săvârșit contravenția care i se reține în cauză.
Conform jurisprudenței CEDO, sarcina probei revine organului de poliție.
Arată recurentul că în opinia sa, probele administrate în cauză nu sunt concludente și utile în a se demonstra existența contravenției.
Examinând recursul declarat și cauza sub toate aspectele conform art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Tribunalul constată că prezentul litigiu a oferit garanțiile procesuale recunoscute și garantate de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OUG nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ c. României).
Având în vedere aceste principii, în mod corect instanța de fond a constatat constată că depoziția martorului nu este de natură să înlăture situația de fapt reținută prin procesul verbal.
Reține tribunalul și aspectul că, din analiza disp. art.19 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor rezultă că procesul-verbal de contravenție poate fi încheiat și în situația în care contravenientul nu se află de față, refuză să semneze sau nu poate să semneze, agentul constatator menționând aceste împrejurări în actul de constatare.
În speța de față, petentul, deși a fost de față la întocmirea procesului verbal și nu a formulat obiecțiuni, a refuzat să-l semneze. Față de prevederile art. 19 din OG 2/2001, martorul asistent confirmă doar acest aspect, al refuzului semnării procesului verbal de către petent, și nu existența sau nu a faptei.
Tribunalul reține și faptul că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, iar faptele constatate personal de acesta sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, fiind confirmate în cazul de față chiar de petent care, deși a fost de față la întocmirea procesului verbal, nu a formulat obiecțiuni.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ., tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 997/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria G______.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 312 Cod proc. civ, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - petent Pațaliu M_____, domiciliat în comuna Gogoșari, ______________________________, împotriva sentinței civile nr. 997/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria G______ în contradictoriu cu intimatul IPJ G______, cu sediul în Mun. G______, județul G______.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2014.
Pentru Judecător G______ U_____ aflat în CO semnează conform art. 426 alin. 4 Președinte instanță L______ A____ |
Judecător, M_____ C_____ |
Judecător, C_______ P_____ |
|
Grefier, L______ T____ |
|
Tehnored. jud. P.C.
2 ex./28.07.2014
jud. fond D.I.