Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL P______
SECTIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1596
Ședința publică de la 22 octombrie 2015
Completul constituit din:
Președinte L______ Ștefuc
Judecător C____ M______ L____
Grefier C_________ G_______
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelant B______ I__ cu domiciliul în Comarnic , ____________________. 105, jud. P______ , împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/25.08.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul – I__ P______, cu sediul în Ploiești, ____________________. 60, jud. P______.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22.10.2015, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea pentru data de 29.10.2015.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiesti, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul Botoaca I__ a solicitat anularea procesului verbal de contraventie ________ nr. xxxxxxx din data de 28.01.2014.
În motivarea plângerii contravenționale petentul a arătat că nu este vinovat de savarsirea vreunei contraventii, întrucât nu a patruns în intersecția Gh. C__________ în timp ce semaforul arata culoarea roșie, ci a încetinit și a pornit autoturismul în momentul în care semaforul arăta culoarea verde. Cu privire la legalitatea procesului-verbal de sancționare a contravenției, petentul arată că acesta este lovit de nulitate absoluta întrucât în cuprinsul acestuia se menționează că fapta este prevăzută de art. 52 alin. 1 din OUG 195/2002, text de lege care sancționează o altă contravenție. Un alt motiv de nulitate a procesului-verbal contestat, în opinia petentului, este reprezentat de împrejurarea că refuzul său de a semna procesul-verbal nu este confirmat de niciun martor. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
În dovedire, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale, fără să indice însă numele și domiciliul martorului.
Intimata IPJ P______ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii întrucât procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 28.01.2014 este întocmit legal si temeinic. A depus copia procesului verbal contestat, raport agent constatator si cazierul auto al petentului.
La termenul din data de 03.10.2014 instanta a admis proba cu inscrisuri pentru ambele parti și a respins cererea petentului de încuviințare a probei testimoniale. Plângerea a fost legal timbrată si depusa in termen.
Pentru a se pronunța Judecătoria Ploiești a arătat că în fapt, petentul Botoaca I__ fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 340 lei si reținerea permisului de conducere, reținându-se că la data de 28.01.2014 a condus autoturismul marca FORD cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe Soseaua Vestului din Ploiesti, iar la intersectia cu ________________________ nu a respectat semnificatia culorii rosii a semaforului electric aflat in functiune.
Analizând, potrivit art. 34 alin (1) din OG nr. 2/2001, legalitatea și temeinicia procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține, cu prioritate, că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale incidente, respectiv art. 17 din OG nr. 2/2001, neexistând vicii de legalitate care ar putea fi invocate din oficiu.
Totodată, conform art. 100, alin. (3), lit. d) din OUG nr. 195/2002, (3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte: d) nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.
În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căruia agentul constatator a indicat ca temei de drept în cuprinsul procesului-verbal contestat art. 52 alin. 1 din OUG 195/2002, instanța reține că, în realitate, în mod corect, în cuprinsul procesului verbal a fost indicat art. 52 alin. 1 din Regulamentul de punere în aplicare a OUG 195/2002 potrivit căruia „1) Semnalul de culoare rosie interzice trecerea.”, text de lege aplicabil în cauză.
Astfel, procesul – verbal atacat a fost încheiat cu respectarea exigențelor de legalitate.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța a reținut că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, precum și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Conform art. 20 din Constituția României, textul Convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, A_____ vs România), instanța constată că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.
Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.6 paragraf 1 CEDO, în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal. Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție, prezumție care privește atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea faptei, cât și sarcina probei.
Referitor la procesul-verbal contestat, instanța a reținut că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În urma analizării înscrisurilor depuse la dosar, respectiv raportul agentului constatator (f. 24) și procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/28.01.2014 (f. 10), instanța reține că procesul verbal de constatare a contravenției este temeinic.
Situația de fapt reținută în procesul-verbal a fost constatată personal de către agentul constatator. Simpla afirmare de către petent a unei situații de fapt contrare celei menționate în procesul-verbal, respectiv că, la momentul în care a pătruns în intersecție, semaforul indica culoarea verde, fără a face nicio dovadă în acest sens, nu răstoarnă prezumția de temeinicie a acestuia.
Prin plângerea formulată, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și proba testimonială, fără însă să indice numele și domiciliul martorului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 194 alin. 1 lit. e C.p.c.
Față de această situație de fapt, instanța constată că prin procesul-verbal de contravenție s-a dat o încadrare corectă faptei săvârșite și aceasta a fost legal sancționată, arătându-se că fapta este prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002.
Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Prin procesul-verbal de contravenție i-a fost aplicată petentului amenda contravențională în cuantum de 340 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, sancțiune care îndeplinește cerințele de legalitate prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 și O.G. nr. 2/2001, fiind stabilită în limitele prevăzute de lege pentru acest gen de contravenție, fiind minimul sancțiunii aplicabile.
Pentru aceste considerente, instanța a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de contestatorul B______ I__ în contradictoriu cu intimatul I.P.J. P______ și a menținut procesul-verbal de contravenție întocmit, ca legal și temeinic.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, apelantul Botoaca I__, înregistrat pe rolul Tribunalului P______ – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal, la data de.28.05.2015, solicitând modificarea în tot a sentinței apelate în sensul anulării procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx și exonerarea de la plata amenzii contravenționale ,precum și restituirea permisului reținut.
