Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CARAŞ SEVERIN
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
956/2015 din 07 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL C____ S______

REȘIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________,

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX COD OPERATOR 2896

DECIZIA CIVILĂ NR. 956/A

Ședința publică de la 07.10.2015

PREȘEDINTE: VEGHEȘ A__ T______

Judecător: C______ M____

Grefier: M___ M____ F_________



Pe rol judecarea apelului privind pe apelantul C______ D_____ M_____ împotriva sentinței civile nr. 507/16.04.2015 pronunțată de către Judecătoria Caransebeș în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului C____-S______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru apelant avocat L_____ C_______, care depune împuternicire avocațială nr. 953/07.10.2015 și avocat P_________ D_____, care depune împuternicire avocațială nr. 5091/07.10.2015, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, expunerea referatului cauzei de către grefierul de ședință, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, reprezentantul apelantului, avocat L_____ C_______, depune la dosarul cauzei chitanța __________/08.09.2015 în cuantum de 20 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

În conformitate cu prevederile art.131 al.1 Cod procedură civilă, instanța procedând la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, în temeiul art. 34 alin.2 din OG nr. 2/2001, constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză.

În temeiul art. 238 Noul Cod de procedură civilă, ținând cont de împrejurările și complexitatea cauzei, instanța constată că litigiul se poate soluționa la prezentul termen.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Avocatul L_____ C_______, având cuvântul asupra apelului solicită admiterea acestuia și pe cale de consecință anularea procesului verbal de contravenție. Susține că P________ de la Văliug îl dețineau în exploatare cu cel puțin o lună înainte de aplicarea amenzii contravenționale. Învederează că închiderea unui drum trebuie să îndeplinească anumite cerințe, cerințe pe care drumul respectiv nu le îndeplinește. Consideră că este culpa autorităților că nu au închis la ambele capete drumul, în condițiile legii.

Avocatul P_________ D_____ solicită admiterea apelului, reiterând cele menționate de avocat L_____ C_______, cu completarea că sectorul de drum în cauză nu a fost închis , nu erau semne vizibile care indicau închiderea acestui drum. Fără cheltuieli de judecată.




TRIBUNALUL


Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată la Judecătoria Caransebeș la data de 15.12.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul C______ D_____ M_____ a chemat în judecată intimatul IPJ C____-S______, solicitând anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 08.12.2014 încheiat de către intimata întocmit de IPJ C____-S______.

Prin sentința civilă nr. 507/16.04.2015 Judecătoria Caransebeș a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul C______ D_____ M_____, împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx din 08.12.2014 încheiat de către intimatul IPJ C____-S______.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx din 08.12.2014 încheiat de către intimatul IPJ C____-S______ (f. 10), petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 540 lei și măsura complementară a reținerii permisului de conducere, în temeiul art. 101 al. 3, lit. b din OUG 195/2002.

S-a reținut în sarcina petentului contravenient că, în data de 8.12.2014 orele 20:30 a condus ansamblul de autovehicule format din autotractorul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX tractând semiremorca marca Mercedes cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXX tractând semiremorca cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXX pe DJ 582 din direcția B____ Nou-Slatina T____, fără a respecta semnificația indicatorului de interzicere a accesului temporar între km 37-58, așa cum a fost stabilit prin HCL 114/18.07.2014.

Procesul verbal de contravenție este semnat de luare la cunoștință de către petent care a făcut mențiuni, respectiv ”Nu sunt de acord cu învinuirile care mi se aduc în procesul verbal, deoarece nu există altă rută ocolitoare”.

Conform art. 34 din OG 2/2001, instanța de fond a analizat legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției și a hotărât asupra sancțiunii aplicate.

Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța de fond a constatat că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.

