Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ARGEŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
976/2013 din 11 aprilie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 976/2013

Ședința publică de la 11 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A______ M_____ P______

Judecător C_______ D_________

Judecător I____ P____

Grefier M______ L___

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de intimatul I____________ T_________ DE MUNCA ARGES împotriva sentinței civile nr. 8800/26.10.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimată fiind petenta SC A_____ DI___________.

La apelul nominal făcut în ședința publică , la prima și a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care:

Prima strigare a cauzei.

Tribunalul, în raport de prevederile Regulamentului de ordine interioară al instanțelor, apreciază că se impune lăsarea cauzei la a doua strigare.

A doua strigare a cauzei.

Tribunalul constată că prin cererea de recurs ( fila 3) s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Totodată, în raport de aceste și lucrările dosarului constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia .

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față ;

Constată că, prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 22.11.2011 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petenta SC A_____ DI___________ a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ DE MUNCĂ ARGEȘ, anularea, ca nelegal și netemeinic a procesului-verbal de contravenție _______ nr.xxxxxx/02.11.2011 și a planului de măsuri anexă.

În fapt, în procesul verbal s-a arătat că la data de 01.11.2011 două persoane din cele prezente la punctul de lucru din ___________________ Pitești, în speță D___ Stelică și R___ M_____ nu aveau încheiate contracte de muncă.

Petenta a învederat instanței că în realitate fapta nu există. Astfel, către sfârșitul lunii octombrie 2011 în cadrul societății petente s-a făcut simțită lipsa de personal. În acest sens, în data de 27.10.2011 s-au prezentat la interviu D___ Stelică și R___ M_____. După ce au primit un acord de principiu în vederea angajării, acestora li s-a cerut să vină cu actele necesare pentru întocmirea contractului de muncă, inclusiv fișa medicală.

Totodată s-a mai susținut că în data de 01.11.2011 aceștia s-au prezentat la sediul societății, unde s-au întâlnit cu administratorul C______ N______ în jurul orei 10.00 și au predat actele solicitate. După verificarea actelor, administratorul a dispus înregistrarea celor doi ca angajați prin intermediul programului electronic REVISAL și încheierea contractelor de muncă, urmând ca muncitorii să își înceapă efectiv activitatea din ziua următoare celei de înscriere în REVISAL, respectiv 02.11.2011. După aceste formalități, cei doi muncitori necalificați au fost îndrumați către șeful de echipă al punctului de lucru de pe _______________________ ca începând cu ziua următoare să lucreze în subordinea acestuia. Scopul deplasării la punctul de lucru era ca cei doi noi angajați să se cunoască cu superiorul lor direct și acesta să le facă un scurt instructaj.

Prin plângerea contravențională s-a mai menționat și faptul că cei doi s-au prezentat la punctul de lucru în jurul orei 11.00, iar la ora 11,30 au fost abordați în forță de reprezentanta organului de control. Deși nu lucrau cei doi au fost legitimați și intervievați pentru că se aflau la punctul de lucru și stăteau de vorbă cu șeful de echipă, sugerându-li-se ce trebuiau să scrie în fișele de identificare.

Atunci când administratorul societății s-a întâlnit cu agentul constatator și i s-a comunicat faptul că cei doi lucrau în data de 01.11.2011, acesta a formulat obiecțiuni în procesul verbal de contravenție.

În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

Plângerea contravențională nu a fost întemeiată în drept.

În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.

La data de 30.01.2012 intimatul I____________ T_________ de Muncă Argeș a formulat întâmpinare, solicitând respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii contravenționale formulate de petentă.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că, la data de 01.11.2011, în jurul orei 11,35, inspectorul de munca din cadrul I.T.M. Argeș a efectuat un control la punctul de lucru din Pitești, _______________________ D 11, Județul Argeș, control ce a avut ca obiectiv identificarea și combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare, precum și modul de respectare a legislației în domeniul relațiilor de muncă. Din verificarea documentelor existente, a situației din teren, a registrului general de evidență a salariaților în format electronic, inspectorul de muncă a constatat faptul că în folosul petentei au prestat activitate, doua persoane fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă. Controlul s-a finalizat în data de 02.11.2011, la sediul I.T.M. Argeș, în prezența administratorului petentei, pe baza documentelor din evidenta I.T.M. Argeș precum și a celor puse la dispoziția inspectorului de muncă la momentul efectuării controlului.

