Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul TIMIŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2147/2015 din 09 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Document finalizat

Cod ECLI

R O M Â N I A


TRIBUNALUL T____

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL


DECIZIE Nr. 2147/A

Ședința publică din data de 09 Decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M____ T____ C_______

Judecător I______ T____

Grefier A________ B_________


Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de apelantul P__ M____ împotriva sentinței civile nr. 1210 /04.02.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE P______ JUDETEAN TIMIS, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

TRIBUNALUL


Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1210/04.02.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, a fost respinsă cererea formulată de petentul P__ M____, în contradictoriu cu I____________ de P______ Județean T____.

Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele :

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul P__ M____ a solicitat instanței admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată și anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 28.06.2013 eliberat de I____________ de Poliție Județean T____ – Poliția Municipiului Timișoara, prin care s-a reținut sancționarea contravenientului cu amenda în cuantum de 300 lei și confiscarea permisului de conducere, exonerarea de plata amenzii și restituirea permisului de conducere, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin notele scrise, intimatul, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că la data de 28.06.2014, în timp ce agentul de poliție desfășură activități de supraveghere și control a traficului rutier în Timișoara pe _____________________, cu aparatura radar marca AUTOVISION, montată pe autospeciala MAI xxxxx, a observat în trafic cum șoferul auto cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public prin loc marcat și semnalizat corespunzător.

În conformitate cu disp. art. 16 alin. 1 din OG 2/2001: “PV de constatare a contravenției cuprinde in mod obligatoriu: data si locul unde este încheiat, numele, prenumele, calitatea si instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația si locul de munca ale contravenientului, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei si locului unde a fost săvârșită, precum si arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește si se sancționează contravenția, indicarea societății de asigurări in situația in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație, posibilitatea achitării in termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, daca acesta prevede a asemenea posibilitatea, termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plângerea”.

Potrivit art.17 din OG 2/2001: “Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constata si din oficiu”.

Potrivit art. 19 din OG 2/2001: ,,(1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.

(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.

(3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.”

Verificând legalitatea procesului-verbal, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 19 din O.G. nr. 2/2001 și cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din același act normativ, iar în ceea ce privește apărarea pe cale de excepție în sensul că agentul constatator nu ar fi indicat un temei legal și concret pentru care ar fi reținut fapta sancționată, instanța constată că în mod contrar celor susținute de către petent, agentul constatator a indicat prevederile art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002, și respectiv art. 135 lit. h din HG 1391/2006.

Pe fond, instanța a reținut că, la data de 28.06.2014, în timp ce agentul de poliție desfășură activități de supraveghere și control a traficului rutier în Timișoara pe _____________________, cu aparatura radar marca AUTOVISION, montată pe autospeciala MAI xxxxx, a observat în trafic cum șoferul auto cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public prin loc marcat și semnalizat corespunzător.

Astfel, după oprirea regulamentară, agentul de poliție și-a declinat calitatea și a trecut la identificarea conducătorului auto constatând că acesta se numește P__ M____, căruia i s-a comunicat abaterea săvârșită, încadrarea legală a faptei, cuantumul amenzii și sancțiunea complementară ce îi va fi aplicată.

Având în vedere cele constatate, agentul de poliție a încheiat procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx pentru încălcarea prevederilor art. 135 lit. h din Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002r, respectiv neacordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept. Agentul constatator i-a adus la cunoștință contravenientului faptul că are dreptul să depună contestație împotriva procesului-verbal la judecătoria Timișoara, precum și faptul că are dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul procesului-verbal.

Astfel, agentul de poliție a trecut obiecțiunile formulate de petent, cel din urmă semnând pe loc procesul verbal, fiindu-i înmânată o copie.

Potrivit art. 135 litera H din HG 1391/2006 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a OUG 195/2202r privind circulația pe drumurile publice, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații: pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehicului. Nerespectarea obligației antemenționate de către conducătorul auto duce la sancționarea acestuia conform art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002, cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

Instanța a constatat că starea de fapt descrisă în procesul-verbal de contravenție corespunde realității, în sensul că petentul nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea trecerii de pietoni marcată vizibil și semnalizată corespunzător și este confirmată de filmarea efectuată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și depusă la dosar; depoziția martorului audiat în cauză fiind apreciată ca subiectivă și formulată pro causa.

