Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul HARGHITA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
113/2013 din 19 februarie 2013
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL HARGHITA

COMPLET SPECIALIZAT

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR. 113/R

Ședința publică din 19 februarie 2013

Completul compus din:

Judecător: C_______-I___ U__ - Președinte

Judecător: K_______ E____

Judecător: L______ Rómeo

Grefier: G_______ V_____

Pe rol judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurentul _____________ împotriva sentinței civile nr. 3466 din data de 22 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Miercurea-C___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită.

Se constată depus la dosar răspuns la întâmpinare.

În baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

deliberând constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 3466 din data de 22 octombrie 2012 Judecătoria Miercurea-C___ a respins plângerea petentei _____________ în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – I____________ de S___ pentru Control în Transportul Rutier.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție nr. xxxxxxx din 24 iulie 2012 (fila 5) petenta a fost sancționată cu amendă contravențională de 14.000 lei în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 14 din HG nr. 69/2012, reținându-se că în data de 6 martie 2012, pe DN 12 KM 74+800 Miercurea C___ s-a constatat că șoferul A_______ D_____ L____ a efectuat transport rutier public de marfă cu un vehicul al petentei deși atestatul său profesional expirase la data de 9 februarie 2012.

Prin plângere petenta a arătat că executarea amenzii contravenționale s-a prescris în temeiul art. 14 din OG nr. 2/2001 deoarece procesul-verbal, ce a fost întocmit la data de 24 iulie 2012, nu i-a fost comunicat în termen de o lună.

Instanța reține că potrivit art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001, „executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii” și, întrucât procesul-verbal a fost întocmit la data de 24 iulie 2012, însuși faptul că prezenta plângere a fost înregistrată la instanță în interiorul termenului de o lună, respectiv la data de 2 august 2012, dovedește că procesul-verbal a fost comunicat cu respectarea acestui termen.

Petenta a mai susținut că sancțiunea contravențională nu a fost aplicată de o persoană abilitată în acest sens, în procesul-verbal neindicându-se calitatea de inspector a agentului constatator C______ I____ F_______.

Instanța reține că în procesul-verbal de contravenție obiect al prezentei plângeri se menționează explicit faptul că agentul constatator C______ I____ F_______ este inspector la I____________ de S___ pentru Control în Transportul Rutier, I____________ Teritorial 8, potrivit legitimației nr. 995/2011, astfel că și această critică este neîntemeiată.

Petenta a arătat de asemenea că în procesul-verbal nu s-a indicat instanța competentă să judece plângerea contravențională, iar locul presupusei fapte este insuficient individualizat.

Instanța reține că și această critică este neîntemeiată, întrucât în procesul-verbal de contravenție s-a indicat drept loc al săvârșirii contravenției DN 12 KM 74+800 Miercurea C___ și s-a menționat faptul că plângerea se formulează în termen de 15 zile la judecătoria în a cărei circumscripție teritorială s-a săvârșit contravenția, iar aceste mențiuni au ajutat-o pe petentă să formuleze prezenta plângere în termen legal la instanța competentă.

De asemenea petenta a arătat că nu i s-a adus la cunoștință posibilitatea de a formula obiecțiuni.

Instanța reține că petentei nu i s-a adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni pentru simplul motiv că nu a fost prezentă la momentul constatării contravenției; pe de altă parte este de reținut faptul că șoferului ce conducea vehiculul proprietatea petentei i s-a dat posibilitatea să prezinte actele cu care ar fi putut face dovada că deține un atestat profesional valabil, însă acesta nu a putut prezenta decât unul a cărui valabilitate expirase.

Petenta a mai arătat că procesul-verbal nu a fost semnat de un martor.

Instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 19 alin. 3 din OG nr. 2/2001, „în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod”, astfel că, în condițiile în care în procesul-verbal de contravenție s-a menționat faptul că de față nu se aflau decât agenți constatatori, care nu pot avea calitatea de martor, aceste prevederi legale au fost respectate.

Prin plângere petenta a arătat și faptul că în procesul-verbal nu s-a indicat reprezentantul legal al petentei, numitul M___ R___ neavând calitatea de administrator statutar.

Instanța reține că agentul constatator a respectat prevederile art. 16 din OG nr. 2/2001 întrucât a indicat denumirea și sediul petentei, precum și că acest text de lege nu îi impunea să menționeze și reprezentantul legal.

În fine, petenta a arătat că la data de 11 februarie 2012 a achitat către _________________ de examinare profesională pentru șoferul A_______ D_____, care s-a prezentat la reevaluare.

Instanța reține că petenta a fost sancționată pentru faptul că la data controlului, respectiv 6 martie 2012, conducătorul auto nu a avut un atestatul profesional valabil, care expirase la data de 9 februarie 2012 (fila 9), cu consecința că achitarea de către petentă la data de 11 februarie 2012 a unei taxe pentru obținerea atestatului (fila 10) nu este de natură să o exonereze de răspunderea contravențională.