Intimatul a mai menționat că urmare acestui control precum și a verificărilor efectuate, organul de control din cadrul ITM Argeș a încheiat procesul verbal de control nr. xxxxxxx/02.11.2011 în care s-au reținut neconformitățile față de prevederile legale, sens în care s-au dispus măsuri în vederea intrării în legalitate. De asemenea, s-a încheiat si procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor contestat din al cărui conținut rezulta faptul că, organul de control din cadrul ITM Argeș a aplicat o sancțiune contravențională pentru neconformitățile față de prevederile legislației din domeniul relațiilor de muncă, respectiv o amendă. Angajatorul a încălcat dispozițiile art. 16 alin. 1 din Codul muncii, în sensul că a primit la munca doua persoane, respectiv pe D___ Stelica si pe domnul R___ M_____, în lipsa unui contract individual de muncă încheiat în formă scrisă anterior începerii activității acestora.

Așadar, pentru primirea la muncă a două persoane, fără încheierea unui contract individual de muncă așa cum prevede art. 16 alin. (1) din Codul muncii, respectiv în formă scrisă, anterior începerii activității acestora, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum total de 20.000 lei, în temeiul art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii republicat

Totodată s-a mai susținut că dovada elocventa a celor reținute în sarcina petentei o constituie fisele de identificare completate de către aceștia la momentul controlului in care declara ca nu au semnat contract individual de munca si nici fisa de protecția muncii. La finalizarea controlului, respectiv 02.11.2011, angajatorul a prezentat încheiate in forma scrisa, contracte individuale de munca pentru D___ Stelica si R___ M_____, cu data de incepere a activității 02.11.2011.

Intimatul a precizat că procesul verbal de contravenție în discuție, cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de art. 17 și art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, în sensul că, în conținutul său inspectorul de muncă a menționat corect denumirea și sediul contravenientei, a descris întocmai fapta contravenționala reținuta în sarcina petentei, a precizat data comiterii acesteia și a semnat actul sancționator.

Prin întâmpinare s-a arătat că aprecierea petentei potrivit căreia, în mod greșit s-a reținut în sarcina sa contravenția prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. e) din Codul muncii republicat este neîntemeiată, deoarece probele administrate în cauză nu sunt apte să facă dovada unei situații contrare celei reținute de către agenții constatatori și mai mult decât atât, atestă faptul că persoana vinovată nu își asumă răspunderea faptelor comise și nu conștientizează gravitatea conduitei antisociale adoptate.

Angajatorii trebuie sa retina din aceste sancțiuni faptul ca legiuitorul nu a lăsat loc de interpretări sau concesii si nu a instituit excepții in ceea ce privește încălcarea dispozițiilor legale care guvernează raporturile de munca cu reținerea semnificației deosebite a acestora si a consecințelor posibile in caz de incalcare, a căror importanta deosebita a ținut sa fie reflectata pe de o parte in procedura constatării unor eventuale abateri, iar pe de alta parte de cuantumul ridicat al sancțiunilor dispuse.

Cat privește solicitarea formulata in subsidiar, s-a arătat faptul ca, in raport cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, sancțiunea amenzii in suma de 20.000 lei corespunde gradului de pericol social al faptei, in condițiile in care fapta este una de o gravitate sporita, scopul vizat fiind combaterea muncii fara forme legale de angajare.

Prin urmare dat fiind dubiul ce se naște cu privire la corectitudinea angajatorului in raporturile cu angajații, independent de crearea unui prejudiciu si in vederea corectării viitoare a acestuia, aplicarea sancțiunii in cuantum minim legal reprezintă o soluție legala și temeinica

În conformitate cu dispozițiile art. 242 C. proc. civ., intimatul a solicitat judecata în lipsă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.16 alin. (1) și art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea 53/2003, prevederile O.G. 2/2001.