Instanța de fond a constatat că fapta contravenientului a primit o încadrare juridică corespunzătoare, iar sancțiunea aplicată se circumscrie disp. art. 101 al. 3, lit b, din OUG 195/2002 republicată conform cărora constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzută in clasa a III-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: b) nerespectarea interdicției temporare de circulație instituite pe un anumit segment de drum public.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a constatat că plângerea petentului este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Conform hotărârii Consiliului Județean C____ S______ nr. 114/18.07.2014 (f.75) și a anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, s-a aprobat încadrarea drumurilor județene de pe raza județului C____ S______, pe nivele de viabilitate, în perioada sezonului rece 15.11.xxxxxxxxxxxxx15, la fila 77 fiind consemnat în anexă Drumul Județean 582. Pe sectoarele respective de drum au fost amplasate indicatoare, nefiind necesară încheierea unor procese verbale deoarece nu au fost amplasate de angajați ai DADPP CS și nu au necesitat operațiuni speciale (f. 88).

Petentul a susținut că nu poate fi tras la răspundere pentru faptul că a circulat pe un drum închis temporar, întrucât a fost nesemnalizat corespunzător însă din declarația dată de petent la data săvârșirii contravenției – declarație olografă fila 32 dosar, instanța de fond a reținut că după ce a încărcat autotirul cu masă lemnoasă în localitatea Văliug, petentul a plecat spre localitatea Z____, iar la aproximativ 5 km de localitatea Slatina T____ a văzut montat indicatorul de interzicere a circulației în ambele sensuri, însă si-a continuat deplasarea în spatele unui autovehicul condus de un alt coleg ( chiar martorul audiat Sendroni P____) întrucât acesta a acroșat cu încărcătura cablul de curent electric ce traversează DJ 582. Potrivit declarației petentului acesta a luat la cunoștință că drumul este închis chiar de la traversarea localității Slatina T____ spre punctul de încărcare a materialului lemnos, acesta precizând că „ menționez faptul că am luat la cunoștință despre faptul că segmentul de drum dintre localitatea Slatina T____ și B____ Nou este închis temporar circulației și de asemeni când am mers spre localitatea Văliug la ieșire din Slatina T____ am văzut montate 2 tăblițe pe care scris drum închis (…).”

Deși în fața instanței martorul Sendroni P____ a declarat că nu era montat indicatorul de interzicere a circulației ( f. 73), instanța de fond a apreciat declarația ca fiind dată pro causa, aspect care rezultă din calitatea de coleg de serviciu cu petentul dar și din declarația dată chiar de martor cu ocazia constatării contravenției (f. 51).

În acest context declarațiile celor doi conducători auto (petentul și martorul propus de acesta) date imediat după constatarea contravenției se coroborează între ele, dar și cu conținutul procesului verbal, unde la rubrica mențiuni conducătorul auto nu a indicat că nu ar fi fost montate indicatoare ci că nu exista rută ocolitoare. Este de menționat sub acest aspect, că intimatul a depus la dosar declarațiile menționate a căror veridicitate nu a fost contestată. Susținerea petentului în sensul că nu ar fi existat rută ocolitoare este nereală, ruta ocolitoare fiind prin Municipiul Reșița, astfel cum a indicat agentul constatator (raport f. 49) și martorul Ș_______ P____ (f. 73).

În apărare, pentru a dovedi efectuarea și a altor transporturi în perioada respectivă fără a fi sancționat, petentul a depus avize de însoțire a mărfii emise de către angajator în perioada în care drumul respectiv a fost închis, însă în aceste acte se menționează numai punctul de încărcare și descărcare nu și ruta pe care o urmează șoferii.

Cu privire la calitatea petentului de subiect activ al contravenției, se constată că aceasta a fost în mod corect stabilită în raport de prevederile art. 101 al. 3, lit b, din OUG 195/2002.

Reținând totodată și că îndeplinirea atribuțiilor de serviciu nu înlătură răspunderea contravențională și nu justifică încălcarea dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice, precum și faptul că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol al faptei săvârșite, instanța de fond a respins ca neîntemeiată plângerea formulată.

Împotriva sentinței civile nr. 507/16.04.2015, pronunțată de Judecătoria Caransebeș a formulat apel C______ D_____ M_____, solicitând admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței apelate.

