Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 596 A
Ședința publică din data de 15.09.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – B______ A________
JUDECĂTOR – D________ I__
Grefier – N______ G________
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea ______________________ SRL împotriva deciziei civile nr. 310/A/21.04.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în contradictoriu cu intimatul pârât I____________ DE S___ PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție – contestație în anulare –apel.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual și procedura de citare, precum și faptul că contestatorul a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, după care;
Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului, apreciază procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și în temeiul art. 394 din Nodul Cod de Procedură Civilă, se consideră lămurit asupra împrejurărilor de fapt și temeiurilor de drept, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.
După deliberare;
TRIBUNALUL
Cu privire la contestația în anulare de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXXXXXX la data de 22.07.2015, contestatoarea ______________________ SRL a formulat în contradictoriu cu intimatul I____________ DE S___ PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 310/A/21.04.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX solicitând anularea sentinței civile atacate și soluționarea în fond a cauzei și suspendarea executării hotărârii nr. 310/A din 21.04.2014 în temeiul art. 507 Cod procedură civilă.
În motivarea contestației în anulare formulată se arată că dezbaterile la instanța de fond au avut loc la data de 16.12.2014, iar la instanța de apel la data de 21.04.2015, după data deschiderii procedurii de insolvență (02.12.2010), respectiv a procedurii de faliment împotriva societății ______________________ SRL prin sentința civilă nr. 263/06.04.2015 pronunțată de Tribunalul B____, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX*, iar instanța a pășit la soluționarea fondului fără introducerea în proces a administratorului judiciar CI Muntenia IPURL, în calitate de reprezentant al societății debitoare.
În continuare, în analiza condițiilor de admisibilitate, contestatoarea apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 503 alin. 1 Cod procedură civilă, desprinzându-se concluzia că calea de atac a contestației în anulare este întemeiată deoarece citarea a fost efectuată nelegal, iar reprezentatul legal al societății CI Muntenia IPURL nu a luat la cunoștință de termenul acordat dosarului.
În dovedirea contestației s-au depus înscrisuri.
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației în anulare, motivat de faptul că motivul prevăzut la art. 503 alin. 1 Cod procedură civilă putea fi invocat și pe calea apelului sau recursului.
Contestația în anulare a fost corect timbrată potrivit înscrisului aflat la fila 28 dosar.
Din actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1642/16.12.2014 Judecătoria Urziceni a respins plângerea petentei contraveniente și a menținut procesul verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic întocmit.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că simpla negare a petentei în sensul că fapta nu corespunde adevărului sau că se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului nu este suficientă, atâta timp câr nu a adus probe ori nu a invocate împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Împotriva acestei soluții, în termen, legal, motivat și timbrat a declarat apel petenta contravenientă prin care a criticat soluția primei instanțe ca nelegală și netemeinică, în motivare reluând considerentele din plângerea contravențională.
Prin decizia civilă nr. 310/A/21.04.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta ______________________ S.R.L., cu sediul în ____________________________ B____ împotriva sentinței civile nr. 1642 din data de 16.12.2014 pronunțată de Judecătoria Urziceni.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că potrivit art.21 alin.3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În speța dedusă judecății, împrejurările invocate de contravenientă, survenite ulterior constatării acesteia, nu justifică înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
Împotriva acestei soluții în termenul legal motivat și timbrat a formulat contestație în anulare apelanta contravenientă ______________________ SRL prin care a solicitat anularea deciziei atacate și soluționarea în fond a cauzei. Motivându-și contestația în anulare contestatoarea arată că judecarea cauzei în apel s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale respectiv art. 155 alin. 5 cod procedură civilă raportat la disp. legii nr. 85/2006 în sensul că nu a fost introdus în cauză administratorul judiciar al petentei aflată în procedura falimentului.
Contestația în anulare este timbrată conform înscrisului de la dosarul cauzei.
Tribunalul analizând contestația în anulare în raport de dispozițiile art. 503 alin. 1 din Noul cod de procedură civilă, hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata, apreciază contestația în anulare formulată de apelanta contravenientă ca fiind întemeiată, urmând a fi admisă ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Dezbaterile la instanța de fond au avut loc la data de 16.12.2014, iar la instanța de apel la data de 21.04.2015, după data deschiderii procedurii de insolvență (02.12.2010), respectiv a procedurii de faliment împotriva societății ______________________ SRL prin sentința civilă nr. 263/06.04.2015 pronunțată de Tribunalul B____, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX*.
Văzând dispozițiile art. 155 alin. 5 Cod procedură civilă coroborate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006 rezultă că instanța a trecut la soluționarea fondului fără introducerea în proces a administratorului judiciar CI Muntenia IPURL, în calitate de reprezentant al societății debitoare.
Având în vedere condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 503 alin. 1 Cod procedură civilă, promovarea prezentei contestații în anulare este întemeiată deoarece citarea a fost efectuată nelegal, iar reprezentantul legal al societății CI Muntenia IPURL nu a luat la cunoștință de termenul acordat dosarului.
Rejudecând plângerea contravențională formulată de petentă, tribunalul, apreciază apelul ca nefondat pentru următoarele considerente.
Cu privire la individualizarea sancțiunii contravenționale trebuie avute în vedere dispozițiile art. 21 alin.3 din OG 2/2001 potrivit cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța de control în raport de gradul de pericol social al faptei care prin natura valorilor ocrotite (siguranța circulației rutiere în trafic) este unul ridicat consideră că apelanta nu poate beneficia de clemența reglementată de art. 7 din OG nr. 2/2001.
Împrejurările invocate de contravenientă, survenite ulterior constatării acesteia, nu justifică înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
Așa fiind, față de cele reținute mai sus, tribunalul consideră că motivul invocat de către contestatoare, respectiv lipsa citării legale a societății contraveniente aflate în insolvență când s-a judecat apelul în lipsa sa, este întemeiat, astfel că va admite ca fondată contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. T____ A____ PRODCOM S.R.L. Zărnești prin lichidator Casa de Insolvență MUNTENIA IPURL B____ împotriva deciziei civile nr. 310/A din 21 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița pe care o anulează și soluționând cauza, va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta S.C. T____ A____ PRODCOM S.R.L. Zărnești, societate în insolvență împotriva sentinței civile nr. 1642 din 16 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria.
Văzând și dispozițiile art. 508 alin. 4 raportat la art. 483 alin2 și art. 634 alin. 1 pct. 2 din Noul cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondată contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. T____ A____ PRODCOM S.R.L. Zărnești , ___________________, jud. B____, prin lichidator Casa de Insolvență MUNTENIA IPURL B____ cu sediul în B____, _____________________, jud. B____, împotriva deciziei civile nr. 310/A din 21 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița pe care o anulează și soluționând cauza, respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta S.C. T____ A____ PRODCOM S.R.L. Zărnești, societate în insolvență împotriva sentinței civile nr. 1642 din 16 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Urziceni.
Definitivă.
Dată și citită în ședință publică, azi, 15.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
B______ A________ D________ I__ GREFIER,
N______ G________
Red.D.I./Tehnored.NG /04 ex./24.09.2015