cod operator 4204

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE C_________

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1046/A

Ședința publică din 18 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M____ P____

Judecător C______ G______

Grefier N_______ B___

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantul-petent D____ M_____, domiciliat în Baia M___, _____________________. 33, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 8967 din 17.10.2014 pronunțată de Judecătoria Baia M___, jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M___, _____________________. 37, județul Maramureș, având ca obiect plângere la contravenție.

Dezbaterile asupra apelului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 11 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța în aceiași constituire, în vederea deliberării, în baza art. 396 raportat la art. 482 Cod de procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru azi, 18 septembrie 2015, când a decis următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, tribunalul constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8967 din 17.10.2014, Judecătoria Baia M___ a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul D____ M_____, domiciliat în Baia M___, _____________________. 33, jud. Maramureș CNPxxxxxxxxxxxx9 împotriva proceselor verbale de contravenție ________ nr. xxxxxxx și ________ nr. xxxxxxx încheiate la data de 24.03.2014 de intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M___, _____________________. 37, jud. Maramureș, a menținut dispozițiile procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx/24.03.2014, a menținut dispozițiile procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx/24.03.2014 cu privire la amenda de 765 lei aplicată petentului pentru prima faptă și a înlocuit sancțiunea amenzii de 510 lei aplicată petentului pentru cea de-a doua faptă reținută prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/24.03.2014 cu sancțiunea avertismentului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx și ________ nr. xxxxxxx încheiate la data de 24.03.2014, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 765+510 lei pentru aceea că la data de 24.03.2014, în calitate de conducător auto a condus auto cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DE 58, dinspre Baia M___ spre Satu M___, prin localitatea Săbișa,cu viteza de 123 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză era de 50km/h (765 lei) și pentru că nu avea asupra sa permisul de conducere (510 lei) – P.V. xxxxxxx. De asemenea, la aceeași dată și în aceleași condiții, petentul nu a oprit la semnalul agentului constatator care circula din sens opus, cu mașina MAI xxxxx, cu semnalele luminoase de culoare roșie în funcțiune, semnal efectuat cu bastonul reflectorizant, ci și-a continuat deplasarea – P.V. xxxxxxx.

Faptele menționate anterior sunt prevăzute de dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările și completările ulterioare, de art. 147 alin. 1 din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările și completările ulterioare și de art. 92 alin. 2 din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002.

Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravenției, instanța a reținut că acestea au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

De asemenea, instanța a apreciat că faptele reținute în sarcina petentului au fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesele-verbale contestate fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.

Sub aspectul temeiniciei proceselor-verbale, instanța a reținut că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.

Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În acest sens, se înscrie și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza I___ P__ contra României în care Curtea a observat că, în ceea ce privește dreptul la apărare al petentului, instanțele trebuie sa-i dea ocazia de a-si prezenta punctul de vedere, de a depune la dosar memorii sau de a solicita administrarea probelor pe care le aprecia pertinente. Curtea a reamintit că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează. Potrivit Convenției, rolul Curții este de a verifica dacă întreaga procedură, incluzând modul în care proba a fost obținută, este echitabilă (a se vedea Doorson c. Țărilor de Jos, 26 martie 1996, par. 67; V__ Mechelen și alții c. Țărilor de Jos 23 aprilie 1997, par. 50).

Ceea ce apare ca fiind esențial din punctul de vedere al instanței europene este faptul că instanțele naționale i-au oferit petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

Astfel, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unor situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Având în vedere aceste principii, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.

Astfel, în cauza dedusă judecății, instanța a constatat că petentul se află într-o imposibilitate obiectivă de a face dovada contrară celor reținute în procesul verbal, cu privire la viteza cu care circula, sarcina probei revenind exclusiv intimatului, în acest caz, întrucât contravenția a fost constatată cu mijloace tehnice. În asemenea situații, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal coexistă cu prezumția de nevinovăție a petentului, iar sarcina probei săvârșirii contravenției dincolo de orice îndoială rezonabilă revine intimatului, aceasta fiind partea care acuză.

În acest sens, intimatul a depus la dosar CD-ul cu înregistrarea video-radar a presupusei contravenții, iar, după vizionarea acestuia, instanța reține că a fost dovedită dincolo de orice dubiu rezonabil săvârșirea faptei de către petent.

Instanța a constatat că înregistrarea a fost făcută în conformitate cu cerințele legale, aspect ce rezultă din coroborarea buletinului de verificare metrologică și a atestatului operatorului radar depuse la dosar, acest din urmă înscris confirmând și calitatea de polițist rutier al agentului constatator, motive pentru care va menține sancțiunea de 765 lei aplicată pentru depășirea vitezei (123 km/h) din procesul verbal nr. xxxxxxx, apreciind că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunii aplicate petentului.