În motivarea apelului a menționat că nu a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric și astfel nu este vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost sancționat.
A considerat că instanța de fond în mod greșit a reținut ca procesul verbal de constatare a contravenție este temeinic în condițiile în care a avut în vedere doar cele reținute de către agentul constatator.
Mai mult arată că instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 6 paragraful 2 din CEDO, care prevede dreptul petentului de a beneficia de un proces achitabil și de prezumția de nevinovăție , care nu poate fi răsturnată în lipsa unor probe certe de vinovăție , iar sarcina probei existentei faptei , a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia incubă părții care a aplicat sancțiunea contravențională.
În cea ce privește susținerile instanței în sensul că nu ar fi indicat numele martorului propus pentru a fi audiat , precizează că a atașat plângerii contravenționale copie de pe cartea de identitate a acestuia, ia la sfârșitul plângerii a făcut mențiunea ca anexează actul de identitate al martorului.
Având în vedere dispozițiile art. 479 alin 2 precum și faptul că instanța de fond nu a procedat la audierea martorului propus , a solicitat instanței de apel admiterea probei cu martori și audierea acestuia.
În drept și-a întemeiat apelul în baza dispozițiilor art. 466 C pr civ.
La data de 10.07.2015 I__ P______ a formulat întâmpinare la apelul formulat de B______ I__ solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile nr. xxxxx/24.10.2014 ca legală și temeinică.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, tribunalul a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal ________ nr.xxxxxxx/28.01.2011, petentul Botoaca I__ fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 340 lei si reținerea permisului de conducere, reținându-se că la data de 28.01.2014 a condus autoturismul marca FORD cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe Soseaua Vestului din Ploiesti, iar la intersectia cu ________________________ nu a respectat semnificatia culorii rosii a semaforului electric aflat in functiune.
Astfel, procesul-verbal de contravenție este legal întocmit, neexistând motive de nulitate absolută, care să fie invocate din oficiu, precum și temeinic, petenta săvârșind contravenția pentru care a fost sancționat.
În mod corect, instanța de fond a reținut că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.
Tribunalul reține că fapta contravențională a fost constatată propriis sensibus de către agentul constatator, fapta fiind săvârșită la data de 28.01.2011, ora 10,35 și procesul-verbal de contravenție a fost întocmit la data de 28.01.2011, ora 10,40 și apelantul a menționat în actul constatator că a trecut pe culoarea verde și că în auto se afla Botoancă O___.
Tribunalul reține că fapta contravențională a fost constatată propriis sensibus de către agentul constatator, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că constatările personale ale agentului constatator dau forță probantă prin el însuși actului constatator și constituie o dovadă suficientă a vinovăției petentului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Or, petentul-recurent nu a administrat probatorii în cauză care să răstoarne această prezumție de legalitate și veridicitate de care se bucură procesul-verbal de contravenție.
Susținerile apelantului în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea contravenței reținute în sarcina sa sunt lipsite astfel de suportul probator necesar, neputând fi reținute de tribunal decât ca simple afirmații care nu-l exonerează pe acesta de răspundere.
Tribunalul mai reține că petentului nu i-a fost încălcat dreptul la apărare pentru că fiind investită (potrivit art.34 (1) din O.G. nr.2/2001 cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal de contravenție instanța de fond a constatat că, în speță, se aplică prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal corect întocmit.
Această prezumție nu este contrară prezumției generale de nevinovăție, aplicabilă atât în domeniul penal cât și cel contravențional (în sensul doctrinei CEDO contravenționalul face parte în sens larg din penal), întrucât prezumția de nevinovăție funcționează în fața instanței fără a aduce atingere valorii probatorii ale altor acte prevăzute de lege, cu atât mai mult acte oficiale.
Prezumția de nevinovăție „contravențională” înseamnă doar că petentul nu poate fi sancționat fără a exista un probatoriu concludent contra sa, nu și că din acest probatoriu nu poate face parte chiar și procesul verbal astfel încheiat, cu atât mai mult cu cât acesta poate consemna o situație asumată la acel moment de petent prin semnătură.
Se mai reține că sancțiunile aplicate petentei sunt legal stabilite și corect individualizate, conform criteriilor prev. de art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001, avându-se in vedere gravitatea faptei contravenționale de a trece pe culoarea roșie a semaforului, precum si atitudinea petentului față de fapta comisă și de valorile sociale ocrotite de normele legale nesocotite de către acesta.
Față de aceste considerente, tribunalul în baza art. 480 C.pr.civ. va respinge apelul ca nefondat și va menține sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge apelul formulat de apelant B______ I__ cu domiciliul în Comarnic , ____________________. 105, jud. P______ , împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/25.08.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul – I__ P______, cu sediul în Ploiești, ____________________. 60, jud. P______., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 29.10. 2015
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L______ ȘtefucCrina M______ L____
Grefier,
C_________ G_______
Operator date cu caracter personal nr. 5595
Red. L______ S_____./4 ex./ 2015
J.F. T_____ M_____ – Judecătoria Ploiești
d.f. xxxxx/281/2013