În susținerea întâmpinării, la dosarul cauzei, intimatul a depus un set de înscrisuri – filele 11-19.

În soluționarea cauzei, la termenul de judecată din data de 04.05.2012, în temeiul art.167 alin.1 C. proc. civ., instanța a încuviințat pentru petentă, proba cu înscrisuri și proba testimonială cu doi martori , iar pentru intimat proba cu înscrisuri.

Prin încheierea din data de 28.09.2012 instanța a disjuns capătul de cerere privind contestarea procesului - verbal de control nr. xxxxxxx din data de 02.11.2011, formând dosarul nr. xxxxx/280/2012.

Ca urmare a probatoriului administrat în cauză s-a dispus de Judecătoria Pitești prin sentința civilă nr. 8800/26.10.2013 admiterea plângerii contravențională formulată de petenta SC A_____ DI___________, în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ DE MUNCA ARGES, împotriva procesului - verbal de contravenție _______ nr.xxxxxx/02.11.2011 ; anularea procesului - verbal de contravenție _______ nr.xxxxxx/02.11.2011 și exonerarea petentei de plata amenzii aplicate.

Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, prin procesul - verbal de contravenție _______ nr. xxxxxx încheiat la data de 02.11.2011 de intimatul I____________ T_________ de Muncă Argeș, petenta S.C. A_____ Di_____________. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 20.000 lei pentru săvârșirea faptei contravenționale prev. de art. 260 alin.1 lit.e din Codul Muncii, reținându-se în sarcina acesteia că, urmare a controlului efectuat la data de 01.11.2011, petenta, în calitate de angajator nu a respectat prevederile art.16 alin.1 din Legea nr.53/2003, în sensul că în perioada 27.10.2011 – 02.11.2011 a primit la muncă pe D___ Stelică și pe R___ M_____ fără să fi încheiat contracte individuale de muncă.

În urma controlului din data de 01.11.2011, efectuat de inspectorul ITM Argeș la punctul de lucru al petentei s-a reținut că D___ Stelica, desfășura activitate pentru si sub autoritatea angajatorului S.C. A_____ Di_____________. in meseria de muncitor necalificat din data de 27.10.2011, fara sa fi semnat contract individual de munca si nici fisa de protecția muncii iar R___ M_____ desfășura, de asemenea, activitate in cadrul societății in meseria de muncitor necalificat din data de 27.10.2011 fara sa fi semnat contract individual de munca si nici fisa de protecția muncii. La finalizarea controlului, respectiv 02.11.2011, angajatorul a prezentat încheiate in forma scrisa contracte individuale de munca pentru D___ Stelica si R___ M_____, cu data de incepere a activității 02.11.2011.

Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de agentul constatator.

Verificând legalitatea procesului-verbal, s-a constatat că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De altfel, nici petenta nu a invocat vreun motiv de nulitate absolută sau relativă a actului contestat.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal contravențional, deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului constatator, din economia art. 34 reiese că procesul-verbal de contravenție este un mijloc de probă care face dovada situației de fapt reținute, până la proba contrarie.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Intimatul a reținut, pe baza fișelor de identificare completate de D___ Stelică și pe R___ M_____ că petenta a primit la muncă aceste două persoane fără contract de muncă, încheiat anterior începerii activității.

Din declarațiile martorilor R___ M____ și M_______ V_____- filele 50-51, a rezultat că niciuna dintre cele două persoane menționate în procesul verbal de contravenție nu a prestat activitate pentru și sub autoritatea petentei, fără a avea contract de muncă în formă scrisă, încheiat anterior începerii activității.

Din coroborarea mijloacelor de probă mai sus amintite a rezultat că atât R___ M____, cât și D___ Stelică se prezentaseră la data de 01.11.2011 la sediul petentei în vederea angajării, mergând ulterior la punctul de lucru pentru a vedea locația și a cunoaște colegii, având în vedere faptul că a doua zi, la data de 02.11.2011 trebuiau să înceapă efectiv activitatea.