Abaterea săvârșită de petent a fost constatată la fața locului personal de agentul de poliție legal abilitat în acest sens, cu ajutorul aparaturii radar montată pe autospeciala MAI xxxxx.

Instanța a constatat că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decat cea reținută în procesul verbal de contravenție.

În soluționarea plângerii contravenționale, instanța a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal, scop în care ascultă petenta și celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat și administrează orice alte probe prevăzute de lege.

Probe care sa rastoarne starea de fapt retinuta in pv au fost propuse, dar acestea nu au răsturnat starea de fapt reținută în procesul de contravenție.

În speță nu se cere dovada „nevinovatiei”, petentei ci minime indicii care sa conduca la concluzia ca cele consemnate în P.V. nu sunt conforme cu realitatea, ceea ce în speță nu se realizeaza.

Astfel, faptul că petentul nu este ținut să-și dovedească nevinovăția nu înseamnă că este suficient ca aceasta să conteste procesul-verbal de contravenție pentru a fi exonerată de răspundere. Instanța nu poate admite o plângere contravențională dacă petentul nu prezintă nicio probă concludentă, față de împrejurarea că probele dosarului indică culpabilitatea acesteia.

Instanța a avut in vedere și concluziile spetei A_____ contra Romaniei care, a statuat că agentul constatator este obligat să facă dovada săvârșirii contravenției și că răsturnarea sarcinii probei în acest domeniu, respectiv obligativitatea ca proba contrară să fie produsă de contravenient, este contrar prezumției de nevinovăție. Curtea a considerat ca prezumția de legalitate si de adevăr a procesului-verbal de contravenție este o prezumției lipsita de rezonabilitate și, ca urmare a constat că a fost încălcat art. 6 al CEDO. Cum decizia este obligatorie, solicita să oblige agentul constatator să facă proba celor cuprinse în actul de control și implicit al faptei săvârșite, în cazul în care nu consideră că se impune anularea procesului verbal de contravenție. Curtea Constituționala a statuat faptul ca din procedura de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire si sancționare a contravenției nu rezulta răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la aparare.

Prin hotărârea A_____ contra României, s-a reproșat instanțelor în cauză că nu au ținut cont de probele în apărare, din care rezulta cel puțin un dubiu în sensul vinovăției petentului, iar nu faptul că s-au bazat exclusiv pe procesul-verbal de constatare a contravenției pentru a respinge plângerea contravențională.

În acest context, realitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu ar corespunde adevărului. Aceste indicii trebuie furnizate de petentul care susține netemeinicia procesului-verbal, neputându-se reduce la o simplă afirmație a acestuia. În caz contrar, ar fi lipsită de conținut atât instituția răspunderii contravenționale cât și puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul respectării acesteia.

Conform prevederilor din O.G nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor „procesul verbal face dovada deplina cu privire la situatia fapt retinuta in cuprinsul sau, bucurându-se de prezumția de legalitate si veridicitate, pâna la proba contrarie", proba pe care petentul nu a facut-o.

De asemenea, instanța a constatat că organul de control a respectat prevederile art.21 alin 3 din O.G nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor sanctiunea aplicata fiind direct proportionala cu gravitatea faptei savarsite: “sancțiunea se aplica in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționale cu gradul de pericol social al faptei savarsite, ținându-se seama de împrejurările in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise in procesul verbal”; se constată că acesta se încadrează în cerințele prev. art. 21 al.3 iar aplicarea sancțiunii mai ușoare, cu un avertisment ar fi neîndestulătoare pentru o contravenție cu pericol social ridicat.

Pentru considerentele mai sus dezvoltate vazand si disp. art. 16, 17, 18, 19 din OG 2/2001, art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002, art. 135 lit. h din HG 1391/2006, instanta a respins plângerea contraventionala ca fiind neintemeiata.

Văzând că petentul a solicitat cheltuieli de judecată în temeiul art. 451-453 NCPC și întrucât acțiunea principală a fost respinsă, au fost respinse și cheltuielile de judecată solicitate, acestea fiind accesorii care urmează soarta principalului.

Văzând ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimat.