Pentru a decide în acest sens, instanța a ținut cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Din înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că pericolul social al faptelor săvârșite de petent este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind siguranța participanților la trafic.

În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii cu avertisment, față de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, instanța a considerat că sancțiunea pecuniară este corespunzătoare, nejustificându-se înlocuirea acesteia cu avertismentul. De asemenea nu se poate susține că fapta nu prezintă pericol pentru normele sociale anterior expuse instanța considerând că scopul educativ, dar și cel punitiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.

Cu privire la cea de-a doua faptă reținută prin procesul verbal nr. xxxxxxx, respectiv faptul că petentul nu avea asupra sa permisul de conducere, sancționată cu 510 lei, instanța a constatat că această contravenție a fost consemnată după constatarea ei în mod direct de către agentul constatator, astfel că se aplică prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal, revenind petentului sarcina de a face proba contrară. Or, în cauza de față petentul nu a propus probe care să răstoarne această prezumție și nici nu a adus critici pertinente care să poate duce la concluzia că cele reținute în cuprinsul procesului verbal nu corespund realității, deși această posibilitate i s-a oferit, prin depunerea plângerii în fața unei instanțe. Așa cum am arătat, simpla susținerea petentului potrivit căreia evenimentele nu s-ar fi desfășurat așa cum a reținut agentul constatator nu este suficientă. Pentru aceste motive, instanța a reținut necesitatea sancționării petentului pentru fapta sa.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a apreciat că nu s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunii aplicate petentului.

Opinia instanței s-a fundamentat, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. De asemenea, instanța a avut în vedere și prevederile art.7 alin.3 în care se învederează că avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii cu avertisment, față de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, instanța a considerat că sancțiunea pecuniară este disproporționată față de fapta săvârșită, nejustificându-se aplicarea acesteia. De asemenea, instanța a considerat că scopul educativ, dar și cel punitiv al sancțiunii poate fi atins si prin aplicarea avertismentului, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială. Pentru aceste motive, va înlocui sancțiunea de 510 lei cu avertismentul.

Cu privire la fapta reținută în sarcina petentului prin procesul verbal nr. xxxxxxx, respectiv neoprirea la semnalul agentului, sancționată cu amenda de 425 lei, instanța a constatat că această contravenție a fost consemnată după constatarea ei în mod direct de către agentul constatator, astfel că se aplică prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal, revenind petentului sarcina de a face proba contrară. Or, în cauza de față petentul nu a propus probe care să răstoarne această prezumție și nici nu a adus critici pertinente care să poate duce la concluzia că cele reținute în cuprinsul procesului verbal nu corespund realității, deși această posibilitate i s-a oferit, prin depunerea plângerii în fața unei instanțe. Mai mult, din raportul agentului constatator, reiese că petentul a înțeles exact semnificația semnalului făcut de polițist, însă nu a oprit pentru că se grăbea, nu pentru ca a crezut ca i s-a făcut semn doar să încetinească, așa cum susține prin plângere (f.32). Așa cum am arătat, simpla susținerea petentului potrivit căreia evenimentele nu s-ar fi desfășurat așa cum a reținut agentul constatator nu este suficientă. Pentru aceste motive, instanța a reținut necesitatea sancționării petentului pentru fapta sa.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a apreciat că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunii aplicate petentului.

Opinia instanței s-a fundamentat, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Din înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că pericolul social al faptelor săvârșite de petent este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind siguranța participanților la trafic, precum și respectul datorat organelor statului aflate în exercitarea funcției.

În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii cu avertisment, față de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, instanța a considerat că sancțiunea pecuniară este corespunzătoare, nejustificându-se înlocuirea acesteia cu avertismentul. De asemenea nu se poate susține că fapta nu prezintă pericol pentru normele sociale anterior expuse instanța considerând că scopul educativ, dar și cel punitiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.

Referitor la criticile aduse de petent prin plângere, instanța a reținut că prevederea legală de a consemna faptele într-un singur proces verbal este una de recomandare și se referă la faptele săvârșite în aceleași circumstanțe, or, situația petentului este diferită întrucât faptul că nu a oprit la semnalele Poliției a fost constatată în circumstanțe diferite, fiind necesară și intervenția unui alt echipaj de poliție, pentru oprirea acestuia.

