Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
12489/2015 din 13 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr.XXXXXXXXXXXX



R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxxx

Ședința publică de la 13.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C______ C. U_____

GREFIER: Florența B__

Pe rol, se află pronunțarea cauzei civile privind pe petenta _____________________ împotriva procesului verbal de contravenție încheiat de intimata DIRECȚIA G_______ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.

Dezbaterile si cuvântul pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 13.10.2015, având nevoie de timp pentru a delibera.

INSTANȚA:


Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.04.2015 cu nr. de mai sus, petenta N_______ G____ SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G_______ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, anularea procesului-verbal ________, nr.xxxxxxx/26.01.2015.

În motivare petenta a arătat, în esență, că a operat în speță prescripția executării sancțiunii contravenționale, că procesul verbal este nul, fiind consemnată în acesta o situație de fapt neconformă cu realitatea.

Petenta a depus la dosar, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, actul constatator și adresă afișare p.v..

Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru, potrivit art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.


Prin întâmpinarea depusă la data de 14.09.2015 prin Serviciul Registratură, intimata solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată, întrucât procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea OG nr.2/2001, iar situația de fapt de către agent corespunde realității.

La termenul din data de 29.09.2015, petenta a arătat că nu solicită cheltuieli de judecată.


Analizând cu prioritate, în temeiul art.248 alin.1 din C. proc. civ., excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale, invocată de către petentă, instanța reține următoarele:

Potrivit disp. art.27 din Og nr.2/2001, „Comunicarea procesului-verbal si a instiintarii de plata de face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afisare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operatiunea de afisare se consemneaza _____________________ semnat de cel putin un martor.”, pentru ca art.14 din același act normativ să prevadă că „Executarea sanctiunilor contraventionale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii.
Prescriptia executarii sanctiunilor contraventionale poate fi constatata chiar si de instanta investita cu solutionarea plangerii contraventionale.

De asemenea, ÎCCJ, prin RIL nr. 10/2013 a statuat că „Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.”

În speță, din înscrisurile de la f.59-62, reține faptul că intimata a efectuat la data de 12.02.2015 o comunicare a procesului verbal prin scrisoare recomandată, cu recipisă de primire, comunicare nefinalizată prin remiterea actului constatator către petentă, ca urmare a nereclamării plicului poștal de către intimată, așa cum reiese din mențiunea agentului poștal.

Astfel, intimata a procedat la data de 20.03.2015 la afișarea actului constatator, conform procesului verbal de la f.59.

În condițiile în care procedura de comunicare principală, cea prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, nu a fost îndeplinită prin remiterea actului constatator către petentă ori prin refuzul expres al acesteia de a primi procesul verbal contestat, iar modalitatea subsidiară de comunicare, cea prin afișare la sediul petentei, a fost îndeplinită abia la data de 20.03.2015 (în condițiile în care sancțiunea a fost aplicată prin procesul verbal contestat la data de 26.01.2015 - f.60), așadar cu depășirea termenului de o lună statuat de art. art.14 din OG nr.2/2001, în forma de la data actului constatator (mai favorabilă petentei, potrivit art.12 din OG nr.2/2001), instanța va admite excepția prescripției sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal ________, nr.xxxxxxx/26.01.2015, motiv pentru care va dispune anularea acestuia și exonerarea petentei de la sancțiunea aplicată prin acesta.

În temeiul art.453 alin.1 C. proc. civ., va lua act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale, invocată de către petentă.

Dispune anularea procesului-verbal PA, nr.xxxxxxx/26.01.2015 și exonerarea petentei de la sancțiunea amenzii aplicată prin acesta, privind pe petenta _____________________ cu sediul în _______________________. 98, J____ Cluj si pe intimata DIRECȚIA G_______ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI cu sediul în București, Calea Victoriei, nr. 19, sector 3,

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 4 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.10.2015.



PREȘEDINTE, GREFIER,

C______ C. U_____ Florența B__

Red. Jud. C.c.U/ Tehnored. C.c.U si F.B/ 4 ex.




Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025