Împotriva sentinței civile nr.1210/04.02.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, la data de 23.06.2015, in baza art. 466 si următoarele din Cod Proc. civ., a formulat apel apelantul P__ M____, solicitând admiterea apelului si anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 28.06.2013 întocmit de I____________ de P______ Județean T____ - Politia Municipiului Timișoara. modifice sentinței atacata in sensul admiterii plângerii contravenționale, din următoarele considerente:

Prima instanța greșit a reținut faptul ca apelantul a fost sancționat contravențional prin procesul verbal atacat cu amenda in suma de 300 lei si măsura complementara a suspendării dreptului de a conduce autoturisme pe o perioada de 30 zile in baza art. 100 alin. 3, lit. b din OUG 195/2002 si de art. 135 lit. h din HG 1391/2006, datorita faptului ca in procesul verbal de contravenție contestat niciunde nu se prevede faptul ca permisul ar fi fost reținut pentru o perioada de 30 zile, ci faptul ca acesta a fost confiscat.

Mai mult decât atât, din înregistrarea video depusa la dosar de către intimat, se poate observa ca la momentul când pietonul s-a angajat in traversarea străzii apelantul deja trecuse de trecerea de pietoni, astfel ca nu a influențat in nici un fel deplasarea pietonilor.

Asa cum arata si art. 6, pct. 1 din OG 195/2002 prin acordarea priorității de trecere se înțelege "obligația oricărui participant la trafic de a nu isi continua deplasarea sau de a nu efectua orice alta manevra, daca prin acestea ii obliga pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere sa isi modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori sa oprească", ori se poate observa din înregistrarea video ca acesta nu a fost stânjenit in nici un fel in traversare, pentru ca nu schițează nici un gest de oprire sau de întoarcere din drum.

Înregistrarea depusa la dosar de către intimat este de altfel si de natura de a induce in eroare instanța de judecata, deoarece înregistrarea s-a făcut de la o distanta destul de mare de locul unde este poziționată trecerea de pietoni si astfel iti da senzația greșita ca autoturismul apelantului a traversat trecerea de pietoni in același timp cu pietonul, dar in realitate petentul a trecut de trecerea de pietoni înainte ca pietonul sa se angajeze in traversare si de acest lucru se poate da semna datorita faptului ca asa cum se poate observa pietonul nu isi modifica nici direcția de deplasare, nici viteza cu care se deplasa si nici nu se oprește din deplasare, iar toate aceste aspecte au fost confirmate si de martorul audiat in fata primei instanțe, de a cărui depoziție insa nu s-a ținut cont.

Mai mult decât atât, nu i-a fost confiscat permisul de conducere asa cum se face referire in cadrul procesului verbal, deșii nu se arata in acest sens si temeiul legal in baza căruia s-a luat aceasta măsura. Petentul apreciază că, și in cazul in care ar fi săvârșit contravenția asa cum a fost reținuta de către organul de politie, (lucru ce este neadevarat) nici OUG 195/2002 actualizata si nici HG 1941/2006, nu prevede o astfel de sancțiune, si nici acea de anulare a permisului de conducere pentru o astfel de fapta.

Pentru motivele de mai sus si avându-se in vedere ca starea relatata in procesul-verbal, de către agentul constatator, si reținuta si de către prima instanța nu coincide cu starea de fapt si ca ii lipsește temeiul legal concret in baza căruia s-a aplicat sancțiunea, s-a solicitat ,admiterea apelului si constatarea nulității procesului - verbal seria xxxxxxx din data de 28.06.2013, ca nelegal si netemeinic si exonerarea de plata amenzii a apelantului.

In drept, dispozițiile OUG 195/2002 actualizata si HG 1941/2006, cat si OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările si completările ulterioare.

In baza art. 405, alin. 2 din Cod proc. civ. s-a solicitat judecarea si in lipsa.

Intimatul I____________ de Poliție Județean T____, în temeiul art. 205 si următoarele Cod Pr.Civ. a formulat întâmpinare, apreciind că motivele învederate onoratei instanțe de judecată sunt neîntemeiate, apelantul făcându-se vinovat de contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și a fost dată cu aplicarea corectă a legii.