Față de cele ce preced instanța va respinge atât cererea de anulare a procesului-verbal de contravenție cât și pe cea subsidiară de înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertismentul, întrucât petenta nu a făcut dovada faptului că șoferul A_______ D_____ ar fi obținut atestatul profesional, din actele depuse la dosar rezultând doar că mult ulterior datei controlului, respectiv la 28 iunie 2012, șoferului i s-a desfăcut contractul de muncă (fila 11).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs _____________. În motivarea recursului se arată că procesul-verbal este nul absolut pentru că semnătura agentului constatator nu apare pe fiecare pagină. Totodată, nu s-a indicat în concret instanța la care se poate formula plângerea contravențională, nu au fost indicate datele de identificare ale persoanei care reprezintă societatea, iar societății contraveniente nu i s-a adus la cunoștință dreptul de formula obiecțiuni. Recurenta mai arată că procesul-verbal a fost întocmit la sediul inspectoratului, astfel că la locul săvârșirii contravenției se puteau afla martori care să semneze procesul-verbal. În aceste condiții, recurentei trebuia să-i fie respectat și dreptul de a formula obiecțiuni.

Recurenta consideră că maniera în care a fost redactat procesul-verbal pune în evidență faptul că acesta ar fi putut să fie încheiat și dacă _____________ nu era oprită în trafic la data de 6 martie 2012. Consideră că se impune anularea procesului-verbal pentru asigurarea scopului în care au fost edictate normele de validitate. Totodată, se impune transformarea amenzii în avertisment.

Recurenta mai invocă eroarea de fapt, întrucât arată că la data de 11 februarie 2012 a achitat contravaloarea reexaminării conducătorului auto, oricum neexistând intenția de a încălca legea.

Intimatul a depus întâmpinare în care a arătat că fapta săvârșită este una foarte gravă. În ce privește atestatul de competență profesională, acesta nu poate fi prelungit, iar recurenta nu a dovedit că A_______ D_____ a obținut un nou atestat profesional.

Recursul este nefondat.

Analizând hotărârea instanței de fond sub toate aspectele de fapt și de drept tribunalul constată că aceasta este legală și temeinică.

În ce privește argumentele recurentei, tribunalul reține că numai lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea absolută nu și alte împrejurări sau lipsuri privitoare la semnătură cum este nesemnarea pe fiecare pagină. Aceste din urmă încălcări, la fel ca și neindicarea în concret a instanței la care se poate formula plângerea contravențională, neindicarea datelor de identificare ale persoanei care reprezintă societatea, neaducerea la cunoștință a dreptului de formula obiecțiuni atrag o nulitate virtuală a procesului-verbal. Actul se anulează numai dacă se dovedește o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel. Recurenta nu a invocat nici un fel de vătămare produsă prin respectivele lipsuri ale procesului-verbal, respectiv aceasta a fost în măsură să promoveze plângerea contravențională, a știut cine este reprezentantul său și a putut să-și prezinte obiecțiunile în fața instanței. În ce privește obiecțiunile, recurenta nu arată care ar fi fost obiecțiunile sale la momentul încheierii procesului-verbal. Față de acestea, tribunalul constată că recurenta petentă invocă pur formal lipsurile procesului-verbal, acestea nefiind în măsură să-i producă vreo vătămare și să atragă, prin urmare anularea actului.

În ce privește lipsa vreunui martor, tribunalul reține că nu există vreo dispoziție legală care să oblige la încheierea procesului-verbal în momentul constatării contravenției, el putând fi încheiat și ulterior. Lipsa martorului este invocată, de asemenea formal, fără a exista vreo vătămare. Recurenta nu contestă în sine starea de fapt reținută, ci lansează doar ipotetic posibilitatea de a nu exista contravenția. Această posibilitate ipotetică nu poate face obiectul judecății.

În ce privește eroarea de fapt, tribunalul reține că petenta recurentă avea obligația de se asigura de existența abilităților necesare pentru angajatul său A_______ D_____ prin obținerea atestatului profesional. Achitarea unor tarife este irelevantă sub acest aspect, neputând fi invocată vreo eroare. Totodată, fapta contravenientei prezintă pericol ridicat tocmai prin faptul că A_______ D_____ nu a mai fost atestat profesional, astfel cum a reținut prima instanță. Nu se poate susține, în aceste condiții, inexistența pericolului social și necesitatea sancțiunii avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta _____________ (cu sediul în Satu M___, _______________________, județul Satu M___) împotriva sentinței civile nr. 3466 din data de 22 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Miercurea-C___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

Definitivă și irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2013.

Președinte Judecător Judecător

C_______-I___ U__ K_______ E____ L______ Rómeo

Grefier

G_______ V_____

Red. C.I.U.

Primit:28.03.2013

Tehnored./i.d./28.03.2013

Ex. 2/V.G.

Jud. fond:A___ G________

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025