Critica referitoare la neconsemnarea vitezei cu care circula petentul în localitate – 123km/h – de către aceeași persoană care a și constatat contravențiile nu poate fi reținută, petentul aflându-se într-o eroare când invocă nulitatea procesului verbal pe acest motiv, întrucât prevederea legală se referă la constatarea contravenției prin propriile simțuri de către un agent și consemnarea ei în procesul verbal de către un alt agent. Or, în situația de față, constatarea vitezei cu care circula petentul s-a realizat prin mijloace tehnice și nu prin propriile simțuri ale agentului, astfel că obligativitatea de a exista o suprapunere între cel ce constată contravenția și cel ce o consemnează în procesul verbal nu mai există, întrucât constatarea s-a realizat prin intermediul aparatului radar.

Referitor la critica nedescrierii faptei reținute prin procesul verbal nr. xxxxxxx, instanța a respins-o având în vedere descrierea amănunțită a faptei realizată de către agent, aspect ce poate fi verificat cu ușurință prin lecturarea facilă a procesului verbal depus la dosar la fila 22.

Nici critica prin care petentul arată că nu se afla în localitate la momentul înregistrării vitezei de către aparatul radar nu a putut fi reținută, prin vizionarea CD-ului reieșind foarte clar faptul că acesta conducea cu 123 km/h într-o zonă unde se aflau case pe ambele sensuri ale drumului, una lângă alta, existența unei localități în acea zonă fiind dovedită dincolo de orice dubiu rezonabil.

Faptul că petentul susține că deși nu avea permisul de conducere asupra sa, ci doar dovada înlocuitoare, întrucât permisul îi fusese suspendat pentru o altă contravenție, nu a putut duce la înlăturarea amenzii aplicate acestuia, întrucât agentul de poliție a reținut în procesul verbal că acesta nu avea asupra sa nici actul de identitate, astfel că sancțiunea se impunea cel puțin din prisma acestui din urmă document.

Împotriva sentinței a declarat apel petentul D____ M_____ solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii plângerii împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 04.01.2014 de intimat.

Motivele de apel nu au fost formulate în scris, nefiind susținute nici verbal.

Intimatul I____________ de Poliție al Județului Maramureș nu a formulat întâmpinare, însă prezentă fiind la termenul din data de 11.09.2015, reprezentanta acestuia a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii apelate ca fiind temeinică și legală. Arată că instanța de fond în mod corect a admis în parte plângerea contravențională și a înlocuit sancțiunea amenzii cu privire la cea de-a doua faptă reținut prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx.

Analizând sentința raportat la susținerile apelantului și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:

Prin procesele – verbale de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx și ________ nr. xxxxxxx încheiate la data de 24.03.2014, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 765+510 lei pentru aceea că la data de 24.03.2014, în calitate de conducător auto a condus auto cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DE 58, dinspre Baia M___ spre Satu M___, prin localitatea Săbișa,cu viteza de 123 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză era de 50km/h (765 lei) și pentru că nu avea asupra sa permisul de conducere (510 lei) – P.V. xxxxxxx. De asemenea, la aceeași dată și în aceleași condiții, petentul nu a oprit la semnalul agentului constatator care circula din sens opus, cu mașina MAI xxxxx, cu semnalele luminoase de culoare roșie în funcțiune, semnal efectuat cu bastonul reflectorizant, ci și-a continuat deplasarea – P.V. xxxxxxx.

Faptele menționate anterior sunt prevăzute de dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările și completările ulterioare, de art. 147 alin. 1 din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările și completările ulterioare și de art. 92 alin. 2 din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002.

Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 16 și art. 34 din OG nr. 2/2001 reiese că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă a situației de fapt și a vinovăției petentului, cât timp acesta din urmă nu prezintă o probă contrară.

Prezumția relativă de adevăr de care beneficiază procesul verbal nu este de natură a aduce atingere dreptului la un proces echitabil al petentului, sub aspectul prezumției de nevinovăție, aplicabil și în cadrul procedurii contravenționale, întrucât prezumțiile, ca probe indirecte, nu sunt în principiu contrare Convenției.

Pe de altă parte, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată ca nevinovată și de a solicita acuzări să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit dar și respectarea dreptului la apărare.

Forța probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriu.

Față de principiile expuse, instanța constată că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa prin procesele verbale de contravenție în condițiile în care acestuia îi incumbă sarcina acestei probe.

Pentru considerentele sus menționate apreciem că hotărârea apelată este temeinică și legală motiv pentru care apelul va fi respins, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de petentul D____ M_____, domiciliat în Baia M___, _____________________. 33, județul Maramureș contra sentinței civile nr. 8967/17.10.2014 a Judecătoriei Baia M___, județul Maramureș.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de azi 18.09.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

M____ P____ C______ G______ N_______ B___

Red. M.P. /05.10.2015

Tred. N.B. / 07.10.2015 - 4 ex.

Judecător la fond: I____-D_____ B_____