Instanța de fond în mod temeinic și legal a apreciat că apelantul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal, din actele și lucrările dosarului rezultând fără tăgadă că starea de fapt consemnată în procesul verbal corespunde realității.

In ceea ce privește existența faptei și săvârșirea acesteia de către apelant, rugăm să observați că acestea au fost probate prin coroborarea tuturor probelor depuse la instanța de fond, după cum corect a reținut și această instanță.

Abaterea săvârșită de petentul - apelant a fost constatată la fața locului de agentul de poliție -legal abilitat în acest sens- cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic potrivit art. 109 din OUG 195/2002 montat pe autospeciala din dotare MAI xxxxx.

Alegațiile apelantului cu referire la modalitatea în care prima instanță a înțeles să administreze probatoriul la judecata în fond nu pot fi un motiv de modificarea sentinței civile pronunțate.

Judecătorul este liber a aprecia asupra probelor existente la dosar ori asupra necesității (utilității, pertinenței, concludentei) administrării unor probe în vederea aflării adevărului, în acest caz existând suficiente elemente probatorii și asupra cărora nu planează nici o îndoială, astfel că soluția adoptați` de instanța de fond este perfect legală și întemeiată.

Pentru motivele invocate , s-a solicitat respingerea apelului ca netemeinic și nefundamentat; menținerea, în totalitate, a sentinței civile pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX pe care o considerăm temeinică și legală.

În temeiul art. 223 alin. (3) coroborat cu art. 411 alin. 2 C.pr.civ. s-a solicitat judecarea în lipsă.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate din perspectiva motivelor de apel și în limitele devoluțiunii legale reglementate de art. 476 – 478 din Noul Cod de procedură civilă, tribunalul constată că apelul este neîntemeiat.

Tribunalul va reține, în acest sens, că, prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 09.06.2013, petentul P__ M____ a fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 lei și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea aplicării pedepsei complementare a suspendării dreptului de a conduce vehicule pentru o perioadă de 30 de zile, întrucât, conducând autovehiculul cu nr. înmatriculare XXXXXXXXX, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea carosabilului pe ___________________ din Timișoara, contravenție prevăzută de art. 135 lit. h din HG 1391/2006 și sancționată de art. 100 al. 3 lit. b al OUG 195/2002.

Existența faptei este dovedită cu înregistrarea video aflată la dosarul cauzei, din cuprinsul căreia se poate observa că o persoană de sex feminin, însoțită de un copil, se angajează în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, atunci când petentul se află înainte de trecerea de pietoni și, cu toate acestea, își continuă deplasarea, neprezentând relevanță din punct de vedere al existenței contravenției că persoanele nu au fost stânjenite în efectuarea manevrei de traversare, nu a fost nevoie să se oprească sau să își modifice brusc direcția de deplasare.

În legătură cu celălalt aspect, cel privitor la mențiunea privitoare la „confiscarea” permisului de conducere, tribunalul remarcă împrejurarea că aceasta este o simplă eroare materială care nu este de natură a conduce la anularea procesului-verbal de contravenție. Astfel, odată cu întocmirea procesului-verbal de contravenție i-a fost înmânată și Dovada ________ nr. xxxxxxx, din al cărei cuprins rezultă că permisul de conducere al petentului a fost reținut și nu confiscat, iar măsura suspendării dreptului de a conduce al petentului pentru 30 de zile, în situația contravenției săvârșite de petent, este prevăzută de art. 100 al. 3 lit. b al OUG 195/2002.

Pentru aceste considerente, în baza art. 480 C. pr. civ, apelul urmează a fi respins ca neîntemeiat.



PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII


HOTĂRĂȘTE


Respinge apelul formulat apelantul P__ M____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul procedural ales la C__. Av. Tuica A____, în Timișoara, spl. N. T________, nr. 21/A, _____________, jud. T____, împotriva sentinței civile nr. 1210 /04.02.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE P______ JUDETEAN TIMIS cu sediul în Timișoara, __________________, nr. 46, jud. T____.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 09.12.2015.

Președinte,

M____ T____ C_______

Judecător,

I______ T____

Grefier,

A________ B_________


Red .M.T.C. /Tehnored. A.B. și I.B.

25.01.2016 / 4ex. – 2ex. ______________





Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025