S-a avut a în vedere faptul că aceste declarații au fost date în fața instanței, sub jurământ, oral și în mod nemijlocit, în condiții de publicitate, spre deosebire de cele date în fața inspectorilor intimatului, în cazul cărora nu este exclusă o oarecare doză de intimidare determinată de control în sine

Mai mult decât atât, chiar intimatul în cuprinsul procesului verbal de contravenție a menționat faptul că la data finalizării controlului, respectiv 02.11.2011, angajatorul a prezentat încheiate in forma scrisa contracte individuale de munca pentru D___ Stelica si R___ M_____, cu data de incepere a activității 02.11.2011.

Astfel, împrejurarea că, la momentul controlului, cele două persoane se aflau la punctul de lucru al societății, în vederea angajării, fără a desfășura vreo activitate, nu echivalează cu munca, în folosul și sub autoritatea angajatorului.

Așadar, față de aceste aspecte, având în vedere și faptul că petenta beneficiază de o prezumție relativă de nevinovăție și nu există probe concludente din care să reiasă indubitabil că aceasta a primit la muncă cele două persoane fără forme legale, instanța a constatat că D___ Stelică și pe R___ M_____ nu au prestat activitate, în folosul și sub autoritatea petentei, fără a avea încheiat, anterior, contracte individuale de muncă, în privința acesteia nefiind întrunite elementele constitutive ale faptei contravenționale prev. de art. 16 alin. 1 rap. la art. 260 alin. 1 lit. e din Legea 53/2003.

Sentința sus menționată a fost recurată de intimatul I____________ T_________ DE MUNCA ARGES care a considerat-o nelegală și netemeinică în raport de disp.art. 304 pct.9 C.pr.civ. motivat de faptul că instanța de fond a evaluat în mod eronat probele administrate în cauză și a reținut o situație de fapt ce nu corespunde realității .

Astfel, recurentul arată că organul constatator a evidențiat prin procesul verbal de contravenție fapta contravențională ,așa cum este sancționată de către art. 16 alin.1 din Codul muncii ,iar amenda aplicată este cea minimă prevăzută de lege , fapta prezentând în concret un grad deosebit de ridicat de pericol social.

De asemenea, recurentul arată că petenta , ca oricare alt angajator trebuie să beneficieze de aceleași drepturi și să respecte aceleași obligații și prin urmare să suporte în aceeași măsură consecințele nerespectării legislației muncii.

În raport de art. 242 C.pr.civ. se solicită judecata în lipsă.

Analizând sentința recurată în raport de critica formulată, precum și față de disp.art. 304 ind. 1 Cpr.civ. ,tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente :

În ceea ce privește legalitatea întocmirii procesului verbal de contravenție se constată că, au fost respectate dispozițiile art. 16 -19 din OG 2/2001 ,astfel că nu există o cauză care să determine nulitatea absolută sau relativă a actului contestat .

Sub aspectul temeiniciei întocmirii procesului verbal de contravenție se constată așa cum a reținut și instanța de fond că, însuși intimatul - recurent în cuprinsul procesului verbal de contravenție a menționat faptul că la data finalizării controlului , respectiv 02.11.2011 angajatorul a prezentat încheiată în forma scrisă contracte individuale de muncă pentru D___ Stelică și R___ M_____ începând de la aceeași dată.

Mai mult decât atât se constată că, în recursul formulat recurentul nu formulează o critică expresă împotriva situației de fapt și de drept reținută de către instanța de fond , ci numai aspecte de ordin general fără o referire expresă la cauza de față.

Față de cele reținute și în raport de disp.art. 312 C.pr.civ. tribunalul urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimatul I____________ T_________ DE MUNCA ARGES împotriva sentinței civile nr. 8800/26.10.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimată fiind petenta SC A_____ DI___________.

.Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 11.04.2013.

Președinte,

A______ M_____ P______

Judecător,

C_______ D_________

Judecător,

I____ P____

Grefier,

M______ L___

Red.I.P.

Tehn D.T. 2 ex.

07.05.2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025