În motivarea apelului se arată că petentul a recunoscut în declarația olografă că la întoarcere, după ce a încărcat autotirul cu masă lemnoasă, plecând din direcția Văliug spre Z____, pe drum la 5 km de localitatea Slatina T____ a observat montat pe drum indicatorul de interzis , dar nu a avut nici posibilitatea de a întoarce un autotir încărcat cu bușteni pe un drum îngust, astfel că a continuat drumul.

Susține că la întoarcere a văzut semnul de interzicere a accesului jos lângă Slatina T____, dar nu a avut posibilitatea de întoarcere. Precizează că în momentul în care a urcat cu colegul la munte pe acel drum au mai circulat și alte mașini.

Consideră că montarea semnului interzis a fost efectuată spre seară și la coborârea petentului din pădure, având în față semnul de interzis nu a avut posibilitatea de întoarcere a autoturismului.

De asemenea, susține că faptei îi lipsește caracterul contravențional din pricina cazului fortuit, neavând posibilitatea de a întoarce vehiculul.

În drept a invocat prevederile art. 466 -480 Cod de procedură civilă, art 11 din OG nr. 2/2001.

Intimatul, I____________ de Poliție al Județului C____-S______, a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și nelegală.

În apărare a arătat că procesul verbal de contravenție este întocmit cu respectarea prevederilor art.17 din OG 2/2001, sub sancțiunea nulității absolute și exprese, petentul semnând și primind o copie a procesului verbal.

Consideră că amenda contravențională este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, prin raportare la art. 21 al.3 din OG nr.2/2001, conform căruia sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Mai arată că fapta este descrisă de agentul constatator în amănunt , făcând posibilă încadrarea acesteia în dispozițiile legale.

Examinând sentința civilă apelată potrivit dispozițiilor art. 479 alin. 2 Cod procedură civilă, pe baza celor invocate la prima instanță, se constată că apelul este nefondat, din următoarele considerente:

Prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx din 08.12.2014 încheiat de către intimatul IPJ C____-S______, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 540 lei și măsura complementară a reținerii permisului de conducere, în temeiul art. 101 al. 3 lit. b din OUG 195/2002.

S-a reținut în sarcina petentului contravenient că, în data de 8.12.2014 orele 20:30 a condus ansamblul de autovehicule format din autotractorul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX și semiremorca cu nr. de înmatriculare XXXXXXX încărcat cu material lemnos, pe DJ 582 din direcția B____ Nou-Slatina T____, fără a respecta semnificația indicatorului de interzicere a accesului temporar între km 37-58, așa cum a fost stabilit prin HCJ 114/18.07.2014, privind închiderea temporară a acelui sector de drum.

Procesul verbal de contravenție este semnat de luare la cunoștință de către petent care a precizat ”Nu sunt de acord cu învinuirile care mi se aduc în procesul verbal, deoarece nu există altă rută ocolitoare”.

În mod corect a reținut instanța de fond că, sub aspect formal, procesul verbal cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității.

De asemenea, corect a reținut instanța de fond că fapta contravenientului a primit o încadrare juridică corespunzătoare, iar sancțiunea aplicată se circumscrie dispozițiilor art. 101 al. 3 lit b din OUG 195/2002 republicată, conform cărora constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzută in clasa a III-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: b) nerespectarea interdicției temporare de circulație instituite pe un anumit segment de drum public.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, tribunalul reține că procesul verbal a fost întocmit pe baza constatărilor personale, fapta fiind percepută direct de către agentul constatator.

În atare condiții, acesta se bucură de prezumția de temeinicie, proprie actelor administrative, revenind contravenientului sarcina de a proba contrariul.

În speță, așa cum a reținut instanța de fond, nu s-a făcut dovada contrară stării de fapt reținute în cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției.

Conform Hotărârii Consiliului Județean C____ S______ nr. 114/18.07.2014 și a anexei care face parte integrantă din hotărâre, s-a aprobat încadrarea drumurilor județene de pe raza județului C____ S______, pe nivele de viabilitate, în perioada sezonului rece 15.11.xxxxxxxxxxxxx15, la fila 77 din anexă fiind indicat Drumul Județean 582.

Pe sectoarele respective de drum au fost amplasate indicatoare de interzicere a circulației, de către angajați ai Consiliului Județean C____-S______ - Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat CS, conform adresei de la fila 88 dosar fond.

Petentul a susținut, atât în fața instanței de fond, cât și în apel, că nu poate fi tras la răspundere pentru faptul că a circulat pe un drum închis temporar, întrucât acesta nu a fost semnalizat corespunzător.

Însă, așa cum a afirmat apărătorul petentului în ședința publică din 07.10.2015, parchetul de la Văliug era deținut în exploatare cu cel puțin o lună înainte de aplicarea amenzii contravenționale, iar în atare condiții nu se poate susține că petentul nu a observat indicatorul de interzicere a circulației amplasat în apropierea loc. Slatina T____, segment pe unde trecea pentru a ajunge în loc. Văliug, unde se încărca materialul lemnos.

Același aspect este confirmat de autorizația de exploatare a masei lemnoase nr. 54/16.10.2014 depusă de petent la dosar ( filele 20-21 dosar fond).

Mai mult decât atât, în declarația scrisă dată de petent în data de 08.12.2014 – fila 52 dosar fond – în fața agenților de poliție, acesta a precizat că atunci când a mers spre localitatea Văliug, la ieșirea din loc. Slatina T____, a văzut montate două tăblițe pe care era scris „Drum închis”, dar că nu a observat să fi fost montat și indicator cu semnificația „ circulația interzisă pe ambele sensuri”. A mai menționat acesta că la întoarcerea din loc. Văliug a observat că a fost amplasat un indicator cu semnificația „ circulația interzisă pe ambele sensuri” cu aproximativ 5 km. înainte de ________________________ T____.

Or, de vreme ce exista indicator de atenționare a drumului închis, așa cum recunoaște chiar petentul, nu se poate susține că nu a știut că circulația este interzisă pe ambele sensuri.

Mai observă Tribunalul că petentul a indicat în cuprinsul procesului verbal că a circulat pe respectivul drum deoarece nu există rută ocolitoare, nefăcând nici o mențiune despre nesemnalizarea corespunzătoare a drumului.

Inexistența rutei ocolitoare nu poate fi reținută deoarece pentru a ajunge în loc. Văliug, din direcția de unde se deplasa petentul, există o altă rută, pe DN58, ce trece prin Mun. Reșița.

De asemenea, împrejurarea că pe respectivul sector de drum au mai circulat și alte autovehicule, nu înlătură răspunderea contravențională a petentului.

Fapta săvârșită de către petent nu este consecința unei împrejurări ce nu putea fi prevăzută, pentru a exista cazul fortuit, ce înlătură caracterul contravențional al faptei, conform art. 11 din OG nr. 2/2001.Petentul a cunoscut că drumul este închis temporar circulației rutiere, dar și-a continuat deplasarea pe respectivul sector rutier.

Față de cele ce preced, Tribunalul urmează ca, în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 C.pr.civ., să respingă apelul formulat, menținând ca temeinică și legală sentința apelată.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


Respinge apelul declarat de apelantul C______ D_____ M_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Băuțar, nr. 134, județul C____ S______ împotriva sentinței civile nr. 507/16.04.2015 pronunțată de către Judecătoria Caransebeș în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului C____-S______ cu sediul în Reșița, ________________, nr. 40, județul C____ S______.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 07.10.2015.


PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

VEGHEȘ A__ T______ C______ M____

GREFIER,

M___ M____ F_________


Tehnored.VAT/ 22.10.2015

Tehnodact.MFM/ 06.11.2015

4 ex.

Judecător fond: O_____ D____


Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 15736/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 717/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 4621/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 8559/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 672/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 587/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 2813/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1160/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 16513/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 72/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 514/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1008/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 7/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 611/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1048/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1776/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 149/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 91/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 2693/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 336/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 13028/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025